Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 5380/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- drepturi bănești - spor de 15 %
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5380
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
- - -JUDECĂTOR 3: Carmen
- -judecător
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamanții 1., 2., 3., 4., 5., 6., 7., 8., 9., 10.,11., 12., 13.,14.,15., 16.,17.,18.,19., 20., 21.,22., 23., 24., 25., 26.,27., 28., 29., 30., 31.,32., 33. -,34., 35.,36., intervenienții în nume propriu: 37., 38. -, 39. -, de pârâtul Ministerul Justiției și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.4094 din 25.06.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII. având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 4094 din 25 iunie 2008, Tribunalul Gorjs -a admis în parte cererea formulată de petenții, A, -, în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Gorj. S-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de a, și.
Au fost obligați intimații să plătească petenților și intervenientelor drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15%, calculat la salariul de încadrare pentru perioada iunie 2002- februarie 2008 și în continuare astfel: 27380 lei, 28573 lei, 19469 lei, 4224 lei, 29728 lei, 33441 lei, 17138 lei, 18209 lei, 12693 lei, 18071 lei, 28609 lei, 30660 lei, 29887 lei, 29958 lei, 28192 lei, 29192 lei, 26025 lei, 19701 lei, 30266 lei, A 28528 lei, 22025 lei, 4177 lei, 28785 lei, 29192 lei, 23250 lei, 26619 lei, 30453 lei, 21434 lei, 28553 lei, - 25089 lei, 29855 lei, 26775 lei, 28573 lei, 12577 lei, a 5531 lei, 1796 lei si 1937 lei, sume nete ce au fost actualizate cu indicele de inflație la 01.02.2008, precum și la plata acestora pentru viitor.A fost obligată intimata Tribunalul Gorj să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă al petenților și intervenientelor.
S-a respins cererea față de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Petenții au calitatea de judecători in cadrul Judecătoriei Tg. J și Judecătoria Novaci.
Conform dispozițiilor art. 2 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare:" prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe baza de rasa, naționalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."
În conformitate cu disp. art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor omului:"Exercitarea drepturilor si libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie sa fie asigurata fără nici o deosebire bazata in special pe sex rasa culoare limba religie opinii politice sau orice alte opinii origine naționala sau sociala apartenența la o minoritate naționala avere, naștere sau orice alta situație."
Observând legislația care instituie dreptul anumitor categorii profesionale la plata unui spor de confidențialitate, respectiv criteriile in baza cărora se acorda acest spor, se retine ca s-a născut o forma de discriminare intre aceste categorii profesionale si categoria judecătorilor si aceea a asistenților judiciari. Astfel, OG nr. 57/2000 privind salarizarea personalului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității prevede acordarea unui spor de 30% de confidențialitate pentru "păstrarea confidentialitatii in legătura cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștința in exercitarea funcției ". De asemenea, prin OG 64/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, prin OG nr. 19/2006, OG nr. 10/2007, OG 6/2007 OG 24/2000 si alte acte normative s-a prevăzut acordarea acestui spor salarial pentru personalul militar si funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare naționala, funcționarii publici din aparatul de lucru al Guvernului, personalul CNSAS si pentru alte categorii de salariați.
Susținerea intimatei Ministerul Justiției in sensul ca situațiile acestor categorii de salariați si categoria magistraților si cea a asistenților judiciari nu sunt comparabile întrucât diferă statutul, drepturile si obligațiile, si acesta ar putea fi o stare de lucruri de natura sa justifice discriminarea in ceea ce privește acordarea sporului de confidențialitate, nu poate fi primita. In acest sens se retine ca adevăratul criteriu care justifica acordarea sporului de confidențialitate îl reprezintă informațiile, faptele, documentele confidențiale cu care aceste categorii profesionale lucrează. Astfel nu este vorba exclusiv așa cum susține intimata de "informații clasificate, ci si de informații, fapte si documente asupra cărora prin natura funcției si deontologia profesionala, petenții trebuie sa păstreze si păstrează confidențialitatea.
Astfel ne găsim chiar in situația prezentata de Curtea Europeana care a apreciat ca discriminarea se produce atunci când " persoane aflate in situații analoage sau comparabile in materie, beneficiază de tratament preferențial si aceasta distincție nu-si găsește nici o justificare obiectiva sau rezonabila". Desigur ca situația magistraților si cea a asistenților judiciari este comparabila cu aceea a celorlalte categorii profesionale amintite mai sus chiar daca doar in ceea ce privește caracterul confidențial al informațiilor si documentelor cu care operează.
Cu privire la cererea de a se efectua mențiunile corespunzătoare in carnetele de munca ale petenților și intervenientelor, a fost admisă, a obligat intimata Tribunalul Gorj să efectueze aceste mențiuni în baza art. 6 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de munca.
Cererea de a se plăti actualizarea sumelor reprezentând sporul de confidențialitate este întemeiată si admisa cu motivarea ca prin neplata către petenți a sporului de confidențialitate la timp s-a produs acestora un prejudiciu material care urmează sa fie acoperit prin actualizarea sumelor datorate conform indicelui inflational care a făcut ca in perioada de timp scursa de la momentul datorării sporului pana la data plații efective sumele sa se devalorizeze continuu.
Având in vedere aceste considerente, instanța a admis cererea, a obligat intimații să plătească petenților și intervenientelor drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15%, calculat la salariul de încadrare pentru perioada iunie 2002-februarie 2008, astfel: 27380 lei, 28573 lei, 19469 lei, 4224 lei, 29728 lei, 33441 lei, 17138 lei, 18209 lei, 12693 lei, 18071 lei, 28609 lei, 30660 lei, 29887 lei, 29958 lei, 28192 lei, 29192 lei, 26025 lei, 19701 lei, 30266 lei, A 28528 lei, 22025 lei, 4177 lei, 28785 lei, 29192 lei, 23250 lei, 26619 lei, 30453 lei, 21434 lei, 28553 lei, - 25089 lei, 29855 lei, 26775 lei, 28573 lei, 12577 lei, a 5531 lei, 1796 lei si 1937 lei, sume nete ce au fost actualizate cu indicele de inflație la 01.02.2008, precum și la plata acestora pentru viitor să oblige intimata Tribunalul Gorj să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al petenților.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanții, intervenienții în nume propriu și pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Reclamanții au criticat sentința instanței de fond sub aspectul netemeiniciei și nelegalității -304 pct. 7 și 9.Civ. - în sensul: stabilirii în mod aleatoriu și prin considerente contradictorii a cuantumului sporului de confidențialitate ( s-a cerut 30% și s-a acordat 15 % fără motivare); calculării în mod necorespunzător a drepturilor salariale ce reprezintă acest spor de 15 %, expertul precizând sume al căror cuantum nu poate fi verificat nefiind arătată metoda de calcul.
În raport de aceste împrejurări reclamanții și intervenienții recurenți au solicitat refacerea raportului de expertiză, calcularea sporului de confidențialitate în procent de 30% la salariul de încadrare pentru perioada iunie 2002- februarie 2008, iar în subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei.
Ministerul Justiției în recursul declarat a criticat sentința instanței de fond ca fiind nelegală sub aspectul greșitei aplicări a legii -art.304 pct.9 civ. - în sensul că a soluționat cauza pe temeiul discriminării magistraților în raport cu alte categorii profesionale din justiție, deși dispozițiile art. 1, 2 alin.3 și art. 27 alin.1 din OG 137/2000 au fost declarate neconstituționale.
Un alt motiv de recurs îl constituie excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile mai vechi de 3 ani de data introducerii acțiunii, respectiv pentru perioada anilor 2002, 2003 și parte din 2004.
Pe fondul cauzei, recurentul pârât critică soluția Tribunalului în sensul că sporul de confidențialitate nu reprezintă în ceea ce îi privește pe magistrați, un drept recunoscut și protejat de lege, neexistând nici un temei de acordare a acestui spor și categoriei magistraților, a căror situație juridică și statut sunt diferite și reglementate prin acte normative diferite.
În ceea ce privește critica recurenților reclamanți, privind cuantumul sporului a cărui acordare s-a solicitat, recurenta învederează că procentul de 15 % este valoarea maximă avută în vedere de către legiuitor.
Admiterea acțiunii echivalează cu adăugarea le lege ceea ce nu este permis de lege, întrucât instanța ar depăși limitele puterii judecătorești.
Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii față de acest pârât.
În motivarea recursului Ministerul Finanțelor Publice arată că acesta nu trebuie confundat nici cu Statul Român și nici cu bugetul de stat, prerogativa alocării sumelor necesare efectuării plăților aparținând ordonatorului principal de credite, care inițiază proceduri de rectificare bugetară în acest sens.
Curtea, analizând sentința instanței de fond prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză constată că recursurile reclamanților, ale intervenienților și pârâtului Ministerul Justiției sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Analiza exhaustivă a recursurilor de față impune însă, la început o serie de precizări care să lămurească raționamentele instanței investită cu cauza de față, cu privire la soluția ce o va pronunța.
Fără îndoială că, argumentele referitoare la preeminența dreptului internațional față de dispozițiile dreptului intern - atunci când acesta din urmă nu conține dispoziții mai favorabile - sunt corecte cum, la fel de corecte sunt argumentele aduse de recurenții reclamanți și intervenienți în nume propriu,cu privire împrejurările de orice natură care au avut drept efect diminuarea venitului net lunar al salariaților din justiție și, în mod corelativ, avalanșa de procese declanșate după trecerea unui anumit interval de timp și care au avut drept unic scop, recunoașterea drepturilor salariale cuvenite, dar neacordate.
Caracterul legitim al acestor acțiuni intentate în justiție a fost recunoscut de instanțele interne prin hotărârile judecătorești pronunțate în materia drepturilor salariale ale întregului personal din justiție - inclusiv în ceea ce privește recunoașterea și acordarea sporului de confidențialitate, hotărâri intrate în puterea lucrului judecat și care au dobândit deja putere de lege.
Problema care se pune, însă, și în cauza de față -în raport de motivul de recurs expres formulat de Ministerul Justiției - este aceea a intervalului de timp până la care instanțele investite cu soluționarea unor astfel acțiuni se pot întoarce în aprecierea încălcărilor învederate și, respectiv, în restabilirea ordinii de drept pe segmentul ce face obiectul prezentei analize judecătorești.
Din acest punct de vedere, instanța de fond a pronunțat o sentință afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.9 civ. -aplicarea greșită a legii - prin încălcarea dispozițiilor art. 166 alin. 1 din Codul Muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în materia drepturilor salariale și a daunelor rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor - a se înțelege noțiunea de salariu în sens larg - se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile erau datorate.
Curtea constată că raționamentul recurenților privind începerea curgerii termenului de prescripție - din ianuarie 2007, de la recunoașterea acestui spor unei categorii mai largi de funcționari publici și demnitari de către Guvernul României - a drepturilor cuvenite reclamanților, este pur speculativ și nefondat, în lumina considerentelor deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție dar și a dispozițiilor Codului Muncii, anterior citate.
Dezlegarea dată de instanța supremă dă posibilitatea reclamanților să solicite repararea acestei încălcări cu respectarea, însă, a termenului prevăzut de lege.
Faptul că aceștia au solicitat aceste drepturi după o perioadă de timp afectată de efectul prescripției dreptului la acțiune - pentru un anumit interval adică acela care interesează în prezenta cauză: 10. 06. 2002- 05 09. 2004, nu poate justifica legitimarea demersului reclamanților, cu încălcarea dispozițiilor legale, sub acest aspect recursul pârâtului Ministerul Justiției urmând a fi admis.
Respectarea termenului de prescripție nu încalcă nici dispozițiile dreptului intern dar nici pe cele ale tratatelor internaționale la care România este parte -cu referire concretă, în raport de argumentele motivului de recurs corespunzător din recursul pârâtului Ministerul Justiției la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În general, dispozițiile legale privind formalitățile ce trebuie respectate de orice subiect cu calitate procesuală activă vizează asigurarea unei bune administrări a justiției respectarea principiului securității raporturilor juridice.
Prin deciziile sale, Curtea Europeană a Dreptrurilor Omului nu a examinat " in abstracto" legislațiile interne ale statelor ci, maniera în care a fost înfrânt dreptul acestora de a se adresa instanțelor.
La 18 martie 2008, prin hotărârea 3052/04, în cauza Dacia contra, Curtea a arătat rolul de o importanță majoră pe care îl au termenele de prescripție, interpretate din perspectiva Convenției care declară principiul preeminenței dreptului ca făcând parte din tradițiile comune ale statelor membre la Convenție.
S-a arătat că rolul prescripției este, între altele, acela de a garanta securitatea juridică prin fixarea unui termen fix de introducere a acțiunilor.
Prin urmare, prin hotărârea la care s-a făcut anterior trimitere, Curtea a decis că modificarea unei situații ca a devenit "definitivă" datorită expirării termenului de prescripție este incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice.
Nici o dispoziție a Convenției nu obligă statele membre sa instituie termene de prescripție sau sa fixeze momentele de la care începe sa curgă prescripția, in materie civila statele bucurându-se de o mare libertate de apreciere atât in stabilirea duratei acestui termen, cat si a momentului de la care aceasta începe sa curgă ( hot. nr. 42117 / 04 din 5 Februarie 2009 - - și altii contra Franței).
Deci instituirea unor termene de prescripție pentru sesizarea unei instanțe este admisibilă fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului substanțial dedus judecății și fără ca prin acesta să se limiteze protecția socială instituită de art.1 din Protocolul 12 adițional la Convenție.
S-a stabilit în acest sens că limitarea dreptului de acces la o instanță prin instituirea unor termene de prescripție trebuie să respecte condițiile de proporționalitate și rezonabilitate astfel încât persoanele vătămate să aibă un interval de timp suficient în funcție de caracteristicile fiecărui tip de litigiu pentru a acționa.
Sub acest aspect termenul de prescripție de 3 ani - ca cel prevăzut de art. 166 din Codul Muncii - este, în general, apreciat ca rezonabil de întreaga practică, în ceea ce privește satisfacerea drepturilor de creanță, instituirea acestui termen având drept finalitate limitarea efectelor perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile.
De aceea durata unui termen de prescripție nu pune probleme din punctul de vedere al Convenției.
Referitor la motivele de recurs privind fondul cauzei, noțiunea de discriminare este definită, așa cum s-a precizat și la instanța de fond, prin art. 2 din OUG nr. 137/2000, aceasta incluzând în sfera sa: dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. 1; prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1. fată de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare; orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.
Mijloacele de eliminare a tuturor formelor de discriminare sunt menționate expres la art. 2 alin.10 din acest act normativ, respectiv: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucura de egalitatea șanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabila a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. 1.-(7).
Comportamentul discriminatoriu atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.
Art. 3 din același act normativ, arată că dispozițiile prezentei ordonanțe se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește: condițiile de încadrare în munca, criteriile si condițiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfecționare profesională; protecția si securitatea socială; serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilități; sistemul educațional; asigurarea libertății de circulație; asigurarea liniștii si ordinii publice; alte domenii ale vieții sociale.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum susține recurentul în criticile formulate.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
Chiar dacă dreptul în litigiu nu este reglementat prin Legea nr. 303/2004 și OUG nr. 27/ 2006, aceasta nu înseamnă că petenții nu pot reclama o situație discriminatorie dintre cele enumerate mai sus, în raport cu alte categorii socio-profesionale, atâta timp cât au situații comparabile, respectiv, au, în egală măsură, obligația de confidențialitate.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a magistraților rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistrat, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor, art.91 din Legea 303/2004,art. 9, art. 15 alin. 1 și 2 și art.16 din Codul d eontologic al Magistraților, aprobat prin Hot. CSM nr. 328/2005.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate, menționate de către recurent prin motivele de recurs (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională).
Mai mult decât atât, raționamentul este conținut în hotărârea - decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008-care, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul d eontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de ÎCCJ prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă, astfel încât criticile referitoare la modul aleatoriu de stabilire a cuantumului sporului de confidențialitate, ca și acelea referitoare la imposibilitatea verificării în concret a sumelor reprezentând drepturile salariale cuvenite cu titlul de spor de confidențialitate -astfel cum au fost ele precizate în raportul de expertiză existent la dosar - vor fi înlăturate.
Curtea urmează se pronunța în sensul menținerii admiterii acțiunii dar, în parte, respectiv numai pe perioada de timp neafectată de prescripție - și obligării pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 15 % determinat generic pentru fiecare dintre reclamanți, respectiv intervenienți în nume propriu, cuantumul oricărui drept salarial, respectiv spor, fiind determinabil, fără a fi necesară administrarea probei științifice a expertizei contabile.
Pe cale consecință, ordonatorii de credit - corespunzător instanțelor la care au activat petenții din cauza de față, în intervalul de timp stabilit ca fiind cel în care se cuvine acordarea sporului de confidențialitate - vor calcula, în concret sumele individual - determinate, conform metodologiilor de calcul comune, la indemnizația brută lunară stabilită pentru fiecare dintre petenți.
Sumele se vor acorda prin aplicarea indicelui de devalorizare a monedei naționale corespunzător datei executării prezentei hotărâri - ca efect al principiului disponibilității părților în procesul civil - în raport cu poziția procesuală evidentă a ordonatorului principal de credite de a nu achita dreptul cuvenit personalului instanțelor, Ministerul Justiției exprimându-și în mod clar punctul de vedere privitor la executarea pe viitor a obligației legale ce îi revine.
Nu se pune in discuție exigibilitatea sau lichiditatea sumelor solicitate, ci existenta dreptului legal precum și devalorizarea continua a leului, tocmai avându-se în vedere atitudinea procesuală constantă de refuz al executării hotărârilor judecătorești irevocabile atât anterior promovării prezentei cereri, dar și ulterior pronunțării Deciziei nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008 Plenului Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și ulterior precum si de luare in considerare ca datorate doar a sumelor pentru care salariații au obținut hotărâri judecătorești "pentru viitor".
Acesta este considerentul pentru care acordarea sporului de 15 % și "pe viitor" va fi menținută, împrejurarea neechivalând cu acordarea unui drept care nu s-a născut încă - așa cum precizează recurentul pârât Ministerul Justiției în motivele de recurs ci, menținerea obligației acordării sporului de 15 % până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligații.
Curtea apreciază că această mențiune se subsumează obligației ce incumbă ordonatorilor de credit de a plăti contraprestația pentru activitatea îndeplinită de reclamanți, obligație de la care debitorii nu se pot sustrage în nici un fel - nici chiar pentru o singură componentă, cum este sporul de confidențialitate - invocând lipsa fondurilor bănești.
În considerarea priorității acordate de art. 156. drepturilor salariale -în sens larg, adică indemnizații de bază, sporuri - care trebuie plătite înaintea oricăror obligații bănești, aspectele de ordin administrativ sau financiar precum și orice alte disfuncționalități nu pot afecta nici existența nici întinderea acestor drepturi, astfel cum sunt ele recunoscute prin: aplicarea corectă a legii benevol sau ca urmare a celor dispuse de o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Curtea va dispune însă acordarea reactualizată a acestor sume doar pe perioada cuprinsă între 5 09 2004 și până la executarea prezentei decizii ca urmare a aplicării principiului disponibilității părții în procesul civil - a se vedea pct. 2 al acțiunii introductive de instanță.
Pentru considerentele arătate, recursul reclamanților și intervenienților în nume propriu va fi admis, în temeiul art. 312 alin.1 teza I rap. la art.304 punctul 9 și 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, va fi modificată sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâților plata drepturilor salariale, reprezentând sporul de confidențialitate de 15% cu reactualizarea aferentă perioadei 05.09.2004 și până la data executării prezentei decizii.
Curtea reține a fi nefondat recursul celui de-al treilea recurent,Ministerul Finanțelor Publice,referitor la lipsa calității sale procesuale pasive
În opinia Curții, această excepție este neîntemeiată întrucât menținerea în cauză a MEF se impune nu numai pentru opozabilitate, dar și în raport de prevederile din legea bugetului de stat și din actele normative ce reglementează atribuțiile ministerului în cauză.
Astfel, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, MEF coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual al contului de execuție.
În consecință, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și proiectele de rectificare a acestor bugete, ceea ce înseamnă că Ministrul Justiției, în calitatea sa de ordonator principal de credite, în situația scoaterii din cauză a,ar fi pus în imposibilitatea de dispune de fonduri bugetare pentru plata drepturilor bănești solicitate, deși acestea sunt statuate prin hotărâri judecătorești.
În concluzie, chiar dacă nu are calitatea de ordonator principal de credite, în raport de atribuțiile stabilite de art.19 și în conformitate cu dispozițiile art. 35 din legea nr. 500/2002 - care menționează că acesta întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetare, acesta are calitate procesuală pasivă pentru capătul de cerere privind alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de reclamanți.
Pentru considerentele prezentate, Curtea va admite recursurile reclamanților, intervenienților și pârâtului Ministerul Justiției, în temeiul art. 312 alin.1 teza I raportat la art. 304 pct. 9.Civ. modificând sentința recurată doar în limitele arătate, va constata prescris dreptul material la acțiune pentru perioada cuprinsă între 10-.06.2002 -05.09.2004 și va înlătura obligarea pârâților la plata sumelor individual determinate pentru fiecare dintre reclamanți respectiv intervenienți în interes propriu, astfel cum cuprinse în raportul de expertiză existent la dosar - apreciindu-se ca fiind inutilă refacerea acestuia, cum s-a precizat anterior -, iar în temeiul art. 312 alin. 1 teza II Civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Restul dispozițiilor instanței de fond vor fi menținute ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile reclamanților 1., 2., 3., 4., 5., 6., 7., 8., 9., 10.,11., 12., 13.,14.,15., 16.,17.,18.,19., 20., 21.,22., 23., 24., 25., 26.,27., 28., 29., 30., 31.,32., 33. -,34., 35.,36., intervenienților în nume propriu: 37., 38. -, 39. - și al pârâtului Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr.4094 din 25.06.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-.
Respinge recursul Ministerului Finanțelor Publice declarat împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința civilă în sensul că, admițând în parte acțiunea, obligă pârâții la plata drepturilor salariale, reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, reactualizate aferent perioadei 05.09.2004 și până la data executării prezentei decizii.
Constată prescris dreptul material la acțiune pentru perioada cuprinsă între 10-.06.2002 -05.09.2004 și înlătură obligarea pârâților la plata sumelor individual determinate pentru fiecare dintre reclamanți, respectiv intervenienți în interes propriu.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. jud. Grefier,
3 ex. /13.10.2009.
Jud. fond..
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Marian Lungu, Carmen
