Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 5054/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5054
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 3: Marin Panduru
Grefier - -
**********************************
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 445 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL, PRIMĂRIA COMUNEI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta reclamantă, reprezentată de avocat G, lipsind intimații pârâții CONSILIUL LOCAL, PRIMĂRIA COMUNEI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat G, pentru recurenta reclamantă, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Tribunalul Gorj prin sentința nr. 445 de la 26 ianuarie 2009 respins acțiunea formulata de reclamanta, împotriva pârâților Consiliul Local, Primăria comunei.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanta este angajată în cadrul Primăriei comunei.
Conform prevederilor art.25 din Codul Muncii "rin p. clauza de mobilitate, părțile în contractul individual de munca stabilesc ca, în considerarea specificului muncii, executarea obligațiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de munca. În acest caz salariatul beneficiază de prestații suplimentare în bani sau în natura ".
În speță, în contractul individual de muncă al reclamantei nu este înscrisă o clauză de mobilitate, iar în fișa postului reclamantei nu sunt prevăzute sarcini care să implice deplasarea în afara locului stabil de muncă, obligațiile de serviciu ale acesteia desfășurându-se la sediul primăriei. În ceea ce deplasările în alte localități, aceasta beneficiază de decontarea cheltuielilor de deplasare.
Avînd în vedere aceste atribuții de serviciu cît și faptul că între părți nu a intervenit o convenție în sensul acordării sporului de mobilitate, s-a constatat că nu se justifică acordarea către petentă de prestații suplimentare în bani, respectiv spor de mobilitate.
Potrivit art.26 Codul Munci i "prin clauza de confidențialitate părțile convin ca, pe toată durata contractului individual de munca și după încetarea acestuia, sa nu transmită date sau informații de care au luat cunostinta în timpul executării contractului, în condițiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de munca sau în contractele individuale de munca ".
Categoriile de personal și condițiile de acordare a sporului de confidențialitate se stabilesc de către ordonatorul principal de credite în limita creditelor bugetare aprobate în acest sens.
Ori, în cauza de față s-a constatat că nici clauza de confidențialitate nu a fost inserată în contractul individual de muncă al petentei, motiv pentru care solicitarea sporului de confidențialitate este neîntemeiată, întrucât legiuitorul a prevăzut expres convenția părților pentru acordarea lui.
De asemenea în fișa postului petentei nu există ca obligație de serviciu să nu transmită date sau informații de care a luat cunostinta în timpul executării contractului, în condițiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de munca sau în contractele individuale de munca.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, în baza dispozițiilor prevăzute de art.25 și 26 Codul Muncii, instanța respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta solicitând casarea acesteia și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Recurenta precizează că există hotărâre irevocabilă pentru aceleași drepturi câștigate de viceprimarul comunei, astfel că se consideră îndreptățită la acordarea acestora, în calitatea sa de primar.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 329 alin. 3 teza finală cod procedură civilă, numai dezlegarea dată problemelor de drept care au făcut obiectul deciziilor pronunțate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțe.
Prin urmare, critica recurentei în sensul că ar exista hotărâre irevocabilă prin care viceprimarului comunei i s-au acordat sporul de mobilitate și sporul de confidențialitate, este neîntemeiată.
In mod corect instanța de fond nu a ținut cont de această hotărâre invocată, astfel încât această singură critică formulată în recurs de recurentă este neîntemeiată.
Întrucât recurenta nu critică soluția instanței de fond și sub alte aspecte, Curtea va examina recursul doar prin prisma acestei critici formulate și care este neîntemeiată.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 445 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL, PRIMĂRIA COMUNEI.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
2 ex/IE/15.10.2009
-
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Carmen Tomescu, Marin Panduru