Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 495/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂNr. 495/

Ședința publică de la 07 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta, domiciliată în comuna, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 1457/17.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul instituției în comuna, jud. G, având ca obiect "DREPTURI ".

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.05.2009 fiind consemnate în încheierea care face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 07.05.2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Asupra cererii de recurs, înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1457/17.11.2008 pronunțată de către Tribunalul Galați, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Primăria com. jud.

A fost obligată pârâta să achite reclamantei drepturile salariale aferente lunii decembrie 2007.

S-au respins celelalte capete de cerere ca nefondate.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr-, reclamanta a chemat în judecată Primăria Comunei, județul G solicitând ca aceasta să fie obligată să-i acorde dreptul la concediu de odihnă anual, să-i acorde dreptul la repaus săptămânal, să îi plătească salariul aferent lunii decembrie 2007 și să-i compenseze orele suplimentare prestate în afara programului de lucru, de la angajare și până în prezent.

În motivarea cererii, a arătat că este angajată la Primăria Comunei, județul G, ca asistent social pentru sora sa, persoană cu handicap grav. Starea de sănătate a surorii sale reclamă prezența în permanență a reclamantei, astfel încât aceasta este nevoită să stea tot timpul cu sora sa și nu doar 8 ore pe zi, cât este prevăzut în contractul de muncă.

Datorită acestei situații, de la angajare și până în prezent, a precizat reclamanta, a ajuns să acumuleze un număr foarte mare de ore suplimentare care nu i-au fost plătite și nici compensate cu timp liber. Tot datorită acestei situații nu a putut beneficia de concediu de odihnă și nici de repausul săptămânal.

Salariul pe luna decembrie 2007, mai precizat reclamanta, nu i-a fost achitat.

Pârâta Primăria Comunei, județul Gaf ormulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea acțiunii.

S-a arătat în întâmpinare că reclamanta nu a formulat niciodată cerere de concediu, înțelegând să aibă personal grijă de sora sa, căreia îi este și curator.

Pârâta are posibilitatea, se arată în întâmpinare, ca pe perioada concediilor asistentului social, să numească un înlocuitor care să aibă grijă de persoana cu handicap sau să o găzduiască pe aceasta într-un centru special din Dată fiind însă relația de rudenie dintre reclamantă și persoana cu handicap, întrucât o asemenea cerere nu a fost făcută, nu s-a pus problema desemnării unui înlocuitor și nici a internării persoanei respective.

La dosar s-au depus: certificatul de încadrare în grad de handicap al persoanei de care are grijă reclamanta, dispoziția de instituire a curatelei, contractul de muncă al reclamantei și fișa postului.

S-a solicitat interogatoriul pârâtei, iar răspunsurile date în urma încuviințării acestei probe s-au depus, de asemenea, la dosar.

Tribunalul, analizând cererea formulată în baza materialului probator administrat, a reținut următoarele:

Reclamanta, în calitate de curator pentru sora sa - persoană cu handicap grav, nerevizuibil, așa cum rezultă din certificatul depus la fila 16 din dosar, a înțeles să încheie contract de muncă pe perioadă nedeterminată, cu Primăria Comunei, județul G, fiind angajată ca asistent social al persoanei cu handicap întrucât gradul de handicap al surorii sale permite acest lucru.

Potrivit contractului încheiat, aceasta beneficiază de toate drepturile și obligațiile recunoscute și prevăzute pentru persoanele încadrate în muncă.

Prin urmare, are dreptul la repaus săptămânal, la concediu anual de odihnă, dar nu și la orele suplimentare pe care aceasta susține că le-a făcut peste durata normală a timpului de lucru de 8 ore/zi, prevăzute în contract.

Situația reclamantei care este asistent social al propriei sale surori a determinat-o pe aceasta să considere că stând în permanență cu sora sa, se cuvine să fie plătită pentru 24 de ore din 24.

Reclamanta pierde însă din vedere faptul că, potrivit contractului nu are decât obligația să presteze câte 8 ore zilnic. Nimeni nu o obligă să-și îndeplinească obligațiile de asistent social în afara acestui program stabilit prin contract. Dacă stă cu sora sa în permanență, lucrul acesta îl face în virtutea unei obligații morale și nu contractuale.

Nici faptul că nu a beneficiat de repaus săptămânal și nici de concediul anual de odihnă, de la data angajării sale, respectiv 05.10.2007 și până în prezent, nu poate fi imputat pârâtei.

Dacă reclamanta dorea să-și valorifice drepturile legate de repausul săptămânal și de concediul de odihnă putea să o facă. Potrivit propriei recunoașteri, reclamanta nu a formulat cerere de concediul și nici nu a adus la cunoștința angajatorului că dorește să-și ia zilele libere ce i se cuvin, astfel încât, surorii sale să îi poată fi desemnat un asistent înlocuitor în condițiile art. 37 alin. 2 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

De altfel, reclamanta a și menționat că locuiește cu sora sa și tatăl lor, în același domiciliu, astfel încât, în afara celor 8 ore/zi de asistență socială la care sora reclamantei are dreptul în baza Legii nr. 448/2006, aceasta are dreptul, fiind în nevoie, la întreținere, cu tot ce presupune ea în cazul său, din partea familiei, respectiv soră și tată, întreținere care este datorată nu numai legal ci și moral.

A se prevala numai de calitatea sa de asistent social pentru a încasa drepturile bănești cuvenite în schimbul îngrijirii pe care i-o datorează și moral, denotă că reclamanta nu urmărește decât satisfacerea propriilor interese materiale, folosindu-se de starea de nevoie în care se află sora sa.

Întrucât pârâta, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului, a recunoscut că nu i-a plătit reclamantei drepturile salariale aferente lunii decembrie 2007, în temeiul art. 161 alin. 1 din Codul muncii, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să achite reclamantei drepturile salariale aferente lunii decembrie 2007.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamanta, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii.

A considerat că, în calitate de salariată, este îndreptățită să beneficieze de concediul de odihnă și să primească indemnizație potrivit Legii nr. 488/2006.

De asemenea, este îndreptățită să primească contravaloarea orelor suplimentare pe care le-a efectuat de la angajare și până în prezent deoarece, așa cum rezultă din certificatul de handicap, sora sa necesită supraveghere permanentă.

În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, să fie obligată pârâta să plătească salariu pe luna decembrie 2007 și daune în valoare de 20.000 lei și indemnizația cuvenită conform Legii nr. 488/206 pe luna decembrie 2007 și decembrie 2008, inclusiv orele suplimentare efectuate.

Nu a indicat nici un temei de drept al cererii de recurs.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât prima instanță a pronunțat o hotărârea legală și temeinică.

A învederat că recurenta a beneficiat de concediu de odihnă în luna decembrie 2008, însă aceasta a renunțat la beneficiul concediului. De asemenea, recurenta nu a depus nici o cerere prin care să solicite efectuarea concediului de odihnă așa cum prevede Codul muncii. În ceea ce privește orele suplimentare, prima instanță a dat o hotărârea corectă.

În fața instanței, cu ocazia acordării cuvântului în susținerea cererii de recurs, reclamanta recurentă emite și alte solicitări însă Curtea amintește faptul că, potrivit, disp. art. 303 alin. 1.pr.civilă, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul cererii de recurs. Dacă s-ar lua în considerare și alte cereri cu ocazia concluziilor pe fond ar însemna ca instanța să încalce principiul contradictorialității și drepturile intimatei întrucât aceasta a formulat întâmpinare doar pe baza celor arătate prin cererea de recurs. În consecință, instanța va analiza doar situația de fapt și solicitările emise prin cererea de recurs.

Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă și sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este fondat în parte pentru următoarele considerente:

Curtea reține că, prin motivele de recurs, recurenta solicită obligarea pârâtei la:

- plata salariului pe luna decembrie 2007;

- daune în valoare de 20.000 ron;

- indemnizația cuvenită conform Legii nr. 488/2006 pe luna decembrie 2007 și decembrie 2008;

- contravaloarea orelor suplimentare pentru întreaga perioadă lucrată.

Față de această situație, instanța va analiza fiecare cerere menționată mai sus.

1. În ceea ce privește plata salariului pe luna decembrie 2007, recurenta nu poate emite critici asupra sentinței primei instanțe întrucât prin sentința civilă recurată a fost deja obligată pârâta la plata drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2007 astfel că această solicitare apare ca fiind lipsită de interes.

2. Referitor la obligarea pârâtei la plata daunelor în cuantum de 20.000 ron, se reține că acest capăt de cerere nu a făcut obiectul dosarului de fond iar recurenta reclamantă nu a emis această solicitare. În aceste condiții, devin incidente disp. art. 316 în ref. la art. 294.pr.civilă și anume: în recurs nu se pot face alte cereri noi cu excepția celor prevăzute de alin. 2 al aceluiași articol, excepție ce nu este aplicabilă în cazul de față.

3. Cu privire la indemnizația cuvenită potrivit Legii nr. 488/2006 pe luna decembrie a anilor 2007 și 2008, instanța reține următoarele:

Reclamanta recurentă a schimbat în mod frecvent obiectul acțiunii sale, fără să respecte prevederile art. 132 și art. 316 rap. la art. 294.pr.civilă.

Astfel, prin acțiunea introductivă la instanța de fond, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtă pentru "încălcarea dreptului la concediu anual" și "neplata, pe perioada concediului de odihnă a unui înlocuitor al asistentului au găzduirea persoanei cu handicap într-un centru, potrivit Legii nr. 448/2006".

La prima zi de înfățișare care este termenul de judecată din data de 29.09.2008, reclamanta a precizat că a formulat acțiune motivat de faptul că nu i se acordă dreptul legal la concediu anual, repausul săptămânal, iar pe perioada concediului de odihnă, angajatorul nu plătește un înlocuitor și nu găzduiește persoana cu handicap într-un centru.

La termenul de judecată din data de 16.10.2008 (după prima zi de înfățișare), reclamanta formulează o cerere de modificare a cererii introductive, solicitând, printre altele:obligarea pârâtei să îi acorde dreptul la concediu de odihnă anual în condițiile prevăzute de art. 37 alin. 1 lit. c din Legea nr. 448/2006 sau să dea eficiență disp. art. 37 alin. 2,3, din Legea nr. 448/2006; să fie obligată pârâta să îi acorde dreptul la repaus săptămânal conform art. 37 alin. 1 lit. b; obligarea pârâtei la plata salariului pe luna decembrie 2007 și indemnizația echivalentă cu salariul net conform prev. art. 37 alin. 3 din Legea nr. 448/2006; obligarea pârâtei să îi plătească un spor la salariu pentru orele suplimentare sau să le compenseze cu ore libere plătite.

La ultimul termen de judecată din data de 13.11.2008 la instanța de fond, întrebat fiind de instanță, apărătorul reclamantei a precizat că solicitările suntacelea din cererea modificatoare, însă, în contradicție cu această afirmație, totuși, solicită obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediu și a contravalorii concediului de odihnă pe anul 2007. Instanța de recurs va lua act, la fel ca și instanța de fond, că unul din capetele de cerere al acțiunii esteobligarea pârâtei să acorde reclamantei dreptul la concediu de odihnă anual în condițiile prevăzute de art. 37 alin. 1 lit. c din Legea nr. 448/2006 sau să dea eficiență disp. art. 37 alin. 2,3, din Legea nr. 448/2006 și indemnizația echivalentă cu salariul net conform prev. art. 37 alin. 3 din Legea nr. 448/2006.

Pe fondul problemei referitoare la acordarea concediului de odihnă, instanța de recurs constată că reclamanta are dreptul la efectuarea în natură a concediului, contrar susținerilor primei instanțe. Argumentele intimatei și ale instanței de fond în sensul că reclamanta trebuia să formuleze cerere pentru a-și efectua concediul de odihnă nu pot fi primite întrucât vin în contradicție cu prevederile art. 143 și 144 din Codul muncii. Prin aceste dispoziții se arată că efectuarea concediului de odihnă se realizează pe baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau a salariaților. se face până la sfârșitul anului calendaristic pentru anul următor. Potrivit disp. art. 144, salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat. Din interpretarea sistematică a textelor legale rezultă că efectuarea concediului de odihnă esteun drept al salariatuluiiar obligația programării în concediul revine angajatorului și nu salariatului. De asemenea, disp. art. 38 din Codul muncii prevăd căsalariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.Față de aceste dispoziții legale, a afirma că reclamanta nu poate beneficia de dreptul la concediu de odihnă din cauză că nu făcut o cerere în acest sens, în condițiile în care angajatorul nu făcuse programarea, înseamnă a-i înlătura însuși dreptul respectiv.

În consecință, reclamanta are dreptul la efectuarea concediului de odihnă potrivit prevederilor înscrise în art. I din contractul său individual de muncă înregistrat la nr. 59/05.10.2007 și ale art. 37 alin. 1 lit. c din Legea specială nr. 448/2006. În ceea ce privește aplicarea disp. art. 37 alin. 2 și 3 din aceeași lege specială, instanța constată că asigurarea unui înlocuitor al asistentului personal pe perioada concediului de odihnă este o obligație ce revine pârâtei ulterior acordării concediului reclamantei recurentei astfel că aceasta nu poate afirma că suferă vreun prejudiciu personal, direct, născut și actual întrucât înlocuirea sa este prevăzută de legiuitor în vederea protejării drepturilor persoanei cu handicap grav. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta trebuie să afirme încălcarea unui drept personal, cum este dreptul la concediu de odihnă și nu a unui drept ce aparține unei alte persoane, acțiunea nefiind făcută și în calitatea de reprezentant al persoanei cu handicap. Aceleași argumente le are în vedere instanța și în ceea ce privește aplicarea prev. art. 37 alin. 3 din Legea nr. 448/2006,indemnizația acordându-se către persoana cu handicap grav și nu asistentului personal.

Față de aceste considerente, se concluzionează că reclamanta are dreptul la concediu de odihnă corespunzător perioadei lucrate, față de dispozițiile legale menționate mai sus, celelalte cereri fiind corect respinse ca nefondate.

4. În ceea ce privește acordarea contravalorii orelor suplimentare, instanța de recurs apreciază că prima instanță a dat o hotărâre corectă și legală. Astfel, potrivit disp. art. 37 alin. 1 lit. b din Legea nr. 448/2006 și ale art. H din contractul individual de muncă al recurentei, aceasta are dreptul la un program de lucru care să nu depășească 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână. Așa cum prevăd disp. art. H lit. c din același contract, nu se vor efectua ore suplimentare cu excepția cazurilor de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării consecințelor acestora. Singurul argument al reclamantei pentru solicitarea contravalorii orelor suplimentare este faptul că sora sa suferă de un handicap grav și nu poate fi lăsată singură. Ori, însuși legiuitorul a stabilit un program de lucru de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână chiar pentru asistentul personal, pe perioada îngrijirii și protecției persoanei cu handicap grav astfel că intimata nu a încălcat nici o dispoziție legală, aceasta arătând prin răspunsul la interogatoriu luat la fondul cauzei, că nu are cunoștință ca reclamanta să fi efectuat ore suplimentare. Reclamantei îi revenea în această situație, sarcina probei, aceasta nefăcând nici o dovadă a orelor suplimentare efectuate. Programul zilnic depus la fila 44 din dosarul de fond nu poartă nici o semnătură și nici o dată de înregistrare la angajator astfel că nu poate fi considerat o probă. În cazul în care reclamanta considera că persoana de care se îngrijea avea nevoie de o îngrijire care depășea cele 8 ore zilnic, trebuia să anunțe angajatorul pentru ca acesta să poată aprecia dacă se încadrează în excepția prevăzută de art. H lit. c din contractul individual de muncă. Ori, aceasta nu a formulat nici o cerere în acest sens și astfel nu poate pretinde obligarea pârâtei intimate la plata contravalorii orelor suplimentare pe care nu s-a dovedit că le-ar fi efectuat.

În consecință, față de considerentele arătate, se va admite recursul în baza disp. art. 312 alin. 1, 2, 3 Cod procedură civilă și se va modifica doar în parte sentința civilă recurată în sensul că se va obliga pârâta să acorde reclamantei și concediul de odihnă corespunzător perioadei lucrate.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE recursul declarat de reclamanta, domiciliată în comuna, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 1457/17.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați.

Modifică în parte sentința civilă nr. 1457/17.11.2008 a Tribunalului Galați în sensul că:

OBLIGĂ pe pârâta PRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul instituției în comuna, jud. G să acorde reclamantei și concediul de odihnă corespunzător perioadei lucrate.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2009.

PREȘEDINTE: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 3: Benone Fuică

Grefier,

: - -/27.05.2009

: 2 ex.//09 Iunie 2009

Fond: /

Asistenți judiciari: /

Președinte:Marioara Coinacel
Judecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 495/2009. Curtea de Apel Galati