Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 391/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia nr.391/R/ Dosar nr-
Ședința publică din 16 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică JUDECĂTOR 2: Ligia Vâlcu
- - JUDECĂTOR 3: Camelia
- judecător
grefier
***************
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantele, și - și de pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 1337 din 10 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 10 aprilie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 16 aprilie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1393/2007, Tribunalul Brașov, admis în parte acțiunea formulată de reclamantele:, cu domiciliul ales la Curtea de APEL BRAȘOV, cu sediul în B,-, în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, CURTEA DE APEL B, cu sediul în B,-, TRIBUNALUL B, cu sediul în B,-.
A obligat pârâții să calculeze și să achite reclamantelor drepturi de natură salarială, cu sporul de 50 % din indemnizația de încadrare brută lunară, neîncasate, aferente perioadei 24 septembrie 2004 și până la data prezentei, iar pentru reclamanta, drepturile neîncasate, aferente perioadelor 24.09.2004 - 3.06.2005 și 3.02.2006 și până la data prezentei, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâta Curtea de APEL BRAȘOV să efectueze cuvenitele modificări în carnetul de muncă al fiecărei reclamante.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale anterior menționate.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 (republicata) "pentru risc și suprasolicitare neuropsihica, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar".
Ulterior, prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO "orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauza de utilitate publica si in condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional".
Caracterizat in mod indubitabil printr-o valoare economica, sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica, constituie un bun in sensul art. 1 din protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" (pensie, părți sociale, acțiuni), potrivit practicii CEDO.
Pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat ele constituind "un bun" in sensul practicii CEDO, așa cum rezulta si din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei, din 26.06.1986.
In concluzie, dreptul de proprietate invocat de reclamanți se analizează ca o valoare patrimoniala, deci ca un bun, in sensul art. 1 din Protocol.
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamanților de a nu fi lipsit de el in mod nejustificat, din perspectiva art. 44 din Constituția României, coroborat cu art. 1 din Protocolul 1 al CEDO.
Măsura eliminării sporului de risc si suprasolicitare nervoasa pentru magistrați si personalul auxiliar de specialitate nu se justifica, întrucât limitarea drepturilor nu era " necesara "intr-o societate democratica, pentru a garanta respectarea drepturilor si libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publica, securitatea naționala, sănătatea publica sau bunele moravuri.
Acest act internațional ratificat de România nu prevede limitări ale dreptului reclamat decât in condițiile speciale, ce nu sunt întrunite in speță, astfel încât, in baza art. 20 alin. 2 din Constituția României, devin aplicabile dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, ca fiind mai favorabile decât legislația interna.
Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, instanța apreciază ca a fost încălcat dreptul reclamanților privind proprietatea unui bun, acesta constând in contravaloarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica.
De altfel, la data stabilirii acestui drept, prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut in vedere condițiile in care judecătorii si celelalte categorii de personal își desfășoară activitatea, si care au fost caracterizate ca fiind de risc si suprasolicitare neuropsihica.
Aceste condiții nu s-au schimbat ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât odată cu aderarea României la Uniunea Europeana au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție, in condiții de calitate si eficienta sporite.
de aceste considerente de fapt si de drept, instanța a admis in parte acțiunea reclamanților.
Instanța a respins solicitarea reclamantelor de a se acorda acest spor in continuare pentru viitor, întrucât, diferențele de drepturi de natura salariala sunt acordate cu titlu de despăgubiri si de aceea ele au un caracter limitat in timp.
În privința petitului 2 al acțiunii referitor la plata sporului de confidențialitate de 15 % începând cu anul 2004 și până la pronunțarea sentinței precum și pentru viitor, instanța îl va respinge, pentru următoarele:
In conformitate cu dispozițiile legale invocate de reclamante, art.3 din Legea nr.444/ 2006 " cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor de până la 15 % din salariu de bază.
Aplicarea acestor prevederi legale a fost extinsă prin dispozițiile art.15 din OG nr.6/ 2007 și la alte categorii de funcționari publici, respectiv cei care funcționează în aparatul de lucru al Guvernului, în cadrul Administrației Președințiale,Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor, Ministerul Economiei și Comerțului și Consiliul Legislativ.
Prevederile legale amintite nu comportă nici o dificultate de interpretare stabilind în mod expres și limitativ, categoriile de funcționari publici care sunt beneficiari ai sporului de confidențialitate și autoritățile care sunt obligate să acorde acest spor, magistrații nefiind beneficiari ai acestor prevederi legale.
Pe cale de consecință, rezultă fără echivoc, faptul că, reclamantele nu pot beneficia de sporul de confidențialitate, neexistând nicio prevedere legală în acest sens.
Instanța investită cu un astfel de litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și nicidecum să adauge la lege.
Instanța de judecată poate însă să acorde despăgubiri în cazul în care constată existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu, între magistrați și celelalte categorii profesionale la care se face referire prin acțiune.
In speța dedusă judecății, instanța apreciază că nu suntem în prezența unei discriminări în sensul prevederilor OUG nr.137/ 2000 care să justifice acordarea de despăgubiri.
In acest sens s-a pronunțat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării care a stabilit prin Hotărârea nr.232/ 29.08.2007 că neacordarea sporului de confidențialitate magistraților, deși aceștia au obligația păstrării secretului profesional, nu reprezintă un tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art.2 din OUG nr.137/2000.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele, și - și pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că nu a fost soluționată în mod corect excepția lipsei calității procesual pasive a acestei recurente pentru perioada 7.11.2004 - 1.07.2005, perioadă în care Curtea de Apel nu avea calitate de ordonator de credite și implicit căderea de a solicita și aloca drepturi de natura celor ce fac obiectul pretențiilor reclamanților. Se mai arată că reclamantele nu sunt angajați ai Curții de APEL BRAȘOV, aceștia desfășurând-și activitatea în cadrul Tribunalul Brașov, iar obligația de a plăti sumele de bani solicitate, revine acestuia.
O altă critică, vizează fondul cauzei, arătându-se că art. 47 din legea 50/2000 a fost abrogat expres prin art. 42 din OG 83/2000 și prin acest lucru nu s-a dorit diminuarea salariului magistraților ci modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești.
Acordându-se astfel drepturi salariale care nu sunt prevăzute de nici un act normativ, instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare.
În speță nu sunt incidente nici disp. art. 1 ale Protocolului adițional 1 al CEDO, pentru că la alin. 2 se stipulează că " prevederile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor pentru interesul general".
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Tribunalul Brașov, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost angajată răspunderea sa, întrucât nu se poate reține nici o formă de culpei sale pentru că nu avea obligația de a aproba și aloca fonduri de natura celor solicitate de reclamanți.
O altă critică vizează excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului, pentru perioadele în care reclamantele nu au avut calitatea de personal auxiliar la instanțele din raza de competență a Tribunalului Brașov, o parte fiind în concediu pentru creșterea copilului, în concediu de studii sau concediu fără plată.
O altă greșeală a instanței de fond este aceea că a admis acțiunea și pentru persoane care sunt incluse în categoria personalului contractual care are o altă lege de salarizare, precum și persoanelor care până în anul 2007 aveau calitatea de personal contractual iar ulterior au devenit personal auxiliar de specialitate.
În ceea ce privește fondul cauzei, sentința este criticată pentru faptul că acțiunea a fost admisă în lipsa unui temei legal și făcută prin înfrângerea voinței legiuitorului, întrucât textul de lege care a consacrat sporul de 50 % a fost abrogat expres.
Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice B, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, față de atribuțiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor ordonatori de credite.
În ceea ce privește fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Ministerul Justiției critică sentința pentru faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs faptul că art 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, ci se aplică numai în privința bunurilor actuale ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere de dreptul său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui. Acest protocol nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. aret. 312 pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, pentru perioada în care nu a avut calitatea de ordonator de credite, instanța nu poate primi această critică, întrucât calitatea procesuală activă sau pasivă trebuia analizată prin prisma raportului juridic dedus judecății, sau, dacă acțiunea poate fi promovată sau nu, în contradictoriu cu respectiva parte. Legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Ori în speță, fiind vorba de un litigiu de muncă, este neîndoielnic faptul că angajatorul are calitate procesual pasivă, chiar dacă pentru un anumit interval de timp, nu a avut calitate de ordonator de credite. Curtea de Apel este instanță cu personalitate juridică, în circumscripția căreia funcționează mai multe tribunale și un tribunal specializat, iar la rândul lor acestea au mai multe judecătorii. În calitate de angajatori, toți pârâții, au legitimarea unor subiecți pasivi ai încălcării dreptului dedus judecății, și au implicit calitate procesual pasivă. Prim urmare critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a Curții de APEL BRAȘOV,pentru perioada în care nu a fost ordonator de credite, nu poate fi primită.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului Brașov, față de reclamantele care s-au aflat în concediu pentru îngrijirea copilului sau nu au desfășurat activitate de personal auxiliar, trebuie subliniat faptul că recurenta avea obligația să precizeze și să dovedească în același timp, care din reclamanți au avut suspendat raporturile de muncă și perioadele exacte,în care au avut sau nu,raporturi de muncă. Verificând sentința de fond se constată că prima instanță a avut în vedere perioade diferite pentru o parte din reclamante, menționându-se în motivare pentru ce anume nu s-au acordat în integralitate drepturile solicitate. În lipsa unor critici concrete din care să rezulte, eroarea în care s-a aflat instanța de fond, cu privire la care persoane și pentru ce perioade, instanța va respinge această critică.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamanți și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins.
În ceea ce privește restul criticilor din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamanților sunt întemeiat, iar prima instanță în mod corecta a admis acțiunea.
Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
În privința recursului reclamantelor, și -, se constată, raportat la decizia susmenționată, că sporul de 50% se cuvine și pentru viitor, astfel că această pretenție va fi admisă.
Cât privește însă, sporul de confidențialitate, se vor păstra întocmai considerentele hotărârii recurate.
În conformitate cu dispozițiile art. 329 alin. 4 cod pr. civilă, raportat la art. 312 Cod pr. civilă, recursurile pârâților vor fi respinse, iar recursul reclamantelor admis în parte, așa cum s-a menționat anterior.
Pentru aceste motive
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursul declarat de reclamantele, -, împotriva sentinței civile nr. 1337/2007 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte, în sensul acordării și pe viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, cu mențiunile corespunzătoare în cartea de muncă.
Respinge restul pretențiilor.
Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor prin împotriva aceleiași hotărâri.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 16 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
--- - - - -
Grefier,
Red. - 21.04.08
Dact. - 23.04.08
2 ex.
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Ligia Vâlcu, Camelia
