Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3797/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3797
Ședința publică de la 10 Iunie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr.3318/09.05.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, intimații pârâți Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj și intimatul intervenient Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ, s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 3318/09.05.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, autoritate consultativă CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
S-a dispus obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj, în solidar, să calculeze și să plătească fiecărui reclamant o despăgubire egală cu sumele reprezentând diferențele de drepturi salariale între cele corespunzătoare coeficientului de multiplicare 19,00 menționat în anexa 1 pct. 13 din OUG nr. 27/2006 și cele corespunzătoare coeficientul de multiplicare de care fiecare salariat reclamant a beneficiat începând cu data de 01.04.2006 la zi, sume ce se actualiza cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale de la data nașterii dreptului salarial la data plății efective a despăgubirii.
Au fost obligați pârâții către fiecare reclamant la plata dobânzii legale corespunzătoare fiecărei sume.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Dolj să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamanții sunt judecători în cadrul Tribunalului Dolj, salarizarea acestora fiind în prezent reglementată prin dispozițiile OUG nr. 27/2006.
Potrivit art. 3 alin. 1 din OUG 27/2006 "Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți, au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență".
Cele trei criterii în raport de care se stabilește salarizarea categoriilor de personal enunțate în textul de mai sus sunt interdependente și se condiționează reciproc, date fiind condițiile legale de dobândire a gradului profesional următor, printre care cu rol esențial, cea a vechimii în magistratură, neîndeplinirea acesteia atrăgând imposibilitatea înscrierii la concursul de promovare la o instanță cu nivel superior.
În cazul procurorilor din și s-a eliminat corelația dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece aceștia sunt salariați la nivelul Parchetului de pe lângă, chiar dacă nu au vechimea minimă (de 8 ani prevăzută de art. 44 alin. 1 lit. c din Legea 303/2004) corespunzător acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani, conform art. 87 alin. 2 și art. 75 alin. 4 din Legea 304/2004.
S-a reglementat astfel, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, atât în interiorul aceluiași nivel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele, nefiind respectate criteriile de tratament egal în salarizare, deoarece procurorilor din cadrul și li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesară acestui nivel.
Din acest motiv, restul personalului salarizat prin OUG nr. 27/2006, este pus în imposibilitatea, în mod discriminatoriu, de a beneficia de această salarizare majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul Parchetului de pe lângă, dar în același timp, pentru alte persoane (procurorii din cadrul și ) li se recunoaște această salarizare majorată deși nu li se mai solicită vechimea miniimă necesară pentru acest nivel.
În realitate, salarizarea procurorilor din și s-a reglementat în raport de domeniul specializat de activitate - urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată - și nu la nivelul instanțelor sau parchetelor, fiind asimilați din punct de vedere al salarizării, procurorilor din Parchetul de pe lângă, care au gradul profesional definitiv, aferent acestui nivel.
În aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul și cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr. 27/2006, care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurorilor și Având în vedere că incoruptibilitatea trebuie asigurată pentru toți judecătorii și procurorii în toate dosarele și la toate nivelurile de judecată nu se justifică salarizarea diferențiată a acestor categorii de procurori.
În acest sens, prin Decizia nr. VI/2007 a statuat că "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de ierarhizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".
Astfel, instanța supremă a stabilit că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură, ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției.
Or, tocmai acest lucru s-a produs în cadrul procurorilor din cadrul și, care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natură, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei, corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției.
Principiul egalității de tratament în salarizare (art.154 Codul Muncii ) implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
În speță, criteriul după care s-a făcut distincția salarizării, este categoria socio - profesională și locul de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate, criterii de diferențiere injuste a personalului salarizat în baza OUG nr. 27/2006 și vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, față de procurorii și
Acordarea unor sporuri bazate pe calificare profesională pot fi considerate ca având justificare reală, ori, simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze, nu justifică inegalitatea de tratament.
De asemenea, nu se poate spune că litigiile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție care sunt cercetate anterior pe fond, apel, de către celelalte instanțe, au un grad de complexitate sporit față de soluționarea lor în gradele de jurisdicție inferioare. Dacă legiuitorul ar fi prevăzut că, pentru a beneficia de asimilare salarială superioară este necesară o calificare superioară, un volum de muncă ridicat, s-ar fi justificat diferența de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute pentru procurorii DNA și DIICOT.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, ceea ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia că acordarea unei salarizări superioare (prin asimilare) doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și ordinii publice.
În cauză, s-a reținut astfel incidența dispoz. art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, iar pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor ce se cuvin reclamanților, s-au avut în vedere, prin analogie, prevederile art. 11 alin. 1 din OUG nr. 27/2007, astfel putând fi realizat principiul unei juste și integrale despăgubiri.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a disp. art. 269 Codul Muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, fiind datorată până la încetarea stării de discriminare.
În raport de prevederile art. 1082, 1084. civil, art. 161 alin. 4 muncii, instanța a dispus ca sumele de bani datorate, începând cu 01.04.2006, să fie actualizate conform indicelui de inflație de la data fiecărei scadențe, până la data plății efective.
În temeiul art. 1088 civil și art. 3 alin.3 din OG nr. 9/2000, au fost obligați pârâții să achite reclamanților și dobânda legală aferentă sumelor datorate, calculată de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective a drepturilor bănești restante.
În raport de prevederile Decr. nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, instanța i- obligat pe pârâți să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Ministerul Justiție, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Primul motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. susținându-se că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Astfel, s-a susținut că, prin hotărârea recurată, tribunalul a dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata, în favoarea reclamanților, a unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării magistraților, respectiv OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Acordarea pe cale judecătorească a unui drept poate fi făcută în temeiul unei norme existente, fără înfrângerea voinței legiuitorului și încălcarea separației puterilor în stat.
Un al doilea motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod. pr. civ. arătându-se că hotărârea dată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În primul rând, dreptul solicitat nu poate fi acordat și pentzru viitor, atâta timp cât nu s-a născut încă, nu este un drept actual și ar putea fi valorificat doar pe măsura și sub condiția desfășurării raporturilor de muncă.
În al doilea rând, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile OG nr. 137/2000, nefiind vorba despre discriminare atâta timp cât drepturile pretinse nu sunt recunoscute de lege.
În cveea ce privește încadrarea procurorilor la DNA și DIICOT, se menționează că aceștia au fost numiți, și nu promovați, numirea lor este temporară, urmând să revină pe postul deținut anterior, la parchetul de unde provine sau la un alt parchet unde are dreptul să funcționeze, potrivit legii.
Criteriul principal de departajare avut în vedere de legiuitor la stabilirea salrizării magistraților este acela al nivelului instanței/parchetului. Or, Direcția Națională Anticorupție și Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii care activează în cadrul acestor structuri fiind salarizați, în mod unitar, potrivit dispozițiilor aplicabile procurorilor Parchetului de pe lângă ICCJ.
În sprijinul susținerilor sale recurentul a invocat practica judiciară a instanțelor din țară și punctul de vedere al CNCD, exprimat prin Hotărârile nr. 355/1 august 2007 și nr. 232/17 dec. 2007.
Ultima critică vizează obligarea angajatorului la plata dobânzii legale, arătându-se că aceasta nu se poate acorda atâta timp cât cererea principală nu este fondată.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată recursul fondat, urmând a-l admite pentru următoarele considerente.
Recurenții-reclamanți îndeplinesc funcția de judecători, la Tribunalul dol jt, fiind salarizați în baza OUG 27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007.
Potrivit art. 3 din acest act normativ, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți au dreptul la o indemnizație lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, funcția deținută, și cu vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa la legea respectivă.
Anexa respectivă prevede anumiți coeficienți de ierarhizare a salariilor în funcție de nivelul instanțelor sau parchetelor.
Reclamanții au solicitat să fie salarizați cu același coeficient care este prevăzut pentru procurorii din cadrul A și, motivând că există o discriminare între ei și salariații instituțiilor respective.
Referitor la acest aspect, se rețin următoarele.
Potrivit OUG nr. 43/2002, precum și Legii nr. 508/2004, atât Direcția Națională Anticorupție cât și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar salarizarea procurorilor din aceste direcții este făcută cu același coeficient de ierarhizare prevăzut pentru procurorii acestui parchet, fapt ce nu contravine legii.
În aceste condiții fiind vorba de instituții de nivel diferit nu se poate vorbi de o discriminare a reclamanților, potrivit art. 2 alin 1 și 2 din OG 137/2000.
Potrivit rt. 27 - (1) din OG nr. 137/2000 "ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
Potrivi dispozițiilor art. 2 alin.(1) din OG nr. 137/2000, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Potrivit art. 2 alin. 3 din OG nr. 137/2000 republicată, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Pentru a ne afla în prezența unei discriminări, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (1) existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, (2) existența unui criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, (3) tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, (4) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare obiectivă, rezonabilă.
Prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Prin art. 27 alin. (1) al ordonanței, se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare.
Așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una din cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Potrivit art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
În acest context, cererea reclamanților întemeiată pe dispozițiile art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 este argumentată tocmai pe ideea că legea este discriminatorie tocmai pentru că favorizează anumite categorii de personal, propunând înlocuirea, respectiv completarea normelor juridice care reglementează salarizarea magistraților din cadrul instanțelor judecătorești cu norme juridice create pe cale judiciară, prin preluarea unor dispoziții legale care reglementează salarizarea altor categorii profesionale.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată fondate criticile recurentului, referitoare la soluționarea, de către prima instanță, a fondului cererii principale, devenind astfel, inutilă cercetarea celorlalte critici ce vizează obligarea pentru viitor ori cele privind plata dobânzii legale.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 312 rap. la art. 304 pct. 4 și 9 Curtea va admite recursul, va modifica sentința și va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr. 3318/09.05.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, intimații pârâți Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj și intimatul intervenient Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect, drepturi bănești.
Modifică sentința civile nr. 3318/09.05.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 10 Iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud./ 2 ex./ 10 iulie 2009
Tehn./Ex.3
/ și
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Mariana Pascu, Ligia Epure
