Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3985/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3985

Ședința publică de la 16 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu

JUDECĂTOR 2: Doina Vișan

JUDECĂTOR 3: Marin Panduru

Grefier - -

***********

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul SINDICATUL ȘCOLII GENERALE " ", împotriva sentinței civile nr.7648 din 09.12.2008, pronunțat de Tribunalul Gorj în dosarul nr-. în contradictoriu cu intimații pârâți ȘCOALA GENERALĂ " ", intimat CONSILIUL LOCAL, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: recurentul reclamant SINDICATUL ȘCOLII GENERALE " "reprezentat de lider de sindicat, lipsind: intimații pârâți CONSILIUL LOCAL și ȘCOALA GENERALĂ " ".

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea pune în discuția părții prezente tardivitatea declarării recursului de către recurentul reclamant Sindicatul Școlii Generale " "

Reprezentantul recurentului reclamant de sindicat, lasă la aprecierea instanței, soluția ce se va pronunța cu privire la tardivitatea delarării recursului.

Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 7648 din 09.12.2008, pronunțat de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de petentul Sindicatul Școala Generală " " Comuna, jud.G în contradictoriu cu intimații Școala Generală ", Consiliul Local.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr.142/1998 "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, suportate integral de angajator", iar alin. 2 prevede că "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori".

Ori, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul Consiliul Local comunicat instanței că până la data promovării acțiunii nu au fost prevăzute la bugetul local sume pentru plata contravalorii tichetelor de masă în ceea ce privește salariații învățământului din localitate, aceste sume nefiind repartizate de către

Raportat la aceste considerente, instanța a reținut că pentru personalul contractual aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și mai mult dacă acordarea acestora a fost negociată prin contracte individuale de muncă.

Din conținutul Legii nr.142/1998 se reține că acest act normativ instituie pe de o parte categoriile de personal care pot beneficia de alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, iar pe de altă parte stabilește condiția respectării prevederilor cuprinse în legile bugetului de stat.

În această situație, instanța a apreciat că pretențiile petentului sunt lipsite de temei legal câtă vreme intimata a invocat că în bugetul local al Primăriei nu au fost identificate sume pentru acordarea tichetelor de masă, situație față de care se va respinge acțiunea formulată de petent.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul SINDICATUL ȘCOLII GENERALE " ".

Instanța, din oficiu, a pus în discuție tardivitatea recursului declarat de pârâtă.

Potrivit prevederilor art.80 din Legea 168/1999, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.

Articolul 301 Cod pr.civilă precizează că, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afara de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Constatând astfel că, data comunicării sentinței instanței de fond, conform dovezii de comunicare este 08.01.2009, iar data înregistrării căii de atac la instanța de fond este 20.01.2009, se observă că recursul a fost promovat peste termenul prevăzut de lege, respectiv 10 zile de la data comunicării hotărârii, astfel cum este prevăzut de art.80 din Legea 168/1999.

Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va mai analiza motivele de casare care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.137 Cod pr.civilă, soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul ca tardiv declarat de reclamantul SINDICATUL ȘCOLII GENERALE " ", împotriva sentinței civile nr.7648 din 09.12.2008, pronunțat de Tribunalul Gorj în dosarul nr-. în contradictoriu cu intimații pârâți ȘCOALA GENERALĂ " ", intimat CONSILIUL LOCAL, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

03.07.2009

Red.jud.-

2ex/AS

Președinte:Ioana Moțățăianu
Judecători:Ioana Moțățăianu, Doina Vișan, Marin Panduru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3985/2009. Curtea de Apel Craiova