Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4882/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.3070/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr-4882/
Ședința publică din data de 30 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER:
****************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.2026 din data de 23.04.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (număr în format vechi 7077/2007), în contradictoriu cu intimatul-reclamant și cu intimații-pârâți: Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul București, precum și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert - având ca obiect "drepturi bănești - spor 50%".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns: recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimatul-reclamant, intimații-pârâți: Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul București și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, citat în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că, prin motivele de recurs formulate în cauză, recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă.
Curtea, constatând că în cauză recurentul-pârât a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.2026 din data de 23.04.2008, pronunțată în dosarul - (număr în format vechi 7077/2007), Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de acesta.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, invocată de acesta.
A respins excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
A respins cererea privind declinarea competenței materiale a Tribunalului Teleorman, în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI, ca nefondată.
A admis, în parte, acțiunea, așa cum a fost precizată, formulată de reclamantul G, împotriva pârâților Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman și cu citarea, în calitate de expert, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman să plătească reclamantului sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază lunar, pentru perioada 01.09.2004 - 01.10.2006, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
A respins acțiunea față de pârâții Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul în perioada 01.09.2004 - 30.09. 2006 și-a desfășurat activitatea în cadrul Judecătoriei Videle, în funcția de judecător.
Prin cererea de față solicită acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art.47 din Legea 50/ 1996, calculat la indemnizația de încadrare lunară, pe perioada 01.09.2004 - 30.09.2006, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Prima instanță a admis excepția formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor, referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive, temeiul admiterii excepției fiind inexistența raporturilor juridice dintre acest minister și reclamant.
De asemenea, instanța de fond a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cpnstatând că acesta a fost chemat în judecată în calitate de expert în domeniul nediscriminării, ci nu, cum în mod greșit s-a conceptat, în calitate de pârât.
Totodată, prima instanță a respins excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, apreciind că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, ci nu dispozițiile art. 20 alin. 1 din nr.OG 137/2000, care se referă la sesizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în termen de 1 an, ci nu la sesizarea instanței, care poate fi făcută în termen de 3 ani.
Cererea de declinare a competenței materiale a Tribunalului Teleorman, în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI, a fost respinsă de către prima instanță ca nefondată, în temeiul Deciziei nr.398/2005 a Curții Constituționale, întrucât, în caz de neconformitate cu dispozițiile Constituției a legilor și ordonanțelor abrogate, cauzatoare de prejudicii, sunt competente să se pronunțe instanțele de judecată.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea personalului organelor autorității judecătorești, articol abrogat expres prin art.1 pct.42 din nr.OG83/2000, așa cum învederează și pârâtele Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare.
A mai reținut că reclamantul susține că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 este neconstituțională și discriminatorie.
Instanța a constatat că drepturile salariale pretinse de reclamant au fost acordate în temeiul unei legi organice, astfel cum este Legea nr.50/1996 (conform dispozițiilor art.72 pct.3 lit. h și lit. l din Constituția României de la acea dată), iar nr.OG83/2000, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, este o ordonanță ordinară emisă cu încălcarea art. 114 alin. 1 din Constituția menționată, deoarece a reglementat domenii care nu pot face decât obiectul legilor organice.
Fiind dată cu depășirea domeniului de reglementare și afectarea domeniului rezervat legii organice, contravenind deci dispozițiilor art. 72 lit. h și l și art. 14 din Constituția în vigoare la acea dată, nr.OG83/2000 este neconstituțională.
Faptul că nr.OG83/2000 a fost ulterior adoptată prin Legea nr.334/2001, votată conform art.74 alin.2 din Constituția în vigoare la acea dată - deci ca lege ordinară - nu schimbă lucrurile, întrucât caracterul neconstituțional s-a menținut, printr-o lege ordinară neputând fi modificată o lege organică (Legea nr.50/1996) și nici o ordonanță de urgență.
Pe de altă parte, controlul de constituționalitate nu mai poate fi exercitat, sub aspectul abrogării neconstituționale a art.47 din Legea nr.50/1996, prin nr.OG83/2000, întrucât aceasta din urmă a fost abrogată prin art.50 din OUG nr. 177/2002.
Potrivit Deciziei nr.398/2005 a Curții Constituționale:"În cazul de neconformitate cu dispozițiile constituției, a legilor și ordonanțelor abrogate, cauzatoare de prejudicii, sunt competente să se pronunțe instanțele.".
În consecință, față de dispozițiile art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, prima instanță a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.1 pct. 42 din nr.OG 83/2000, prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr.50/1996, aceasta din urmă rămânând în vigoare, astfel că sporul de 50% trebuia acordat în continuare.
În acest sens, a avut în vedere și Decizia nr.21/ 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a decis că magistrații au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG83/2000 aprobată prin Legea 334/ 2001.
Sub aspectul caracterului discriminatoriu al abrogării art.47 din Legea nr.50/1996, invocat de reclamant, instanța de fond a reținut că și acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Printr-o serie de acte normative privitoare la salarizarea personalului bugetar din România este reglementată acordarea unor sporuri de risc sau suprasolicitare neuropsihică unor largi categorii socio-profesionale; 16 -50% personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, siguranță națională (Legea 138/1999), funcționarilor publici din sistemul penitenciarelor (OG nr.64/2006), 16 - 50% pentru polițiști (OG nr.38/2003), 30% pentru personalul din serviciile de probațiune (Legea nr. 327/2006), personalul didactic (Legea nr. 128/1997), personalului din administrația centrală a și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare, care beneficiază de un spor de 25% din salariul, în valută (Legea nr.29495/12.11.2004).
Față de aceasta, instanța de fond a apreciat că exceptarea magistraților și personalului auxiliar de specialitate este evident discriminatorie, astfel cum este definit acest concept de dispozițiile art.2 alin. 1 din OG nr. 137/2000. De altfel, discriminarea, ca urmare a abrogării art.47 din Legea nr.50/1996, contravine și altor acte normative, cum ar fi art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Pe de altă parte, prima instanță a reținut că elementele de risc și suprasolicitare neuropsihică inerente profesiei reclamantului, avute în vedere de dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 - abrogat, nu s-au micșorat, ci s-au acutizat, ca urmare a unei activități legislative intense, determinată de reforma justiției și aderarea la
Așadar, față de considerentele expuse, instanța a constatat că abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin OG nr. 83/2000, este neconstituțională și discriminatorie și că au rămas în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr.50/1996, care conferă reclamantului dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Împotriva sus-menționatei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiției.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât arată că un motiv de recurs care trebuie reținut în cauză este cel prevăzut la punctul 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, Ministerul Justiției invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 1, art. 3, art. 7 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 din Codul muncii, motiv pentru care solicită instanței să constate că drepturile solicitate pe perioada septembrie și octombrie 2004 sunt prescrise.
În acest sens, recurentul-pârât invocă și dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958.
Deși legal citat, intimatul-reclamant G nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecata recursului.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În esență, prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției) invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani, calculat de la data introducerii acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 1, art. 3, art. 7 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 din Codul muncii, solicitând instanței de recurs să constate că s-a prescris dreptul material la acțiune al intimatului-reclamant G, cu privire la drepturile bănești solicitate pentru perioada septembrie și octombrie 2004.
Practic, recurentul-pârât își exprimă nemulțumirea față de faptul că instanța de fond, admițând, în parte, acțiunea introductivă, a acordat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază lunar, pentru perioada 01.09.2004 - 01.10.2006, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, fără a ține seama de prescripția extinctivă.
Așadar, problema care se pune în speță este cea a prescripției, respectiv dacă este sau nu este prescris dreptul material la acțiune al reclamantului, referitor la pretențiile ce privesc perioada septembrie și octombrie 2004.
În legătură cu acest aspect, Curtea apreciază că sunt aplicabile în prezenta cauză prevederile art.1 din Decretul nr.167/1958, potrivit cărora:
"Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.
Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă."
Prin prevederile art. 3 din actul normativ sus-menționat este reglementat termenul general de prescripție. Astfel, se prevede că:
"Termenul prescripției este de 3 ani-.".
Conform dispozițiilor art. 7 alin.1 din același decret:
"Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.".
Dată fiind natura acestei cauze - conflict de muncă - dispozițiile legale suscitate se coroborează cu dispozițiile Codului muncii.
Ca urmare sunt aplicabile, în speță și dispozițiile art. 166 alin. 1 din Codul muncii (adoptat prin Legea nr.53/2003), potrivit cărora:
"(1)Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilorse prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.".
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 283 alin.1 lit. c) din Codul muncii, situat în apitolul I -"Dispoziții generale"al Titlului XII -"Jurisdicția muncii":
"(1)Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
- c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri către salariat, precum și in cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; -.".
Față de dispozițiile legale sus-citate, Curtea apreciază cănumai în ceea ce privește pretențiile aferente lunii septembrie 2004 dreptul material la acțiune al intimatului-reclamant G s-a prescris, astfel că vor fi primite criticile formulate de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, ca fiind, doar în parte, fondate.
Ca urmare, hotărârea fondului este criticabilă, însă numai sub acest aspect, motiv pentru care se impune a fi modificată, doar în parte.
Însă, în ceea ce privește dezlegarea dată fondului dreptului dedus judecății, apreciind că aceasta este legală și temeinică, Curtea își însușește atât opinia, cât și argumentele primei instanțe.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin.2 și alin.3 teza 1 din Codul d e procedură civilă, va dmite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților și, în consecință, va modifica, doar în parte, sentința atacată, în sensul, că va înlătura obligația de plată a sporului solicitat pentru luna septembrie 2004, ca efect al prescripției dreptului material la acțiune.
Va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.2026 din data de 23.04.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (număr în format vechi 7077/2007), în contradictoriu cu intimatul-reclamant și cu intimații-pârâți: Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul București, precum și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert.
Modifică, în parte, sentința atacată în sensul, că înlătură obligația de plată a sporului pentru luna septembrie 2004, ca efect al prescripției dreptului material la acțiune.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
red: / tehnored:
2 ex. / 03.09.2009
Jud. fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
