Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 5393/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4367/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5393/
Ședința publică de la 07 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Farmathy
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.4090 din data de 14.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.6745/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"drepturi bănești - spor 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata, personal și mandatar, lipsind recurenții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții, la datele de 03.08.2009 și respectiv 10.08.2009, întâmpinări din partea intimatei cu privire la cele două cereri de recurs deduse judecății.
Mandatarul intimatei, cu studii juridice, având cuvântul, învederează instanței că mandatul său este dat de către intimată, soția sa, în fața primei instanțe și depune la dosar fotocopiile cărților de identitate atât a sa cât și a intimatei; certificatului de căsătorie, precum și un extras din Decretul nr.767 din 07.05.2009 privind eliberarea sa din funcția de judecător pe care a îndeplinit-o în cadrul Curții de Apel București.
Intimata, personal, interpelată fiind, arată că înțelege să îl împuternicească pe soțul său, numitul, să o reprezinte în această fază procesuală.
Mandatarul intimatei, numitul, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă mandatarului intimatei cuvântul în combaterea cererilor de recurs deduse judecății.
Mandatarul intimatei, numitul, având cuvântul, solicită respingerea ambelor cereri de recurs deduse judecății ca fiind nefondate și pe cale de consecință, menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4090 din data de 14.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și, în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința pretențiilor aferente perioadei 01.10.2000 - 15.10.2005 și, în consecință, a respins capătul de cerere aferent perioadei menționate; a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând 50% din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 16.10.2005 - 28.11.2005, la care se va calcula dobânda legală, de la data cererii de chemare în judecată până la data plății efective; obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să îi elibereze reclamantei o adeverință pentru reactualizarea pensiei de serviciu, cu includerea drepturilor salariale la care se referă prezenta hotărâre; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind actualizarea sumei pretinse cu coeficientul de inflație; a admis cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice; a obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce pârâtului fondurile necesare achitării drepturilor bănești reclamantei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În perioada 01.10.2000 -28.11.2005 reclamanta a avut calitatea de grefier șef secție în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, raporturile de muncă încetând ca urmare a pensionării, potrivit deciziei nr.-/9.12.2005 emisă de Casa Județeană de Pensii
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, Tribunalul a reținut că prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă, așa cum este el definit de art. 281 Codul muncii, iar părțile într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariații și angajatorul. Față de faptul ca între reclamantă și acest pârât nu există nici un fel de raporturi contractuale de muncă, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și, pe cale de consecință, a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalii din organele autorității judecătorești, "pentru risc si suprasolicitare neuropsihica magistrați precum si personalul auxiliar de specialitate" beneficiau de "un spor de 50% din salariul i baza brut lunar".
Acest text de lege a fost însă abrogat prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996.
A mai reținut instanța de fond că Înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat cu privire la existenta dreptului categoriilor de salariați din care face parte și reclamanta la plata sporului de suprasolicitare neuropsihica, prin Decizia nr. 21 din 10.03.2008, dată in recursul in interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, stabilind că "în interpretarea si aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritarii judecătorești, republicata, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizația bruta lunara, respectiv salariul de bază brut lunar si după intrarea in vigoare a G nr. 83-200, aprobata prin Legea nr. 334/2001".
Decizia sus-menționată este obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 329 alin 3 din Codul d e procedura civila, astfel încât soluția de admitere se justifică prin prisma acesteia.
Prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1088 Cod civil, potrivit cărora, la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daune-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, reținându-se că obligația pârâtului de plata sumelor actualizate nu se mai justifică, de vreme ce prejudiciul suferit urmează a fi acoperit prin plata dobânzii legale. A reține ambele obligații în sarcina debitorului, a arătat Tribunalul, ar însemna ca reclamanta creditoare să beneficieze de acoperirea de două ori a prejudiciului, ceea ce ar fi injust.
S-a mai constatat că pretențiile aferente perioadei 01.10.2000 - 15.10.2005 au fost formulate cu depășirea termenului de prescripție reglementat de art.166 alin.1 din Codul muncii, calculat de la data la care drepturile erau datorate, ținând seama de data introducerii cererii de chemare în judecată, 16.10.2008.
Potrivit art.23 din nr.HG 1275/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.303/2004, raportat la art.95 și la art.169 din legea nr. 19/2000, instanța de fond a stabilit că recalcularea pensiei de serviciu cuvenită magistraților se face la cererea persoanei îndreptățite, pe baza adeverințelor emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție. Având în vedere că, potrivit argumentelor menționate anterior, în perioada 16.10.2005 - 28.11.2005, reclamanta a beneficiat de sumele de bani cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, fiind recunoscut dreptul pe cale silită în contradictoriu cu ordonatorul principal de credite, cererea de obligare a pârâtului la emiterea adeverinței privind încasarea sumelor cu titlu de spor, în scopul recalculării drepturilor de pensie a fost considerată justificată.
Cererea de chemare în garanție a fost considerată întemeiată, în raport de dispozițiile art. 15 din nr.HG 683/2005, ale art. 118 din Legea nr. 304/2004, ale art. 19 din Legea nr. 500/2002, ale art. 3 alin. 1 din nr.HG 208/2005 și ale art. 1 și 2 din nr.OG 22/2002, reținându-se că Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul legilor de rectificare a bugetului cu sumele necesare și asigură fondurile necesare plății drepturilor salariale ale reclamantei.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termenul legal, au declarat recurs motivat Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din Codul d e procedură civilă, recurentulMinisterul Finanțelor Publicea arătat, în esență, următoarele:
Hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
De asemenea, în opinia recurentului, hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice față de cererea de chemare în garanție, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, câtă vreme pârâtul Ministerul Finanțelor Public a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice într-o acțiune ce are ca obiect achitarea drepturilor de natură salarială de către pârât, în favoarea reclamantei, între reclamant și pârâtă existând raporturi de serviciu.
Însă, a mai susținut recurentul, la pronunțarea unei hotărâri judecătorești într-o astfel trebuie avută în vedere procedura bugetară reglementată de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, respectiv faptul că decizia finală privind conținutul bugetului nu aparține Ministerului Finanțelor Publice.
Astfel, art.5 lit. e) din nr.HG34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice prevede că "în îndeplinirea atribuțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să refuze cererile de finanțare de la bugetul de stat, de suplimentare și de virare a creditelor bugetare, în cazurile în care acestea nu îndeplinesc condițiile legale sau se abat de la reglementările în vigoare".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.6 din Legea nr.500/2002, "Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu până la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleași proceduri ca si legilor bugetare anuale inițiale, cu excepția termenelor din calendarul bugetar."
Din coroborarea dispozițiilor legale invocate mai sus, rezultă că responsabilitatea Ministerului Finanțelor Publice privește numai faza de proiect bugetar.
Totodată, recurentul solicită instanței să aibă în vedere faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu are nici un fel de raporturi juridice, sau de altă natura obligațională, nici cu reclamantul și nici cu pârâta, care ar fi fost de natură să justifice chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Reținând acest aspect, apare evident ca Ministerul Public are calitatea de ordonator principal de credite pentru reclamantă.
Ministerul Finanțelor Publice nu este și nu a fost ordonator principal de credite pentru reclamantă, iar neacordarea de către ordonatorii principali de credite, care, potrivit legii, elaborează propriile lor bugete, a drepturilor salariale cuvenite celor ce lucrează în instituțiile finanțate de la bugetul de stat nu pot atrage răspunderea Ministerului Finanțelor Publice.
Procedura bugetară este următoarea: ordonatorii principali de credite își elaborează propriile bugete, în concordanță cu legea bugetului pe anul respectiv și a Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, ulterior acest sunt transmise Ministerului Finanțelor Publice în vederea centralizării și a constituirii bugetului general consolidat.
Prin urmare, Ministerul Finanțelor Publice nu poate decât să se conformeze legilor bugetului și a finanțelor publice, precum și tuturor actelor normative incidente.
În ce privește cererea de chemarea în garanție, recurentul a susținut că dispozițiile art. 60 din Codul d e procedură civilă nu sunt aplicabile în cauză, deoarece această dispoziție legală prevede obligația chematului în garanție să garanteze pretențiile deduse judecății sau să despăgubească pe cel chemat judecată.
Însă, Ministerul Finanțelor Publice nu are nici o obligație legală, contractuală sau convențională față de Ministerul Public.
De asemenea, din considerentele sentinței nu rezultă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele care s-au înlăturat cererile pârâților și a chematului în garanție, așa cum prevăd dispozițiile art. 261 alin.(1) pct.1 din Codul d e procedură civilă.
Prin urmare, lipsa unor mențiuni din cele prevăzute la art. 261 poate atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 105 alin. (2) teza I din pr. civ.
De asemenea, recurentul solicită instanței de control judiciar să rețină că, printre atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, ce se regăsesc în cuprinsul nr.HG 34/2009, nu se numără și aceea de a aloca și vira fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții legate de întocmirea proiectelor de legi pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
În acest sens, trebuie avute în vedere dispozițiile art.3 alin.(1) pct.6 din HG nr.34/2009, potrivit cărora Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetar de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat.
În concluzie, a susținut recurentul, obligarea Ministerului Finanțelor Publice să vireze Ministerului Public sumele necesare plăți drepturilor salariale ale reclamantului, excede oricărei dispoziții legale.
Prin recursul formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă,Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițiea solicitat să facă aplică Deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
1. Recurentul a apreciat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu dobânda legală, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr. 18 din 27 februarie 2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata despăgubirilor acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani, peste cea datorată - chiar reprezentând aplicare dobânzii legale - nu se justifică.
Imposibilitatea aplicării dobânzii legale se datorează și faptul că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate. întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, recurentul a apreciat că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând dobânda legală putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Mai mult, recurentul a apreciat că aplicarea dobânzii legale apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
Potrivit art. 1 din Ordonanța Guvernului nr.9/2000 - privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, "Părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligații bănești".
Or, în speță nu există nici o convenție între reclamantă și pârâți cu privire la acordarea unor dobânzi, motiv pentru care actul normativ susmenționat nu își găsește aplicabilitatea în speță, capătul de cerere privind plata dobânzilor legale fiind neîntemeiat.
Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamantă, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate cu dobânda legală fiind lipsită de cauză juridică.
2. mai susținut recurentul că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public la eliberarea adeverinței pentru reactualizarea pensiei de serviciu, care să includă sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii sub acest aspect.
Recurentul a arătat că reclamanta nu a beneficiat niciodată de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihica anterior pensionării, ceea ce ar fi putut să ducă la actualizarea pensiei sale de serviciu în raport de dispozițiile art. 68 alin. 12 din Legea nr. 567/2004 republicată, motiv pentru care nu se impune actualizarea pensiei de serviciu cu luarea în considerare a sporului de risc de 50% pentru perioada incidență în speță.
Or, la începutul anului 2009, Ministerul Publica comunicat Casei de Pensii a Municipiului B baza de calcul a veniturilor unui grefier în activitate având o funcție similară aceleia din care reclamanta s-a pensionat, în vederea actualizării pensiei de serviciu a acesteia.
Această actualizare se va realiza avându-se în vedere dispozițiilor art. 68 alin. 12 din Legea nr. 567/2004 republicată, luându-se în calcul majorarea salariului de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței sau parcheta cu menținerea numai a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensie serviciu, ceea ce înseamnă că solicitărilor reclamantei privind actualiza pensiei de serviciu și întocmirea adeverinței respective li s-a dat deja odată cu comunicarea făcută casei de pensii la începutul anului 2009.
Sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost obținut de grefieri ca urmare a pronunțării de hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Însă, diferențele bănești reprezentând sporul de 50% se pot acorda de către instanță cu titlu de despăgubiri și nu ca drepturi salariale și nu pot fi trecute în carnetele de muncă, astfel că ele nu pot influența cuantumul drepturilor de pensie.
Recurentul a apreciat că hotărârile de admitere a acțiunilor în justiție prin care au fost solicitate diferențe de drepturi bănești au efecte relative, ce nu se pot extinde și la alte persoane decât părțile în proces, iar pe de altă parte sumele primite de personalul auxiliar de specialitate în activitate nu au fost cu titlu de spor, ci cu titlu de despăgubire pentru acoperirea unui prejudiciu cauzat printr-un fapt discriminatoriu ilicit.
Nu se poate face abstracție de natura juridică a celor doi categorii de drepturi, respectiv drepturi de pensie actualizate și despăgubiri rezultate din tratamentul discriminatoriu în stabilirea drepturilor salariale pentru grefierii în activitate cu consecințe directe asupra valorii pensiei, deoarece regimul juridic al acestor drepturi nu este identic, având în vedere plătitorul acestor sume și sursa din care se achită.
Astfel, nu se poate solicita obligarea Ministerului Public la actualizarea pensiei de serviciu în raport de elemente care nu au fost reglementate de legiuitor în cadrul indemnizației lunare brute de încadrare.
Prin urmare, a se efectua calculul sumelor în modalitatea solicitata de reclamanta, ar fi similar aplicării unui spor la un alt spor, ceea ce este lipsit de temei legal, putând constitui o îmbogățire fără justă cauză prin încălcarea prevederilor legale în materia salarizării personalului auxiliar de specialitate.
Prin întâmpinările formulate, intimata a solicitat respingerea celor două recursuri și menținerea hotărârii instanțe ide fond ca fiind legală și temeinică.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, precum și în conformitate cu dispozițiile art. 3041.pr.civ. Curtea constată că recursurile sunt nefondate și urmează a le respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În ce privește recursul declarat deMinisterul Finanțelor Publice, Curtea reține următoarele:
Susținerile recurentului potrivit cărora instanța de fond, în mod greșit, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a sus-menționatului minister sunt lipsite de suport, câtă vreme, prin sentința recurată, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.
Nici criticile privind modul de soluționare a cererii de chemare în garanție nu sunt întemeiate, în raport de dispozițiile art. 60-63 din Codul d e procedură civilă și având în vedere că, astfel cum în mod corect a stabilit instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerului Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Totodată, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
De asemenea, în raport de dispozițiile art. 3 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza titlurilor executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
În plus, prevederile art.131 din Legea nr.304/2004, republicată privind organizarea judiciară sunt în sensul că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Prin urmare, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale atunci când a constatat că se impune obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamantei cu titlu de spor de stres și suprasolicitare neuropsihică, tocmai în considerarea atribuțiilor ce revin menționatului minister potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice în circuitul sumelor datorate magistraților.
concluziei primei instanțe rezultă inclusiv din împrejurarea că a fost necesară participarea Ministerului Finanțelor Publice la punerea în aplicare a nr.OUG 75/2008, prin emiterea, împreună cu ordonatorii principali de credite, a Ordinului comun prin care a fost stabilită modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției.
Așa fiind, Curtea reține că, în cauză, nu se regăsește motivul de modificare a sentinței recurate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Nu pot fi primite nici criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă.
Astfel, este lipsită de temei critica recurentului potrivit căreia instanța de fond nu a analizat apărările formulate prin întâmpinare de Ministerul Finanțelor Publice, cât timp Tribunalul și-a motivat atât soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de acest pârât prin întâmpinare, cât și soluția de admitere a cererii de chemare în garanție și obligarea menționatului minister la alocare fondurilor necesare plății către ordonatorul principal de credite.
În mod corect prima instanță a reținut atât împrejurarea că între reclamantă și Ministerul Finanțelor Publice nu există raporturi de muncă apte să confere ministerului calitate procesuală pasivă, cât și incidența prevederilor art. 15 din nr.HG 683/2005, ale art. 118 din Legea nr. 304/2004, ale art. 19 din Legea nr. 500/2002, ale art. 3 alin. 1 din nr.HG 208/2005 și ale art. 1 și 2 din nr.OG 22/2002.
Așadar, instanța de fond a expus în considerentele sentinței recurate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și pe acelea pentru care a înlăturat apărările părților, argumentele avute în vedere susținând dispozitivul cu care sunt în deplină concordanță. Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau că aceste motive ar fi contradictorii ori străine de natura pricinii.
În ce privește recursul declarat deMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,Curtea reține că și acesta este nefondat, pentru următoarele motive:
Nu poate fi primită critica recurentului în sensul că, în mod greșit, prima instanță a dispus obligarea sa la plata dobânzii legale.
În raport de dispozițiile art. 161 alin. (4) din Codul muncii și ale art. 1088 din Codul civil, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a apreciat că reclamanta este îndreptățită la acordarea dobânzii legale pentru acoperirea integrală a prejudiciului ce i-a fost produs ca urmare a neachitării drepturilor salariale în cuantumul prevăzut de lege, prin includerea sporului de 50%.
Neîntemeiată este și critica recurentului potrivit căreia prima instanță a stabilit în sarcina sa o obligație imposibil de executat.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din nr.OG 22/2002, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Potrivit prevederilor art. 4 din același act normativ, "(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
(2) de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale."
Referitor la cea de a doua critică, se reține că sunt lipsite de suport susținerile potrivit cărora reclamanta nu poate cere actualizarea pensiei de serviciu în raport de sporul de 50%, fără încălcarea dispozițiilor art. 68 alin. 12 din Legea nr. 567/2004.
În mod corect prima instanță a calificat litigiul ca fiind un conflict de muncă, iar nu un litigiu de asigurări sociale și a soluționat acest capăt de cerere în limitele învestirii, cu respectarea principiului disponibilității. Așa fiind, îndreptățirea intimatei reclamante de a solicita actualizarea pensiei de serviciu în raport de sporul de 50% nu a format și nici nu putea forma obiectul analizei primei instanțe.
Cum, prin sentința atacată, Tribunalul a constatat că reclamantei, cu încălcarea dispozițiilor legale, nu i-a fost achitat acest spor de către recurentul pârât, în mod just a reținut și faptul că recunoașterea îndreptățirii reclamantei la plata sporului este aptă de a produce toate consecințele ce decurg din natura acestuia de drept salarial, respectiv menționarea în carnetul de muncă și eliberarea adeverinței care să ateste, pe lângă salariu de bază lunar brut al personalului auxiliar de specialitate în activitate, sumele cuvenite cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, care au intrat în baza de calcul la data acordării pensiei de serviciu, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Se reține că este neîntemeiată și susținerea recurentului în sensul că sporul de 50% a fost acordat cu titlu de despăgubire, iar nu de drept salarial, o atare calificare negăsindu-și suportul nici în cererea de chemare în judecată și nici în considerentele sentinței atacate.
Pentru motivele expuse, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, care urmează a fi menținută, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu opinie majoritară:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.4090 din data de 14.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.6745/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
Red.:
Dact.: /5ex.
29.10.2009
Jud. fond.:;
Opinie separată
Cu opinia separată a doamnei judecător - în sensul admiterii recursului Ministerului Finanțelor Publice și modificării în parte a sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice. Recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație urmează a fi respins.
Contrar opiniei majoritare exprimată de colegii magistrați care au compus completul de recurs la data soluționării prezentei pricini, apreciez că recursul formulat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice este întemeiat în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit dispozițiilor legale, respectiv HG nr.386/2007 (în vigoare la data sesizării instanței de fond), Ministerul Economiei și Finanțelor avea printre atribuții și pe aceea de a elabora proiectul bugetului de stat și al legii bugetului de stat (art.3 lit.A pct.2).
În acest context, devine evident că pârâtul-recurent Ministerul Economiei și Finanțelor (actualmente Ministerul Finanțelor Publice, după dezlipirea și formarea unui alt Minister al Economiei) nu are prerogativa de a adopta bugetul pentru a hotărî destinația și repartiția sumelor ce compun bugetul de stat.
Această atribuție este recunoscută exclusiv în zona de competență a puterii legislative, respectiv a Parlamentului.
Pe cale de consecință Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat să aloce fonduri pentru că, legal, nu are această competență, impunându-se, față de această împrejurare, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și admiterea recursului formulat de acest recurent.
JUDECĂTOR
-
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Uță Lucia, Farmathy
