Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 385/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
Decizia Nr. 385/ R/ Dosar Nr. 1237/119 / 2007
Ședința publică din 16 aprilie 2008
PREȘEDINTE --- - JUDECĂTOR 1: Maria Carmen Tică
- - JUDECĂTOR 2: Ligia Vâlcu
- JUDECĂTOR 3: Camelia
grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarat de reclamanții, - și și de pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin C - împotriva sentinței civile nr. 66 din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul în dosarul nr. 1237/119/2007 .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 10 aprilie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
In vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 16 aprilie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 66/2008 pronunțată de Tribunalul Covasna, a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții, -- și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Covasna și pe cale de consecință:
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Covasna să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația brută de bază lunară, începând cu data de 21.09.2004 până la data pronunțării prezentei, 24.01.2008.
A obligat Tribunalul Covasna să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant în parte.
A respins pretențiile solicitate de reclamanți pe perioada 01.09.2004-20.09.2004 ca urmare admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pe perioada sus menționată, cât și acordarea pe viitor.
A obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sumelor cuvenite reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Brașov, a Tribunalului Brașov, a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a respins excepțiile invocate pentru considerentele expuse în încheierea din data de 01.11.2007.
Raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată văzând și prevederile art. 137 al.1 Cp. raportat la art. 283 lit. c instanța a invocat și a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada cuprinsă între 01.09.2004-20.09.2004, excepție admisă pentru considerentele din încheierea de ședință din data de 15.11.2007.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța reține următoarele: reclamanții au calitatea de judecători în cadrul judecătoriei Tg. otrivit disp. art. 47 din Legea 50/1996, republicată "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art. 50 din OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat art. 47 din Legea nr.50/1996.
Instanța constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale care prevăd că: " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% solicitat prin prezenta acțiune fiind un drept de creanță este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Pretențiile reclamanților se întemeiază pe un serviciu deja prestat, constituind un bun în sensul practicii CEDO, astfel cum rezultă din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei din 26.06.1986.
Dreptul invocat de reclamanți se analizează ca o valoare patrimonială, deci ca un bun în înțelesul art. 1 din PROTOCOL.
Mai mult decât atât, proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamanților de a nu lipsiți de el nejustificat, din perspectiva art. 44 din Constituția României care se coroborează cu prev. art. 1 din Protocolul 1 din CEDO.
Măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare nervoasă pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate nu se justifică întrucât limitarea drepturilor nu era necesară într-o societate democratică pentru garantarea, respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunel moravuri.
Acest act internațional care a fost ratificat de România nu prevede limitări ale dreptului reclamat decât în condițiile speciale, care nu sunt întrunite în cauza de față, sens în care în baza prev. art. 20 al.2 din Constituția României, devin aplicabile dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, deoarece sunt mai favorabile decât legislația internă.
Referitor la apărările pârâților instanța mai reține că legea este actul juridic al parlamentului elaborat în conformitate cu constituția potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, fiind actul normativ cu forța juridică superioară tuturor celorlalte acte normative, care emană de la organul suprem al puterii de stat.
Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României, și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Este adevărat că prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996, art. 47 fost abrogat, dar procedându-se în această manieră nu putem decât să constatăm că abrogarea nu produce efecte juridice întrucât OG 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii 50/1996, fiind astfel în contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii 24/2000 privitor la normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art. 56 pct.2).
Potrivit art. 108 al.3 din Constituție " ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de acestea". Or, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "modificarea și completarea Legii 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești republicată".
Cu toate acestea prin OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 din Legea 24 /2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată," modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte".
În această situație este inadmisibil ca un drept care este stipulat printr-o lege să nu poată fi concretizat în practică, cu atât mai mult cu cât abrogarea realizată prin OG 83/2000 este nelegală.
Față de considerentele de drept și de fapt expuse, ținând cont și de faptul că la data stabilirii dreptului de risc și suprasolicitare nervoasă prin art. 47 din L 50/1996 legiuitorul a avut în vedere condițiile în care judecătorii și celelalte categorii de personal își desfășoară activitatea, care în prezent nu s-au schimbat, ci dimpotrivă s-au acutizat, în condiții de calitate și eficiență sporită, instanța va admite în parte acțiunea formulată și precizată, sens în care va obliga pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Covasna să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația brută de bază lunară, în raport de perioada lucrată începând cu data de 21.09.2004 până la data pronunțării prezentei, respectiv 21.01.2008, potrivit dispozitivului sentinței.
Va respinge restul pretențiilor ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, dar și în ceea ce privește acordarea acestuia pe viitor întrucât un astfel de drept nu este actual, născut, cert și exigibil.
Văzând prevederile art. 3 al.1 pct. 2 din HG nr. 208/2005 elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, dispoziții care se coroborează cu prev. art. 28 și următoarele din Legea 500/2002, instanța va obliga Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sumelor cuvenite reclamanților, deoarece instanțele judecătorești și parchetele sunt instituții publice din sistemul justiției care sunt finanțate de la bugetul de stat.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții reclamanți, - și și de pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin C -, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanții susțin în motivarea recursului că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația brută de bază lunară și pentru viitor.
Art. 47 din Legea nr. 50/1996 este în vigoare, astfel că acordarea sporului nu poate fi limitată în timp. Fiind component al salariului se bucură de stabilitate și continuitate până când textul legal care îl prevede este în vigoare.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta Curtea de Apel Brașov, sentința este criticată pentru faptul că nu a fost soluționată în mod corect excepția lipsei calității procesual pasive a acestei recurente pentru perioada 7.11.2004 - 1.07.2005, perioadă în care Curtea de Apel nu avea calitate de ordonator de credite și implicit căderea de a solicita și aloca drepturi de natura celor ce fac obiectul pretențiilor reclamanților. Se mai arată că reclamanții nu sunt angajați ai Curții de Apel Brașov, aceștia desfășurând-și activitatea în cadrul Tribunalul Brașov, iar obligația de a plăti sumele de bani solicitate, revine acestuia.
O altă critică, vizează fondul cauzei, arătându-se că art. 47 din legea 50/2000 a fost abrogat expres prin art. 42 din OG 83/2000 și prin acest lucru nu s-a dorit diminuarea salariului magistraților ci modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești.
Acordându-se astfel drepturi salariale care nu sunt prevăzute de nici un act normativ, instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare.
În speță nu sunt incidente nici disp. art. 1 ale Protocolului adițional 1 al CEDO, pentru că la alin. 2 se stipulează că " prevederile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor pentru interesul general".
Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice B, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, față de atribuțiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor ordonatori de credite.
În ceea ce privește fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Ministerul Justiției critică sentința pentru faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs faptul că art 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, ci se aplică numai în privința bunurilor actuale ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere de dreptul său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui. Acest protocol nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul reclamanților este legal, iar recursurile pârâților sunt sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. aret. 312 pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul declarat de reclamanți se reține că dreptul la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu putea fi abrogat printr-o ordonanță a guvernului, reclamanții fiind îndreptățiți la acest spor și pentru viitor, întrucât norma care-l reglementează este încă în vigoare, privarea acestora de la beneficiul acestui drept fiind nejustificată.
Art. 47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare și după abrogarea expresă prin nr.OG 83/2000, pentru că acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu forță juridică de eficiență inferioară față de actul care l-a acordat.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de recurenta Curtea de Apel Brașov, pentru perioada în care nu a avut calitatea de ordonator de credite, instanța nu poate primi această critică, întrucât calitatea procesuală activă sau pasivă trebuia analizată prin prisma raportului juridic dedus judecății, sau, dacă acțiunea poate fi promovată sau nu, în contradictoriu cu respectiva parte. Legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Ori în speță, fiind vorba de un litigiu de muncă, este neîndoielnic faptul că angajatorul are calitate procesual pasivă, chiar dacă pentru un anumit interval de timp, nu a avut calitate de ordonator de credite. Curtea de Apel este instanță cu personalitate juridică, în circumscripția căreia funcționează mai multe tribunale și un tribunal specializat, iar la rândul lor acestea au mai multe judecătorii, printre care și Judecătoria Tg. S unde își desfășoară activitatea reclamanții ca judecători. În calitate de angajatori, toți pârâții, au legitimarea unor subiecți pasivi ai încălcării dreptului dedus judecății, și au implicit calitate procesual pasivă. Prim urmare critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a Curții de Apel Brașov,pentru perioada în care nu a fost ordonator de credite, nu poate fi primită.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamanți și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins.
În ceea ce privește restul criticilor din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamanților sunt întemeiat, iar prima instanță în mod corecta a admis acțiunea.
Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
În conformitate cu disp. art. 329 al 4 teza finală, conform cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamanților au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenții reclamanți, - și împotriva sentinței civile nr. 66/24.01.2008 a Tribunalul Covasna pe care o modifică în parte în sensul că acordă și pentru viitor sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația brută cu mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
Respinge recursurile declarate de recurenții pârâți Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor prin C împotriva sentinței civile nr. 66/2008 a Tribunalul Covasna.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 16 aprilie 2008.
Președinte, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
--- - - - -
Grefier,
Red. - 22.04.08
Dact. - 23.04.08
2 ex.
Red. fond -
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Ligia Vâlcu, Camelia
