Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 39/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 39/2010-
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Felicia Toader | - - | - JUDECĂTOR 2: Corina Popovici |
- - | - JUDECĂTOR 3: Marcela Filimon | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimații, R, -toți cu domiciliul procedural ales în O, Parcul, nr. 10, județul B (la sediul Curții de Apel Oradea ), CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 1143/R din 22 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezenta cerere de revizuire este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, după care:
Față de împrejurarea că partea revizuientă a solicitat soluționarea prezentului litigiu și în lipsa părților, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea prezentei căi extraordinare de atac.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra prezentei cereri de revizuire, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 107/P din 8 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a admis acțiunea introdusă de reclamanții, R, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ORADEA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B și în consecință:
Pârâții de rândul 1-2 au fost obligați să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% pentru perioada septembrie 2005 - septembrie 2008 și în continuare pentru viitor, actualizat cu indicele de inflație la data plății, sume care pentru perioada septembrie 2005 - septembrie 2008 sunt echivalente cu cele din tabelul anexă de la fila 8 din dosar și care face parte integrantă din prezenta sentință.
Pârâta de rândul 2 fost obligată să facă cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să asigure fondurile bugetare necesare plății sumelor de mai sus.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Făcând parte din categoria personalului din unitățile din justiție finanțate de la bugetul de stat raporturile juridice de muncă ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor sunt guvernate de codul muncii conform prevederilor art. 295 alin. 5 din acest cod.
Reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate potrivit art. 99 lit d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin. 1 din aceeași lege raportat la art. 15 din Codul Deontologic, respectiv art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul Deontologic, obligație care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Reclamanții nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică, iar nefiind demnitari publici aceștia se află în aceeași situație ca și personalul din unitățile bugetare, acestuia din urmă însă pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Potrivit art. 1 și art. 295 alin. 2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă îi revine obligație de confidențialitate, ca atare legiuitorul, instituind obligația de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit a instituit și o obligație de plată - o contraprestație salarială - pe cale de analogie a legii, pentru că în caz contrar ar fi încălcate și principiile neconstituționale privind nediscriminarea, privind dreptul la plată egală pentru muncă egală și dreptul la salariu pentru munca prestată, conform art. 16 alin. 1 și art. 41 alin. 2 din Constituția României.
S-a mai reținut că reclamanții deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cadrul restului personalului din sistemul bugetar. În concluzie prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident discriminați, câtă vreme ei se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru restul personalului. Doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod constant existența discriminării în materie de muncă ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale, indiferent de funcție, care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos.
De asemenea, reclamanților le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordarea a acestui spor ci sub pretextul că aparțin unei alte categorii socio - profesionale. Or, conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neaparat în situații chiar similare. Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, iar art. 2 pct. din Convenția nr. 11 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație nu sunt considerate discriminatorii însă în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestuia, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate.
Față de considerentele anterior menționate instanța a admis acțiunea reclamanților, conform dispozitivului hotărârii atacate.
Împotriva acestei sentințe, în termen au declarat recurs atât MINISTERUL JUSTIȚIEI, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, cât și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
Prin decizia civilă nr. 1143/R din 22 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr-, s-au respins ca nefondate recursurile civile declarate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR (fost MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, în contradictoriu cu intimații reclamanți, R, și cu intimata pârât CURTEA DE APEL ORADEA, împotriva sentinței civile nr. 107/P/2008 din 08 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, care a fost menținută în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs apreciat reținut recursurile sunt nefondate.
Astfel, în ce privește recursul MINISTERULUI JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, problema în discuție și anume acea a îndreptățirii magistraților și a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor la acordarea sporului de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul brut lunar, a făcut obiectul unui recurs în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a practicii judiciare neunitare constante la nivelul instanțelor judecătorești.
Astfel, prin decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, a admis recursul și a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul de specialitate au dreptul la despăgubiri constând în sporul de confidențialitate de 15%.
Această decizie este obligatorie pentru instanțe cu privire la problemele de drept judecate, conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
S-a mai reținut că într-adevăr prin deciziile nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale anumite articole din OG. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, însă în cauză sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar al muncii, dispoziții care au caracter prioritar față de dreptul intern și anume prevederile Directivei Consiliului nr. 200/43/CE/19 iulie 2000 privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică și prevederile Directivei Consiliului nr. 2000/78/CE/2 decembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea legalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. Totodată, art. 20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Acordarea sporului de confidențialitate doar pentru anumite categorii de personal ar genera o situație discriminatorie și raportat la art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția Europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Faptul că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate nu prevăd acordarea acestui spor, nu înseamnă că aceștia nu au dreptul la despăgubiri conform art. 27 alin. 1 din OG. 137/2000, despăgubiri ce trebuie stabilite nu prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15 % calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează și acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubiri care trebuie să aibă un caracter temporar până la încetarea stării de discriminare.
Cât privește recursul declarat de Ministrul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și acesta a fost apreciat ca nefondat.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurent nu este întemeiată în condițiile în care recurentul are atribuții privind coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor bugetare anuale ale legilor de rectificare, precum și legile privind aprobarea contului manual de execuții, conform articolului 19 litera a din Legea nr. 500/2002, iar articolul 19 litera g din același act normativ prevede că MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor, relevant fiind și articolul 28 din lege care statuează că acest minister elaborează proiectele legilor bugetare anuale, ținând seama și de propunerile ordonatorilor principali de credite, precum și articolul 14 din lege care interzice orice cheltuială din fondurile publice dacă nu are prevederi bugetare.
Cât privește activitatea instanțelor, aceasta este finanțată de la bugetul de stat - conform articolului 131 aliniatul 1 din Legea nr. 304/2004, astfel că, fără alocarea fondurilor necesare de către MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, plata drepturilor salariale acordate prin această hotărâre ar deveni neexecutabilă, ori, neexecutarea hotărârii nu ar asigura finalitate procesului civil, iar reclamanții ar fi lipsiți de un bun - dreptul de creanță recunoscut prin hotărâre judecătorească, o astfel de situație constituind o încălcare a articolului 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, astfel că recurentul justifică calitate procesuală pasivă în astfel de litigii.
De altfel, conform prevederilor legii fundamentale - Constituția României, articolul 148 aliniatul (2) - prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne.
În aceste condiții, instanța de recurs a reținut că în mod corect instanța de fond a reținut calitatea procesuală pasivă a acestui recurent, criticile aduse hotărârii fiind înlăturate ca nefondate.
Față de considerentele mai sus reținute, curtea în temeiul art. 304 indice 1 și art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă a respins ca nefondate ambele recursuri, menținând în întregime sentința recurată ca legală și temeinică.
S-a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei nr. 1143/R/2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradeaa formulat cerere de revizuire revizuientul Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând admiterea cererii de revizuire și modificarea deciziei instanței de recurs în temeiul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
În motivare arată revizuienta că atât hotărârea pronunțată în fond cât și cea pronunțată în recurs au ca suport probator Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, însă prin Decizia nr. 838/27 mai 2009 Curtea Constituțională, pronunțându-se asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între aceste puteri reținând că: "în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 al. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor consacrat de art. 1 al. 4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".
Raportat la această decizie apreciază revizuienta că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
Printr-o precizare ulterioară invocă și deciziile nr. 818, 819, 820 și 821 din 03.07.2008 prin care Curtea Constituțională a statuat în sensul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, constatând că prevederile art. 1, 2 al. 3 și ale art. 27 al. 1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Deși legal citați, intimații nu și-au precizat poziția procesuală asupra cererii de revizuire.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma temeiurilor de fapt și de drept invocate în susținerea cererii de revizuire, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 322 Cod procedură civilă revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs este admisibilă atunci când hotărârea de recurs evocă fondul, iar în căile de atac evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei probelor, apreciindu-se astfel că hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se situația de fapt, cum este și cazul deciziei nr. 1143/R/2009, decizie prin care s-au respins recursurile, menținându-se sentința pronunțată de instanța de fond -nu sunt susceptibile de revizuire.
Mai mult, al. 5 al art. 322 invocat de revizuientă condiționează admisibilitatea cererii de revizuire de îndeplinirea cumulativă a unor condiții, prima situație reglementată de acest text de lege având în vedere invocarea unui înscris nou, doveditor și determinant ce nu a putut fi înfățișat în proces fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurarea mai presus de voința părților, ori, decizia nr. 838/27 mai 2009 pronunțată de Curtea Constituțională nu poate fi apreciată ca înscris nou în sensul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, nefiind îndeplinite condițiile impuse de acest text de lege. A doua situație prevăzută de dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă are în vedere desființarea sau modificarea unei hotărâri pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere, ceea ce nu este însă cazul în speță, decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, avută în vedere de instanță cu ocazia soluționării cauzei nefiind desființată sau modificată.
În ce privește deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și 821/3 iulie 2008, invocate de revizuientă, acestea sunt apreciate ca nerelevante întrucât nu pot fi considerate ca înscrisuri noi conform art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, cu atât mai mult cu cât au și fost analizate cu ocazia pronunțării deciziei în recurs.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanța apreciază ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 al. 5 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge cererea de revizuire, menținând în totalitate decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire declarată de revizuientul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimații, R, -toți cu domiciliul procedural ales în O, Parcul, nr. 10, județul B (la sediul Curții de Apel Oradea ), CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr.1143/R din 22 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecători fond -
- judecători recurs -
- redactat decizie - judecător - 22.01.2010
- dactilografiat grefier - 26.01.2010 - 22 ex.
-comunicat 27.01.2010 - 20 ex.
- MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5
-
-
- R
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- -toți cu domiciliul procedural ales în O, Parcul, nr. 10, județul B (la sediul Curții de Apel Oradea )
- CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul
- MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5
- reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O,-, județul
Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Corina Popovici, Marcela Filimon
