Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 374/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 374/R-CM
Ședința publică din 30 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florica Răuță JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
Judecător: - -
Judecător: - ---
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,- și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.223/CM din 7 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile procesuale, respectiv, recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, intimații-reclamanți (), (), -, și intimata-pârâtă Curtea de APEL PITEȘTI.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea în lipsă.
Având în vedere că procedura este legal îndeplinită și că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, Curtea, constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra lor.
CURTEA
Examinând recursurile civile de față:
Prin cererea înregistrată la data de 2 noiembrie 2007, reclamanții (), (), -, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea în solidar a primilor doi pârâți la plata actualizată cu indicele de inflație la momentul plății efective, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, raportat la salariul de bază brut lunar, începând cu luna septembrie 2004 și până la data de 1 februarie 2007, data la care a intrat în vigoare nr.OG8/2007, abrogându-se astfel dispozițiile Legii nr.50/1996.
Pentru pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reclamanții au solicitat obligarea acestuia la alocarea sumelor necesare efectuării plăților.
În motivarea cererii, reclamanții au arată că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 pentru risc și suprasolicitare neuro-psihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a învederat că, ulterior, prin art.50 din nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat, abrogare ce a fost înlăturată prin art.41 din nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul judiciar, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG nr.177/2002.
Au considerat astfel reclamanții că, dreptul prevăzut de art.47 din Legea 50/1996 a rămas în vigoare până la data de 1 februarie 2007 când a intrat in vigoare a OG nr.8/2007 care a abrogat dispozițiile Legii nr.50/1996, pe cale de consecință el trebuie acordat pentru această perioadă.
Mai mult, s-a arătat că, la data stabilirii acestui drept, în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut in vedere anumite criterii de referința care rezidă din condițiile în care judecătorii își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică și care nu s-au schimbat, ci dimpotrivă s-au acutizat.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca vădit neîntemeiată, arătând că textul art.47din Legea nr.50/1996, invocat de reclamanți în susținerea pretențiilor lor, a fost abrogat total și explicit prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea i completarea Legii nr.50/1996.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că în speță raporturile juridice de muncă s-au stabilit între reclamanți și Ministerul Justiției, care are atribuții în ceea ce privește angajarea și salarizarea propriilor angajați, fără participarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
De asemenea s-a arată că, atât Ministrul Economiei și Finanțelor, cât și Ministrul Justiției sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit dispozițiilor legale creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite.
Prin sentința civilă nr.223/CM din 7 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, acțiunea a fost admisă în parte și obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL PITEȘTI să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică calculat la salariul de încadrare brut lunar pentru perioada 2 noiembrie 2004 - 1 februarie 2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate.
S-a reținut astfel că, reclamanții îndeplinesc funcția de grefieri în cadrul Tribunalului Comercial Argeș.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr.50/1996, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres.
Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art.1 pct.1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat sa emită ordonanțe doar cu privire la modificarea si completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Cu toate acestea, prin OG nr.83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Așa cum se arată în întâmpinarea Ministerului Justiției art.47 din legea nr. 50/1996 a fost într-adevăr abrogat, dar această abrogare nu poate produce efecte juridice atâta vreme cât ordonanța nr. 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000.
Față de cele de mai sus, întrucât abrogarea realizata prin OG nr.83/2000 este nelegală, instanța a apreciat ca întemeiată acțiunea reclamanților având ca obiect acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50 %, prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, calculat din salariul de baza brut lunar, începând cu data de 1 aprilie 2004 și până la data de 1 februarie 2007, data la care a intrat în vigoare OG nr.8/2007, abrogându-se astfel dispozițiile Legii nr.50/1996.
Susținerea reclamanților că în acest mod, dreptul reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare a fost privită ca neîntemeiată.
De altfel, art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000 prevede că abrogarea unei dispoziții sau unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial.
Pe de altă parte însă, art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul OG nr.83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Mai mult, în perioada respectivă drepturile salariale ale magistraților au fost majorate astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare cu atât mai lipsită de utilitate publică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din OG nr.83/2000, care a abrogat art.48 din Legea nr.50/1996 și art.1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a lua aplicarea acestui din urmă text.
În cauză sunt incidente și dispozițiile Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice care la art.19 pct.3, stabilește că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse că înlăturarea unui spor a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Așa fiind, instanța a admis acțiunea în parte și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL PITEȘTI să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică calculat la salariul de încadrare brut lunar pentru perioada 2 noiembrie 2004 - 1 februarie 2007, ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective, în temeiul disp. art.161 alin.4 Codul muncii.
Perioada reținută este 2 noiembrie 2004 - 1 februarie 2007, iar nu din septembrie 2004 cum au solicitat reclamanții, întrucât pentru perioada 1 septembrie 2004 - 2 noiembrie 2004 dreptul la acțiune al reclamanților este prescris, potrivit art.1 alin.1 coroborat cu art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Ministerul Justiției critică sentința instanței de fond sub următoarele aspecte:
- Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă.
- Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Se arată că, într-adevăr art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevede că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar", însă acest text de lege a fost abrogat prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Legea nr.50/1996 este o lege ordinară față de dispozițiile art.72 din Constituția României, iar potrivit dispozițiilor cuprinse în legea fundamentală se poate interveni pe calea ordonanțelor în domeniul legii ordinare.
Prin nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001 s-a realizat un nou sistem de salarizare prin stabilirea de indemnizații lunare pe funcții, în raport de nivelul instanțelor și parchetelor, precum și cu vechimea în magistratură prevăzută de Legea nr.92/1992 ca formă unică de remunerare a activității acestora.
Incidența art.20 alin.2 din Constituția României iese din discuție pentru că nu este vorba de reglementări interne cu privire la proprietate și care să aibă un conținut în contradicție cu reglementările internaționale.
Dezlegând noțiunea de bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea a decis cu valoare de principiu că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, în speța de față fiind în discuție un drept de creanță afirmat de reclamanți, dar neprevăzut de legislația în vigoare.
În recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice este criticată sentința sub aspectul că greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate, acest organ nefiind nici ordonatorul principal de credite și nici angajatorul reclamanților.
De asemenea se critică sentința și sub aspectul greșitei respingeri a excepției inadmisibilității cererii, solicitarea reclamanților să se constate că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 sunt în vigoare, fiind inadmisibilă, atâta timp cât această dispoziție a fost abrogată și nici un alt act normativ nu a mai reglementat drepturile cerute de reclamanți.
Analizând recursul declarat de Ministerul Justiției, se constată că este nefondat.
Așa cum s-a reținut de instanța de fond, dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate prin art.47 din Legea nr.50/1996 republicată.
Acest text de lege a fost abrogat prin art.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Ordonanța nr.83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000.
Legea nr.50/1996, deși lege organică, a fost abrogată printr-o ordonanță de guvern, aspect ce contravine Constituției.
S-a justificat de către recurent îngrădirea exercițiului dreptului reclamanților la un spor de 50 % din salariul de bază brut, prin aceea că nr.OG83/2000 a stabilit un nou sistem de salarizare cu indemnizație ca unică formă de remunerare.
Includerea sporurilor abrogate în salariile de bază, respectiv în coeficientul de multiplicare este în contradicție cu intenția declarată de majorare a veniturilor salariale.
Salariul de bază constituind partea principală sau fixă a salariului total se calculează în funcție de nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, competența profesională.
Sporurile formează partea variabilă a salariului.
Acestea se plătesc pentru compensarea efortului depus în plus sau a riscului ridicat pe care îl presupune munca.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs se critică concluzia instanței de fond privind incidența dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Astfel, în practica sa, Curtea a stabilit că acest protocol se aplică numai cu privire la dreptul de creanță, cu condiția ca acest drept să existe în patrimoniul lor pe care angajatorul refuză să-l plătească.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
recurentul că o atare condiție nu este îndeplinită în speță, de vreme ce legislația nu prevede un spor de stres pentru reclamanți.
Așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul reclamanților.
Cum reclamanții au fost lipsiți de acest drept fără a exista o cauză de utilitate publică, așa cum statuează art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, rezultă că prima instanță a făcut o corectă aplicare a acestui text de lege.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a criticat sentința sub aspectul că în mod greșit prima instanță a apreciat că are calitate procesuală pasivă, deși atribuțiile privind angajarea și salarizarea reclamanților nu-i aparțin.
Critica este neîntemeiată.
În conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești cuvenite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Tot neîntemeiată este și critica cu privire la excepția inadmisibilității cererii, având în vedere obiectul acesteia de obligare la acordarea unor despăgubiri salariale a ordonatorilor principali, secundari și terțiari de credite în baza raporturilor juridice de muncă cu aceștia.
Deci recursul Ministerului Economiei și Finanțelor Publice urmează a fi respins ca nefondat.
Față de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art.312 (1) Cod procedură civilă, recursurile declarate împotriva sentinței civile nr.223/CM din 7 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, împotriva sentinței civile nr.223/CM din 7 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/29.05.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Florica RăuțăJudecători:Florica Răuță, Jeana Dumitrache
