Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3839/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2303/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3839/
Ședința publică de la 27.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.920/28.05.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimații-pârâți TRIBUNALUL GIURGIU, STATUL ROMÂN-MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic, care depune la dosar delegație de reprezentare juridică, lipsă fiind recurentul-pârât, intimații-reclamanți și intimatul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.920/28.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată din oficiu.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și și intervenienta împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Giurgiu; a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Giurgiu către reclamanți și intervenienta la plata despăgubirilor bănești reprezentând creșteri salariale de 5% începând cu 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007 și de 11%, începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A respins acțiunea față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economici și Finanțelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la întronarea principiului egalității autorităților în stat a contribuit din plin și în esențial atât Legea nr. 154/1998 privind modul de stabilire a salariilor de bază în sistemul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, dar mai ales nr. 83/2000 care modifică Legea nr.50/1996 privind salarizarea magistraților.
Prin acest act normativ s-a făcut o reparație atât morală dar mai ales legală prin asimilarea magistraților și prin urmare a autorității judecătorești celorlalte autorități publice cu de puteri în stat.
Egalitatea în drepturi a puterilor (autorităților) legislativă, executivă și judecătorească este un garant al separării lor, fiind unanim recunoscut că diferența de remunerare dă un grad mai mic sau mai mare de subordonare.
Abrogarea acestui principiu prin nr.OUG 27/2006 încalcă principii de bază din legea fundamentală care consacră funcționarea puterilor în stat, ceea ce este de neacceptat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal pârâtul Ministerul Justiției, criticând soluția pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7 și 9 pr. civ.
În motivarea recursului se arată că intimații-reclamanți privind cuantumul despăgubirilor egale cu creșterile salariale acordate funcționarilor publici în anul 2007 în temeiul nr.OG 6/2007, instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale, [Intimații-reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute expres în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legea specială pentru salarizarea magistraților.
Atunci când legiuitorul a dorit ca magistrații să beneficieze și de alte drepturi decât cele prevăzute în actele normative de salarizare, a reglementat această situație ca pe una cu caracter excepțional. În acest sens, sunt prevederile art. 32 din nr.OUG27/2006, act normativ în baza căruia sunt salarizați în prezent magistrații.
Or, în cazul de față, obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plata despăgubirilor reprezentând pierderea de salariu ca urmare neindexării salariilor reclamanților pe anul 2007 constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești. Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi, în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, și nu intră în sfera competenței Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Din această ordonanță, rezultă că atribuțiile Consiliului și controlul exercitat de acest organ, precum și cel exercitat de către instanțe, pentru că potrivit legii, cel care se consideră discriminat se poate adresa direct instanței de judecată, nu privesc modul de reglementare cuprins în acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: exercitarea următoarelor drepturi - art. 1 alin. (2), exercitarea drepturilor enunțate - art. 1 alin. (3), restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege - art. 2 alin. (1), comportament discriminatoriu, persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, etc. în mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi.
Nici un criteriu dintre cele prevăzute de art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000 nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Față de redactarea expresă a textelor OG nr. 6, 8, 10 și 11/2007, acestea se pretează la o interpretare strictă și limitată la categoriile de personal prevăzute în ipotezele normelor, opțiunea legiuitorului delegat neputând fi controlată de judecătorul ordinar (ci numai de cel constituțional), care nu poate completa o omisiune de reglementare, lărgind câmpul de aplicare a unei dispoziții, atunci când legiuitorul decide să-l precizeze strict și limitativ.
Prin urmare, în acord cu rolul său constituțional, tradițional, judecătorul nu poate înlătura o lege de la aplicare, pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă ori să-i suplinească insuficiențele, ci este ținut, până ce nu a fost abrogată sau declarată neconstituțională, s-o aplice în litera sa.
În același sens sunt și prevederile, obligatorii potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008.
Prin sus-menționata decizie, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale prevederile art. 1, 2 alin. 3 și 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a argumentat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, în virtutea căruia Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Se reține totodată și că în această chestiune nu există o decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, organism independent și a cărui activitate nu poate fi îngrădită de nicio instituție, conform art. 17 din OG nr. 137/2000, care să fi constatat o situație discriminatorie între categoriile de personal prevăzute de ordonanțele menționate și alte categorii profesionale și care să poată, eventual, constitui temeiul acordării de despăgubiri la nivelul pretinselor creșteri salariale, instanța neputând sancționa, astfel cum s-a argumentat anterior, presupusele discriminări create prin lege.
Mai mult, începând cu 23.06.2008 prin intrarea în vigoare a OUG nr. 75/2008, articolul 19 din OG nr. 137/2000 a fost completat cu un nou alineat, (3), în sensul că sesizările având ca obiect măsuri legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetare, nu intră în competența de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În același sens, regimul juridic al salarizării este inevitabil diferit, criteriul activității îndeplinite fiind unul obiectiv, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la situația absurdă în care să se pretindă că toate activitățile profesionale să fie remunerate identic, or, este pe deplin legitim ca tratamentul salarial să difere, el implicând o anumită strategie socio-economico-financiară, ce nu poate fi cenzurată sau controlată de instanța de judecată, uniformitatea reglementării într-un atare domeniu având drept consecință desființarea tuturor criteriilor de salarizare și a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile economice și financiare.
În consecință, față de absența oricărui temei al pretențiilor formulate de reclamanți, de a beneficia de creșterile salariale acordate altor categorii profesionale, acțiunea trebuia respinsă și, în temeiul art. 312 alin. 1 pr. civ. recursul va fi admis iar sentința va fi modificată în parte în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.920/28.05.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimații-pârâți TRIBUNALUL GIURGIU, STATUL ROMÂN-MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge pretențiile reclamanților ca neîntemeiate.
Menține dispozițiile sentinței recurate cu privire la soluția dată excepției lipsi calității procesuale pasive.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2009.
Președinte Judecător Judecător
Grefier
Red.LH/th.red.
2ex-23.06.2009
Jud. fond:
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
