Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4057/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.2196/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4057/
Ședința publică de la 03 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurențiiMinisterul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Tîmpotriva sentinței civile nr.1305 din data de 05.03.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (5794/2007), în contradictoriu cu intimații, C, -, Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Guvernul României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării, având ca obiect:"drepturi bănești - creșteri salariale de 5%, 2% și 11%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurențiiMinisterul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Tși intimații, C, -, Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Guvernul României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 03.06.2009, ora 1210, cerere din partea intimatului Guvernul României, prin care solicită comunicarea motivelor de recurs, în vederea formulării unor apărări corespunzătoare în cauza dedusă judecății.
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenții prin cererile de recurs deduse judecății, au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1305 din data de 05.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor; a admis cererea formulată de reclamanții, C, -, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman; a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale rezultate din majorarea valorii de referință sectorială cu următoarele procente:5% începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2 % începând cu 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007, cu 11% începând cu 01.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007,
drepturi salariale ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la plata efectivă; a obligat pe chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să pună la dispoziția pârâților fondurile bănești necesare efectuării plății drepturilor; a respins cererea față de pârâții Guvernul României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanții sunt încadrați capersonal auxiliar de specialitateîn cadrul Tribunalului Teleorman și au solicitat acordarea creșterilor salariate prevăzute de României OG nr.10/2007 art.1 alin.1 în 3 etape: cu 5 % începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Tribunalul a constatat că, în raport de prevederile art.155 din Legea nr.53/2003 care reglementează noțiunea de salariu, respectiv salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, creșterile salariale stipulate de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 care s-au acordat pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celor care ocupă funcții de demnitate publică sunt pe deplin aplicabile și reclamanților.
Dispozițiile art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării, iar în raport de art.20 din Constituție și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, se statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
În speță s-a reținut că sunt aplicabile și dispozițiile art.14 din Convenția CEDO care reglementează interzicerea discriminării.
Totodată, a mai reținut instanța de fond, Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, stabilit că un tratament diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și autorităților publice.
Nu a fost reținută în cauză apărarea invocată de pârâți, potrivit cu care, prin nr.OG8/2007, legiuitorul a acordat creșteri salariale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești deoarece această ordonanță este aplicabilă personalului auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice și altor categorii nu și categoriei de personal reclamanții fac parte.
În aplicare dispozițiilor art.161 pct.4 Codul muncii, a fost apreciată întemeiată cererea privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor bănești pretinse, cu privire la care s-a apreciat că este în concordanță cu realizarea unei corelații între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitate de chemat în garanție. A fost apreciată ca neîntemeiată, deoarece acest minister are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat operând rectificările corespunzătoare iar potrivit art. 20 din Legea nr.500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor acordă ordonatorilor principali de credite, respectiv Ministerul Justiției, fondurile bănești pentru salarizarea personalului instanțelor, astfel că și în raport de prevederile art.60-63 Cod proc. civilă, în sarcina acestui minister se impune a fi reținută obligația de a pune la dispoziția pârâților fondurile bănești necesare efectuării plății drepturilor.
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți împotriva pârâților Guvernul României, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost respinsă ca rezultat al admiterii excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin încheierea de ședință din 13.02.2008, cererea urmând a fi respinsă ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 7 și 9 din Codul d e procedură civilă, Ministerul Justiției (Ministerul Justiției și Libertăților ) a arătat, în esență, următoarele:
Prin nr.OG 8/2007, aprobată prin Legea nr. 247/2007, legiuitorul a acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariale pentru anul 2007, în trepte, prin majorarea coeficienților potrivit Anexei 1, b și c, începând cu 1 ianuarie 2007-31 martie 2007,1 aprilie 2007-30 septembrie 2007 și respectiv cu 1 octombrie. În consecință personalul auxiliar de specialitate a beneficiat de creșteri salariale pe anul 2007, neputând beneficia și de drepturile altor categorii profesionale.
Pe de altă parte, prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau dimpotrivă prevederea, însă într-un alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, de asemenea retribuită de la bugetul de stat, este o opțiune a legiuitorului și nu se poate reține tratamentul diferențiat, câtă vreme sunt în discuție situații obiectiv diferite, particulare.
Recurentul consideră că prin sentința atacată au fost acordate alte drepturi decât cele stabilite prin lege prin încălcarea flagrantă a principiului separației puterilor în stat.
Sub un alt aspect, dispozițiile art. 1 din HG83/2005 "Ministerul Justiției este organul de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care asigură elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare în vederea bunei funcționări a justiției ca serviciu public și veghează la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept."
Prin urmare, a arătat recurentul, Ministerul Justiției nu a avut posibilitatea legală de a întreprinde acte de discriminare. Admițând chiar interpretarea profund eronată a instanței de fond potrivit căreia discriminarea poate rezulta chiar și din lege, ministerului nu i se poate reține vreo culpă în ceea ce privește edictarea unor acte normative de către Parlamentul României sau Guvern.
Prin urmare, Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În susținerea excepției, au fost invocate și dispozițiile art. 1 alin. 3 pct. 4 din Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe precum și prevederile Legii nr. 373/2007, potrivit cărora Guvernul este instituția abilitată de către Parlament să emită ordonanțe în domeniul salarizării, inclusiv în domeniul reglementării creșterilor salariale acordate în sectorul bugetar în anul 2007. Astfel, instanța de fond a admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României.
Din examinarea cuprinsului Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, a susținut recurentul, rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative. În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art. 16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competenta instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Jurisprudența Curții Constituționale s-a exprimat constant în sensul că principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 din Constituția României, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci presupune soluții diferite pentru situații diferite.
În cazul de față, este cert că nu poate fi vorba despre existența vreunei "comparabilități" sau, cu atât mai puțin, a unei "analogii" între situația personalului auxiliar de specialitate și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar care, în temeiul nr.OG 10/2007 beneficiază de majorări salariale.
Reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale; drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază sunt stabilite exhaustiv în cuprinsul acesteia, neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate.
Chiar acceptând teza potrivit căreia creșterile salariale acordate prin nr.OG 10/2007 anumitor categorii de salariați din sistemul bugetar au avut scopul de a acoperi parțial nivelul inflației, trebuie subliniat că personalul auxiliar de specialitate a beneficiat de creșteri salariale în cursul anului 2007 prin majorarea coeficienților de salarizare în aceleași transe, respectiv începând cu 1 ianuarie 2007,1 aprilie 2007 si 1 octombrie 2007. Aflându-se între categoriile profesionale care în cursul anului 2007 au beneficiat de majorări salariale, decizia luată la nivelul Guvernului de a nu mai acorda și alte majorări în cursul anului, prin creșterea valorii de referință salarială, decât celorlalte categorii din sectorul bugetar care nu au beneficiat de alte creșteri, nu reprezintă o situație care să fi avut drept rezultat plasarea personalului auxiliar de specialitate într-o stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Nu orice diferență de tratament face a se reține starea de discriminare, ci numai acea diferență care se constată între persoane aflate în situații analoage, fără o justificare rezonabilă și fără să fie necesară într-o societate democratică.
Recurentul a mai susținut că, din motivarea instanței de fond nu rezultă care sunt considerentele pentru care intimații reclamanții sunt mai îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile nr.OG 10/2007 și nu de dispozițiile altui act normativ care acordă indexări salariale.
În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice (în baza împuternicirii nr. 60907/14.05.2008) a arătat, în esență, următoarele:
În mod greșit instanța a admis cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor formulata de Ministerul Justiției, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 60-63 Cod procedură civilă, instituția chemării in garanție reprezintă acea forma de participare a terților la activitatea judiciară care conferă uneia dintre părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubire, în ipoteza în care partea ar pierde procesul; deci, aceasta instituție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire, care nu există in sarcina ministerului recurent.
Responsabilitatea instituției recurente se limitează la faza de proiect bugetar. Decizia finală privind conținutul bugetului nu aparține Ministerului Economiei și Finanțelor.
În plus, pretențiile intimaților reclamanți reprezintă drepturi de personal care nu pot fi plătite decât de către angajator.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate sa creeze si sa adopte legi, ci doar sa le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative respectiv Parlamentul sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive reprezentate de Guvern.
Mai mult, a mai arătat recurentul, art. 4 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata completata prin Legea nr. 110/2007 prevede că: "(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, si ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale."
OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, cu modificările si completările ulterioare nu stabilește nici o obligație in sarcina Ministerului Economiei si Finanțelor, ci in sarcina ordonatorului de credite car, în cazul de față este Ministerul Justiției.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În recurs, a fost depusă la doar practică judiciară.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să admită recursurile, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În ce privește recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților, se rețin următoarele:
Având în vedere calitatea intimaților reclamanți de personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, Curtea constată că nu poate fi primită susținerea recurentului Ministerul Justiției și Libertăților în sensul că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, acesta fiind chemat în judecată în considerarea calității de ordonator principal de credite, astfel încât absența unei culpe a menționatului minister pentru neacordarea sumelor pretinse de reclamanți este lipsită de relevanță.
Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României.
Astfel, prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii, constatând că pârâtul Guvernului României nu are nici o legătură cu raporturile juridice de muncă din care s-au născut drepturile pretinse, iar obiectul litigiului nu se circumscrie dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004. Or, acest organ colegial, fără personalitate juridică, alcătuit din primul ministru, miniștri și alți membri stabiliți prin lege organică, poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă în exercitarea atribuțiilor și competențelor sale.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, conducătorii altor autorități publice si conducătorii instituțiilor publice autonome.
Articolul 21 alin. 1 din același act normativ dispune în sensul că ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, in raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
În conformitate cu prevederile art. 22 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii de credite, răspund, între altele, a) angajarea, lichidarea si ordonanțarea cheltuielilor in limita creditelor bugetare repartizate si aprobate potrivit prevederilor art. 21; realizarea veniturilor; angajarea si utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare.
Așa fiind, nu se poate reține că Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În ce privește motivul de recurs subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, Curtea constă că acesta nu se regăsește în cauză.
Astfel, instanța de fond a expus în considerentele sentinței recurate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și pe acelea pentru care a înlăturat apărările părților, argumentele avute în vedere susținând dispozitivul cu care sunt în deplină concordanță. Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau că aceste motive ar fi contradictorii ori străine de natura pricinii.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că este întemeiată critica recurentului potrivit căreia reclamanții solicită extinderea dispozițiilor legale din ordonanțele Guvernului care prevăd majorări salariale pentru alte categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și aplicarea acestor dispoziții pentru categoria profesională din care fac parte, adică pentru alte situații decât cele avute în vedere de legiuitor la adoptarea acestor acte normative și neprevăzute în cuprinsul lor.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 818/2008, s-a constatat că art. 2 alin. (3) din nr.OG 137/2000 caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
A mai reținut instanța de contencios constituțional că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, a conchis Curtea Constituțională, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Având în vedere menționata decizie, precum și decizia nr. 1325/2008 a instanței de contencios constituțional, Curtea constată că modul de stabilire prin lege sau ordonanță a Guvernului - cum este cazul în speță - a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii profesionale ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte privind statutul profesional al unor categorii de personal nu este o problemă care poate fi apreciată prin prisma dispozițiilor nr.OG 137/2000, câtă vreme, prin examinarea soluției alese de legiuitor, se tinde la modificarea, completarea sau abrogarea de către instanța judecătorească a unor dispoziții legale cuprinse în legi sau ordonanțe.
Totodată, Curtea reține că reclamanții, având calitatea de personal auxiliar de specialitate, sunt salarizați în temeiul unei legi speciale - nr.OG 8/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, care stabilește drepturile salariale și alte drepturi de care aceste categorii de personal beneficiază. Potrivit dispozițiilor art. 1 din menționatul act normativ, prezenta ordonanță reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare.
Așa fiind personalul auxiliar de specialitate al instanțelor nu poate pretinde în plus față de drepturile ce i-au fost conferite prin legea specială, alte drepturi prevăzute de lege în beneficiul altor categorii profesionale, o asemenea diferențiere realizată de legiuitor având o justificare rezonabilă.
Nu orice diferență de tratament reprezintă o situație de discriminare, ci numai acea diferență constatată între persoane aflate în situații analoge sau comparabile, ceea ce nu este cazul în speță.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților și să modifice sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
Față de această soluție, urmează a fi admis și recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, cu consecința respingerii cererii de chemare în garanție, ca fiind rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T împotriva sentinței civile nr.1305 din data de 05.03.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (5794/2007), în contradictoriu cu intimații, C, -, Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Guvernul României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Modifică sentința recurată, în sensul că: respinge acțiunea, ca neîntemeiată, și cererea de chemare în garanție, ca fiind rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /tehnored.
2 ex./02.07.2009
Jud.fond: /
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
