Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 530/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA Nr. 530/

Ședința publică din 07 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta - - - prin - R - împotriva sentinței civile nr.4047/6.08.2004 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr.4049/M/2004.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic pentru recurenta pârâtă - - - și intimata reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și că la dosar, prin serviciul registratură s-au depus de către recurenta pârâtă completări la recursul declarat.

Reprezentantul recurentei pârâte depune precizări cu privire la temeiul de drept al prezentei acțiuni depuse judecății și întrebat fiind de către instanță, arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei pârâte arată că AJOFM a plătit creanța reclamantei, urmând ca în decursul anilor AJOFM să recupereze banii. Solicită admiterea recursului iar pe fond respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Intimata reclamantă precizează că a primit banii reprezentând salariile compensatorii.

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr. 3170/M/2004 Tribunalul Brașov, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul(a) în contradictoriu cu pârâta - - - B care a fost obligată să-i plătească reclamantului(ei) plăți compensatorii calculate conform prevederilor 210.014 Anexa 5 la CCM pe anii 2003- 2005, pct.3.2 alin.1 pct.3, egale cu 5 salarii medii nete realizate la - - -, ce se vor plăti conform prevederilor OUG 8/2003 modificată și completată prin OUG 22/2003 și OUG 88/2003.

Au fost respinse restul pretențiile solicitate.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin decizia cu nr.80253/28.06.2003 de desfacere a contractului individual de muncă s-a dispus în conformitate cu prevederile OUG 8/2003 modificată și completată prin OUG 22/2003, Programul de a societății aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr.25/2003 a Colegiului de Conducere a Autorități pentru Privatizare și Administrația Statului B, în temeiul art.65 coroborat cu art.68 din Codul Munciia T. - ȘI - anexe la Contractul Colectiv de Muncă al - - -.

Potrivit de Metodologie ( -) Anexa la CCM pe anii 2003 - 2005, recunoscut de intimată depus la dosar care reglementează protecția socială de care beneficiază salariații - - -, respectiv pct.3.2 se prevede că în cazul desfacerii contractului de muncă, conform art.67 din Codul Muncii salariații vor beneficia de drepturi salariale corespunzătoare activității depuse și de plăți compensatorii după cum urmează: pentru o vechime în societate de până la 5 ani o compensație egală cu trei salarii medii nete realizate pe platforma - - - în luna precedentă plecării, pentru o vechime cuprinsă între 5-15 ani o compensație egală cu 4 salarii medii nete, pentru o vechime cuprinsă între 15-22 de ani o compensație egală cu 5 salarii medii, iar pentru o vechime de peste 25 de ani o compensație de 6 salarii medii nete realizate pe platforma - - - în luna precedentă plecării.

Împotriva sentinței a declarat recurs intimata - - -

Dezvoltând motivele de recurs intimata susține că, salariile compensatorii la care societatea mai sus menționată a fost obligată, sunt suportate conform OUG 122/2003 din bugetul asigurărilor pentru șomaj de la art."Plăți compensatorii", urmând ca în conformitate cu art.3 al aceleași OUG122/2003 aceste sume să fie recuperate din fondul constituit potrivit art.15, alin.2 din OUG115/2003 de către Societatea de administrare dintr-o cotă de minim 8% din prețul încasat din vânzarea activelor și chiriilor încasate de la societățile comerciale care funcționează în cadrul parcului industrial de pe platforma - R -.

Ulterior, printr-o completare la motivele de recurs mai arată că de la data pronunțării hotărârii atacate până în prezent, plățile compensatorii au fost achitate de către AJOFM, cauza rămânând fără obiect.

Examinând sentința prin prisma motivelor invocate, Curtea constată recursul nefondat.

Art.2 alin.4 din OG nr.22/2.IV.2003, în vigoare la data disponibilizării, are dispoziție expresă cu privire la plățile compensatorii ce se vor plăti angajaților disponibilizați, conform contractului colectiv de muncă. În continuare se stabilește modalitatea de plată a acestor drepturi.

Potrivit contractului colectiv de muncă art.3.2, angajații disponibilizați primesc în raport cu vechimea în muncă compensații între 3- 6 salarii medii nete realizate în luna precedentă plecării.

Cum dispozițiile contractului colectiv de muncă, au fost enunțate în ordonanțele privind procesul de restructurare ca bază de plată a compensatorilor cât și prin Legea nr.669/2003 de aprobare a OUG nr.8/2003, în mod corect instanța de fond a stabilit că reclamantul beneficiază de compensarea prevăzută în contractul colectiv de muncă, ce constituie legea părților OG nr.122/4.XII.2003 invocată în recurs modifică OG 115/2003 privind privatizarea - - - este ulterioară încetării raporturilor de muncă ale reclamantului. Cu toate acestea este de precizat că la art.17/1 sunt prevăzute un număr de salarii mai mari decât cele din contractul colectiv de muncă.

Referitor la faptul că plățile compensatorii au fost achitate deja reclamantului(ei) de către AJOFM curtea reține că executarea hotărârii de la fond nu are relevanță asupra soluției pronunțate în recurs câtă vreme pârâta nu a renunțat la judecata acestei căi de atac. Executarea hotărârii atacate nu constituie un motiv de admitere a recursului și schimbarea soluției de la fond și nici nu există riscul unei duble executări.

De asemenea, obligația de plată există în sarcina angajatorului iar plățile făcute de AJOFM urmează a fi recuperate de la acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta - - - împotriva sentinței civile nr.4047/M/2004 a Tribunalului Brașov pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 07 Mai 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red: CȘ/15.05.2008

Dact.: MD/19.05.2008 - 2 ex.

Jud.fond: C/

Președinte:Anca Pîrvulescu
Judecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 530/2008. Curtea de Apel Brasov