Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 450/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 450/R-CM
Ședința publică din 28 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător: - ---
Judecător: - -
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de reclamanții, (), G, (), C, G(), (),cu sediul procesual ales la Curtea de APEL PITEȘTI, municipiul Pitești, județul A împotriva sentințelor civile nr.247/CM din 12 martie 2008 și nr.287/CM din 26 martie 2008, pronunțate de Tribunalul Argeș, în dosarul nr- și de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B, sector 5,- și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, împotriva sentinței civile nr.247/CM din 12.03.2008,pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile procesuale, respectiv, recurenții-reclamanți, recurenții-pârâți și intimata-pârâtă Curtea de APEL PITEȘTI.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea în lipsă.
Având în vedere că este procedură îndeplinită și că părțile procesuale au solicitat judecarea în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 Cod procedură civilă, Curtea rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că prin cererea formulată la data de 13.03.2008, reclamanții:, (), G, (), C, G(), -, (), au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL PITEȘTI, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, să se dispună completarea sentinței civile nr. 247/CM/12.03.2008 a Tribunalului Argeș, în sensul de a se pronunța și asupra capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și pe viitor.
În motivarea cererii reclamanții au susținut că tribunalul a omis să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere.
Prin sentința nr.287/CM/26.03.2008, a fost respinsă cererea de completare a sentinței civile nr. 247/CM/12.03.2008, formulată de reclamanți.
Pentru a se pronunța în acest mod, tribunalul a avut în vedere următoarele:
A constatat că prin acțiunea înregistrată la data de 25.01.2008, reclamanții, (), G, (), C, G(), -, (), au chemat în judecată pe pârâții Curtea de APEL PITEȘTI, Ministerul JustițieI și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând obligarea primilor doi pârâți la plata actualizată cu indicele de inflație la momentul plății efective a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % prevăzut de art.47 din Legea 50/1996 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.01.2007 și în continuare.
Au mai solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare efectuării plății.
Prin sentința civilă nr. 247/CM/12.03.2008, pronunțată de Tribunalul Argeșs -a admis în parte acțiunea reclamanților, fiind obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL PITEȘTI să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 1 februarie 2007 - 12 martie 2008. Prin aceeași sentință a mai fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâților Ministerul Justiției și Curtea de APEL PITEȘTI fondurile necesare achitării drepturilor bănești iar pârâta Curtea de APEL PITEȘTIa fost obligată să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
După cum se poate observa acțiunea a fost admisă doar în parte, numai pentru perioada 1 februarie 2007 - 12 martie 2008 sporul de vechime, fiind respinsă solicitarea reclamanților privind acordarea sporului de la pronunțarea sentinței și pentru viitor, fiind motivat acest aspect, pe larg, în considerentele sentinței sus menționată.
Este adevărat că minuta nu cuprinde în mod expres mențiunea că s-a respins acest capăt de cerere dar acest lucru rezultă din însuși faptul că acțiunea a fost admisă doar în parte.
Este vorba în cauză nu despre o omisiune de pronunțare asupra unui capăt de cerere, ci de o tehnică specifică de redactare a unei minute.
În consecință, tribunalul a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.2811alin.1 pr.civ. și, ca urmare, a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 247/CM/12.03.2008.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții și pârâții: Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin recursul declarat de către reclamante și întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă se solicită modificarea în parte a sentinței de la fond în sensul admiterii capătului de cerere referitor la plata actualizată a drepturilor bănești, până la data plății efective, precum și acordarea acestui drept și pentru viitor.
Se susține că prima instanță a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a sporului de 50% și pentru viitor, iar prin sentința de completare nr.287/CM/26.03.2008 a respins acest capăt de cerere, deși recunoașterea dreptului de a beneficia în continuare de acest spor este consecința temeiurilor de drept care au stat la baza admiterii acțiunii, cele două capete de cerere având aceeași legitimitate.
Față de concluzia instanței de fond în sensul că prevederile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG83/2000, în condițiile în care abrogarea celor dintâi s-a făcut cu încălcarea prevederilor constituționale și a normelor de tehnică legislativă, consecința nu poate fi decât aceea că dreptul de a primi sporul de 50% există și în prezent în patrimoniul reclamanților.
Se invocă și dispozițiile deciziei nr.21/10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitându-se actualizarea sumelor până la data plății efective, precum și acordarea acestora și pentru viitor.
Prin recursul declarat de Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, se critică sentința pentru nelegalitate.
Într-un prim motiv de recurs se arată că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 care au reglementat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică au fost abrogate prin nr.OG83/2000, ceea ce înseamnă că prima instanță a aplicat dispoziții legale abrogate, Abrogarea făcându-se cu respectarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă.
De altfel, Ordonanța nr.83/2000 nu a avut în nici un caz ca finalitate diminuarea drepturilor salariale, ci, dimpotrivă, creșterea acestora prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri, indemnizația unică de care beneficiau reclamanții la acel moment.
În cel de-al doilea motiv de recurs se critică concluzia instanței de fond privind incidența dispozițiilor art.1 din Protocolul 1 al Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Astfel, în practica sa Curtea a stabilit că acest protocol se aplică numai cu privire la dreptul de creanță, cu condiția ca acest drept să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Cum reclamanții nu beneficiază de spor de stres pentru că legea nu-l prevede, rezultă că aceștia nu sunt titularii unui drept existent în patrimoniul lor pe care angajatorul refuză să-l plătească.
Concluzionează recurentul că art.1 din Protocolul 1 nu are scopul de a împiedica statele să schimbe sistemele de salarizare, să abroge sau să prevadă drepturi în alt conținut, cu atât mai mult cu cât în perioada în care s-a acordat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică drepturile salariale ale personalului din sistemul justiției au fost majorate substanțial.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor se critică sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, invocându-se dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit prima instanță a apreciat că acest recurent are calitate procesuală pasivă, deși atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților au Tribunalul Argeș, Curtea de APEL PITEȘTI și Ministerul Justiției, fără ca în raporturile de muncă existente între aceștia Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel.
Recurentul este ordonator principal de credite, așa cum este și Ministerul Justiției, astfel că nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții, iar creditele bugetare acordate unor ordonatori principali de credite prin Legea bugetară anuală nu pot fi virate și utilizate pentru alt ordonator principal de credite.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este bine determinat prin Legea nr.500/2002, iar Guvernul este cel care răspunde de realizarea prevederilor bugetare și repartizează ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat.
Se mai arată că Legea bugetului de stat este o lege organică ce poate fi modificată numai în condițiile prevăzute de lege, recurentul neavând nici un fel de atribuții în acest sens. Ca atare, suplimentarea cheltuielilor stabilite prin Legea bugetului de stat, se poate face numai pe bază de lege, fiind o problemă de legiferare.
Analizând sentința formulată în raport de criticile aduse, Curtea reține că recursul declarat de către reclamanți este fondat, urmând a-l admite ca atare, în baza art.312 Cod pr.civilă; a modifica sentința în parte, în sensul obligării pârâților și la plata pe viitor al sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, urmând ca sumele acordate să fie actualizate în momentul plății efective.
Așa cum corect a reținut prima instanță, abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că acest articol este și în prezent în vigoare.
Acest aspect rezultă de altfel și din dispozitivul deciziei nr. XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, în recurs în interesul legii. Astfel, în decizia sa Înalta Curtea stabilit că acest spor se cuvine și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.324/2001, fără a stabili și o eventuală dată de la care acest spor nu s-ar mai cuveni.
Pe de altă parte, salariul este o prestație periodică, iar art.110 alin.2 Cod procedură civilă permite solicitarea înainte de termen a unei prestații periodice, instituind practic o excepție de la regula potrivit căreia drepturile solicitate printr-o acțiune trebuie să fie actuale, urmând bineînțeles ca hotărârea obținută să fie pusă în executare la împlinirea termenului.
Rezultă deci că reclamanții sunt îndreptățiți să primească acest spor și în prezent, precum și în continuare, pentru viitor.
Recursurile declarate de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor sunt neîntemeiate, urmând a le respinge ca atare, în baza art.312 Cod pr.civilă, nefiind îndeplinite cerințele art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în sensul că sentința pronunțată este temeinică și legală, dată fără încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat.
Sporul de 50% solicitat prin prezenta acțiune a fost reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, text în conformitate cu care " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, dar abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă.
Astfel, pe de o parte, potrivit art.107 alin.3 din constituția în vigoare la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta. În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 lit. Q pct.1 din Legea nr.125/13.07.2000 (publicată în nr.331/17.07.2000) Guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996. Cu toate acestea prin nr.OG83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 (modificată și completată prin Legea nr.189/2004) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca pe evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar că, în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
Pe de altă parte, se observă că Legea nr.50/1996, deși lege organică, a fost abrogată printr-o ordonanță de guvern, aspect ce contravine Constituției.
Astfel, potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art. 114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
De asemenea, potrivit art.72 pct.3 lit. h și l din Constituție, organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, precum și regimul general privind raporturile de muncă trebuie reglementate printr-o lege organică și, întrucât un element esențial al raporturilor de muncă îl reprezintă tocmai salariul, rezultă că Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești este o lege organică.
În concluzie, indiferent de finalitatea pe care a avut-o nr.OG83/2000, abrogarea prin acest act normativ a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte.
Al doilea motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției este de asemenea nefondat.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat într-adevăr că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
recurentul că o atare condiție nu este îndeplinită în speță, de vreme ce legislația nu prevede un spor de stres pentru reclamanți.
Așa cum s-a arătat însă mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul reclamanților.
Cum reclamanții au fost lipsiți de acest drept fără a exista o cauză de utilitate publică, așa cum statuează art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, rezultă că prima instanță a făcut o corectă aplicare a acestui text de lege.
Recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor, vizând lipsa calității procesuale pasive a acestuia este nefondat.
Astfel, conform art.19 din Legea nr.500/2002, atribuțiile acestui minister constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție, luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal bugetare etc. ceea ce înseamnă că în acțiunea prin care se solicită obligarea sa la alocarea fondurilor bănești necesare plății acestor drepturi, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursurile ca nefondate, cu menținerea în rest a sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, (), G, (), C, G(), (), cu sediul procesual ales la Curtea de APEL PITEȘTI, municipiul Pitești, județul A împotriva sentințelor civile nr.247/CM din 12 martie 2008 și nr.287/CM din 26 martie 2008, pronunțate de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Respinge recursul declarat de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B, sector 5,- și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, împotriva sentinței civile nr.247/CM din 12.03.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Modifică sentința, în parte, în sensul că obligă și la plata pe viitor a sporului de 50%, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Totodată, sumele deja acordate vor fi actualizate, în momentul plății efective.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
/Ex.4/24.06.2008.
Jud.fond.;
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu
