Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4182/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.6684/2008
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4182/
Ședința publică din data de 09 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER:
************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant -, împotriva sentinței civile nr.4951 din data de 16.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.346/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă "" - - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns recurentul-reclamant - și intimata-pârâtă "" -
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că, pe cale de întâmpinare (vezi fila 10-12 dosar recurs), intimata-pârâtă "" - a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civilă.
Curtea, constatând că în cauză intimata-pârâtă "" - a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza art. 242 alin.(2) Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4951 din data de 16.06.2008, pronunțată în dosarul nr.346/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâta -
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul este salariatul societății intimate, în baza contractului individual de muncă nr.1165/02.04.2001, modificat prin mai multe acte adiționale.
La data de 20.12.2007, a fost emisă decizia nr.1111/20.12.2007, prin care intimata a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, pe durata cercetării disciplinare, în temeiul dispozițiilor art.52 lit. a) Codul muncii.
În motivarea, în fapt, a deciziei susmenționate, angajatorul a reținut că, la data de 03.12.2007, în timpul programului de lucru, salariatul a fost testat de revizorul tehnic, cu aparatul alcool-test, rezultatul indicând un consum de băuturi alcoolice, ocazie cu care a fost întocmit procesul-verbal nr.27219/10.12.2007.
Prin adresa nr.16/10.01.2008, contestatorul a fost convocat la sediul angajatorului pentru a da explicații în legătură cu cele constatate prin referatul menționat mai sus, iar în ședința din 18.01.2008, Comisia de disciplină a propus desfacerea contractului individual de muncă al acestuia.
de aceste aspecte, Tribunalul a reținut că, în temeiul dispozițiilor art.52 lit. a) din Codul muncii, angajatorul are dreptul de a dispune suspendarea contractului individual de muncă al unui salariat, în cazul în care dispune începerea procedurii de cercetare disciplinară, ipoteză ce se regăsește și în speța de față.
Apărarea contestatorului în sensul că era bolnav și învoit nu a fost reținută de instanță, întrucât, din fișa de prezență rezultă că a fost pontat în data de 03.12.2007, când a fost supus controlului alcoolemiei, salariatul semnând condica de prezență în ziua respectivă la ora14,00 - de intrare și la ora 22,00 - de ieșire.
Instanța de fond a constatat că adeverința medicală este, într-adevăr, eliberată la data de 03.12.2007, însă aceasta nu face dovada că starea de boală a împiedicat prezentarea la locul de muncă. În ceea ce privește certificatul medical, s-a reținut că acesta a fost emis pentru perioada 04.12.2007 - 16.12.2007, așadar, ulterior constatării efectuate la data de 03.12.2007.
Având un caracter accesoriu primului capăt al cererii de chemare în judecată, au fost apreciate, ca nefondate și cererile privind plata drepturilor bănești solicitate de reclamant, pentru perioada în care contractul său individual de muncă a fost suspendat.
Deși a solicitat plata de daune morale, contestatorul nu a precizat în ce constau acestea și nu și-a motivat cererea.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, reclamantul -, solicitând reanalizarea sentinței pronunțate de instanța de fond, casarea acesteia și, în consecință, admiterea acțiunii sale, pe care el o consideră temeinică și legală, precum și obligarea intimatei-pârâte - la plata daunelor morale, în sumă de 100.000.000 lei vechi.
Totodată, a solicitat instanței de recurs, să desemneze un avocat din oficiu, care să îl asiste în această fază a procesului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant arată că instanța nu a ținut cont de probele depuse la dosar, în sensul că nu a luat în considerare că în ziua de 03.12.2007 el era învoit de la serviciu, fiind bolnav, sens în care invocă adeverința medicală nr- depusă la dosar, precum și cererea de înregistrare nr.27218/10.12.2007, unitatea trecându-l învoit pentru ziua de 03.12.2007, iar apoi prezent pe Statul de plată.
Arată că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că pârâta nu și-a demonstrat susținerile, cu cei trei martori audiați în cauză.
Referitor la episodul din curtea unității angajatoare, arată că acesta nu are caracterul unei probe legale privind alcoolemia, cu atât mai mult cu cât chiar pârâta a recunoscut că a utilizat mai multe fiole - patru la număr -, date de către contestator, care, însă, nu s-au înverzit, valoarea de 0,06% apărând chiar și la consumul unei cafele sau a unui măr, singura probă legală fiind analiza sângelui.
Recurentul-reclamant consideră că modul de desfășurare a anchetei administrative a fost nelegal, emițându-se o decizie de suspendare la data de 20.12.2007, iar convocarea sa la anchetă s-a făcut la data de 10.01.2008, prin adresa nr.16/10.01.2008, instanța neținând cont că intimata a luat măsura cercetării disciplinare tardiv, emițând decizia nr.1111 la data de 20.12.2007, înainte de a fi început procedura cercetării prealabile.
Nu indică temeiurile de drept ale cererii sale de recurs, invocându-se doar dispozițiile art.267 alin.1 din Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată (filele 10 - 12 din dosarul de recurs), intimata-pârâtă - a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Întrucât recurentul-reclamant nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând doar generic dispozițiile art.299, art.3021, art.303 alin.1 și art.3041Cod procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 Cod procedură civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate, face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art.304 pct.9 Cod proc.civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cât privește recursul, Curtea are în vedere dispozițiile art.267 alin.1 din Codul muncii adoptat prin Legea nr.53/2003, care prevăd că:
"(1) Sub sancțiuneanulității absolute, nici o măsură,cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin.1 lit. a)nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.".
Pentru că prin contractele colective se poate deroga de la prevederile Codului muncii în favoarea salariaților, prevederile art. 75 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, înregistrat la nr.2895/21 din data de 29 decembrie 2006, stipulează:
"Sub sancțiunea nulității absolute,nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinareprealabile.".
Rezultă, așadar, că, sub sancțiunea nulității absolute, nicio sancțiune disciplinară - chiar și cea constând înavertismentul scris- nu poate fi aplicată mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Angajatorul are posibilitatea ca, pe perioada cât durează cercetarea menționată, să suspende contractul celui în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, potrivit cărora:
"Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în următoarele situații:
a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condițiile legii; -.".
Decizia îi aparține exclusiv, dar aceasta nu trebuie să constituie un abuz de drept. Suspendarea contractului este necesar să se bazeze pe criterii obiective, să fie dispusă cu bună-credință și să asigure o cercetare prealabilă corectă a abaterii disciplinare.
De exemplu, angajatorul este îndreptățit să suspende contractul de muncă al salariatului cercetat disciplinar. dacă poziția acestuia în cadrul unității poate periclita desfășurarea normală a activității.
Legea nu prevede perioada suspendării, însă nu trebuie confundată perioada de suspendare a contractului individual de muncă al salariatului pe durata cercetării disciplinare, cu perioada de 10 zile la care se referă dispozițiile art. 264 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, potrivit cărora una dintre sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul, în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară, este suspendarea contractului individual de muncă al acestuia, pentru o perioadă ce nu poate depăși 10 zile lucrătoare.
Ca urmare, cele două suspendări au rațiuni și momente diferite.
În primul caz, suspendarea contractului individual de muncă al salariatului pe durata cercetării disciplinare, la care fac referire dispozițiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, reprezintă doar o măsură de protecție pentru activitatea unității angajatoare, pe durata cercetării prealabile.
În cel de-al doilea caz, suspendarea contractului individual de muncă pe o perioadă ce nu poate depăși 10 zile lucrătoare, prevăzută de dispozițiile art. 264 alin. (1) lit. b) din Codul muncii constituie o sancțiune disciplinară, care poate fi aplicată salariatului numai după efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Față de dispozițiile art. 268 alin. (1) din Codul muncii, care prevăd că angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data savârșirii faptei, Curtea apreciază că, în termenul de 30 de zile susmenționat, poate intra și suspendarea contractului individual de muncă pe perioada cât durează cercetarea disciplinară a salariatului în cauză.
Ca urmare, suspendarea nu poate depăși termenul de 30 de zile calendaristice, care curge de la data la care rezultatele cercetării au fost aduse la cunoștința conducerii, prin referatul înregistrat la registratura unitații.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea constată că, în speță, suspendarea contractului individual de muncă al recurentului-reclamant -, s-a luat de către intimata-pârâtă -, în temeiul dispozițiilor art. 52 alin. (1) lit. a) din același Cod, ca o măsură de protecție pentru activitatea unității angajatoare, pe durata cercetării disciplinare prealabile, efectuată în condițiile art.267 din același Cod.
De asemenea, constată că fapta reținută în sarcina salariatului - "episodul din curtea unității angajatoare", cum se exprimă acesta, a avut loc la data de 03.12.2007, iar decizia nr.1111 a fost emisă la data de 20.12.2007 (fila 2 din dosarul de fond), prin aceasta dispunându-se suspendarea contractului individual de muncă al salariatului doar pentru o durată de 10 zile, respectiv de la 21.12.2007, la 09.01.2008.
Rezultă, deci, că durata suspendării nu a depășit termenul de 30 de zile pe care angajatorul l-a avut la dispoziție pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, întrcuât termenul de 10 zile în care contractul individual de muncă al salariatului a fost suspendat, în perioada 21.12.2007 - 09.01.2008, se încadrează în acest termen legal, de 30 de zile.
Ca urmare, Curtea reține că, în ceea ce privește durata suspendării contractului, decizia nr. nr.1111/20.12.2007, emisă de -, ce se contestă în speță, este legală, astfel că vor fi înlăturate criticile formulate de recurentul-reclamant sub acest aspect.
Cât privește susținerile recurentului-reclamant, în sensul că decizia nr.1111/20.12.2007, prin care s-a dispus suspendarea contractului său individual de muncă, ar fi nelegală, pentru motivul că a fost emisă la data de 20.12.2007, mai înainte de începerea cercetării disciplinare prealabile, în timp ce convocarea sa la anchetă s-a făcut abia la data de 10.01.2008, prin adresa nr.16/10.01.2008, de unde ar rezulta că intimata-pârâtă a luat tardiv măsura cercetării disciplinare, Curtea apreciază că și aceste susțineri sunt nefondate, astfel că le va înlătura ca atare.
Împrejurarea că salariatul a fost convocat la data de 10.01.2008 nu face dovada faptului că cercetarea discipinară ar fi început la acea dată, întrucât procedura cercetării nu constă doar în momentul convocării sau în momentul audierii salariatului. Cercetarea discipinară prealabilă începe de cu referatul privitor la eventuala abatere disciplinară săvârșită de salariat, în speță cu procesul-verbal nr.27219/10.12.2007.
În acest sens, Curtea mai reține și aspectul că, așa cum s-a arătat anterior, suspendarea contractului individual de muncă dispusă de angajator prin decizia nr.1111/20.12.2007 reprezintă doar o măsură de protecție pentru activitatea unității angajatoare, astfel că aceasta nu trebuie confundată cu sancțiunea disciplinară prevăzută de dispozițiile art.264 alin.1 lit. b) din Codul muncii, așa cum, în mod greșit, procedează recurentul-reclamant. Nu se poate vorbi, așadar, despre tardivitatea efectuării cercetării disciplinare.
Faptul că, în speță, durata suspendării contractului, fiind de 10 zile, coincide cu durata prevăzută de dispozițiile art.264 alin.1 lit. b) din Codul muncii, nu conduce la concluzia că decizia nr.1111/20.12.2007 este o decizie de sancționare.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, având în vedere și faptul că, în prezenta cauză, angajatorul și-a îndeplinit sarcina probei, ce îi aparține în temeiul dispozițiilor art.287 din Codul muncii, Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant -.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant -, împotriva sentinței civile nr.4951 din data de 16.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.346/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă "" -
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red.
Dact.LG/2 ex./31.07.2009
Jud.fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
