Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4022/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1944/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4022/
Ședința Publică din data de 02 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul-intervenient împotriva sentinței civile nr. 92 din data de 16.10.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, a, și, cu intimații-pârâți Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul București și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert - având ca obiect "drepturi bănești - discriminare".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul-intervenient, intimații-reclamanți, -, a, și, intimații-pârâți Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul București și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 27.05.2009, respectiv la data de 01.06.2009 de către intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurentul-intervenient, în cinci exemplare.
Totodată, se mai arată faptul că, prin motivele de recurs deduse judecății, recurentul-intervenient a solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod proc. civ.
Curtea constatând că în cauză recurentul-intervenient a solicitat judecarea pricinii în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.92/16.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale respins, ca neîntemeiate, acțiunea principală formulată de reclamanții, -, a, și cererea de intervenție în interes propriu introdusă de intervenientul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
În considerente a reținut că reclamanții și intervenientul exercită funcția de judecători. Ei afirmă că sunt discriminați față de procurorii din cadrul DNA și DIICOT, prin faptul că deși soluționează cauze instrumentate de aceștia din urmă, prin OUG nr. 27/2006 li s-a stabilit un coeficient de multiplicare a indemnizației inferior, respectiv 15 față de 19. În acest fel, mai susțin autorii acțiunii și cererii de intervenție, au ajuns să aibă salarii mai mici decât procurorii DNA și DIICOT, deși prestează aceeași muncă și au aceeași competență cu aceștia, în cazul lor fiind încălcat principiul excluderii discriminărilor în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală, prev. de art. 1 și 2 lit. e) pct. I din OG nr. 137/2000, dar și prevederile protocolului nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pretențiile deduse judecății nu pot fi însă primite, întrucât prin mai multe decizii ale Curții Constituționale (cele având nr. 818, 819, 820 și 821 din 03.07.2008), care sunt generale și obligatorii conform art. 31 din Legea nr. 47/1992 republicată, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 din OG nr. 137/2000, statuându-se că sunt neconstitutionale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Dispozițiile acestor decizii ale Curții Constituționale sunt întru totul aplicabile și în speță, întrucât reclamanții și intervenientul afirmă că situația discriminatorie în care susțin că se află, a fost creată prin acte normative cu putere de lege. Or, date fiind considerentele și dispozitivul deciziilor respective, nici o instanță de judecată nu este îndreptățită să considere discriminatorii acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Aceasta înseamnă că în situații precum cea din prezenta cauză, instanța este împiedicată să constate existența discriminării.
Neexistând discriminare, nu pot fi luate nici nu fel de măsuri dintre cele prevăzute de art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 republicată, respectiv de a acorda despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Așa fiind, acțiunea principală și cererea de intervenție în interes propriu apar ca neîntemeiate și a fost respinsă ca atare.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs intervenientul, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 teza a treia Cod procedură civilă).
Astfel, instanța a constatat că este neîntemeiată cererea de intervenție, întrucât "este împiedicată să constate existența discriminării" datorită deciziilor nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale.
Prin aceste decizii s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000, constatându-se că sunt neconstituționale "în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Greșeala fundamentală pe care a comis-o instanța constă în aceea că a invocat incidența unor decizii ale Curții Constituționale care nu au legătură cu cererea de intervenție, întrucât:
Nu și-a întemeiat cererea de intervenție pe dispozițiile nr.OG 137/2000.
Obiectul cererii recurentului-intervenient vizează, în principal, obligarea pârâților la plata despăgubirilor cuvenite și nu "anularea ori refuzul aplicării unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și înlocuirea cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Instanța nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art. 304 pct. 10 teza a întâi Cod procedură civilă).
Astfel, pentru constatarea existenței unei discriminări și obligarea la plata despăgubirilor a invocat o serie de acte normative interne (OUG nr. 27/2006, Legea nr. 508/2004, Legea nr. 304/2004 și Constituția României, republicată), precum și reglementări internaționale (art. 23 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății).
Cu privire la reglementările interne, trebuie observat că, potrivit art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată: " Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Acest principiu constituțional guvernează materia drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale.
Pe de altă parte, art. 20 alin. (1) din Constituție, republicată prevede că: "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și tratatele la care România este parte".
Dacă "dispozițiile constituționale" se interpretează și se aplică în concordanță cu normele juridice internaționale, a fortiori reglementările inferioare (legi, ordonanțe ale Guvernului etc.), precum și deciziile Curții Constituționale trebuie să se conformeze acelorași exigențe.
internaționale se aplică în mod prioritar, aspect care rezultă din dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea legii (art. 304 pct. 9 teza a doua Cod procedură civilă).
"neputința" de a constata discriminarea, dedusă din interpretarea eronată a celor 4 decizii ale Curții Constituționale, instanța a încălcat dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la un proces echitabil), precum și art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, republicată (accesul liber la justiție).
Practic, litigiul nu a fost soluționat pe fond, invocându-se un fine de neprimire inaplicabil în speță.
Hotărârea cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 teza a doua Cod procedură civilă).
După ce - invocând cele 4 decizii ale Curții Constituționale - se consideră că "instanța este împiedicată să constate existența discriminării", Curtea a considerat că "neexistând discriminare, nu pot fi luate niciun fel de măsuri dintre cele prevăzute de art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000, republicată ".
În mod logic, din faptul că nu poți verifica o anumită chestiune poți trage concluzia că ea nu există?
În conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, cauza
urmează a fi examinată sub toate aspectele.
Pentru motivele ce preced, recurentul-intervenient solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul celor precizate în cererea de intervenție.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, solicitarea intervenientului-recurent este lipsită de temei juridic, câtă vreme prevederile art. 11 alin.1 din OG nr. 27/2006, de aplicare strictă și limitată la categoria de personal pentru care dispun, nu se referă și la categoria din care face parte intervenientul.
Or, instanța de judecată nu este îndrituită să amendeze ori să modifice opțiunile legiuitorului în materia politicii salariale, la latitudinea exclusivă a acestuia, în baza principiului separației exercițiului puterilor în stat, ci este ținută, potrivit rolului său tradițional, să aplice legea, până ce nu a fost scoasă din vigoare ori declarată neconstituțională.
Din această perspectivă, nu este întemeiată solicitarea adresată instanței, de a aprecia asupra naturii, atribuțiilor și importanței muncii recurentului, pentru a dispune remunerarea ei corespunzătoare, la nivelul prevăzut pentru procurorii sau DNA extinzând reglementarea edictată în favoarea acestora din urmă și la alte categorii, neavute în vedere de ipoteza art. 11 alin. 1 din OUG nr. 27/2006, pe motiv că textul este inechitabil sau discriminatoriu.
În același sens, a fost considerată de prima instanță, jurisprudența Curții Constituționale care prin decizii succesive, începând cu decizia nr. 818/2008, obligatorii potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituție, a stabilit că dispozițiile art. 1, 2 alin. 3 și 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu se poate invoca, în sens contrar, nici art. 20 din Constituția României ori cadrul european sau internațional în favoarea tratamentului egal privind derularea relațiilor de muncă, pe de o parte pentru că acestea nu consacră dreptul judecătorilor de a fi remunerați cu indemnizația prevăzută pentru procurorii DIICOT și DNA, pe de altă parte pentru că principiul egalității de tratament în salarizare pe care-l consacră, nu are conținutul pe care încearcă să-l acrediteze recurentul.
Astfel, regimul juridic al salarizării este inevitabil diferit, criteriul activității îndeplinite fiind unul obiectiv, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la situația absurdă în care să se pretindă că toate activitățile profesionale să fie remunerate identic, or, este pe deplin legitim ca tratamentul salarial să difere, el implicând o anumită strategie socio-economico-financiară, ce nu poate fi cenzurată sau controlată de instanța de judecată, uniformitatea reglementării într-un atare domeniu având drept consecință desființarea tuturor criteriilor de salarizare și a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile economice și financiare.
Rezultă, pe baza celor expuse, că în absența vreunui temei al pretențiilor formulate, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, după cum este și pertinent motivată, în spiritul soluției pronunțate, nefiind incidente motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 pr. civ. (cât privește textul art. 304 pct. 10 pr. civ. acesta a fost abrogat prin Legea nr. 219/2005, nemaifiind pertinent pentru încadrarea motivelor de recurs).
În consecință, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. 1 pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-intervenient împotriva sentinței civile nr. 92 din data de 16.10.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, a, și, cu intimații-pârâți Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul București și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./06.07
.2009
Jud. fond:
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea
