Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 542/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 542/2009
Ședința publică de la 07 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta
- - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de reclamanții -, a, -, a, -, -, -, a, și -, împotriva sentinței civile nr. 326/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, în raport de actele dosarului și împrejurarea că recurenții solicită judecarea pricinii în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Hunedoara sub nr-, reclamanții, A, A, A, și au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL Alba lulia, Tribunalul Hunedoara, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați la calcularea și achitarea drepturilor reprezentând diferența de spor de fidelitate, începând cu octombrie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii precum și pentru viitor, actualizarea contravalorii drepturilor mai sus solicitate cu indicele de inflație începând cu data nașterii drepturilor și până la plata efectivă, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă precum și obligarea pârâtului MINISTERUL ECONOMIEI Șl FINANȚELOR să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că ocupă funcții de personal auxiliar de specialitate, invocând existenta unei situații de discriminare în raport cu magistrații în ceea ce privește reglementarea diferită a sporului de fidelitate.
Susțin reclamanții că, deși își desfășoară activitatea în aceleași condiții în cadrul unităților judecătorești, prin OUG nr.27/2006 privind salarizarea magistraților au fost stabilite cuantumuri ale sporului de fidelitate pe transe de vechime, începând de la 10% pentru magistrații cu 3 ani vechime și la un maxim de 30%, în timp ce OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate prevede coeficienți mai mici și tranșe de vechime mai mari pentru același spor, astfel că în privința personalului auxiliar sporul de fidelitate se acordă doar după 5 ani de vechime în instituție, începând cu un procent de 5%.
S-a susținut că dispozițiile cu caracter discriminatoriu din OG nr. 8/2007 în ce privește reglementarea sporului de fidelitate încalcă prev.art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.16 din Constituție și art.21 din OG nr. 137/2000.
Pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reglementarea prin lege sau alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrul legal stabilit de OG nr. 137/2000, neputând fi examinate în cadrul acestei proceduri, soluțiile legislative alese de legiuitor.
Se mai susține de pârât că în cauză nu poate fi reținută vreo atingere adusa principiului egalității de tratament în materie de muncă și salarizare, rațiunea reglementarii diferite a fidelizării magistraților față de personalul auxiliar este justificată de conținutul concret diferit al funcției ocupate precum și de pregătirea profesională, și se datorează faptului că este vorba despre categorii profesionale diferite, care, chiar dacă își desfășoară activitatea în domeniul justiției, au atribuții și responsabilități diferite.
In susținerea apărărilor sale, pârâtul a invocat și concluziile de principiu enunțate de înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia XXII/2005, având ca obiect soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor legale, referitoare la drepturi de natură salarială cuvenite magistraților și personalul auxiliar, în cuprinsul căreia s-a reținut că stabilirea unor reglementari diferențiate pentru persoane aflate în situații diferite nu încalcă principiul egalității în fața legii, precum și jurisprudența Curții Constituționale în materie.
Pârâta CURTEA DE APEL Alba lulia a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că niciodată sporul de fidelitate pentru cele doua categorii de personal nu s-a făcut prin luarea în considerare a acelorași transe de vechime ori a acelorași cuantumuri, și prin urmare reglementarea diferită a sporului în discuție este o facultate a legiuitorului iar susținerea reclamanților că sunt discriminați în raport cu magistrații este nefondată, dat fiind că aceștia fac parte dintr-o categorie profesională distinctă, iar criteriul apartenenței la o anumită instituție, invocat în motivarea acțiunii, cu excluderea statutului profesional și a atribuțiilor de serviciu prevăzute pentru fiecare categorie de personal în parte, nu reprezintă un criteriu de discriminare nici în accepțiunea OG nr. 137/2000, egalitatea de tratament fiind o noțiune care trebuie privită în cadrul aceleiași categorii profesionale.
DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a jud. H, în numele și pentru pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, a solicitat a se respinge acțiunea pe cale de excepție, invocând lipsa calității procesuale pasive, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nefondata. S-a susținut că MINISTERUL ECONOMIEI Șl FINANȚELOR nu are atribuții în calcularea și plata drepturilor de natură salarială ce s-ar cuveni personalului ce aparține unui alt minister.
Cu privire la fondul cauzei, se arată că acordarea sporului de fidelitate în cuantumurile dorite de reclamanți trebuie sa fie prevăzute în mod expres prin actele normative de salarizare a personalului auxiliar pentru a putea fi pusă în discuție și acordarea acestora, ori în lipsa unei reglementări exprese acțiunea de față apare ca neîntemeiată.
Raportat la prev.art.27 din OG nr.137/2000, CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII a arătat că pentru ca o faptă sa fie calificată ca fiind fapta de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, respectiv:
- existenta unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire,
excludere, restricție sau preferință (existenta unor persoane sau situații aflate
în poziții comparabile);
- existenta unui criteriu de discriminare potrivit art.2 alin.1 din OG
nr. 137/2000, în cazul de față putând fi considerat ca și criteriu categoria
profesională;
- tratamentul diferențiat să aibă ca scop sau efect restrângere sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, respectiv încălcarea prevederilor principiului "pentru munca egală și pregătirea profesionala egală, toți salariații să fie
retribuiți în mod egal".
- tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop
legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și
necesare.
Prin sentința civilă nr. 326/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul cu numărul de mai sus, acțiunea a fost respinsă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform art. 281 din Codul Muncii, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, încetarea contractelor individuale sau colective de muncă, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit Codului Muncii.
In speță, reclamanții pretind plata unor drepturi salariale,neacordate pe parcursul executării contractului individual de muncă, obligație
ce-i revine angajatorului. Cum intre reclamanți și pârâtul MINISTERUL
ECONOMIEI Șl FINANȚELOR nu există raporturi juridice de muncă, acesta neavând nici atribuții în legătură cu gestionarea bugetelor instanțelor, si constatarea MINISTERUL ECONOMIEI Șl FINANȚELOR nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pentru aceste motive a fost admisă excepția invocată și pe cale
de consecință s-a respins acțiunea față de acest pârât.
Pe fondul cauzei, acțiunea formulată de reclamanți a fost respinsa pentru următoarele considerente:
Reclamanții îndeplinesc funcții de personal auxiliar de specialitate la udecătoria Petroșani.
În conformitate cu prevederile art. 60 al Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, pentru activitatea depusă personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază de salarii de bază, spor de vechime, prime și de alte drepturi salariale, în condițiile legii, iar salarizarea acestora se stabilește prin lege specială.
În prezent, drepturile salariale cuvenite personalului auxiliar și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt reglementate prin nr.OG 8/2007 aprobată prin Legea nr. 247/2007, acte normative prin care instituie un sistem unic de salarizare aplicabil exclusiv acestei categorii de personal.
În temeiul art. 16 al nr.OG 8/2007, personalului auxiliar de specialitate îi este recunoscut dreptul la acordarea unui spor de fidelitate în procente de 5 %, 10 %, 15 % și 20 % pentru vechimea în raport cu vechimea efectivă în funcția auxiliară de specialitate (5, 10, 15 și 20 de ani), calculat la salariul de bază.
Cu privire la drepturile salariale ale magistraților, se reține că prin OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților s-au abrogat dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat din Legea nr.50/1996, iar ulterior a fost publicata OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.45/2007.
Noul act normativ a înlocuit în totalitate prevederile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților din Legea nr.50/1996, și a instituit de asemenea un sistem unic de salarizare aplicabilexclusiv magistraților sipersonalului asimilat acestora.
Raportat la prev.art.4 din acest act normativ, magistrații beneficiază de o majorare a indemnizației brute lunare, în raport cu vechimea, numai în funcția de judecător și procuror și în procente superioare celor prevăzute în legea de salarizare a personalului auxiliar de specialitate.
Organizarea sistemului judiciar impune o diferențiere clară a rolului și responsabilităților pe care fiecare instituție o are în acest sistem, care s-a transpus inclusiv la nivelul statutului și drepturilor corespunzătoare categoriilor de personal.
Ca urmare, au fost adoptate mai multe acte normative care reglementează separat, pentru magistrați si personalul auxiliar de specialitate și conex, atât Statutul fiecărei profesii, dar și drepturile salariale corespunzătoare, ținându-se seama de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru fiecare categorie de personal.
Prin promovarea celor două categorii de acte normative distincte, este evidentă voința legiuitorului, de a stabili sistemul de salarizare pe categorii de personal, avându-se în vedere criterii diferite de apreciere.
Fiind de strictă interpretare și aplicare, dispozițiile Legilor speciale de salarizare emise pentru categoria profesionala a magistraților (OUG nr. 27/2006 aprobata prin Lege) și cea a personalului auxiliar de specialitate (OG nr.8/2007 aprobata prin Lege), devin incidente numai cu privire la categoriile de personal expres prevăzute în cuprinsul acestora.
Prin urmare, personalul auxiliar de specialitate trebuie să respecte principiul sistemului unitar de salarizare instituit prin Legea nr. 567/2004, astfel încât reclamanții nu pot beneficia de drepturile salariale prevăzute în legislația specifică judecătorilor și procurorilor, dar reglementate in mod diferit prin legea proprie de salarizare.
Cu privire la analiza criteriilor prev.de OUG nr. 137/2000 pentru stabilirea unei eventuale situații de discriminare, se reține că principiul egalității de tratament nu semnifică uniformitate în reglementarea drepturilor și nici nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite, justificate pe baza unor criterii raționale și obiective.
Chiar dacă personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea în aceleași unități de justiție ca și judecătorii și procurorii, este necontestat chiar și de către reclamanți faptul că atribuțiile, condițiile de angajare și specificul muncii personalului auxiliar de specialitate sunt total diferite de cele ale magistraților, neputând fi reținută existenta unei situații comparabile între aceste categorii profesionale.
Prin urmare, nu poate fi vorba de echivalări ori completări între cele două sisteme de salarizare, adoptate în mod separat pentru fiecare dintre categoriile de personal ale sistemului judiciar, aceasta diferențiere reprezentând tocmai finalitatea urmărită de legiuitor prin abrogarea Legii nr. 50/1996 și adoptarea corelativă a noilor legi speciale de salarizare pentru fiecare categorie profesională din cadrul sistemului de justiție.
In consecință, tratamentul diferențiat sub aspectul salarizării personalului auxiliar în mod separat de categoria profesionala a magistraților de personal din sistemul justiției are o justificare obiectivă și un scop legitim, constând în diferențierea clară a rolului și responsabilităților pe care fiecare categorie profesională o are în sistemul justiției, care s-a transpus inclusiv la nivelul statutului și drepturilor corespunzătoare fiecărei categorii de personal, iar criteriul apartenenței la aceeași instituție de justiție nu reprezintă un criteriu de discriminare în accepțiunea OG nr. 137/2000 privind garantarea principiului egalității intre cetățeni și al excluderii discriminării
Nu s-a încălcat nici principiul egalității intre cetățeni și al excluderii discriminării, dat fiind că instituirea unor reguli speciale, în considerarea unor situații deosebite, nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi. Art.16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni, în ceea ce privește recunoașterea, în favoarea acestora, a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic, iar art.6 Codul Muncii impune o salarizare egala doar "pentru munca egala sau de valoare egala".
Potrivit art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, republicată, persoanele discriminate pot formula, în fața instanței de judecată, cereri pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Cum art.27 alin.1 din OG nr. 137/2000, republicată, condiționează acordarea despăgubirilor de constatare a existenței discriminării, în cauză nefiind îndeplinită această condiție, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe fond, admiterea acțiunii.
În expunerea de motive arată că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament consacrat de art. 16 din Constituție și art. 14 din Convenția Europeană a Libertăților și Drepturilor Fundamentale ale Omului.
De sporurile sau adaosurile acordate de legiuitor trebuie să beneficieze toți salariații care se află în situații identice. Cum personalul auxiliar își desfășoară activitatea în aceleași unități judecătorești și în aceleași condiții, apare o discriminare între acesta și magistrați în privința acordării sporului de fidelitate.
Prin aceasta sunt încălcate prevederile art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 4 din Carta socială europeană revizuită și art. 20 alin.1 din Constituția României, astfel că reclamanții în calitate de Persoane Discriminate, conform art. 21 alin.1 din nr.OG 137 /2000 au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit.
Prin Hotărârea nr. 232 din 29.08.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu între magistrați și personalul auxiliar de specialitate în legătură cu diferența de spor de fidelitate.
Deliberând asupra recursului de față prin prisma criticilor formulate și din oficiu, potrivit prevederilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Reclamanții îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate la udecătoria Petroșani. Drepturile salariale cuvenite acestei categorii profesionale sunt reglementate prin nr.OG 8/2007, aprobată prin Legea nr. 247/2007, acte normative care, așa cum corect a reținut instanța de fond, instituie un sistem unic de salarizare aplicabil exclusiv acestei categorii de personal.
Stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului, care, potrivit deciziei nr. 821/03.07.2008 a Curții Constituționale, are competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, competență pe care instanțele judecătorești nu o au, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Astfel, prin art. 16 din nr.OG 8/2007 se prevede pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, un spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcția auxiliară de specialitate, calculat la salariul de bază, astfel:
- de la 5 la 10 ani - 5 %;
- de la 10 la 15 ani 10 %;
- de la 15 la 20 ani - 15 %;
- peste 20 de ani - 20 %.
Potrivit art. 4 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor, aceștia beneficiază, în raport cu vechimea în funcție, de o majorare a indemnizației calculată în procente la indemnizația de încadrare brută lunară astfel:
- de la 3 la 5 ani - 10 %;
- de la 5 la 10 ani - 15 %;
- de la 10 la 15 ani - 20 %;
- de la 15 la 20 ani - 25 %;
- peste 20 ani - 30 %,
Contrar susținerilor reclamanților, în cauză nu poate fi vorba de o vădită discriminare, aflându-se în prezența a două categorii profesionale distincte, respectiv magistrați și personal auxiliar de specialitate, care, chiar dacă își desfășoară activitatea în domeniul justiției, au atribuții și responsabilități diferite.
Diferența de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare, așa cum corect menționează pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților prin întâmpinare, are o justificare obiectivă prin raportarea la deosebirile dintre categoria profesională a magistraților și cea a personalului auxiliar de specialitate, diferențele fiind motivate de locul și rolul lor în cadrul actului de justiție, de răspunderile, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru categoria profesională a magistraților.
Astfel, contrar susținerilor reclamanților, nu poate fi reținută o situație comparabilă între magistrați și personalul auxiliar de specialitate, astfel că stabilirea unor reglementări diferențiate pentru persoane aflate în situații diferite nu încalcă principiul egalității în fața legilor.
În acest sens Curtea Constituțională a stabilit prin Decizia nr. 693/2006 că sporurile reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă. Astfel, principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor în considerarea unor situații obiectiv diferite, nereprezentând nici privilegii și nici discriminări.
În consecință, neaflându-ne în prezența unei discriminări, așa cum eronat apreciază reclamanții, în speță nu au fost încălcate prevederile legislației interne și internaționale în materie.
Față de cele ce preced, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, fiind la adăpost de criticile formulate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții -, a, -, a, -, -, -, a, și - împotriva sent. civ. 326/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dos-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. CV, 2 ex.IM 10.06.2009
Jud.fond- I,
Președinte:Monica Maria MureșanJudecători:Monica Maria Mureșan, Victor Crețoiu, Nicoleta
