Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3992/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.2432/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.3992/
Ședința Publică din data de 02 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 1026 din data de 18.06.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, G, G, -, și, cu intimații-pârâți Tribunalul Călărași, Curtea de Apel București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimații-reclamanți, G, G, G, -, și, intimații-pârâți Tribunalul Călărași, Curtea de Apel București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 21.05.2009, de către intimații-reclamanți întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurentul-pârât, în dublu exemplar, act procedural necomunicat părții recurente, pe această cale solicitând judecarea pricinii în lipsă.
De asemenea, se mai arată faptul că prin motivele de recurs deduse judecății recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod proc. civ.
Curtea, constatând că în cauză recurentul-pârât cât și intimații-reclamanți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1026/18.06.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis acțiunea astfel cum a fost completată, formulată de reclamanții, G, G, -, și împotriva pârâților Ministeru Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Călărași și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel și Tribunalul Călărași la plata către reclamanții, G,;, G, Mari, G, -, și a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică cuantum de 50% din salariul brut lunar pentru perioada 1.02.2007 la zi și în continuare până la abrogarea dispoziției legale ce a instituit acest spor sau până la pierderea calității de personal auxiliar de specialitate, sume indexate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata lui efectivă, conform timpului efectiv lucrat de fiecare reclamant în această perioadă.
I- obligat pe aceiași pârâți la plata către reclamanții, G,., G, și a drepturilor salariale respectiv diferența dintre salariul primit și salariul, la care aveau dreptul conform valorii de referință sectorială calculată astfel:
- pentru perioada 01.05.2005 - 30.09.2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei conform nr. 9/2005;
- pentru perioada 01.02.2006 - 31.08.2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr. 3/2006;
- pentru perioada 01.09.2006 - 31.12.2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei conform 3/2006;
- pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform nr. 10/2007;
- pentru perioada 01.04.2007 - 30.09.2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform nr. 10/2007;
- pentru perioada 01.10.2007 - 31.12.2007, la valoarea de referință sectorială de 405, conform nr. 10/2007; valori de referință sectorială în raport de care trebuiau calculate salariile în perioadele respective.
A dispus indexarea sumelor cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata lor efectivă și a respins capetele de cerere privind plata dobânzii legale și efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă.
În considerente a reținut că astfel cum rezultă din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului în speța dedusă judecății, tema pretențiilor și probațiunii vizează acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru reclamanți în calitatea acestora de personal auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Călărași.
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Potrivit art. 1 Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
în mod indubitabil într-o valoare economică, sporul de risc și suprasolicitare nervoasă constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături alte asemenea "bunuri" potrivit practicii (pensia, acțiunile, părțile sociale).
Pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat, ele constituind "un bun" în sensul practicii, așa cum rezultă și din hotărârea Van Marle împotriva Olandei din 26.06.1986.
În concluzie, dreptul de proprietate invocat de reclamanți se analizează ca o valoare patrimonială (ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească) deci un bun în sensul primei fraze a art. 1.
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamanților de a nu fi lipsite de ele în mod nejustificat, din perspectiva art. 44 din Constituția României coroborat cu art. 1 din protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate nu se justifică, întrucât limitarea drepturilor nu era necesară într-o societate democratică pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri.
Acest act internațional ratificat de România nu prevede limitări ale dreptului reclamat decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel încât, în baza art. 20 alin 2 din Constituția României, devin aplicabile dispozițiile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca fiind mai favorabile decât legislația internă.
În concluzie prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost încălcat dreptul reclamanților la bun, acesta constând în contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Instanța a reținut și faptul că, la data stabiliri acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care judecătorii și personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât, o dată cu intrarea României în UE, au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condițiile de calitate și eficiență sporite.
În situația actuală, când sistemul legislativ este stufos și uneori contradictoriu, iar condițiile de muncă sunt neadecvate, creșterea celor doi factori de risc este evidentă.
La cele de mai sus se adaugă și presiunile indirecte venite din partea justițiabililor care formulează împotriva magistraților și personalului auxiliar de specialitate numeroase sesizări, reclamații și plângeri penale nejustificate, ce au drept consecință creșterea suprasolicitării neuropsihice și a stresului acestor categorii de personal.
Acțiunea reclamanților este întemeiată și prin prisma dispozițiilor Deciziei nr. XXI din 10 martie 2008 a înaltei Curții de Casației și Justiției, raportate la cele ale art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, problema de drept dedusă judecății fiind dezlegată de instanța supremă în favoarea reclamanților.
În ceea ce privește celălalt capăt de cerere menționat prin cererea precizatoare, instanța a reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 50/1996 "salarizarea personalului din instanțele judecătorești ș parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de puterea în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute de Constituție și de Legea nr. 92/1992 pentru organizare judecătorească".
Potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază: sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se alică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute la anexele la lege".
Potrivit art. 9 din Legea nr. 154/1998, se precizează că "Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată a prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectoriale, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".
Persoanele care ocupau funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică aveau dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu de bază lunar, în conformitate cu prevederile Anexei nr. III din același act normativ.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din OG134/1999 "începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Potrivit art. 11din OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Alineatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Alineatul 3 prevede că ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în anexele nr. 1, 2, 4 și 5 indice 1 la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. 1, rotunjite din o mie de lei, în favoarea personalului".
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2000 modifică coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V- VIII din Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sistemul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art. 2 alin. 1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 din nr.OG 9/2005, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului salarizat potrivit OUG24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate; publică, cu modificările și completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII și IX.
Prin nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1 aprilie 2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art. 3 alin. 1).
Conform anexei 1 la nr.OUG 27/2006, valoarea de referință sectorială a fost de 257 lei.
Prevederea din Anexa Ia O. nr.27/2006 încalcă principiile Constituției României, ale Legii nr. 303/2004, privind Statutul magistraților, ale Codului Muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare aplicată la salarizarea magistraților este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Astfel, potrivit nr.OG3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312, 3 lei, iar Ordonanța nr.27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.
Legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete respectă principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale.
Conform art. 3 alin. 4 din Constituția României, se prevede că " Statul se organizează potrivit principiului separației echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale".
Este evident că salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere, întrucât puterea judecătorească s-ar pune, prin actele normative care au apărut ulterior, în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite prin legi de natură organică.
Ordonanța nr.27/2006 încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.
Același lucru este prevăzut și în art. 3 alin. 1 din nr.OG 8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în care se stabilește valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a ordonanței de mai sus valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform nr.OG10/2007.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse instanța a admis acțiunea astfel cum a fost completată, formulată de reclamanții, G, G, G, -, și împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Călărași și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel și Tribunalul Călărași la plata către reclamanții, G, G, Mari, G, -, a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul brut lunar pentru perioada 01.02.2007 la zi și în continuare până la abrogarea dispoziției legale ce a instituit acest spor sau până la pierderea calității de personal auxiliar de specialitate, sume indexate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până plata lui efectivă conform timpului efectiv lucrat de fiecare reclamant în această perioadă și a obligat aceiași pârâți la plata către reclamanții, G, G, și a drepturilor salariale respectiv diferența dintre salariul primit și salariul la care aveau dreptul conform valorii de referință salarială calculată astfel:
- pentru perioada 01.05.2005 - 30.09.2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei conform nr. 9/2005;
- pentru perioada 01.02.2006 - 31.08.2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr. 3/2006;
- pentru perioada 01.09.2006 - 31.12.2006, la valoarea de referință sectorială 331 lei conform 3/2006;
- pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform nr. 10/2007;
- pentru perioada 01.04.2007 - 30.09.2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform nr. 10/2007;
- pentru perioada 01.10.2007 - 31.12.2007, la valoarea de referință sectorială de 405, conform nr. 10/2007; valori de referință sectorială în raport de care trebuiau calculate salariile în perioadele respective.
A dispus indexarea sumelor cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata lor efectivă.
Totodată a respins și capetele de cerere privind obligarea pârâților la plata dobânzii legale și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă deoarece temeiul juridic al actualizării drepturilor salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în funcție de indicele de inflație este tocmai ceea ce impun dispozițiile art. 161 Codul muncii, coroborate cu prevederile art. 1073 cod civil și cu faptul că reclamanții nu au făcut vreo dovadă că prejudiciul ce l-au suferit a fost mai mare decât influența procesului inflaționist din intervalul de timp scurs între momentul când trebuiau achitate drepturile bănești și cel la care urma a se plăti efectiv, iar obligația de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților este una legală pentru angajator fiind prevăzută de Decretul nr. 92/1976.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Ministerul Justiției, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că un prim motiv de recurs incident în cauză îl constituie cel prevăzut de art. 304 pct.4 din Codul d e procedură civilă, instanța de fond depășind atribuțiile puterii judecătorești.
Prin acordarea unei valori de referință sectorială majorată față de cea prevăzută de OUG nr.177/2002 și OUG 27/2006, invocând crearea unei stări de inechitate justă, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională cu ocazia soluționării excepției de neconstituționalitate ale prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, invocată de Ministerul Justiției în mai multe cauze, constatându-se că dispozițiile menționate sunt neconstituționale în măsura în care instanța de judecată poate să înțeleagă că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un exemplu elocvent în acest sens este Decizia nr.818 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008 prin care Curtea Constituțională a soluționat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din OG nr.137/2000, într-o cauză în care instanța de judecată a admis acțiunea obligând pârâții să le plătească reclamanților despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând indexările salariale acordate prin Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 altor categorii de personal bugetar decât magistrații.
În motivarea acestei decizii Curtea a reținut, printre altele, că, "Așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art 115 din Constituție."
Drepturile salariale ale reclamanților din cauza de față sunt reglementate de acte normative speciale pe perioada ce face obiectul pretențiilor deduse judecății. Instanța de judecată, admițând acțiunea, a obligat pârâții la plata unor diferențe salariale rezultate din aplicarea unor dispoziții legale ce nu sunt aplicabile categoriei de personal din care fac parte reclamanții, ci altor categorii de personal, respectiv personalului din sectorul bugetar ce ocupă funcții de demnitate publică alese și numite.
Prin urmare, rugăm instanța de recurs să constate că hotărârea pronunțată în cauza de față a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și în baza unor dispoziții legale declarate ca neconstituționale, instanța de judecată înțelegând să aplice reclamanților judecători dispoziții legale privitoare la alte categorii de personal, motivat de necesitatea de a înlătura o așa zisă stare de discriminare.
Hotărârea pronunțată de Tribunalul Călărași este criticabilă și pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Potrivit art. 11din Legea nr. 50/1996, forma actualizată la 20.05.2002; "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi".
De asemenea, prin OUG nr. 27/2006 a fost abrogată OUG nr. 177/2002, prevederile referitoare la salarizarea judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție din Legea nr. 56/1996, dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprinse în Legea nr. 154/1998, art.56 din Legea nr. 317/2004, precum și orice alte dispoziții contrare.
Prin urmare, începând cu intrarea în vigoare a Legii nr.347/2003, care a modificat art. 2 din OUG nr.177/2002 nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative si executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin OUG nr.177/2002, OG nr. 23/2005 si OUG nr. 27/2006.
OG nr. 23 din 27 ianuarie 2005 privind creșterile salariale aplicabile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2005 aprobată cu modificări prin Legea nr. 100/2005, prevede:
- art. 2 valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 2, 4, 5 și 6 la Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 octombrie 2005, cu 8% față de nivelul din luna decembrie 2004, de la 2.380.593 lei la 2.571.040 lei.
Pentru perioada ianuarie - septembrie 2005, creșterea valorii de referință sectorială este de 45% din diferența calculată între valorile de referință sectorială prevăzute la alin. (1).
Prin urmare, personalul auxiliar de specialitate, salarizat potrivit anexei 2 la Legea nr. 50/1996 a beneficiat de majorarea valorii de referință sectorială prevăzute de OG nr. 23/2005.
De altfel, începând cu 1 ianuarie 2003 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă, art. 5 din Legea nr.154/1998 fiind abrogat prin art.15 din OUG nr. 24/2000.
Astfel, conform OG nr.9/2005, OG nr. 3/2006 și OG nr. 10/2007 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative beneficiază de indemnizații fixe și nu în baza unei valori de referință sectorială.
La momentul intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și celorlalte categorii de personal prevăzute de acest act normativ erau stabilite prin OUG nr. 177/2002 aprobată prin Legea nr. 347/2003 și de Legea nr. 50/1996. Prin urmare, dispozițiile art.73, actual art. 74 din Legea nr.303/2004 au avut în vedere drepturile salariale reglementate de dispozițiile legale în vigoare la acel moment, drepturi salariale care, potrivit legii "nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Ori, prin legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale personalului auxiliar, OG nr. 8/2007 aprobată prin Legea nr. 247/2007, nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementarea anterioară.
OG nr. 8/2007 a acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariale pentru anul 2007, în trepte, prin majorarea coeficienților potrivit Anexei 1 a, b și c, VII/1, VII/2, VII/3 și VII/1a, /2a. /3a, precum și anexelor nr. /1b, /2b și /3b, ceea ce reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salariat, iar potrivit alineatului 5 al aceluiași articol " în aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege". Aceleași interdicții au fost menținute și prin OG nr. 10/2007.
Or, spre deosebire de aceștia, potrivit OUG nr.27/2006 și OG. nr. 8/2007, magistrații și personalul auxiliar beneficiază de premii, spor de vechime în muncă, de majorarea indemnizației în raport cu vechimea efectivă în specialitate, de primă de vacanță și alte drepturi salariale, urmare a cărora cuantumul total al veniturilor calculate cu coeficientul de multiplicare prevăzut pentru instanța cea mai mare în grad în cazul magistraților depășește indemnizația prevăzută pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este fondat numai cât privește acordarea, în favoarea reclamanților, a valorii de referință sectorială prevăzută în funcțiile de demnitate publică.
Or, pe de o parte, nu există niciun temei de echivalare pe plan salarial a funcțiilor de demnitate publică cu cele îndeplinite de personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, pe de altă parte, opțiunea legiuitorului delegat și a Parlamentului nu poate fi controlată de judecătorul ordinar, ci numai de cel constituțional, care nu poate completa o omisiune de reglementare, lărgind câmpul de aplicare a unei dispoziții, atunci când legiuitorul decide să-l precizeze strict și limitativ.
Prin urmare, în acord cu rolul său constituțional, tradițional, judecătorul nu poate înlătura o lege de la aplicare, pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă ori să-i suplinească insuficiențele, ci este ținut, până ce nu a fost abrogată sau declarată neconstituțională, s-o aplice în litera sa.
În același sens sunt și prevederile, obligatorii potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008.
Prin sus-menționata decizie, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale prevederile art. 1, 2 alin. 3 și 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a argumentat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, în virtutea căruia Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Se reține totodată și că în această chestiune nu există o decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, organism independent și a cărui activitate nu poate fi îngrădită de nicio instituție, conform art. 17 din OG nr. 137/2000, care să fi constatat o situație discriminatorie între categoriile de personal prevăzute de ordonanțele menționate și alte categorii profesionale și care să poată, eventual, constitui temeiul acordării de despăgubiri la nivelul pretinselor creșteri salariale, instanța neputând sancționa, astfel cum s-a argumentat anterior, presupusele discriminări create prin lege.
În același sens, regimul juridic al salarizării este inevitabil diferit, criteriul activității îndeplinite fiind unul obiectiv, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la situația absurdă în care să se pretindă că toate activitățile profesionale să fie remunerate identic, or, este pe deplin legitim ca tratamentul salarial să difere, el implicând o anumită strategie socio-economico-financiară, ce nu poate fi cenzurată sau controlată de instanța de judecată, uniformitatea reglementării într-un atare domeniu având drept consecință desființarea tuturor criteriilor de salarizare și a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile economice și financiare.
Cât privește criticile referitoare la acordarea sporului de 50%, se constată că prin decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie obligatorie potrivit dispozițiilor expuse de art.329 alin3 Cod procedură civilă, s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
În considerente a reținut că prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să completeze și să modifice, iar nu să abroge Legea nr.50/1996, nici total, nici parțial, după cum nu a fost abilitat nici să modifice sau să completeze Legea nr.56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, magistraților-asistenți și celorlalte categorii de personal.
Cu toate acestea, prin art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000 s-au abrogat dispozițiile art.231din Legea nr.56/1996, fiind depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României și fiind astfel încălcate disp. art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
În același sens, s-a reținut că art.81 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.142/1997, prevedea că magistrații beneficiază și de sporuri pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art.I pct.42 nr.83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, lege organică.
Nu se poate opune nici faptul că neconstituționalitatea abrogării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 prin nr.OG83/2000, norme abrogate în prezent, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor judecătorești, întrucât Curtea Constituțională are în competență numai legile și ordonanțeleîn vigoare, iar verificarea constituționalității normelor abrogate revine, prin interpretarea "per a contrario" a art.147 alin.1 cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art.I pct.42 și în art. IX alin.2 din nr.OG83/2000 impune că instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, care nici în prezent nu și-au încetat aplicabilitatea, efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidând incontestabil în faptul că dreptul consacrat legislativ de art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvine și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza textului de lege.
De altfel, astfel cum rezultă și din motivarea recursului în interesul legii, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane-magistrați și personal auxiliar de specialitate, le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că neacordarea acestui spor ar duce în mod inevitabil la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept, or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii profesionale, sau a celor asimilate sub aspectul drepturilor și îndatoririlor, în condițiile în care nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art.16 alin.1 din Constituție, nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și Protocolului nr.12 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
În consecință, potrivit considerentelor anterioare, Curtea de Apel constată că față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, problema sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru categoria de personal din care fac parte reclamanții, nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată cu efecte obligatorii pentru instanțe, în sensul existenței sporului pretins.
Potrivit celor expuse și în aplicarea art. 312 alin. 1-3 rap. la art. 304 pct. 9 pr. civ. va fi admis recursul și modificată în parte sentința atacată, în sensul respingerii capătului de cerere având ca obiect plata diferențelor dintre salariul calculat pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și salariul efectiv încasat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 1026 din data de 18.06.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, G, G, -, și, cu intimații-pârâți Tribunalul Călărași, Curtea de Apel București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere având ca obiect plata diferențelor dintre salariul calculat pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și salariul efectiv încasat.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./07.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea
