Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4631/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2657/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4631R
Ședința publică de la 22 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurent Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.222 din data de 02.03.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, C, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Călărași, având ca obiect "drepturi bănești spor de 50 %".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2
Curtea având în vedere faptul că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.222/ 02.03.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția civilă, în dosarul nr-, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretentiile aferente perioadei 01.05.2005-30.09.2005, fiind respinse acestea ca prescrise, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată din oficiu si a fost respinsă acțiunea reclamanților față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor. A fost admisă acțiunea formulată de reclamantele, și C împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Călărași și au fost obligați pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică in cuantum de 50% din indemnizația brută lunară de încadrare proporțional cu perioada lucrată de fiecare reclamant în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Călărași, începând cu luna februarie 2007 și până la data pensionării, precum și să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale pentru perioadele efectiv lucrate de fiecare reclamant, calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite de: 312,3 lei pentru perioada 01.02.2006 - 31.08.2006; 331 lei pentru perioada 01.09.2006-31.12.2006; 358 lei pentru perioada 01.01.2007-31.03.2007; 365 lei pentru perioada 01.04.2007-31.08.2007, în raport de valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele indicate, sume ce vor fi actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr.50/1996 " Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar ".
Ulterior prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr.50/1996.
Potrivit art. 1 Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Caracterizat în mod indubitabil într-o valoare economică, sporul de risc și suprasolicitare nervoasă constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături alte asemenea "bunuri" potrivit practicii ( pensia, acțiunile, părțile sociale).
Pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat, ele constituind "un bun" în sensul practicii, așa cum rezultă și din hotărârea Van Marle împotriva Olandei din 26.06.1986.
În concluzie dreptul de proprietate invocat de reclamanți se analizează ca o valoare patrimonială (ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească) deci un bun în sensul primei fraze a art. 1.
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamanților de a nu fi lipsite de ele în mod nejustificat, din perspectiva art. 44 din Constituția României coroborat cu art. 1 din protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate nu se justifică, întrucât limitarea drepturilor nu era necesară într-o societate democratică pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri.
Acest act internațional ratificat de România nu prevede limitări ale dreptului reclamat decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel încât, în baza art. 20 alin 2 din Constituția României, devin aplicabile dispozițiile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca fiind mai favorabile decât legislația internă.
În concluzie prin abrogarea art. 47 din Legea nr.50/1996 a fost încălcat dreptul reclamanților la bun, acesta constând în contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
S-a reținut și faptul că, la data stabiliri acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care judecătorii și personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât, odată cu intrarea României în UE, au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condițiile de calitate și eficiență sporite.
În situația actuală, când sistemul legislativ este stufos și uneori contradictoriu, iar condițiile de muncă sunt neadecvate, creșterea celor doi factori de risc este evidentă.
La cele de mai sus se adaugă și presiunile indirecte venite din partea justițiabililor care formulează împotriva magistraților și personalului auxiliar de specialitate numeroase sesizări, reclamații și plângeri penale nejustificate, ce au drept consecință creșterea suprasolicitării neuropsihice și a stresului acestor categorii de personal.
Acțiunea reclamantelor este întemeiată și prin prisma dispozițiilor Deciziei nr. XXI din 10 martie 2008 Înaltei Curții de Casației și Justiției, raportate la cele ale art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, problema de drept dedusă judecății fiind dezlegată de instanța supremă în favoarea reclamanților.
În ceea ce privește celălalt capăt de cerere, instanța reține că potrivit art. 1 din Legea nr.50/1996 "salarizarea personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute de Constituție și de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească".
Potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute la anexele la lege".
Potrivit art. 9 din Legea nr. 154/1998, se precizează că "Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referință universală și evoluția acestuia, în raport cu creșterea estimată a prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectoriale, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".
Persoanele care ocupau funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică aveau dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu de bază lunar, în conformitate cu prevederile Anexei nr. III din același act normativ.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din OG134/1999 "Începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Potrivit art. 1 indice 1 din OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Alineatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Aliniatul 3 prevede că ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în anexele nr. 1, 2, 4 și 5 indice 1 la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. 1, rotunjite din o mie de lei, în favoarea personalului".
OUG nr. 2/2000 modifică coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V- VIII din Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sistemul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, iar OUG nr. 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art. 2 alin. 1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 din nr.OG 9/2005, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului salarizat potrivit OUG24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII și IX.
Prin nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1 aprilie 2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art. 3 alin. 1).
Conform anexei 1 la.OUG 27/2006, valoarea de referință sectorială a fost de 257 lei.
Prevederea din Anexa Ia O. 27/2006 încalcă principiile Constituțiile României, ale Legii nr. 303/2004, privind Statutul magistraților, ale Codului Muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare aplicată la salarizarea magistraților este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Astfel, potrivit OG3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312, 3 lei, iar Ordonanța 27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.
Legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete respecta principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale.
Conform art. 3 alin. 4 din Constituția României, în anul 2006 se prevede că " Statul se organizează potrivit principiului separației echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale".
Este evident că salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere, întrucât puterea judecătorească s-ar pune, prin actele normative care au apărut ulterior, în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite prin legi de natură organică.
Ordonanța 27/2006 încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.
Același lucru este prevăzut și în art. 3 alin. 1 din OG8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în care se stabilește valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a ordonanței de mai sus valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform OG10/2007.
Instanța de fond, din oficiu, în ședința publică din data de 02.03.2009, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantelor pentru perioada 01.05.2005 - 30.09.2005, excepție care a fost admisă pe considerentul că acțiunile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale de orice natură atrag incidența prevederilor art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii. Depășind termenul de trei ani prevăzut de norma juridică reclamanții nu mai pot solicita sume de bani mai vechi de trei ani.
Totodată s-a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice care a fost admisă întrucât nu există raport de muncă între reclamanți și Statul Român.
Raportul juridic de muncă reprezintă relația socială reglementată de norma de drept stabilită între persoana fizică, pe de o parte și angajator pe de altă parte, prin care prima persoană se obligă să presteze un anumit fel de muncă în beneficiul celeilalte, iar angajatorul își asumă obligația corelativă de a-i asigura salariul în toate condițiile necesare acelei activități.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 9.pr.civ. recurentul a arătat că prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege. Câtă vreme drepturile solicitate de intimații-reclamanți nu sunt prevăzute de legislația specială de salarizare, ținând cont și de principiul separației puterilor în stat, o astfel de cerere nu putea fi soluționată de către instanța de fond, care, prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege pentru categoria profesională din care aceștia fac parte, a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare.
Astfel, instanța de fond a constatat că intimatilor-reclamanti nu li s-au acordat creșterile salariale stabilite prin acte normative care reglementează salariile pentru funcțiile de demnitate publică și pe cale de consecință, a reținut că OG 8/2007 a prevăzut o valoare de referință mai mică decât cea pentru funcțiile de demnitate publică.
Mai arata recurentul că instanța de fond, în mod greșit a admis acțiunea intimatelor-reclamante pentru perioada ulterioară datei de 1.02.2007, având în vedere că art. 47 din Legea nr. 50/1996 care a prevăzut sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate a fost abrogat prin art. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Prin Decizia nr. 21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000. Insă, având în vedere că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, OG nr. 8/24.01.2007, pretențiile intimaților-reclamanți după 1.02.2007 sunt nefondate.
Astfel, prin art. 30 din OG nr. 8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. în consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime.
Recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr. 21/10.03.2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție a fost promovat doar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în raport cu prevederile art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001. Prin urmare, Inalta C constatat doar că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.Faptul că prin OG 8/2007 a fost abrogată Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești nu poate duce la concluzia că și această abrogare fost neconstitutională, atât timp cât neconstituționalitatea nu poate fi constată de instanța de judecată, iar decizia înaltei Curți de Casație și Justiție a avut în vedere doar OG 83/2000.
Precizeaza recurentul ca instanța de fond a reținut în esență că "salarizarea reprezintă un element de bază al conceptului de echilibru al puterilor în statul de drept", însă dispozițiile art. 3 alin. 1 din OG 8/2007 încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referință sectorială inferioară față de cea stabilită prin OG 10/2007.
Dar, instituirea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea ori prevederea în alt cuantum în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce creșteri se acordă anumitor categorii de salariați.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată de către instanța de judecată.
Astfel, potrivit art. 11 din Legea nr. 50/1996, forma actualizată la 20.05.2002." (1) pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi.
Analizând anexele 1 și 2 din prezenta lege, constatăm că magistrații și personalul auxiliar au avut aceeași valoare de referință sectorială, 1.1480.000, existând diferențe numai în ceea ce privește coeficienții de multiplicare.
OG nr. 23 din 27 ianuarie 2005 privind creșterile salariale aplicabile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2005 aprobată cu modificări prin Legea nr. 100/2005, prevede:
-art.1 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa nr. 1 la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003. cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 octombrie 2005, cu 8% fată de nivelul din luna decembrie 2004, de la 2.380.593 lei la 2.571.040 lei.
(2) Pentru perioada ianuarie - septembrie 2005, creșterea valorii de referință sectorială este de 45% din diferența calculată între valorile de referință sectorială prevăzute la alin. (1).
-art 2 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 2, 4, 5 și 6 la Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 octombrie 2005, cu 8% față de nivelul din luna decembrie 2004, de la 2.380.593 lei la 2.571.040 lei.
(2) Pentru perioada ianuarie - septembrie 2005, creșterea valorii de referință sectorială este de 45% din diferența calculată între valorile de referință sectorială prevăzute la alin. (1).
Prin urmare, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, salarizat potrivit anexei 2 la Legea nr. 50/1996 au beneficiat de majorarea valorii de referință sectorială prevăzute de OG nr. 23/2005.De asemenea, OG nr. 8/2007 a acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariate pentru anul 2007, în trepte, prin majorarea coeficienților potrivit Anexei 1, b și c, începând cu 1 ianuarie 2007-31 martie 2007, 1 aprilie 2007-30 septembrie 2007 și respectiv cu 1 octombrie, în consecință personalul auxiliar de specialitate a beneficiat de creșteri salariale pe anul 2007, neputând beneficia și de drepturile altor categorii profesionale.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că începând cu 1 ianuarie 2003 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă, art. 5 din Legea nr. 154/1998 fiind abrogat prin art. 15 din OUG nr. 24/2000.
Totodată, actele normative reținute de instanța de judecată ca temei al admiterii acțiunii, respectiv OG nr. 9/2005, OG nr. 3/2006 și OG nr. 10/2007, reglementează creșterile salariale ce s-au acordat în anii 2005, 2006 și 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și JH la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică și nu pot fi aplicate altor categorii de personal.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, in raport de criticile formulate si de temeiurile de drept invocate de către recurent, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
In ceea ce priveste plata sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50% aferent perioadei 01.02.2007 - până la pensionare, Curtea retine ca cererea intimatilor reclamanti este neintemeiata. Astfel, la data de 03.02.2007 a intrat in vigoare Ordonanta Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, fiind abrogata in mod expres legea nr. 50/1996.
Acest act normativ nu reglementeaza pentru categoria de personal la care se refera acordarea unui spor pentru risc si suprasolicitare neuropsihica.
In cadrul recursul in interesul legii solutionat de Inalta C de Casatie si Justitie, aceasta a statuat ca judecatorii, procurorii, magistratii-asistentii, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizatia bruta lunara, respectiv salariul de baza lunar, si dupa intrarea in vigoare a OG nr. 83/2000.
Pronuntarea unui recurs in interesul legii nu impiedica adoptarea ulterioara a altor acte normative prin care sa se modifice sau chiar sa se abroge un text de lege supus interpretarii pe aceasta cale, legiuitorul nefiind limitat in exercitarea atributiilor sale.
Totodata, efectele intepretarii date de instanta suprema in momentul solutionarii recursului in interesul legii nu se produc decat in privinta dispozitiilor legale in legatura cu care exista practica neunitara si care sunt supuse interpretarii.
Or, sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie a privit numai interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în raport cu prevederile art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, eferitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru judecători, procurori și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, si numai aceste prevederi legale au fost analizate de instanta suprema.
In raport de acestea, prima instanta a facut o aplicarea gresita a dispozitiilor legale aplicabile, limitandu-se sa analizeze doar prevederile Legii nr. 50/1996, fara a verifica si incidenta dispozitiilor legale in vigoare.
In legetura cu pretențiile reprezentând diferențe de drepturi salariale, calculate pe baza valorii de referință sectoriale pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, Curtea apreciaza de asemenea ca tribunalul a facut o gresita aplicare a legii.
In acest sens, avem in vedere ca salariile intimatilor reclamanti au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevazută de Legea nr. 50/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, fapt necontestat de acestia, pretentiile lor vizand numai perioada ulterioara lunii februarie 2006.
Constatam ca OG nr. 9/2005, OG nr. 3/2006 și OG nr. 10/2007 nu sunt aplicabile categoriei de personal din care intimatii reclamanti fac parte, deoarece reglementează creșterile salariale ce s-au acordat în anii 2005, 2006 și 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și JH la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică. Or, intimatii reclamanti beneficiaza de o lege specială de salarizare, neputand fi aplicate drepturile altor categorii de personal. De asemenea, acestia au beneficiat de cresteri salariale in perioada 2006 si 2007, iar daca prin OG nr. 8/2007 a fost stabilita o alta valoare de referinta sectoriala nu este decat un aspect de legiferare, atribut exclusiv al legiuitorului.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentința recurată, în sensul că va respinge, ca neîntemeiate, pretenții privind sporul de 50% pentru risc și solicitare neuropsihică, aferente perioadei 01.02.2007 - până la pensionare, precum și pretențiile reprezentând diferențe de drepturi salariale, calculate pe baza valorii de referință sectoriale pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, ca neîntemeiate.
Respinge celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurent Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.222 din data de 02.03.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații:, C, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Călărași.
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că:
Respinge, ca neîntemeiate, pretenții privind sporul de 50% pentru risc și solicitare neuropsihică, aferente perioadei 01.02.2007 - până la pensionare, precum și pretențiile reprezentând diferențe de drepturi salariale, calculate pe baza valorii de referință sectoriale pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, ca neîntemeiate.
Mentine celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /9ex
20.07.2009
Jud. fond:; G
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Călin Dragoș Alin
