Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 492/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 492
Ședința publică de la 05 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol pronunțarea asupra cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de și SC "" SRL împotriva sentinței civile nr. 1969 din 28.11.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-).
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 28 aprilie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 5 mai 2009.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași cu nr-, reclamanta chemat în judecată pe pârâta "" solicitând anularea deciziei de delegare emisă de societate la 11.01.2007 și menținerea la locul de muncă deținut în prezent, obligarea pârâtei la plata drepturilor ce i se cuvin ca urmare muncii prestate pe perioada octombrie - decembrie 2006, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, începând cu data de 12.01.2004, își desfășoară activitatea ca agent de turism - șef de agenție la Agenția I Gara. Pe tot parcursul desfășurării activității sale de șef de agenție, și- dus la îndeplinire toate sarcinile de serviciu la care este obligată prin contractul individual de muncă, inclusiv deciziile de delegare emise la Agențiile din străinătate.
Însă, pe parcursul anului 2006 au apărut evenimente nedorite în viața sa, încât fost nevoită să meargă la controale medicale periodice la clinicile de specialitate. În cursul lunii decembrie s- descoperit boală foarte gravă, lucru care determinat- să informeze și conducerea societății angajatoare de acest aspect.
A făcut cunoscut angajatorului acest aspect și i- adus la cunoștință faptul că pentru o perioadă de timp nu poate să plece în delegație motivat de faptul că este diagnosticată cu afecțiune gravă, respectiv prolix valva mitrală cu aritmie histolica vulviana, ceea ce presupune montarea unui holter la inimă, iar pentru acest procedeu fost programată la spital în cursul lunii ianuarie.
A luat legătura de nenumărate ori cu conducerea societății prezentându- starea de sănătate, însă aceasta refuzat să amâne emiterea deciziei de delegare, fapt ce culminat cu trimiterea pe fax deciziei de delegare începând cu data de 13.01.2007.
Cât privește capătul al doilea de cerere, respectiv plata drepturilor ce i se cuvin, reclamanta a precizat că adus la cunoștința conducerii că nu primit salariu întreg și că apar niște rețineri nejustificate, însă nu i s- dat nici un răspuns.
Pârâta formulat întâmpinare, arătând că reclamanta fost delegată în Italia la pentru data de 03.01.2007, până în 03.03.2007.
În data de 12.01.2007, reclamanta comunicat prin fax faptul că este bolnavă și că nu se poate prezenta pentru delegarea dispusă.
Întrucât firma acceptat tacit această situație fostei angajate, delegând un alt agent în locul ei, nu înțelege ce interes mai are reclamanta, mai ales că acesteia nu s- dat nici sancțiune pentru această omisiune.
În ceea ce privește pretenția privind drepturile salariale pe lunile octombrie - decembrie 2006, adică 418 euro și 200 ron, aceste sume sunt în casierie dar fosta angajată nu binevoit să le ridice.
La termenul din 21.02.2007, reclamanta precizat că înțelege să-și mărească pretențiile solicitând plata sumei de 4405,94 lei, cu titlu de drepturi salariale reținute nejustificat în perioada iunie 2004 - ianuarie 2007 și plata sumelor reținute cu titlu de garanție, respectiv 450 Euro și 460 lei.
Cu privire la aceste aspecte, pârâta a solicitat respingerea acțiunii în totalitate arătând că în cadrul firmei și pe fiecare agenție în parte există un anumit plafon exprimat în lei prin care firma îl plătește. Acest plafon pus în ideea să nu se producă cheltuieli exagerat de mari și să nu se facă abuzuri.
Depășirile ce se fac peste acest plafon sunt puse în sarcina tuturor agenților din agenția respectivă, în funcție de zilele lucrate.
În ceea ce privesc debitele reținute, fosta angajată produs un prejudiciu societății în valoare de 2787 Euro, prejudiciu stabilit prin referatul nr. -/04.11.2006.
Referitor la depășirea carburantului, această reținere s- pus în sarcina lui întrucât această depășire este în sarcina ei întrucât aceasta depășit carburantul calculat înaintea plecării sale în cursă, calcul efectuat în funcție de consumul mașinii și de kilometri parcurși.
La capătul de cerere cu privire la plata diurnei este de observat atât de pe fluturași de diurnă, cât și din calculul făcut de serviciu salarizare a societății, că diurna nu este în cuantumul care se cere, adică de 322 Euro și 52 Euro, ci în cuantumul de 187 Euro. Iar diurna în lei nu este nicidecum suma cerută, ci 263 lei. Acest fapt iese chiar din fluturașii depuși de reclamantă.
În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și expertiză contabilă.
Prin sentința civilă nr. 1969 din 28.11.2008, Tribunalul Iașia admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta ""
A obligat pârâta să restituie reclamantei sumele de bani reținute din drepturile bănești cuvenite în perioada iunie 2004 - ianuarie 2007 în cuantum brut de 3005,57 lei.
A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 487 euro reținută cu titlu de garanție.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1222 lei, cu titlu de drepturi bănești cuvenite și neîncasate în perioada iunie 2004 - ianuarie 2007.
A respins cererea reclamantei privind anularea deciziei emise de pârâtă în data de 11.01.2007.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1400 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Conform contractului individual de muncă (fila 12 dosar), reclamanta a fost angajata "" începând cu data de 12.01.2004 în funcția de agent turism.
Prin decizia nr. -/28.12.2006, angajatorul dispus delegarea reclamantei în Italia, la, în perioada 03.01.2007 - 03.03.2007.
La data de 13.01.2007, cu adresa nr. 61982, unitatea îi aduce la cunoștință reclamantei că începând cu data de 13.01.2007 are obligația de da curs deciziei de delegare.
Având în vedere că nu au fost încălcate dispozițiile art. 44 (1) Codul Muncii privind durata delegării, instanța va respinge cererea reclamantei privind anularea deciziei de delegare.
Potrivit dispozițiilor art. 164(2) Codul Muncii, reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și fost constatată ca atare printr- hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
În concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de d-na expert se arată că angajatorul reținut din drepturile salariale cuvenite reclamantei suma de 2350,01 lei, cu titlu de penalizări, suma de 455,56 lei, cu titlu de debite și suma de 200 lei cu titlu de garanție. Se mai arată că suma reținută de angajator cu titlu de garanție în euro din drepturile de diurnă cuvenite reclamantei este de 487 euro.
Unitatea pârâtă nu făcut dovada că reținut sumele cu titlu de penalizări și debite în baza unor sentințe judecătorești definitive și irevocabile, motiv pentru care va fi obligată, în temeiul dispozițiilor art. 164 (2) Codul Muncii, să le restituie reclamantei.
În ceea ce privește garanția reținută, instanța a reținut că părțile au încheiat un contract de garanție în numerar potrivit căruia reclamanta se obligă să constituie o garanție de 2.000.000 lei, prin rețineri lunare 1/10 parte din retribuția tarifară și o garanție de 300 Euro prin rețineri în cota de 10% din diurna cuvenită pentru deplasarea în străinătate.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea 22/1969, garanția în numerar poate fi ridicată de către gestionar la încetarea contractului de muncă sau la trecerea într- funcție pentru care nu se cere garanție.
Reclamanta are dreptul de a- fi restituită garanția constituită deoarece la data de 5.02.2007, conform deciziei nr. 65527/3.02.2007, i- încetat contractul individual de muncă în temeiul dispozițiilor art. 79 Codul Muncii.
S- mai reținut în raportul de expertiză efectuat în cauză că drepturile salariale cuvenite reclamantei și neîncasate de către aceasta sunt în sume nete de 1222 lei și 405 euro, din care 397 euro reprezintă diurnă neacordată și 8 euro sumă necuvenită pentru " S"
În ceea ce privește suma de 405 euro menționată în raportul de expertiză, instanța a reținut că, în speță, nu s-a solicitat recalcularea diurnei și nici nu s- precizat temeiul în baza căruia această sumă este datorată.
Din anexele 4-7 la raportul de expertiză rezultă că reclamantei nu i-au fost achitate drepturile salariale pentru lunile aprilie 2006, noiembrie 2005 și indemnizația pentru concediu medical și de odihnă în anul 2006.
În temeiul dispozițiilor art. 162 și 141 Codul Muncii, va fi obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1222 lei, cu titlu de drepturi salariale cuvenite și neîncasate.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, angajatorul va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanta.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanta și pârâta SC SRL.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 3041Cod proc. civilă, reclamanta consideră că prima instanță a greșit prin neincluderea diurnei în cuantumul drepturilor salariale cuvenite și neplătite de angajator și că a greșit și expertul contabil atunci când a calculat suma datorată cu titlu de diurnă. Indemnizația de diurnă este apreciată ca fiind tot drept salarial, temeiul legal pentru acordarea sa constituindu-l contractul individual de muncă, regulamentul intern și contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2004, 2005, 2006. Expertul contabil nu a remarcat, însă, că prin contractul colectiv la nivel de unitate, avut în vedere la calcularea diurnei, se încalcă dispozițiile Codului muncii, suma reprezentând dreptul salarial al diurnei fiind mult mai mare, în acest sens fiind invocate dispozițiile HG nr. 518/1995.
De asemenea, reclamanta a mai susținut că prima instanță nu i-a acordat în întregime cheltuielile de judecată, obligând doar la plata onorariului expertului, nu și la plata onorariului de avocat.
În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, pârâta susține, în primul rând, că suma de 2350,01 lei, stabilită de expertul contabil, a fost reținută ca penalizări aplicate cu titlu de sancționare, ce trebuiau contestate în termen de 30 zile de la data aplicării lor.
Mai susține pârâta că, în ceea ce privește contravaloarea concediului de odihnă neefectuat și a concediului medical, instanța s-a pronunțat ultra petita și a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 141 alin. 4 Codul Muncii, în condițiile în care doar salariatului îi poate fi imputată neefectuarea concediului de odihnă.
Consideră pârâta că instanța de fond a greșit și când a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul acordat, deși nu are culpă procesuală în neridicarea drepturilor salariale și a garanției de către reclamantă.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanta a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă, ca nefondat.
În recurs, nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Prin acțiunea introductivă, recurenta reclamantă a solicitat obligarea recurentei pârâte SC SRL la plata drepturilor ce i se cuvin ca urmare a muncii prestate pe perioada octombrie-decembrie 2006, iar prin precizările depuse ulterior, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6.395,94 lei, reținută fără justificare legală. Prin concluziile prezentate în fața primei instanțe, consemnate în încheierea din 26 noiembrie 2008, reclamanta a solicitat "restituirea sumelor reținute ilegal, plata concediilor medicale și a concediilor de odihnă, restituirea garanției și plata cheltuielilor de judecată".
Din examinarea cererii prin care reclamanta a înțeles, în conformitate cu dispozițiile art. 132 Cod proc. civilă, să își mărească câtimea pretențiilor, se constată că aceasta este o cerere completatoare, nu o cerere prin care s-a mărit câtimea obiectului cererii, fiind solicitate sume de bani cu titlu de drepturi salariale pentru întreaga perioadă iunie 2004-ianuarie 2007, nu numai pe perioada octombrie-decembrie 2006. Din tabelele care se regăsesc în această cerere, coroborate cu motivele menționate în cererea introductivă, se poate deduce obiectul acțiunii, confuz și neclar formulat de reclamantă, obiect care, în mod evident, contrar susținerilor acesteia, nu cuprinde și recalcularea drepturilor salariale primite cu titlu de indemnizație de diurnă. Este adevărat că expertul contabil a calculat și a prezentat, în anexa nr. 8 la raportul de expertiză, "situația diurnelor ce trebuiau acordate reclamantei comparativ cu cele calculate de angajator și evidențiate în state de plată diurnă", însă instanța de judecată este obligată să se pronunțe numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Concluziile expertului contabil nu fac obiectul judecății, în condițiile în care reclamanta nu a solicitat și recalcularea diurnei, pe care o primise, pentru deplasările efectuate în străinătate în perioada iunie 2004-noiembrie 2006 și plata eventualelor diferențe rezultate, iar această cerere nu a făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.
De altfel, în recurs, invocând și dispozițiile art. 46 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul ramurii transporturi pe anii 2004-2006, art. 238 alin. 1 Codul Muncii și dispozițiile HG nr. 518/1995, care, oricum, sunt aplicabile doar personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, strict determinate în art. 1 din acest act normativ, reclamanta recurentă contestă pentru prima oară sumele acordate cu titlu de diurnă, susținând că ar fi avut dreptul la 35 EURO/zi, deci suma totală ar fi mult mai mare chiar decât cea calculată de expert.
Prin urmare, în mod corect prima instanță s-a pronunțat în limitele investirii sale, reținând că reclamanta nu a contestat modul de calcul al diurnei și, implicit, nu a solicitat recalcularea acesteia.
În ceea ce privește susținerile pârâtei recurente privind obiectul acțiunii, se constată că reclamanta a solicitat, prin cererea completatoare, plata drepturilor salariale pentru întreaga perioadă iunie 2004-ianuarie 2007, neacordate nelegal, aici incluzându-se și plata indemnizației de concediu medical, precum și compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, așa cum precizează în mod expres și în concluziile orale.
Așadar, prima instanță nu a dat ceea ce nu s-a cerut, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod proc. civilă.
Tot cu privire la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat de reclamantă în anul 2006, Curtea constată că aplicarea dispozițiilor art. 141 alin. 4 Codul Muncii, care permit compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat numai în cazul încetării contractului individual de muncă, nu este condiționată de existența unor cauze imputabile angajatorului ori a altor cauze excepționale. Aceste cauze se regăsesc în situația acordării concediului de odihnă neefectuat într-un an, în cursul anului următor, nu în situația compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat, situație în care singura condiție necesară și suficientă, ce se regăsește în prezenta cauză, fiind cea a încetării contractului individual de muncă.
Nu sunt întemeiate nici susținerile pârâtei recurente privind suma de 2.350,01 lei, reținută din drepturile salariale ale reclamantei cu titlu de penalizări.
Actul adițional la contractul individual de muncă al reclamantei nu cuprinde nici o clauză referitoare la aplicarea de penalizări, clauză pe care reclamanta să o fi cunoscut și asumat. În plus, pârâta susține prin cererea de recurs că penalizările au fost aplicate cu titlu de sancționare și că ar fi trebuit contestate în termen de 30 zile de la data aplicării lor, ceea ce nu s-a întâmplat, așa încât acestea "rămân valabile".
Or, în măsura în care pârâta susține că penalizările au fost aplicate ca sancțiune, care trebuia contestată în termen de 30 zile, aceasta nu poate fi decât o sancțiune disciplinară, ce poate fi aplicată doar pentru săvârșirea unei abateri disciplinare, în condițiile art. 263-268 Codul Muncii, condiții care, în mod evident, nu se regăsesc în cauză și nu pot fi examinate de instanța de recurs.
Față de cuantumul cheltuielilor de judecată, contestat de ambele părți, se reține că reclamantei nu-i revenea sarcina de a proba că a formulat cerere de eliberare a salariilor și a sumelor constituite cu titlu de garanție și că pârâta refuză să elibereze aceste sume. În cazul conflictelor de muncă, sarcina probei revine angajatorului, așa încât pârâtei îi revenea obligația de a dovedi atât plata salariilor către reclamantă, în condițiile art. 163 Codul Muncii, cât și restituirea, la încetarea contractului individual de muncă, a sumelor reținute cu titlu de garanție. Mai mult, pretinsa disponibilitate a pârâtei, de a ține la dispoziția reclamantei drepturile salariale pentru lunile octombrie-decembrie 2006 și garanția, nu "impune reducerea proporțională a cheltuielilor de judecată".
Cu privire la solicitarea reclamantei, de acordare în întregime a cheltuielilor de judecată în primă instanță, Curtea constată că și acest motiv de recurs este nefondat, în condițiile în care a fost depusă doar factura eliberată la data de 13.12.2008 de Cabinet avocat, pentru un total de plată de 3015 lei, înscris care nu face dovada plății onorariului de avocat de către reclamantă. Prin urmare, nu pot fi examinate susținerile reclamantei recurente privind nerespectarea, de către prima instanță, a criteriilor prevăzute de art. 274 alin. 3 Cod proc. civilă. Și pentru cheltuielile de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocatului, a fost depusă tot o factură, eliberată de același cabinet de avocat la data de 28.04.2009, pentru un total de plată de 2480 lei.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se vor respinge recursurile și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta și pârâta, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 1969/28.11.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored./
2 ex.
03.06.2009
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina
