Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 493/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂNr. 493/
Ședința publică de la 07 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr. 841/26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în B, nr. 222, - 8,. 1,. 7, jud. B, având ca obiect "DREPTURI ".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.05.2009 fiind consemnate în încheierea care face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 07.05.2009 pentru a da posibilitatea reprezentantului societății recurente să depună concluzii scrise la cererea expresă a acestuia, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra cererii de recurs, înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 842/26.11.2008 pronunțată de către Tribunalul Brăila, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta și a fost obligată pârâta B să plătească acesteia cota parte din profit pe anul 2005, actualizată cu rata inflației până la data plății.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată cu nr- la Tribunalul Brăila, reclamanta a solicitat ca pârâta Societatea comercială " Romtelecom" SA să fie obligată la plata cotei părți din profit pe 2005, actualizată cu rata inflației până la data plății și a cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a susținut că fostul angajator refuză să-i achite drepturile bănești, reprezentând cota parte din profitul pe 2005, datorate în baza art. 53 din Contractul colectiv de muncă pe 2005-2006.
Pârâta Societatea comercială " Romtelecom" SA B, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, față de faptul că raporturile de muncă între părțile aflate în litigiu au încetat la sfârșitul anului 2005 și față de Actul adițional nr. 7/25.10.2006 al Contractului colectiv de muncă pe 2005-2006, potrivit căruia beneficiază de cota parte din profitul pe 2005 doar cei care au la data încheierii actului calitatea de salariat al societății.
Tribunalul, examinând susținerile, probele administrate în dovedirea lor, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, a constatat că cererea formulată în baza Legii nr. 167/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, este fondată pentru următoarele considerente:
În fapt:
Reclamanta a susținut că a fost salariată la Societatea comercială " Romtelecom" SA - Sucursala - operațiuni județ B de la data de 18.02.1974 până la 29.12.2005, când în urma restructurării unității o parte din angajați, printre care și ea, au fost nevoiți să renunțe la raportul de muncă "prin acordul părților".
Susținerile fostului salariat cu privire la durata și modul de încetare a raporturilor de muncă sunt confirmate prin mențiunile din adeverința nr. 206/05.12.2005.
La data de 17.11.2006, a solicitat conducerii societății plata cotei părți din profit pe 2005.
Răspunsul dat prin adresa nr. 200/05.12.2006 de către unitate a fost negativ, fiind justificat prin Actul adițional nr. 7/25.10.2006 al Contractului colectiv de muncă pe 2005-2006, potrivit căruia beneficiază de cota parte din profitul pe 2005 doar cei care au la data încheierii actului calitatea de salariat al societății.
În drept:
A invocat dreptul salariaților de a beneficia de cota parte din profit, determinată în condițiile legii, este prevăzut în art. 53 din Contractul colectiv de muncă pe 2005-2006.
Prin Actul adițional nr. 7/25.10.2006, Administrația Romtelecom și cele două sindicate din sistem au stabilit cuantumul cotei de participare din profitul distribuibil pentru anul 2005 la 4 % și au decis ca persoanele ale căror contracte individuale de muncă au încetat înainte de data adoptării Hotărârii Adunării generale a acționarilor nu beneficiază de nici o sumă din profitul pe 2005.
Conform procesului-verbal din 25.10.2006, măsura a fost motivată față de foștii salariați cu necesitatea stimulării salariaților existenți și cu acordarea primelor de fidelitate pentru cei care au plecat din societate.
Hotărârea Adunării generale a acționarilor din 02.11.2006 a confirmat decizia partenerilor sociali (fila 25 dosar fond).
Cu toate acestea, susținerile societății pârâte nu au fost primite și, în consecință, s-a apreciat că reclamanta este îndreptățită la plata cotei părți din profit pe 2005, pentru următoarele argumente de fapt și de drept:
În conformitate cu dispozițiile art. 40 al. 2 lit. c din Codul muncii, acordarea salariaților a tuturor drepturilor ce decurg din lege, din contractul colectiv și cel individual de muncă, constituie una din principalele obligații ce-i revin angajatorului.
Având în vedere faptul că reclamanta a avut calitatea de salariată în 2005, dreptul ei la plata cotei părți din profit pe 2005 constituie un drept câștigat la data încetării raporturilor de muncă.
Potrivit art. 30 din Legea nr. 130/1996 privind contractele colective de muncă, executarea acestora este obligatorie, iar clauzele pot fi modificate, conform art. 31, în condițiile legii.
Dispozițiile art. 1 din Codul civil stabilesc principiul potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, neavând putere retroactivă.
Constituie legea părților, conform art. 7 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale.
Față de prevederile legale de mai sus, partenerii sociali la 25.10.2006 puteau modifica clauzele contractuale doar pentru viitor.
Totodată, nici unii dintre partenerii sociali nu aveau dreptul de a ignora principiul potrivit căruia drepturile salariale nu pot constitui obiectul renunțării.
Concluziile de mai sus s-au impus cu atât mai mult cu cât sindicatele nu au făcut dovada că ar avut mandat expres, de la cei pe care îi reprezintă, în vederea renunțării în numele lor la un drept salarial pentru anul calendaristic precedent.
Dreptul salariaților de a beneficia de cota parte din profit fiind prevăzut în art. 53 din Contractul colectiv de muncă pe 2005-2006, prin actele adiționale încheiate în anul 2006, partenerii sociali puteau decide doar cota și data plății, nu și lipsirea salariaților, pentru o perioadă deja trecută, de drepturile salariale prevăzute de contractul colectiv, valabil la data încetării raporturilor de muncă.
În ceea ce privește argumentele avute în vedere la justificarea măsurii, respectiv necesitatea stimulării salariaților existenți și acordarea primelor de fidelitate pentru cei care au plecat din societate, ele nu sunt concludente, ținând seama de faptul că pentru salariați rămași în activitate primirea cotei este strict legată de calitatea de salariat în anul pentru care aceasta se acordă, iar plata primelor de fidelitate nu excludea plata cotei, cele două drepturi bănești fiind reglementate în egală măsură prin contractul colectiv.
S-a constatat, astfel, că decizia din 25.10.2006 a Administrației Romtelecom și a celor două sindicate din sistem, ca persoanele ale căror contracte individuale de muncă au încetat înainte de data adoptării Actului adițional nr. 7/25.10.2006 al Contractului colectiv de muncă pe 2005-2006 să nu beneficieze de nici o sumă din profitul pe 2005, este luată cu încălcarea dispozițiilor legale expuse.
Având în vedere considerentele de mai sus, fostul angajator a fost obligat la plata drepturilor bănești pretinse în temeiul art. 269 din Codul muncii, potrivit cărora, în baza normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, este răspunzător pentru prejudiciul material cauzat salariatului în legătură cu serviciul, din culpa sa.
Tribunalul a dispus ca plata despăgubirilor să fie făcută în cuantumul ce va rezulta prin aplicarea coeficientului de inflație până la data plății, reclamanta fiind îndreptățită la repararea integrală a prejudiciului suferit.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
1.) nu a încălcat nici legea și nici drepturile ce decurgeau din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pe 2005 - 2006.
Art. 53 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul încheiat la SA pe anii 2005 - 2006 prevedea: Salariații beneficiază de cota parte din profit determinată în condițiile legii, iar singurul act normativ din domeniul dreptului muncii care conținea reglementări cu privire la determinarea cotei de participare la profit era contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005 - 2006 nr. 2001/2005.
Astfel, alineatul 3 al art. 41 din acest act normativ prevede: "Condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și, după caz, instituție".
Prin urmare, contrar celor menționate de instanța de fond, potrivit prevederilor legale de mai sus, partenerii sociali puteau stabili chiar și anularea cotei de participare la profit.
Mai mult, potrivit art. 111 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, Adunarea Generală a Acționarilor este singurul organ din cadrul unei societăți comerciale competent să decidă cu privire la reinvestirea profitului sau acordarea de dividende, respectiv a cotei de participare la profit.
În acest sens, reinvestirea profitului sau distribuire de dividende/cote de participare la profit nu se poate face decât după încheierea exercițiului financiar al anului pentru care se dispune și numai după aprobarea situațiilor financiare, în termenul prevăzut de Legea nr. 31/1990 (8 luni de la data aprobării situațiilor financiare de către Adunarea Generală a Acționarilor).
În acest sens, Adunarea Generală a Acționarilor, luând act și de voința partenerilor sociale, a hotărât prin Hotărârea din 2 noiembrie 2006 distribuirea unei cote de participare la profit salariaților existenți la data adoptării acestei hotărâri.
În consecință, față de aceste reglementări legale în vigoare în anii 2005 - 2006, precum și față de faptul că salariații care părăsiseră societatea până în noiembrie 2006 primiseră la încetarea contractului individual de muncă prime financiare (de fidelitate) într-un cuantum foarte mare, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SA în acea perioadă, astfel cum a fost modificat în mod legal prin Actul Adițional nr. 7, s-a stabilit împreună cu Federațiile sindicale reprezentative la nivelul următoarele: va distribui salariaților săi existenți la data hotărârii Adunării Generale a Acționarilor () o sumă de până la 4 % din profitul distribuibil pentru anul 2005, iar suma totală urma să fie împărțită în mod egal către toți salariații existenți în societate la data adoptării, respectiv 02.11.2006.
De asemenea, prin același act adițional s-a reglementat faptul ca persoanele ale căror contracte individuale de muncă au încetat înainte de data adoptării hotărârii nu beneficiază de nici o sumă din profitul distribuibil pentru anul 2005.
Prin urmare, se poate constata că a procedat în mod legal stabilind prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul, în conformitate cu legislația aplicabilă, modalitatea de repartizare a cotei de participare la profit, pe care a și aplicat-o ca atare.
2.) Administrația, în conformitate cu art. 16 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pentru anii 2005 - 2006, consultat organizațiile sindicale reprezentative cu privire la luarea deciziilor cu implicații socio-profesional, drepturi salariale sau orice alte aspecte legate de contractul colectiv de muncă.
În data de 25.10.2006 s-a încheiat procesul-verbal în care s-a menționat solicitarea reprezentanților federațiilor sindicale în sensul ca persoanele ale căror contracte individuale de muncă au încetat înainte de data adoptării hotărârii să nu beneficieze de nici o sumă din profitul distribuibil pentru anul 2005, unul dintre argumentele precizate în procesul-verbal încheiat între SA și cele două federații sindicale reprezentative la nivelul societății fiind ca majoritatea persoanelor care au plecat din la sfârșitul anului 2005 sau în cursul anului 2006 au beneficiat de prime de fidelitate în cuantum considerabil.
Modalitatea de repartizare a cotei-părți din profit salariaților era reglementată în perioada 2005 - 2006 de alineatele 2 și 3 ale art. 41 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național nr. 2001/2005 (Contractul colectiv de muncă Național). Potrivit acestor reglementări, cota-parte din profit ce se repartizează salariaților este, în cazul societăților comerciale, de până la 10 %, iar condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acorda cota de profit salariaților, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Astfel, în conformitate cu prevederile legale sus-menționate și nu cu încălcarea legii, cum a afirmat instanța de fond, prin contractul colectiv de muncă pentru 2005 - 2006 la nivelul SA, cum a fost modificat prin Actul adițional nr. 7, s-a stabilit că SA va distribui salariaților săi existenți la data hotărârii Adunării Generale a Acționarilor () o sumă de până la 4 % din profitul distribuibil pentru anul 2005, care va fi împărțită în mod egal către toți salariații existenți în societate la data adoptării, respectiv 02.11.2006.
Tot prin același act adițional s-a reglementat faptul ca persoanele ale căror contracte individuale de muncă au încetat înainte de data adoptării hotărârii nu beneficiază de nici o sumă din profitul distribuibil pentru anul 2005. Această reglementare a fost motivată de faptul cp persoanele al căror contract individual de muncă a încetat înainte de data hotărârii au primit anumite prime de fidelitate într-un cuantum semnificativ, în cazul reclamantei prima de fidelitate fiind de 44.000 RON net.
Având în vedere cele sus-menționate, precum și faptul că reclamantei i-a încetat contractul individual de muncă la data de 29.12.2005 cu plata unei prime de fidelitate într-un cuantum mult mai mare (44.000 RON) decât pretențiile reclamantei din acest dosar (1.000 RON), se poate constata că nu a încălcat nici o prevedere legală prin neacordarea unei cote de participare la profitul aferent anului 2005.
Totodată, decizia distribuirii unei cote-părți de până la 4 % din profitul pe anul 2005 către toți salariații existenți în cadrul societății la data adoptării hotărârii a aparținut, în conformitate cu competența legală exclusivă a acestora, acționarilor SA.
Societatea s-a conformat prevederilor art. 67 și art. 111 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, potrivit cărora, Adunarea Generală a Acționarilor este competentă să aprobe distribuirea de dividende (cota-parte din profit), respectiv cota de participare la profit salariaților îndreptățiți conform contractului colectiv încheiat la nivel de unitate. a respectat și termenul limită pentru plata acestora (nu mai târziu de 8 luni de la data aprobării situației financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat) reglementat tot prin art. 67 din Legea nr. 31/1990.
La data de 02.11.2006 a fost adoptată Hotărârea prin care au fost stabilite atât profitul distribuibil, cât și procentul exact, respectiv suma totală care urma să fie distribuită salariaților conform modalităților reglementate prin încheiat la nivelul societății pe 2005 - 2006. Acționarii SA au ținut seama în luarea acestei hotărâri de solicitarea sindicatelor de a acorda bonus din cota de participare la profit doar salariaților existenți la data adoptării hotărârii, întrucât foștii salariați au părăsit societatea primind, la data încetării contractelor individuale de muncă, prime de fidelitate într-un cuantum considerabil.
Așadar, prin Hotărârea din 02.11.2006 acționarii au decis, în conformitate cu legislația în vigoare și ținând seama de voința sindicatelor reprezentative la nivel de unitate, faptul că din profitul realizat al societății un procent de 4 % se va distribui în mod egal către toți salariații existenți la data adoptării hotărârii.
3.) Cât privește aspectul reținut de către instanța de fond cu privire la faptul că nici unul dintre partenerii sociali nu a respectat principiul potrivit căruia drepturile salariale nu pot constitui obiectul renunțării, a învederat următoarele considerente:
Prin Actul adițional nr. 7 la contractul colectiv de muncă pentru 2005 - 2006 încheiat la nivelul societății SA s-a stabilit modalitatea de distribuire a cotei de participare la profit, fără a se renunța la un drept câștigat al salariaților. Astfel, contractul colectiv de muncă la nivel național (alineatele 2 și 3 din art. 41) prevede ca, în cazul societăților comerciale, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit precum și perioada pentru care se acordă, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Potrivit legislației în vigoare (inclusiv în perioada 2005 - 2006), clauzele cuprinse în contractele colective de muncă, precum și modificările acestora, sunt rezultatul negocierii dintre patronat și reprezentanții salariaților sau sindicatele reprezentative, după caz.
Mai mult, atât art. 244 din Codul muncii cât și art. 31 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă conțin prevederea conform căreia clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, iar modificarea contractului colectiv de muncă pentru 2005 - 2006 s-a realizat prin act adițional încheiat între părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă, respectiv între Administrația SA și Federația Sindicatelor din Telecomunicații și Federația Sindicatelor.
Cele două federații sindicale aveau dreptul să negocieze drepturile și obligațiile salariaților ce decurg din raporturile de muncă, în cazul ambelor federații fiind constatată reprezentativitatea la nivelul SA prin hotărâre judecătorească.
Mai mult, motivul principal pentru cele trei părți semnatare ale contractului colectiv de muncă au stabilit modul de împărțire al cotei de participare la profit, astfel cum rezultă și din procesul-verbal al întâlnirii, a constat în faptul că majoritatea salariaților care au părăsit societatea, printre care și reclamanta, au primit deja sume de bani cu titlu de prime într-un cuantum semnificativ.
În plus, așa cum am arătat, profitul unei societăți comerciale nu se poate cunoaște și distribui decât în condițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, astfel că profitul pe anul 2005 fost distribuit de către în noiembrie 2006, în termenul de 8 luni de la aprobarea situațiilor financiare, termen prevăzut de Legea nr. 31/1990 (art. 67).
4.) Cât privește aspectul potrivit căruia instanța de fond a reținut faptul că sindicatele nu au făcut dovada mandatului expres pe care l-au avut de la cei pe care îi reprezintă, în vederea renunțării în numele lor la un drept salarial pentru anul calendaristic precedent societatea recurentă a arătat următoarele:
Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, prevede că la negocierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate participă organizațiile sindicale reprezentative la nivelul unității conform art. 17 alin. 1 lit. c) sau art. 18 din lege (în cazul unităților în care există organizații sindicale) sau reprezentanții salariaților.
Atât Federația Sindicatelor din Telecomunicații cât și Federația Sindicatelor îndeplineau condițiile de reprezentativitate, fapt constatat de instanța competentă, astfel că aveau dreptul să negocieze drepturile și obligațiile salariaților ce decurs din raporturile de muncă.
Legea nr. 130/1996, republicată, care reglementează modalitatea și condițiile în care se pot încheia contracte colective de muncă valabile nu prevede necesitatea unui mandat expres dat de salariați organizațiilor sindicale care îi reprezintă legal la negocierea contractului colectiv de muncă. Prin urmare, acest argument menționat de instanța de fond în susținerea hotărârii de admitere a cererii reclamantei este neîntemeiat.
5.) Susținerile instanței de fond potrivit cărora prin Actul adițional nr. 7/25.10.2006, Administrația și Federațiile Sindicale reprezentative au încălcat principiul neretroactivității legii sunt neîntemeiate pentru următoarele motive:
Hotărârea de distribuție (sau de reinvestire, etc.) a profitului aferent anului 2005 putea fi adoptată de către numai după închiderea exercițiului financiar și întocmirea situației financiare anuale, întrucât numai după finalizarea situației financiare anuale se putea constata dacă exercițiul financiar s-a încheiat pe profit sau pe pierdere.
În conformitate cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991 republicată și cu Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 94/2001, pentru aprobarea contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Internaționale de Contabilitate, în cazul, exercițiul financiar corespunde cu anul calendaristic, situația financiară anuală urmând a fi întocmită în cursul anului următor.
Art. 67 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care se referă la dividende, prevedea (la data de 02.11.2006, când a hotărât distribuirea profitului obținut în anul 2005) în alineatul 2 că: "ele se plătesc în termenul stabilit de către adunarea generală a asociaților, dar nu mai târziu de 8 luni de la data aprobării situației financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat ", iar în alineatul 3 că: "nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii".
În conformitate cu prevederile sus-menționate, acționarii au hotărât, în cadrul Adunării Generale Ordinare din 04.07.2006, să aprobe Situațiile financiare ale pentru anul 2005 și Raportul Administratorilor pentru exercițiul financiar încheiat la data de 31.12.2005 și să amâne luarea unei decizii cu privire la folosirea profitului pentru anul 2005.
Înainte de expirarea termenului de 8 luni, în data de 02.11.2006, a hotărât să distribuie din profitul net aferent anului 2005, atât dividende asociaților, cât și cota de participare la profit către angajații existenți la data adoptării acestei decizii, scopul acestei distribuiri fiind de stimulare a acestora, mai ales față de faptul că salariații care au părăsit societatea au primit prime de fidelitate într-un cuantum considerabil.
Din documentele depuse la dosarul instanței, contractul colectiv de muncă pentru 2005 - 2006 la nivelul SA a fost modificat, ca urmare a negocierilor dintre Administrație și Federațiile Sindicale reprezentative în societate din data de 25.10.2006, prin Actul adițional nr. 7, înregistrat la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie în data de 31.10.2006, prin această înregistrare confirmându-se și legalitatea dispozițiilor cuprinse în acest act juridic (Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă).
Ulterior acestei date, s-a întrunit pentru a decide modul de repartizare al profitului societății, hotărârea fiind emisă în conformitate cu termenele legale prevăzute de Legea nr. 31/1990, respectiv în luna noiembrie 2006.
În raport de cele menționate a susținut că se poate constata că în speță nu se poate pune problema retroactivității Contractului colectiv de muncă pentru 2005 - 2006 la nivelul SA, acesta fiind modificat - în mod legal - anterior datei la care s-a hotărât distribuirea cotei de participare la profit.
În consecință, a apreciat că societatea și-a respectat obligațiile prevăzute de legislația în vigoare și de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității prin negociere colectivă cu cele două federații reprezentative, respectiv Federația Sindicatelor din Telecomunicații și Federația Sindicatelor.
În drept, a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței civile nr. 842 din 26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila - Secția civilă în dosarul nr- și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către intimata-reclamantă ca fiind netemeinică și nelegală.
La termenul de judecată din data de 06.04.2009, recurenta a invocat excepția lipsei competenței materiale a instanței de litigii de muncă și asigurări sociale de a soluționa prezenta cauză.
Astfel, a susținut că sumele pretinse de reclamantă nu își au izvorul în derularea contractului individual de muncă ci acțiunea are caracterul unei acțiuni în pretenții, reclamanta pretinzând o sumă acordată salariaților după ce intimata și-a pierdut statutul de salariat.
Fiind vorba de o acțiune în pretenții, în conformitate cu prev. art. 7 alin. 1.pr. civilă, cererea împotriva unei persoane juridice se face la instanța sediului ei principal, în speță Judecătoria Sectorului 1
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât prima instanță a pronunțat o hotărârea legală și temeinică.
Recurenta a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, față de disp. art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii care prevăd că, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestuia, cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. A considerat că dreptul la acțiune al reclamantei a început să curgă de la data de 13.11.2006, respectiv după 10 zile de la data adoptării hotărârii AGA de distribuire a cotei de participare la profit.
Intimata prin apărător a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune întrucât se vizează drepturi salariale în cauză fiind aplicabile disp. art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
De asemenea, a solicitat respingerea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Brăila întrucât acțiunea are la bază raporturile de muncă dintre părți.
Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1. Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei în fond de către Tribunalul Brăila, instanța apreciază că este neîntemeiată.
Astfel, susținerea recurentei exprimată în sensul că acțiunea formulată are caracterul unei acțiuni în pretenții întrucât reclamanta și-a pierdut calitatea de salariat nu poate fi reținută.
Acțiunea promovată de către reclamanta intimată vizează obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 lei reprezentând cota de participare la profit aferentă anului 2005, având ca temei de drept clauza prevăzută în cadrul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2005-2006, la art. 53. Ori, reclamanta intimată a lucrat la societatea recurentă pe tot parcursul anului 2005 iar pretențiile au la bază tocmairaporturile de muncă derulate în perioada cât a fost salariata recurentei și nu perioada ulterioară. Dacă s-ar reține argumentele recurentei s-ar ajunge la înlăturarea însuși a dreptului dedus judecății ori această este situație nu este admisibilă.
Față de aceste considerente, rezultă că devin aplicabile prev.art. 5 din Legea nr. 168/1999, aflându-ne în fața unui conflict de drepturi așa cum a fost definit prin textul legal special și nu doar a unor pretenții de natură civilă așa cum susține recurenta.
Art. 281 din Codul muncii prevede că jurisdicția muncii are ca obiect, printre altele, inclusiv soluționarea conflictelor de muncă cu privire la executarea contractelor colective de muncă.
Potrivit disp. art. 284 din Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. 1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința. Conform disp. art. 2 pct. 1 lit. c) pr.civilă, tribunalele sunt competente să soluționeze, în primă instanță, conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.
În consecință, Tribunalul Brăila - Secția conflicte de muncă era competent să soluționeze prezenta cauză.
Excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurentă este nefondată.
Astfel, recurenta susține că este aplicabil în speță textul art. 283 alin. 1 lit. e) din Codul muncii fiind vorba de o neexecutare a unei clauze din contractul colectiv de muncă iar termenul de prescripție este de 6 luni și începe să curgă de la data de 13.11.2006, data ulterioară adoptării hotărârii AGA prin care s-a aprobat distribuirea cotei de participare la profit către salariații.
Or, instanța nu reține acest punct de vedere și apreciază că sunt incidente prev. art. 283 alin. 1litera) din Codul muncii.
Potrivit acestui text legal, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate saudespăgubiricătre salariat. Interpretarea acestui text este următoarea: în cazul în care obiectul acțiunii este de natură patrimonială și constă în plata unor despăgubiri (cum este și cazul de față), termenul de prescripție extinctivă este de 3 ani. Textul nu face distincție după cum despăgubirile solicitate decurg din nerespectarea unor clauze din contractele individuale sau colective de muncă ci legiuitorul are în vedere un singur criteriu ce vizează strict obiectul acțiunii și anume să constea îndespăgubirisau drepturi salarialede orice natură juridică. Din metoda de interpretare "per a contrario", se deduce că textul art. 283 alin. 1 litera e) are în vedere orice altă situație în afară de cea prevăzută anterior la litera c) și anume când se reclamă neexecutarea unor clauze din contractele colective de muncă, altele decât cele ce vizează acordarea de despăgubiri sau drepturi salariale.
Față de aceste considerente, se va respinge ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât termenul de 3 ani a început să curgă de la data indicată corect de recurentă respectiv 13.11.2006 iar acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 01.07.2008, în interiorul termenului de 3 ani.
Pe fondul motivelor de recurs invocate se rețin următoarele:
La data de 29 decembrie 2005, contractul individual de muncă al intimatei recurente a încetat prin acordul părților.
Deci, aceasta trebuia să beneficieze de toate drepturile ce i se cuveneau în calitate de salariat al societății recurente, drepturi decurgând din contractul său individual de muncă sau contractul colectiv de muncă la nivel de unitateîn vigoare la data încetării raporturilor de muncă.
Ori, art. 53 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005-2006 prevede clar: "salariații beneficiază de cota parte din profit determinată în condițiile legii".
Deci, la data încetării raporturilor de muncă, reclamanta intimatăavea dreptul la a primi cota parte din profitul societății.
Recurenta face vorbire de art. 41 alin. 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 care prevede că se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate atât condițiile de diferențiere sau diminuare cât și cele deanularea participării la fondul de stimulare din profit. Recurenta pierde din vedere situația de fapt aplicabilă în speța de față și anume faptul că, în cazul în care societatea hotăra să modifice clauza și, implicit, condițiile de acordare a cotei din profit către salariați, trebuia să o facăanterior încetării raporturilor de muncă ale reclamantei intimateiși nu după încetarea contractului său individual de muncă. Doar în aceste condiții deveneau incidente prevederile art. 41 alin. 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006. Se observă că actul adițional nr. 7 la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2005-2006 fost încheiat la data de 25.10.2006 astfel că, așa cum corect a reținut și instanța de fond, clauzele acestuia nu pot avea efecte pentru trecut cinumai pentru viitor, conform prev. art. 1 din Codul civil corob. cu art. 7 din Legea nr. 130/1996.
Susținerea recurentei în sensul că distribuirea cotei de participare la profit se poate face numai după încheierea exercițiului financiar al anului pentru care se dispune și numai după aprobarea situațiilor financiare, în termenul prevăzut de Legea nr. 31/1990 este reală.
Însă, instanța de recurs învederează că această situație trebuie interpretată în mod corect din punct de vedere juridic astfel.
Reclamanta intimată are dreptul la a primi cota parte din profitul societății pe anul 2005 potrivit disp. art. 53 din contractul colectiv la nivel de unitate pe anii 2005-2006. Însă această clauză contractuală nu este pură și simplă ci afectată de o modalitate și anume de termen (termenul de 8 luni de la data aprobării situațiilor financiare de către AGA). Termenul, ca și modalitate a actului juridic, reglementat de prevederile art. 1022-1025 din Codul civil este definit ca fiind un eveniment, viitor și sigur ca realizare, până la care este amânată fie începerea, fie încetarea exercițiului drepturilor subiective și a executării obligațiilor civile. În speța de față este vorba de un termen suspensiv care amână începutul exercițiul dreptului subiectiv și executării obligației corelative, până la împlinirea lui.
Principiul dominant pe care recurenta îl eludează este faptul cătermenul afectează doar executarea actului iar nu și existența sa, deci dreptul subiectiv și obligația corelativă au o existență certă, adică există.
În consecință, față de această interpretare corectă a naturii actului juridic, rezultă că dreptul reclamantei intimate la a primi cota parte din profit subzistă și după data încetării raporturilor sale de muncă însăexecutareaactului urma să aibă loc, în concret, după aprobarea situațiilor financiare de către adunarea AGA. Ori, prin anularea însuși a dreptului reclamantei, societatea a încălcat propria clauză contractuală, transformând modalitatea actului juridic într-o condiție rezolutorie ce nu poate fi opozabilă reclamantei care beneficia de o clauză afectată de termen suspensiv (așa cum era negociată la acel moment) și nu de condiție rezolutorie.
Contrar susținerilor recurentei, aceasta a încălcat contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2005-2006 care are putere de lege potrivit disp. art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996.
Faptul că foștii salariați au beneficiat de prime de fidelitate la plecarea din unitate nu are nici o relevanță în cauză și nu înlătură dreptul negociat al reclamantei la cota parte din profitul societății pe anul 2005, cele două drepturi fiind diferite.
De asemenea, nu are nici o importanță raportat la speța de față faptul că societatea a respectat termenul limită pentru plata cotei părți din profit către salariați și nici cui îi aparține competența de a aproba distribuirea de dividende.
În cauza de față instanța analizează situația de fapt și temeiurile de drept aplicabile din prisma respectării legislației specifice dreptului muncii și nu dreptului comercial astfel că argumentul referitor la respingerea unei acțiuni în anulare a hotărârii AGA nu poate fi reținut. Ceea ce se analizează de către instanța competentă potrivit jurisdicției muncii este dacă reclamanta are sau nu dreptul la pretențiile solicitate și, odată stabilit că dreptul său este încă în vigoare potrivit disp. art. 53 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, orice altă susținere în sens contrar nu are nici un suport.
Curtea că modificările aduse unui contract colectiv de muncă nu pot avea efecte decât pentru salariații care însă mai au raporturi de muncă cu societatea și nu retroactivează, desființând drepturi câștigate în mod legal anterior.
De asemenea, o relevanță deosebită prezintă în cauză și prevederile art. 38 din Codul muncii potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Față de aceste prevederi exprese ale Codului muncii, instanța de recurs apreciază ca fiind corect punctul de vedere al instanței de fond referitor la faptul că sindicatele nu putea negocia renunțarea la un drept pentru foști salariați ai unității.
Contrar susținerilor recurentei, potrivit disp. art. 28 din Legea nr. 54/203, organizațiile sindicale apără drepturilemembrilorlor ce decurg din legislația muncii, contractele colective de muncă și alte acte juridice specifice. Or, nu este posibil ca, după încetarea raporturilor de muncă, foștilor salariați să le fie anulat un drept deja câștigat tot prin negociere, invocându-se negocieri cu un sindicat care nu mai avea dreptul să o reprezinte pe reclamantă, aceasta nemafiind membră de sindicat.
Instanța nu reține nici susținerea recurentei în sensul că nu se poate pune problema retroactivității contractului colectiv de muncă pentru anul 2005-2006, modificările având loc anterior hotărârii distribuirii cotei de participare la profit.
Așa cum s-a arătat pe larg mai sus, actul adițional prin care s-a modificat contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ar fi fost opozabil reclamantei intimată, numai în condițiile în care modificările ar fi survenit anterior încetării raporturilor sale de muncă cu societatea recurentă. Recurenta apreciază în mod eronat că dreptul reclamantei putea fi afectat prin hotărârea de distribuire a cotei de participare la profit. Dimpotrivă, după cum s-a expus anterior, dreptul reclamantei nicidecum nu poate fi înlăturat sau anulat iar distribuirea acestor cote are semnificația juridică a unui termen suspensiv care amână doar executarea obligației și nu afectează însăși substanța ei, așa cum greșit susține recurenta.
În consecință, nu este afectat dreptul reclamantei de faptul că s-a modificat contractul colectiv de muncă anterior hotărârii de distribuire a cotei părți din profit, nefiindu-i opozabil acesteia.
Față de considerentele arătate, se va respinge recursul ca nefondat în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică din toate punctele de vedere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate excepțiile necompetenței materiale și a prescrierii dreptului la acțiune.
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr. 841/26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Obligă pe recurentă să plătească intimatei-reclamante, domiciliată în B, nr. 222, - 8,. 1,. 7, jud. B suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2009.
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel | JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu | JUDECĂTOR 3: Benone Fuică |
Grefier, |
: - -/05.06.2009
: 2 ex.//11 Iunie 2009
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
