Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 51/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Litigii de Muncă și
Asigurări Sociale
DECIZIA NR. 51/M DOSAR NR-
Ședința publică din 22 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
- - - judecător
- - - grefier șef secție
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr. 1013/M/1.11.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 16 ianuarie 2008, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 22 ianuarie 2008.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1013/2007 a Tribunalului Brașov, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta ROMÂNIA
A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 6747,91 lei reprezentând sporul de vechime aferent perioadei 2.02.2004 - 2.02.2007, sumă brută, actualizată conform indicelui de inflație până la data de 2.02.2007 și care urmează a fi actualizată în continuare până la plata efectivă.
A obligat pârâta să achite reclamantei sporul de vechime prevăzut de art. 40 alin. 3 lit.d din contractul colectiv de muncă la nivel național, în cuantum de 20 % lunar, începând cu data de 2.02.2007 și până la încetarea raporturilor de muncă.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2719 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Reclamanta este angajata societății pârâte începând cu data de 13.04.2000, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă și carnetul de muncă depus la dosar.
Aspectul litigios este acordare sporului de vechime în muncă, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 40 alin. 3 lit.d din Contractul colectiv de muncă la nivel național și art. 51 alin. 1 lit.d din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Dispozițiile contractuale invocate prevăd, în redactări identice, că sporurile minime ce se acordă salariaților sunt pentru vechimea în muncă, minimum 5 % pentru 3 ani vechime și maximum 15 % la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază.
La nivel inferior, respectiv la nivelul ramurii electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare au fost încheiate contracte colective de muncă începând cu anul 2003 care prevăd obligativitatea acordării sporului de vechime însă adaugă faptul că vechimea în muncă se calculează la salariul de bază și timpul efectiv lucrat. Se mai stipulează faptul că "cu acordul părților patronat-sindicat, sporul de vechime poate fi inclus în salariul de bază negociat".
În conformitate cu prevederile legale (art. 40 alin. 2 lit.c din Codul Muncii ) și cele contractuale (art. 9 din contractul individual de muncă) angajatorul are obligația să plătească salariatului drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată și să-i acorde celelalte drepturi prevăzut de lege și de contractele colective de muncă.
În temeiul dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit.c și d din Codul Muncii instanța a constatat că sunt incidente în cauză prevederile contractului colectiv de muncă la nivel național și cele ale contractelor colective de muncă la nivelul ramurii electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare. În anexa nr. 1 din contractele încheiate la nivel de ramură, sunt prevăzute unitățile cărora le sunt aplicabile prevederile acestui act, la pct. 160 fiind nominalizată și societatea pârâtă.
Prin apărările formulate pârâta a arătat că sporul de vechime a fost acordat salariaților, fiind inclus în salariul de bază, salariul minim negociat fiind cu 20 % mai mare decât salariul minim pe economie. În acest sens sunt și prevederile contractului colectiv la nivel de unitate încheiat în anul 2001.
Verificând aceste apărări instanța a constatat că în contractul individual de muncă al reclamantei nu se face nici o mențiune cu privire la acordarea sporului pentru vechimea în muncă, singurele sporuri acordate sunt cele pentru orele suplimentare. În lipsa unei mențiuni exprese în contract în sensul includerii sporului de vechime în salariul de bază, acest lucru nu poate fi prezumt. În acest sens sunt și dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Codul Muncii care stabilesc faptul că prevederile contractuale pot fi dovedite cu orice mijloc de probă doar în situația în care nu a fost încheiat contract individual de muncă în formă scrisă. a contrario, dacă raportul de muncă este constatat prin act scris, dovada prevederilor contractuale nu poate fi făcută decât prin înscrisuri. Sarcina probei, în litigiile de muncă revine pârâtei, iar aceasta nu a depus nici un înscris care să dovedească existența acordului de voință al părților în sensul includerii sporului de vechime în salariul de bază.
De asemenea este de înlăturat și susținere referitoare la prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unității în anul 2001. Pe de o parte, acesta nu vizează perioada supusă analizei instanței de judecată, respectiv anii 2004 - 2007. pe de altă parte, acest contract nu a fost înregistrat la T, neputând avea putere juridică față de salariați și respectiv față de reclamantă. Refuzul de înregistrare al acestui contract nu este nelegal, cum se susține de către pârâtă, întrucât astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 3366/23.10.2001 a Tribunalului Timiș contractul s-a încheiat fără invitarea la negociere a Sindicatului liber
Față de cele mai sus expuse Tribunalul a apreciat că pârâta avea obligația să respecte drepturile reglementate cu caracter minimal în dispozițiile contractelor colective la nivel de național și la nivel de ramură.
Potrivit mențiunilor din carnetul de muncă coroborate cu concluziile raportului de expertiză, instanța a constatat că reclamanta avea, la data de 2.02.2004 o vechime între 15 - 20 de ani, fiind îndreptățită la un spor de vechime în procent de 20 %.
Suma brută calculată de expertul contabil este de 6747,91 lei și vizează perioada 2.02.2004 - 2.02.2007, sumă actualizată conform indicelui de inflație până la data de 2.02.2007.
Instanța a apreciat că această sumă reprezintă sporul de vechime cuvenit reclamantei, întrucât sporul de vechime se calculează raportat la salariul de bază lunar menționat în carnetul de muncă și nu în raportul de timpul efectiv lucrat.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul dispozițiilor art. 154, art. 155 și art. 161 din Codul Muncii cu aplicarea dispozițiilor art. 40 alin. 3 lit.d din Contractul colectiv de muncă la nivel național și art. 51 alin. 1 lit.d din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare, Tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta la plată să achite reclamantei suma de 6747,91 lei reprezentând sporul de vechime aferent perioadei 2.02.2004 - 2.02.2007, sumă brută, actualizată conform indicelui de inflație până la data de 2.02.2007 și care urmează a fi actualizată în continuare până la plata efectivă și în continuare lunar, pe durata derulării contractului de muncă cu reclamanta.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către recurenta - România SRL criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată sentința este nelegală pentru că la momentul negocierii și încheierii contractului individual de muncă, voința părților a fost clar exprimată în sensul absorbției sporului de vechime în salariu.
Dispozițiile art. 155 din Codul Muncii, fac o distincție clară între conceptul de salariu de bază și conceptul de spor. de salariu de bază nu reprezintă altceva decât un element care alături de sporuri și indemnizații conduce la conceptul de salariu brut sau salariu negociat. Ceea ce părțile au negociat în cuprinsul contractului individual de muncă, cuprinde tot pachetul salarial, adică și indemnizațiile, sporirile și alte adaosuri, în măsura în care acestea au caracter permanent.
La momentul încheierii contractului individual de muncă între reclamantă și - România SRL, aceasta și-a manifestat voința prin semnătură în sensul de a beneficia de salariu în sumă negociată și nu în mod aparte, de bază și spor de vechime.
În consecință nu se mai poate pune problema obligării angajatorului la acordarea sporului de vechime conform contractului colectiv de muncă aplicabil atâta vreme cât sporul de vechime a fost deja acordat.
În condițiile în care manifestarea de voință a operat în chiar momentul încheierii contractului individual de muncă, disp. din art 40 alin 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național nu sunt aplicabile, fiind incidente disp. art 40 alin 2 din aplicabil la momentul încheierii contractului individual de muncă, dispoziții care prevăd în mod expres posibilitatea includerii sporului de vechime în salariul de bază.
Se mai arată în cuprinsul motivelor de recurs faptul că instanța de fond a interpretat în mod restrâns disp. art. 40 din CCM la nivel național, fără să țină cont de faptul că sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază iar voința părților a fost clară în sensul că s-a dorit absorbția sporului de vechime în salariul de bază.
O altă critică vizează cuantumul acestui spor care pentru a fi determinat trebuia să fie negociat. Ori, nu este prevăzut în mod expres nicăieri că pentru o vechime în muncă de 16 ani se acordă un spor de 20 %.
În plus, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de probă, și nici asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv, procesul verbal de control ITM din 12.12.2005 și contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pe anii 2001-2003.
Se mai arată în cuprinsul motivelor de recurs faptul că instanța în mod greșit a dispus acordarea acestui spor pentru viitor pe toată perioada derulării contractului, pentru că dispozițiile convenționale au aplicabilitate limitată în timp, nefiind cunoscută nici întinderea și nici conținutul contractului colectiv de muncă, iar pe de altă parte nu poate fi reținută o eventuală culpă viitoare a angajatorului legată de plata acestui spor.
Este de observat că deși CCM la nivel de unitate nu a fost înregistrat datorită refuzului ilegal de înregistrare a acestuia de către Direcția de muncă T, cu toate că acesta fusese negociat și semnat la data de 3.04.2001 de conducerea.
În mod eronat instanța de fond a apreciat că refuzul de înregistrare a CCM la nivel de unitate pe anii 2001 - 2003 de către DM T, nu a fost unul nelegal, în condițiile în care Sindicatul nu avea reprezentativitate la nivel de uniate.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, reținând în mod corect starea de fapt și făcând o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate invocat de recurentă nu este valabil deoarece nu este înregistrat la ITM, conform dispozițiilor art. 25 din legea 130/1996 și potrivit adresei nr. 1151 / 23.05.2001 emisă de această unitate, contractul nu a fost negociat cu toate sindicatele din unitate. Prin urmare, dispozițiile acestuia nu sunt incidente în speța dedusă judecății, și aceasta cu atât mai mult cu cât pârâta nu a fost corect reprezentată în procesul de negociere. Acest aspect a fost confirmat de recurentă prin înscrisurile depuse la dosarul de fond.
În cauză în mod corect instanța de fond a apreciat că este aplicabil Contractul Colectiv de Muncă la nivel național, acesta constituind izvor de drept la încheierea contractului de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale, indiferent dacă părțile acestora s-au asociat ori afiliat la organizații la nivel superior.(decizia 511/2006 a Curții Constituționale)
În ceea ce privește obligarea pentru viitor a unității recurente la plata drepturilor bănești ce fac obiectul prezentului litigiu, aceasta trebuie privită ca o obligație de " a da " pe care unitatea angajatoare trebuie să o respecte, în măsura în care între părți există raporturi contractuale de muncă. Acest lucru nu implică neapărat vinovăția angajatorului, ci instanța de fond a avut în vedere obligarea pentru viitor la plata sporului de vechime, tocmai pentru a fi respectate drepturile părții reclamante.
Prin urmare criticile privitoare la incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 din codul d e procedură civilă, nu pot fi primite.
În ceea ce privește restul motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 3041din codul d e procedură civilă instanța reține următoarele:
Sentința pronunțată este rezultatul aprecierii tuturor probelor administrate în cauză.
Înscrisurile despre care face vorbire recurenta în recurs nu sunt relevante, fiind anterioare adresei 559/24.01.2006 emisă tot de ITM T din care rezultă că recurenta nu are stipulat în contractul individual de muncă sporul de vechime separat și nici în acte adiționale la contract, rezultând astfel că salariul este negociat fără spor de vechime, nici o altă dovadă contrară nefiind făcută.
În ceea ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, critica este nefondată, întrucât obiectul acțiunii dedus judecății îl reprezintă, plata unei sume de bani, echivalentă unui drept și nu încheierea sau executarea unei clauze contractuale pentru a fi aplicabile dispozițiile art.67 și 73 din legea 168/1999.
Prin urmare în speță sunt incidente dispozițiile art.283 alin 1 lit c din Codul Muncii.În consecință, instanța va respinge în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă recursul formulat de recurenta - România SRL și va
obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimata reclamantă în recurs.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta România împotriva sentinței civile nr. 1013/2007 a Tribunalului Brașov.
Obligă recurenta la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în recurs în sumă de 952 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./28.01.2008
Dact./04.02.2008/2 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Anca Pîrvulescu, Nicoleta Grigorescu
