Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 423/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 423
Ședința publică din 12 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Mihail
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâtul Ministerul Public - parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.516 pronunțată la 16 noiembrie 2007 de către Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul și pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Ministerul Finanțelor, având ca obiect tichete de masă.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recursul declarat este scutit de taxă de timbru.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului ei la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 29 ianuarie 2007 sub nr.742/30, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata în solidar a drepturilor bănești reprezentând contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr.142/1998 pe perioada ianuarie 2004 - ianuarie 2007, indexate cu indicele prețurilor de consum la data plății; la plata contravalorii tichetelor cadou cu ocazia sărbătorilor de C și de Paști prevăzute de Legea nr. 193/2006, nr.HG1317/2006, Legea nr. 417/2006 indexate cu indicele prețurilor de consum comunicați de Comisia Națională pentru Statistică, începând cu 23.05.2006 până la data plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că are dreptul la tichete de masă în condițiile art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998 care reglementează acest drept pentru toți salariații din sectorul bugetar, categorie din care fac parte și funcționarii publici și personalul contractual din cadrul parchetelor; că a fost angajat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și, în cazul lui, pârâții nu au întreprins demersurile necesare pentru a obține fondurile de la bugetul de stat pentru acordarea tichetelor de masă conform prevederilor legale în vigoare.
În drept invocă dispozițiile art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998, Legea 417/2006, nr.HG1517/2006.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Arată că reclamantul are calitatea de personal contractual; că din analiza dispozițiilor art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998 reiese că nu se stabilește în sarcina autorităților publice pârâte o obligației, ci doar o posibilitate, care se poate realiza sau nu în funcție de dispozițiile legilor bugetului de stat; că pentru anul 2005, acordarea tichetelor de masă lunare și pentru personalul contractual nu a fost posibilă conform art. 40 din Legea nr.511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005; că nici în anul 2006, în bugetul de stat nu au fost aprobate sume cu aceste destinație.
Mai arată că acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligație a angajatorului, ci o facultate; că art.3 din nr.OUG88 /2006 prevede neacordarea tichetelor de masă și pentru anul 2007.
În ce privește acordarea tichetelor cadou, arată că art.1 din Legea 193/2006 prevede că pentru unitățile bugetare, utilizarea acestor tichete poate fi efectuată doar în măsura în care sunt prevăzute sume în buget pentru aceste categorii de cheltuieli, or în speță nu au fost prevăzute sume cu această destinație.
Prin încheierea nr.36 din 18 aprilie 2007, Curtea de APEL TIMIȘOARA, în urma admiterii cererilor de abținere formulate de membrii completului de judecată, a constatat că la nivelul Tribunalului Timiș nu se mai poate constitui complet care să soluționeze cauza și a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul C-S în vedere continuării judecății, cauza fiind înregistrată sub nr-.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Arată că cererea de chemare în garanție este inadmisibilă, deoarece Ministerul Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat și că atribuții angajarea și salarizarea reclamantului are Ministerul Justiției; că în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor nu există nici o obligație de garanție; că cererea de chemare în garanție nu este admisibilă în raporturile de muncă.
Prin sentința civilă nr. 516 pronunțată la data de 26 noiembrie 2007 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor; a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și a obligat pârâții să plătească reclamantului contravaloarea tichetelor de masă cuvenite și neacordate pe perioada 1 ianuarie 2004 - 1 ianuarie 2007 și a tichetelor cadou cuvenite cu ocazia sărbătorilor de C și de Paști de la intrarea în vigoare a Legii nr. 193/2006 și până la data pronunțării, 26 noiembrie 2007, sume ce vor fi actualizate la data plății efective; a respins cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă, în condițiile în care între el și reclamant nu există raporturi de muncă.
Sub aspectul fondului, a reținut că reclamantul a fost angajatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, în calitate de personal contractual, până la 1.01.2007; că de la apariția legii nr.142/1998 și legii 193/2006, reclamantul nu primit nici tichetele de masă și nici tichetele cadou.
Dreptul reclamantului la tichete de masă a fost apreciat ca fiind un drept de creanță, un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția CEDO și că deși acordarea este facultativă, această posibilitate legală de a primi tichete de masă și cadou reprezintă, în interpretarea CEDO, o speranță legitimă, speranță ce este protejată de art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
De 10 ani de când a apărut legea, reclamantul nu a beneficiat de tichete de masă, ceea ce face ca dreptul să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâții nu au justificat nici o cauză de utilitate publică.
Indiferent dacă au fost prevăzute sau nu sume cu această destinație în cadrul bugetului anual, pârâții au obligația să acorde aceste tichete și să solicite acordarea sau virarea fondurilor necesare în acest scop, atâta timp cât aceste tichete reprezintă măsuri de protecție a reclamantului în calitate de salariat al sectorului bugetar.
În termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr-.
Solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, recursul fiind întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9, coroborat cu art.3041Cod procedură civilă.
Arată că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești atunci când a apreciat că pârâții au obligația de a acorda tichetele solicitate, indiferent dacă sunt sau nu sume prevăzute cu această destinație, ignorându-se dispozițiile speciale care reglementează acest drept.
Mai arată că acordarea tichetelor de masă și a tichetelor cadou se poate face numai către persoanele angajate prin încheierea unui contract individual de muncă, nu și magistraților și personalului auxiliar de specialitate sau funcționari publici, cum a reținut instanța de fond; că acordarea tichetelor de masă și cadou este doar o posibilitate, nu o obligație, iar în anii 2005-2007, dispozițiile art.46 alin.1 din Legea nr.507/2003, art.40 din Legea nr. 511/2004, art.24 din Legea nr. 379/2005, Legea nr. 486/2006 nu au permis acordarea acestor drepturi.
Se mai arată că atâta timp cât sursa fondurilor de achiziționare a acestor tichete este distinctă, nu există nici un temei pentru a discuta de discriminare, deoarece nici un alt bugetar nu a beneficiat de tichete de masă și cadou achiziționate din bani proveniți de la bugetul de stat; că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, or în speță nu au fost aprobate astfel de sume; că aplicarea indicelui de inflație reprezintă un mijloc de constrângere, o amenințare pentru debitor de a-și executa obligația.
Reclamantul intimat și pârâții intimați, deși legal citați, nu au depus la dosar întâmpinare prin care să-și exprime punctul de vedere față de cererea de recurs.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art.304 pct.4 și 9 coroborat cu art.3041Cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul întemeiat, urmând să-l admită cu următoarea motivare:
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă și suportată integral pe costuri de angajator. Conform art. 1 alin. 2 din aceeași lege, tichetele de masă se acordă în limita bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar.
Art. 1 din Legea nr. 193/2006 prevede că societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă.
Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă caracterul opțional al acordării alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă, acordare supusă, totodată, îndepliniri condiției înscrierii în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar, precum și caracterul opțional al acordării tichetelor cadou.
Prin art. 5 din Normele de aprobare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă se stabilește că, pentru instituțiile publice, tichetele de masă pot fi acordate în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite, la articolul bugetar: tichete de masă.
Conform art. 2.3. din Anexa 1 la HG nr. 1317/2006, ce cuprinde Normele metodologice de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 193/2006, " angajatorii acordă angajaților proprii tichete cadou, în limita sumei prevăzute în bugetul de venituri de cheltuieli aprobat potrivit legii, într-o poziție distinctă de cheltuieli denumită "Tichete cadou" pentru cheltuieli sociale.".
De altfel, în perioada de referință, prin art. 46 alin. 4 din Legea nr. 507/2003, art. 40 din Legea nr. 511/2004 și art. 24 din Legea nr. 379/2005, s-a prevăzut, în mod succesiv, că instituțiile publice finanțate integral din bugetul de stat nu pot să prevadă în bugetele proprii, aprobate conform legii, sume pentru acordarea tichetelor de masă.
Art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prevede că: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale".
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sintetizat și clarificat jurisprudența sa privitoare la noțiunea de "speranță legitimă" ca "valoare patrimonială" și, pe cale de consecință, ca "bun", în sensul dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1, prin decizia din 28.09.2004, pronunțată în cauza Kopecky contra Slovaciei, în cuprinsul căreia se arată că "speranță legitimă"a reclamantului din cauză rezultă din aceea că el se întemeia, în mod rezonabil și justificat, pe un act juridic, având o bază juridică "solidă" și o incidență incontestabilă asupra dreptului de proprietate.
Curtea a ajuns la concluzia că atunci când un interes patrimonial în discuție ar părea că ar aparține categoriei juridice de "creanță", el nu poate fi considerat ca "valoare patrimonială" și, implicit, ca "speranță legitimă" decât dacă are o "bază suficientă în dreptul intern", ca, de exemplu, atunci când existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale. Un drept care face obiectul unei "contestații în justiție" sau care apare ca o "pretenție ce se poate susține" nu ar putea constitui o "speranță legitimă" apărată de dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 (decizia din 28.09.2004, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kopecky contra Slovaciei, paragraful 52). Or, existența drepturilor reclamate prin acțiunea pendinte nu este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor din România, practica judiciară fiind neunitară în această materie.
Atât Comisia, cât și Curtea au statuat, în mod constant, că art. 1 din Protocolul nr.1 nu garantează dreptul de a dobândi un anumit bun (, 17.05.1996, nr. 25497/1997, cauza Lupuleț contra României, 9.05.1986, nr. 11628/1984, cauza Linde contra Suediei). Pe de altă parte, Comisia a statuat că o creanță condițională care a devenit caducă prin faptul nerealizării condiției nu constituie un bun în sensul acestor dispoziții.
Prin urmare, dreptul reclamantului la acordarea tichetelor de masă și a tichetelor cadou nu poate fi calificat ca o "speranță legitimă", apărată de dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1, deoarece nu întrunește cerințele sus-menționate, astfel încât instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va admite recursul declarat de către pârâta recurentă, va modifica sentința recurată în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de către pârâtul pârâtul Ministerul Public - parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.516 pronunțată la 16 noiembrie 2007 de către Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul și pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Ministerul Finanțelor
Modifică sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Ministerul Finanțelor Publice.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./8.04.2008
Thred./8.04.2008
Ex.2
Prima instanță:
, - Tribunalul C
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Ioan Jivan, Mihail
