Pretentii civile. Speta. Decizia 4883/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1432/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4883/
Ședința publică din data de 30 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți, C, G, -, -, G, și împotriva sentinței civile nr.2860 din data de 20.12.2007 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (format vechi nr.3682/C/2007), în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Ministerul Finanțelor Publice și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert-având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns recurenții-reclamanți, C, G, -, -, G, și, intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că prin motivele de recurs formulate în cauză, recurenții-reclamanți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod proc. civ.
Curtea, constatând că în cauză s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților, declară cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.11.2007 sub nr- (nr. în format vechi 3682/C/2007) pe rolul Tribunalului Călărași - Secția Civilă, reclamanții, G, G, C, -, -, -, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâților la plata despăgubirilor reprezentând echivalentul stimulentelor neacordate, în mod discriminatoriu, în luna decembrie 2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
La data de 05.12.2007, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca, în cazul admiterii cererii reclamanților, acesta să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă sumele ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Prin sentința civilă nr.2860/20.12.2007, Tribunalul Călărașia respins excepțiile necompetenței materiale a instanței și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a respins acțiunea formulată de reclamanți, precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a considerat că nu sunt întemeiate excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât calitatea procesuală pasivă a acestui pârât nu este dată de calitatea sa de emitent al Ordinului nr.1921/2005, ci de cea de ordonator de credite pentru drepturile salariale ale reclamanților și implicit a oricăror alte drepturi bănești pretinse de aceștia în baza raporturilor lor de muncă, fapt ce determină și competența materială a instanței potrivit dreptului comun al muncii.
Pe fondul cauzei, s-a observat că Ordinul nr.1921/2005 a fost emis de către Ministerul Justiției, fapt recunoscut de reclamanți prin acțiune și prezentat în Hotărârea nr.15/23.01.2006 dată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Prin acest ordin au fost acordate stimulente financiare în sumă de 1700 lei judecătorilor de la judecătorii, cu o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, fundamentarea măsurii de acordare a stimulentelor fiind bazată pe prevederile art.4 din Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 din Legea nr.146/1997, aprobate prin Ordinul nr.2404/C/2004, potrivit cărora "principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor sunt: rezultatele meritorii obținute în activitate; respectarea îndatoririlor prevăzute de lege; calificative anuale de foarte bine sau bine; complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora; celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu; lipsa sancțiunilor disciplinare".
S-a considerat că dreptul salarial solicitat de reclamanți este consacrat prin art.25 al.2 din Legea nr.146/1997 printr-o normă de recomandare și nu printr-o normă imperativă. Legiuitorul doar dă posibilitatea angajatorului să acorde aceste stimulente și nu obligă.
Tribunalul a reținut că nu ne aflăm în situația unui drept de a fi premiat, ori stimulat, ci doar în fața unei posibilități acordate angajatorului, posibilitate de care acesta poate uza sau nu.
Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr.15 din 23.01.2006 este anterioară Protocolului nr.12 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protocol ce dă o nouă interpretare discriminării, instituind principiul "nedeosebirii" în situația unui drept prevăzut de lege ca obligatoriu și nu ca o posibilitate.
De altfel, însăși denumirea dreptului ca "stimulent" implică acordarea lui doar unor categorii de salariați care sunt în nevoie în anumite condiții și cu un anumit scop; acest drept având caracterul unui premiu de care nu poți beneficia decât dacă cel ce-l acordă îl consideră necesar și meritoriu.
Prin urmare, atâta timp cât dreptul solicitat nu este instituit prin norme imperative, nu poate fi considerat ca un drept salarial obligatoriu ci doar ca o posibilitate la îndemână și liberă alegere a angajatorului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs la data de 30.04.2008 reclamanții, înregistrat inițial pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 08.07.2008, iar ulterior pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 02.03.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs neîntemeiate în drept între cele limitativ prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și rejudecând pricina, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Susțin recurenții-reclamanți că este evidentă nelegalitatea sentinței, deoarece prin motivarea acesteia s-a menținut și s-a accentuat discriminarea creată de pârâți prin acordarea arbitrară a drepturilor stipulate în aceeași lege de organizare și salarizare.
salariale solicitate sunt drepturi de natură salarială în sensul art.155 și art.40 al.2 lit.c Codul muncii, fiind cheltuieli de personal potrivit art.25 din Legea nr.146/1997, beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege impunându-se a fi făcut fără discriminare pe nici un criteriu, inclusiv prin respectarea egalității de drepturi.
În fapt, intimații-pârâți angajatori au operat o selecție arbitrară între criteriile de acordare a stimulentelor salariale "cu ocazia sărbătorilor de iarnă din decembrie 2005", în sensul că au considerat prioritar și peremptoriu criteriul vechimii în funcție de până la 3 ani a beneficiarilor, în detrimentul criteriilor de performanță profesională.
Recurenții-reclamanți reiterează argumentele de fapt și de drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată vizând inexistența discriminării în raporturile de muncă, principiu general înscris în Constituție și în reglementările internaționale la care România este parte.
La data de 29.01.2009, intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și amintind faptul că prevederi ale OG nr.137/2000 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
În esență, recurenții-reclamanți critică sentința dată de Tribunalul Călărași pentru interpretarea greșită a normelor de drept incidente în cauză, pentru greșita înlăturare a efectelor Hotărârii nr.15/23.01.2006 prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a declarat că prin emiterea ordinul ministrului justiției nr. 1921/C/2005 a fost produsă o discriminare indirectă în cadrul categoriei profesionale a magistraților. Criticile recurenților vor fi examinate așadar de C în conformitate cu art.304 pct.9 Cod pr.civilă, motiv de recurs care, deși nu a fost invocat expres, poate fi dedus din conținutul criticilor prezentate anterior.
Susținerile recurenților nu sunt fondate.
În primul rând, Curtea are în vedere faptul că recurenții reclamanți au calitate de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași și la cele din subordine, respectiv calitatea de personal auxiliar de specialitate și contractual la aceleași parchete. Calitatea afirmată în cuprinsul acțiunii nu este dovedită prin nici un mijloc de probă, dar nu este contestată de intimații-pârâți.
În al doilea rând, Curtea are în vedere faptul că prin Ordinul ministrului justiției nr.1921/C/2005 a fost aprobat un fond de stimulente financiare pentru personalul din justiție. Fondul a fost aprobat pentru personalul propriu al Ministerului Justiției, pentru personalul Centrului Medical și Tratament Ambulatoriu și pentru personalul instanțelor judecătorești. Pentru personalul instanțelor judecătorești au fost precizate și categoriile de personal avute în vedere la acordarea stimulentelor din fondul aprobat în acest sens, pentru judecători fiind impusă cerința vechimii în funcție cuprinsă între 0 și 3 ani. Suma de bani prevăzută a fost în cuantum de 1.700 lei.
Aceste stimulente au fost acordate în temeiul Normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 din Legea nr.146/1997, aprobate prin Ordinul nr.2404/C/2004, care în art.1 stabilește că fondul destinat stimulării personalului din sistemul justiției în conformitate cu art.25 al.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, se constituie din diferența de 75% din recuperarea sumelor din cheltuielile judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale, precum și din amenzile judiciare. În art.1 al.2 se arată că, din veniturile realizate potrivit al.1, Ministrul Justiției repartizează prin ordin, pentru stimularea personalului, un procent de 1% pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, 3% pentru parchete și 1% pentru Consiliul Superior al Magistraturii. Se amintește că ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite pentru instanțele judecătorești.
Conform art.2 din ordinul aici analizat, sumele constituite potrivit art.1 se vor utiliza pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic din cadrul instanțelor, etc.
În continuare, în art.4 se arată principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor care sunt: rezultatele meritorii obținute în activitate; respectarea îndatoririlor prevăzute de lege; calificative anuale de foarte bine și bine; complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora; celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu; lipsa sancțiunilor disciplinare.
Așadar, prin Ordinul ministrului justiției nr.1921/C/2005 se face trimitere la criteriile instituite prin art.4 alin.1 din Ordinul nr.2404/C/2004 și se acordă stimulente numai judecătorilor cu vechime de până la 3 ani de la judecătorii, dar nu se motivează în nici un fel introducerea criteriului suplimentar al vechimii în magistratură între 0-3 ani pentru judecători.
Acest din urmă aspect a fost declarat de către Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr.15/2006, ca fiind o discriminare indirectă în sensul art.2 alin.2 din OG nr.137/2000 deoarece acordarea stimulentelor salariale pentru judecători potrivit criteriului de vechime (0-3 ani), criteriu aparent neutru, dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani ce îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru a beneficia de acordarea de stimulente salariale. Prin aceeași hotărâre s-a declarat că acordarea de stimulente salariale magistraților reprezintă un scop legitim, dar impunerea criteriului de vechime de 0-3 ani nu reprezintă o metodă adecvată și necesară pentru atingerea acestui scop.
Plecând de la conținutul Ordinului nr.2404/C/2004 și având în vedere măsura de a stimula financiar numai o anumită parte din corpul judecătorilor prin Ordinul nr.1921/C/2005, este evident că prin Hotărârea nr.15/2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a declarat o discriminare indirectă între membrii aceleiași categorii profesionale, adică judecători. Această concluzie se impune din întreaga argumentație a Consiliului, chiar dacă se folosește termenul de categorie profesională a magistraților, care nu autorizează reclamanții să tragă concluzia că se includ categoriei discriminate pentru că sunt procurori și implicit magistrați.
Trebuie notat aici în primul rând faptul că hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu sunt obligatorii pentru instanță, iar în al doilea rând că acestea trebuie interpretate, indiferent de termenii folosiți, plecând de la situația de fapt supusă analizei pe criterii de discriminare. Ori, Consiliul a analizat cererea magistraților - judecători cu vechime mai mare de 3 ani care au afirmat discriminarea lor pe criteriul vechimii în cadrul categoriei largi a judecătorilor, față de cei care au beneficiat de stimulente.
În concluzie, argumentele recurenților nu pot fi primite.
Curtea notează, față de aceste critici aduse sentinței de fond, faptul că prin art.1 alin.2 și alin.3 coroborat cu art.2 din OUG nr.137/2000 republicată se garantează principiul egalității între cetățeni și principiul excluderii privilegiilor și discriminării în exercitarea tuturor drepturilor cetățenilor și în special în exercitarea unor drepturi expres enumerate în lege, dacă privește persoane aflate în situații comparabile. Constituie discriminare orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe anumite criterii care au drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniile vieții publice.
Ori, pornind de la dispozițiile art.1 din ordinul nr.2404/C/2004, coroborate cu art.131 și art.44 din Legea nr.304/2004 și dispozițiile art.74 din Legea nr.303/2004 nu se poate accepta ideea unei discriminări între magistrații judecători și magistrații procurori, pentru aceste stimulente de 1700 lei.
Discriminarea afirmată de recurenții procurori vizează mai degrabă o discriminare subsecventă celei constatate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, dar care nu poate fi primită câtă vreme stimulentele acordate prin Ordinul nr.1921/C/2005 vizează numai categoria expresă a judecătorilor în cauza de față, iar nu a procurorilor a căror drepturi salariale nu sunt la dispoziția Ministerului Justiției în calitate de ordonator de credite, ci a altui ordonator Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. La rândul său, ordonatorul principal de credite al recurenților-reclamanți a beneficiat de un fond de stimulare pe care l-a gestionat într-o manieră distinctă de Ministerul Justiției, iar recurenții nu ar putea pretinde decât eventual stimulente din acest fond.
Nu în ultimul rând se impune a fi amintit faptul că recurenții care au calitatea de personal auxiliar de specialitate în parchete nu au arătat în ce fel subzistă starea de discriminare față de magistrați.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, C, G, -, -, G, și împotriva sentinței civile nr.2860 din data de 20.12.2007 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (format vechi nr.3682/C/2007), în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Ministerul Finanțelor Publice și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./03.09.2009
Jud.fond:; Tr.
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
