Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 438/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 438/CM
Ședința publică din 20 Mai 2008
Complet specializat pentru cauze privind
litigii de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - -
S-a luat în examinare recursurile civile declarate de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DGFP, cu sediul în T,- Bis, județul T, MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 60 din 9 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, toți cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Tulcea,-, județul T și intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1,--3, având ca obiect - drepturi bănești - primă de vacanță.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
Recursurile sunt declarate în termen, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererile declarative de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA:
Curtea, cu privire la recursurile civile de față;
Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatarul său ales Direcția Generașlă a Finanțelor Publice Tad eclarat recurs la data de 28 martie 2008 împotriva sentinței civile nr.60 pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 9 ianuarie 2008.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs la 27 martie 2008 și Ministerul Justiției.
În fapt:
rin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr-, Reclamantele, -, Și, au chemat În Judecată Ministerul Justiției, Curtea De APEL CONSTANȚA, Tribunalul Tulcea și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu egală cu indemnizația brută lunară, egală cu luna anterioară plecării în concediu, pe anii 2005 - 2006, actualizată cu rata inflației.
In motivare, reclamantele au arătat că, prin art. 411)alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, articol introdus prin art. 1 din nr.OG 83/2000, s-a prevăzut că "magistrații și celelalte categorii de personal salarizate au în baza prezentei legi dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, indemnizația lunară brută, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
S-a mai arătat că, prin art. 7 alin. 3 din Legea nr. 512/2004 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2005 s-a prevăzut că "aplicarea prevederilor actelor normative în vigoare, referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor ale art. 32 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie 2005".
Menționează reclamantele că, art. 18 din Codul Muncii, în vigoare la data suspendării, prevedea în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limite, ele fiind apărate de stat împotriva oricărei încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Conform acestui text, un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă, odată câștigat, nu mai poate fi anulat. Or, în ceea ce privește dreptul la prima de concediu, acesta a fost practic anulat, prin actele normative ce au succedat celui ce l-a consacrat.
Precizează reclamantele că, textele de lege prin care a fost suspendat dreptul la o primă de vacanță anuală în favoarea magistraților încalcă normele constituționale, având în vedere că prin plata concediului de odihnă, se înțelege a fi inclusă, pe lângă indemnizația de concediu și prima de vacanță și ca atare, asemenea drepturi nu pot fi suspendate prin emiterea unei ordonanțe de urgență, cu atât mai mult cu cât normele constituționale nu prevăd posibilitatea suspendării drepturilor câștigate deoarece un drept câștigat nu poate fi retras decât printr-un act normativ de aceeași putere.
Au mai precizat reclamantele că, de altfel, prin art. 241)din Legea nr. 45/2007 pentru aprobarea nr.OUG 27/2006 s-a recunoscut acest drept al magistraților de a primi pe lângă indemnizația de concediu aferentă și o primă de concediu egală cu indemnizația de încadrare brută lunară anterioară plecării în concediu. Referitor la Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 31/2005 de Inalta C de Casație și Justiție în Secțiile Unite, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, aceasta s-a pronunțat asupra drepturilor magistraților și ale personalului auxiliar de a beneficia de prima ce se acordă cu ocazia plecării în concediul legal de odihnă doar pentru perioada 2001 - 2004, deoarece hotărârile ce au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești, vizau doar această perioadă.
In drept, reclamantele și-au întemeiat cererea pe disp. art. 411)alin. 1 din Legea nr. 50/1996, modificată și completată prin nr.OUG 83/2000 și art. 49 și urm. din Codul d e procedură civilă.
La data de 30 noiembrie 2007 pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat că, cererea nu poate fi primită întrucât acordarea de indemnizații și majorare drepturi salariale trebuie a fi făcut în limita sumelor disponibile în bugetul instituției și, drept urmare, admiterea acțiunii și obligarea instituției publice la plata unor sume ce nu se regăsesc în bugetul aprobat face ca hotărârea pronunțată să fie imposibil de executat.
S-a mai arătat că, execuția bugetară nu se poate face decât în limita fondurilor aprobate.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat ca, în considerarea disp. art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora "-Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instanța să aibă în vedere Decizia nr. XXIII pronunțată în dosarul nr. 31/2005 de Secțiile Unite ale Inaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție.
S-a arătat că, prin aceasta s-a stabilit că magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001 - 2002, astfel cum a fost reglementată prin art. 411)din Legea nr. 50/1996.
S-a mai arătat că,pentru a se pronunța astfel, Inalta C de Casație și Justiție a reținut că "de la 1 ianuarie 2003 când a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41 alin.1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi la o primă pentru perioada concediului de odihnă. In raport de această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de persoane salarizate în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 1 ianuarie 2003".
Precizează pârâtul că, având în vedere ceea ce a reținut Înalta Curte prin Decizia XXIII/12.02.2005 și raportat la dispozițiile art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, rezultă că reclamanții nu au dreptul la prima de vacanță pentru anii 2005 și 2006.
Prin sentința civilă nr.60 din 9 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele, -, Și, judecători în cadrul Tribunalului Tulcea, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea De APEL CONSTANȚA, Tribunalul Tulcea, Ministerul Economiei Și Finanțelor B, Consiliul Național Pentru Combaterea Dicriminării, și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea, să plătească reclamanților o despăgubire constând în prima de concediu egală cu îndemnizația brută lunară din luna anterioară plecării în concediu aferentă anilor 2005 și 2006 actualizată cu rata inflației la data plății efective.
A mai fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății despăgubirilor la care au fost obligați pârâții
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin art. 1 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, se prevede că "magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Ulterior însă, prin dispozițiile art. 3 (2) din nr.OUG 33 din 26 februarie 2001, se prevede că "se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002 aplicarea prevederilor art. 41 alin. 1, care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, Nr. 563 din 18.11.1999, modificată și completată prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 425 din 1 septembrie 2000, precum și aplicarea prevederilor art. IV, referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă din Nr.OUG 237/2000 pentru modificarea Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 614 din 29 noiembrie 2000".
Pe de altă parte, prin nr.OUG 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, s-a prevăzut, la art. 50 alin. 2 că "pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 11)și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești -, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare".
Rezultă deci că, la data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare ordonanța de urgență menționată, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 411)alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate, în baza acestei legi, la o primă pentru perioada concediului de odihnă.
In raport cu această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, cu începere de la data de 1 ianuarie 2003.
La 10 iulie 2001, prin Legea nr. 386 publicată în Monitorul Oficial nr. 390 din 17 iulie 2001, prin articolul unic" se aprobă Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 33 din 26 februarie 2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorităților judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 108 din 2 martie 2001 cu următoarea modificare: la articolul III alin. 3 va avea următorul cuprins:
(3) - Pe perioada suspendării aplicării prevederilor legale menționate la alin. 1 și 2 redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999, a nr.OG 83/2000, precum și a nr.OUG 237/2000".
Trebuie precizat că, pe toată durata suspendării redevin aplicabile ca atare prevederile referitoare și la dreptul câștigat prin art. 41 din nr.OG 83/2000 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și, respectiv art. 33 (2) din Legea nr. 188/1999 care prevede că "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Prin Legea nr. 743/2001 (art. 12), nr. 631/2002 (art. 10), nr. 507/2003 (art. 9) și art. 511/2004 (art. 8), aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă precum și a celor ale art. 32 alin. (2) din Legea nr. 18/1999 privind statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, s-au suspendat până la data de 31 decembrie 2005.
Potrivit dispozițiilor art. 38 din Constituția României, "salariații au dreptul la protecția socială a muncii. măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și alte situații specifice".
De menționat că, reglementarea concediului de odihnă plătit și alte situații specifice a fost menționată prin Legea de revizuire a Constituției nr. 375/2003, iar conform art. 49 alin. 2 "Restrângere poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică" și "să fie aplicată nediscriminatoriu".
Potrivit prevederilor art. 18 din Codul Muncii, în vigoare la data suspendării, "drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu", prevederi reiterate și de Legea nr. 53/2003 - respectiv Codul Muncii în vigoare.
Au fost încălcate prevederile art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ce face parte din dreptul intern, potrivit cărora: "Toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii.
Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declarație și împotriva oricăror provocări la o astfel de discriminare."
Totodată s-au încălcat prevederile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14 decembrie 1955 potrivit căreia "1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condițiile echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva șomajului. 2. Toți oamenii au dreptul fără nici o discriminare la salariu egal pentru muncă egală. 3. Orice om care muncește are dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare care să-i asigure lui și familiei sale o existență conformă cu demnitatea umană și completată dacă este cazul cu alte mijloace de protecție socială".
Prevederile art. 14 din CEDO ratificată de România prin Legea nr.30/1994 potrivit căruia: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine, naționalitate sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", au fost de asemenea încălcate.
În aplicarea acestor dispoziții, Curtea Europeană a statuat, în mod constant, că discriminarea este acceptabilă, dacă are o justificare obiectivă și rezonabilă.
Într-o societate democrată este o astfel de discriminare, aceea care urmărește un "scop legitim" și respectiv "un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru realizarea lui" (a se vedea, Convenția Europeană a Drepturilor Omului - comentariu pe articole. vol.I, Drepturi și libertăți, Editura, pag.906).
Curtea a stabilit că "egalitatea de tratament este încălcată dacă distincția în discuție nu are justificare obiectivă și rezonabilă" și nu urmărește un scop legitim, cu respectarea raportului de proporționalitate între aceasta și mijloacele utilizate pentru atingerea lui.
Discriminarea categoriei profesionale a magistraților rezultă și din dispoz. art.1 din Protocolul 12 la CEDO potrivit căruia:"1. Dreptul de a te bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege, trebuie asigurat fără nici discriminare bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avuție, naștere, sau orice altă situație. 2. Nimeni nu poate face obiectul unei discriminări, bazate pe oricare din motivele menționate în paragraful 1 din partea nici unei autorități publice".
Aplicarea, interpretarea și respectarea normelor legale interne, trebuie făcută în condițiile armonizării cu normele europene incidente, aceasta implicând o salarizare justă, corectă, legală și echitabilă a reclamanților, cu determinarea evidentă a asigurării garanțiilor de independență, inclusiv materială și imparțialitate.
Sunt avute în vedere de către instanță și obligațiile internaționale asumate de țara noastră cu necesitatea respectării inclusiv a prevederilor imperative cuprinse în art.292 din Legea nr.53/2003, în sensul că raporturile de serviciu ale reclamanților și sub aspectul salarizării acestora trebuie supus Convențiilor și Recomandărilor OIM, dar și Cartei Sociale Europene revizuită și ratificată prin Legea 75/1999, precum și prevederile și dispozițiile cuprinse în Pactul Internațional privind drepturile economice - art.7 ratificat conform Decretului 212/1974, dar și normele exprese, cuprinse în OG 137/2000 actualizată, OG 77/2003 și Legea nr.27/2004.
Având în vedere definiția discriminării directe, așa cum este precizată în Directiva 2000/EC/43 privind implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de rasă sau origine etnică și Directiva 2000/EC/78 privind crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și modalitățile de muncă (Acqiu comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării), tratamentul diferențiat este analizat prin prisma unor persoane în situații comparabile și nu în situații similare.
În aceste condiții, situația categoriei profesionale a magistraților, cu privire la neacordarea primei de concediu poate fi analizată comparativ cu situația altor categorii profesionale, aflate într-o situație comparabilă, de exemplu situația funcționarilor publici, pentru care acest drept nu a încetat să existe.
Prin art. 24 indice 1 din Legea nr. 45/2007, pentru aprobarea nr.OUG 27/2006 s-a recunoscut acest drept al magistraților de a primi pe lângă indemnizația de concediu aferentă și o primă de concediu egală cu indemnizația de încadrare brută lunară anterioară plecării în concediu.
Referitor la reactualizarea sumelor datorate, instanța reține că, potrivit prev. art. 78 din Codul Muncii, în cazul când angajatorul nu plătește anumite sume la timp, "instanța va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul". Fiind un conflict de muncă și existând drepturi salariale restante, instanța reține obligativitatea obligării pârâtei la reactualizarea inflației la data plății efective.
Având în vedere considerentele susmenționate, conform art. 1165 Cod civil, art. 139 din Codul Muncii, art. 411)din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, instanța constată întemeiată acțiunea de față, astfel că va admite acțiunea formulată de reclamante și va obliga pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea, să plătească reclamantelor o despăgubire constând în prima de concediu egală cu indemnizația brută lunară din luna anterioară plecării în concediu aferentă anilor 2005 și 2006, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Față de cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța o găsește întemeiată, urmând a proceda la admiterea sa.
Astfel, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de exercițiu. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art. 3 din nr.HG 2008/2005, și ale art. 3 din nr.HG 386/2007.
Față de aceste considerente, instanța a obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății despăgubirilor la care au fost obligați pârâții.
1)Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor a vizat în esență următoarele:
În mod eronat a reținut instanța de fond că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate de pârât, făcând o aplicare greșită a dispozițiilor art.35 din Legea nr.500/2004.
2)Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de Ministerul Justiției a vizat în esență următoarele:
a) În raport de temeiul juridic reținut și anume existența unei situații discriminatorii între magistrați și alte categorii profesionale, instanța de fond trebuia să analizeze și să constate lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.
În esență cererea reclamanților are ca obiect o acțiune privind obligația "de a da", respectiv obligarea pârâților la repararea pagubelor cauzate prin discriminare, însă conform dispozițiilor legale, Ministerul Justiției nu are nici o atribuție în acest sens.
b) Acțiunea are ca obiect acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă.
Instanța de fond a depășit limitele puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare.
c) Cu privire la fondul speței dedusă judecății a criticat sentința cu motivarea că prima instanță nu a avut în vedere Decizia XXIII, pronunțată în dosarul nr.31/2005 de Secțiile Unite ale, care a statuat că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001 - 2002, astfel cum a fost reglementat prin art.41 indice 1 din Legea nr.50/1996.
Având în vedere faptul că se pronunțată în interesul legii urmărind să stabilească jurisprudența asupra problemelor de drept care au fost soluționate în mod diferit, nu trebuie omis că această chestiune a fost clarificată prin decizia de recurs în interesul legii - XXIII/12.12.2005, judecătorii având dreptul la primă de vacanță numai pentru perioada 2001 - 2002 și după anul 2007, acest drept fiind reintrodus prin art.24/1 din Legea nr.45/2007.
Recursurile sunt fondate și vor fi admise, cu consecința modificării în tot a sentinței și respingerii acțiunii ca nefondată.
În referire la calitatea procesuală pasivă a celor două pârâte recurente, Curtea apreciază că aceasta derivă din interpretarea dispozițiilor art.282 Codul Muncii, care prevede că pot fi părți în conflictele de muncă orice persoană fizică sau juridică care are această vocație în temeiul altor legi, ale Codului d e procedură civilă.
Astfel, Ministerul Justiției își justifică calitatea pe împrejurarea că este ordonatorul principal de credite (art.20 din Legea nr.500/2004), în bugetul căruia ar urma să se regăsească suma pretinsă de reclamanți în situația în care ar câștiga procesul, iar Ministerul Economiei și Finanțelor își justifică această calitate pe împrejurarea că Proiectul de buget întocmit de Ministerul Justiției se depune până la data de 15 iulie al fiecărui an calendaristic, aici urmând a se purta discuții asupra fundamentării acestuia, așa cum prevede art.34 pct.4 din Legea nr.500/2004.
Printr-o altă critică Ministerul Justiției apreciază acțiunea ca inadmisibilă, instanța de fond arogându-și atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare, însă această critică va fi analizată în considerentele referitoare la fondul speței, întrucât excepția inadmisibilității este o excepție de fond, argumentația fiind comună.
Pretenția dedusă judecății este întemeiată în măsura în care își are izvorul într-un temei de drept, în lipsa unui atare temei acțiunea apare ca nefondată, întrucât instanța de judecată este datoare ca prin hotărârea pronunțată să asigure respectarea legilor.
Astfel, odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 177/2002, astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia XXIII/12.12.2005, începând de la 1 ianuarie 2003, erau abrogate implicit și disp. art.41 alin.1 din Legea nr.50/1996 referitoare la dreptul magistraților la o primă pentru perioada concediului de odihnă. "În raport de această situație, dreptul magistraților a încetat să mai subziste, nemai putând să fie pretins cu începere de la 1 ianuarie 2003".
S-a mai arătat, totodată, că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispozițiilor legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitat numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. "A considera altfel, înseamnă să prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării acestui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil".
Prin decizia XXIII/12.12.2005 urmărind să stabilească jurisprudența asupra problemelor de drept care au fost soluționate în mod diferit, instanța supremă a statuat că judecătorii au dreptul la primă de vacanță numai pentru perioada 2001 - 2002, acest drept nemai putând să fie pretins cu începere de la 1 ianuarie 2003 și până la modificarea actului normativ de salarizare a judecătorilor și procurorilor (Legea nr.45/2007 pentru aprobarea OUG nr.27/2006) care a reintrodus la art.24/1 dreptul la primă de vacanță.
Pe cale de consecință, Curtea în baza art.-312 Cod procedură civilă, va admite recursurile și modificând în tot sentința, va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile civile declarate de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DGFP, cu sediul în T,- Bis, județul T, MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 60 din 9 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, toți cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Tulcea,-, județul T și intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1,--3.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 mai 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: /Șt.
Red.dec.Jud. -/4ex.
Tehnored.gref./02.06.2008
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Jelena Zalman
