Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 553/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.553/CM
Ședința publică de la 24 Iunie 2008
Completul specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile declarate de recurentul - reclamant, cu domiciliul procesual ales în C, Al.Romaniței, nr.6, - Sc.A,.2,.9 și de recurenta pârâtă SC SA GRUP - cu sediul în B, sector 1, Calea, nr.239 și SA PRIN ZONA AR - C, Port, 34, județul C, împotriva sentinței civile nr. 222/29.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, având ca obiect drepturi salariale - suplimente de Paști și C, diferențe drepturi salariale rezultate din neaplicarea indicelui de 1.98 la salariul minim pe economie indexat.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul - reclamant, avocat, conform împuternicirii avocațiale nr.20219/23.06.2008, lipsind recurenta - pârâtă - prin - Zona
Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termen, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru, iar recurenta - pârâtă a depus concluzii scrise și împuternicire avocațială - avocat.
Apărătorul recurentului - reclamant arată că nu mai are alte cereri, probe de formulat în cauză.
Instanța, având în vedere că apărătorul recurentului - reclamant a precizat că nu mai are alte cereri, probe de formulat, declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor formulate.
Avocat, pentru recurentul - reclamant depune concluzii scrise la dosarul cauzei și chitanță onorariu avocat nr.-/23.06.2008 și solicită admiterea recursului formulat de recurentul - reclamant, modificarea parțială a hotărârii recurate, în sensul constatării valorii reale a cheltuielilor de judecată la suma de 300 RON, așa cum rezultă din chitanța depusă la dosar și cum, în mod corect s-a reținut în considerentele hotărârii recurate.
Cu privire la recursul declarat de solicită respingerea acestuia ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță, ca temeinică și legală, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Apreciază apărătorul recurentului - reclamant că instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 283 lit.c din Codul Muncii, care stabilește un termen de prescripție pentru drepturile salariale neacordate de 3 ani și în raport de aceste dispoziții cererea nu este prescrisă.
Referitor la excepția prematurității formulării capătului de cerere privind suplimentele de Paști și C, apreciază de asemenea că prima instanță a respins apărarea ca nefondată, întrucât art. 168 din CCM la nivel stabilește în mod expres dreptul salariaților de a primi, cu ocazia sărbătorilor de paști și C, un salariu de bază mediu la nivel, necondiționând existența dreptului de parcurgerea unei proceduri prealabile.
INSTANȚA
Curtea, cu privire la recursurile civile de față;
Gad eclarat recurs la 21.04.2008 împotriva sentinței civile nr.222/29 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs la 21.04.2008 și pârâta
În fapt;
Reclamantul, a solicitat instanței obligarea pârâtei SA - prin Zona C la plata drepturilor salariale restante reactualizate cu rata inflației respectiv a diferenței rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă pe perioada ultimilor trei ani precum și a sumelor cuvenite cu titlu de suplimentări salariale pentru sărbătorile de Paști și C din ultimii trei ani la nivelul salariului de bază mediu pe societate în cuantum total de 6.504 lei și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, a arătat în esență că se află în raporturi de muncă cu societatea pârâtă și că angajatorul nu a respectat clauza din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate în ceea ce privește acordarea coeficientului de salarizare de 1,98 aplicat la salariul minim pe economie indexat; niciodată acest coeficient nu a fost modificat;
Cu privire la al doilea capăt de cerere a arătat că în perioada 2004 - 2007 societatea pârâtă nu a achitat suplimentările pentru sărbătorile de Paști și C, deși avea dreptul la acestea în baza contractului colectiv de muncă. S-a susținut că numai în anul 2003 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază iar nu și în anii următori iar actele adiționale ulterioare nu modifică contractele colective de muncă în privința acestor drepturi; a mai invocat faptul că actele adiționale care nu sunt înregistrate potrivit legii nu pot fi luate în considerare.
Prin întâmpinare, pârâta SA - Zona C și-a precizat poziția procesuală reținându-se în esență că acțiunea este nefondată în privința ambelor capete de cerere. În motivare s-a arătat că plata drepturilor salariale cuvenite s-a efectuat cu încadrarea strictă în bugetul aprobat de Ministerul Economiei și Comerțului și a plafonului stabilit prin lege pentru salarii în conformitate cu HG nr. 866/2001, OUG nr. 79/2001 și HG nr. 1552/2002, societatea având în perioada 2003 - 2005 un statut special. S-a mai arătat că din anul 2004 în art.128 din contractul colectiv de muncă s-a stabilit că salariul de bază minim este de minim 1,76 mai mare decât salariul minim pe economie actualizat.
În privința solicitării de acordare a suplimentărilor salariale pentru sărbătorile de Paști și C, pârâta a invocat în cuprinsul întâmpinării excepția prescrierii dreptului la acțiune raportat la prevederile art.283 al.1 din Codul Muncii și excepția prematurității acțiunii susținând că acțiunea nu putea fi formulată până când nu au loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor să fie stabilit în conformitate art. 168 al.1 teza finală din contractul colectiv de muncă pentru anii 2003-2007.
Cu privire la fondul cauzei s-au susținut următoarele:
Societatea pârâtă a solicitat să se constate că în speță este necesară interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncă după voința reală a părților semnatare, iar nu după sensul literal al termenilor utilizați.
Astfel, s-a susținut că începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă, reprezentanții patronatului și cei ai federației sindicatelor au convenit ca pentru toți salariații drepturile salariale suplimentare de C și de Paști menționate prin art. 168 alin. 1 să fie incluse în salariul de bază, în acest sens fiind negociat și inserat și alin. 2 al acestui articol.
Prin această ultimă decizie, a susținut pârâta, a fost complinită orice deficiență de ordin formal, decizia fiind semnată de toți membrii Comisiei Paritare. S-a confirmat, astfel, că intenția reală a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă a fost ca începând cu 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin. 1 ale art. 168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților.
Prin sentința civilă nr. 222 din 29 februarie 2008 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată excepția prescrierii dreptului la acțiune.
A respins ca nefondată excepția prematurității acțiunii.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâții SA - prin Zona C și SC SA
A obligat pârâta către reclamant la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 reactualizate cu rata inflației pentru perioada 04.02.2005 - 04.02.2008.
A obligat pârâta către reclamant la plata drepturilor salariale suplimentare în cuantum egal cu un salariu de bază mediu la nivel de unitate pentru sărbătorile de Paști și C din anii 2005, 2006 și 2007, reactualizate cu rata inflației.
A obligat pârâta la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a soluționa astfel instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
În Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate pentru anii 2003 - 2004 astfel cum a fost modificat prin actul adițional înregistrat sub nr. 9214 din 11.11.2003, prin art. 128 pct.5 s-a prevăzut că în cadrul Sucursalei C, salariul de bază minim va fi de 1,98 mai mare decât salariul minim pe economie indexat.
Este adevărat că prin HG nr. 866/2001 societatea pârâtă a fost inclusă în lista cuprinzând agenții economici prevăzuți la art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar. Dar, această hotărâre a fost abrogată prin HG nr. 393/2004, anterior datei la care începe perioada pentru care se solicită drepturi salariale restante. Ca urmare această hotărâre de guvern nu are incidență în cauză.
OUG nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar se referea și se aplica exclusiv regiilor autonome, societăților și companiilor naționale și societăților comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar majoritar în scopul rentabilizării activității economice și întăririi disciplinei economico-financiare, încasării creanțelor și plății obligațiilor restante - arieratelor -, precum și al evitării sau, după caz, reducerii pierderilor în economie (art.1 și 2).
Referitor la al doilea capăt de cerere:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune:
În conformitate cu art.137 Cod.proc.civ. Tribunalul reține că în cauză, obiectul acțiunii îl constituie pretenții în legătură cu drepturile salariale neacordate astfel încât, chiar dacă acestea sunt întemeiate pe prevederile CCM reprezintă în realitate tot o neexecutare contractului individual de muncă ale cărui prevederi se completează cu dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă în conformitate cu art. 238 alin.2 Codul Muncii.
Ca urmare sunt incidente prevederile art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii iar nu lit. e care se referă la neexecutarea altor clauze a Contractului Colectiv de Muncă.
Cu privire la excepția prematurității acțiunii:
Se va reține că angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absența negocierilor dintre patronat și sindicat.
Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări; pe cale de consecință, această apărare va fi respinsă ca nefondată.
Cu privire la fondul cauzei:
Potrivit art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004,Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
În alin. 2 al aceluiași articol s-a menționat că,Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu .
În contractele colective de muncă pentru anii următori, se face mențiunea că în anul 2003 aceasta a fost soluția adoptată.
Din formularea folosită însă, nu rezultă în nici un mod că aceeași soluție este adoptată și pentru anii 2004, 2005, 2006 și 2007.
Din voința expres și neechivoc exprimată de părți la încheierea contractelor colective de muncă rezultă fără nici un dubiu că s-a stabilit ca aceste suplimentări salariale să se achite distinct de restul drepturilor salariale.
Interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1996 ( prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă ) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Potrivit art. 236 alin. 4 Codul Muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
În ce privește acordarea de daune, instanța va reține că reclamantul are dreptul și la plata sumelor indexate în raport de indicele de inflație, la data prezentării calculului, pentru repararea efectivă a prejudiciului produs urmare neachitării drepturilor la scadență.
1.Recursul reclamantuluia vizat în esență critici referitoare la modalitatea greșită de acordare a cheltuielilor de judecată din perspectiva dispozițițiilor art. 274 Cod procedură civilă, în sensul că deși s-au făcut dovezi privind cuantumul de 300 lei s-au acordat numai 200 lei, fără însă a se arăta cauza.
Recursul este fondatși va fi admis din perspectiva criticilor formulate, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Art.(1) 274.pr.civ. dispune: "Partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată.
Reclamantul a făcut dovezi în legătură cu cheltuielile de judecată, sens în care a depus chitanța -/30.01.2008 reprezentând 300 lei achitați cabinetului de avocat.
Întrucât reclamantul a câștigat procesul și a solicitat obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată Tribunalul trebuia să le acorde în cuantumul dovedit și justificat din perspectiva dispozițiilor art. 274.pr.civ. nefiind caz de reducere a acestora.
Prin urmare, recursul reclamantului va fi admis, fiind modificată sentința, în sensul obligării pârâtului la plata a 300 lei cheltuieli de judecată în loc de 200 lei cât s-a acordat.
2.Recursul pârâtei.;
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
1. Apreciază că în mod nelegal a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune în cauză fiind incidente disp. art.283 lit. Codul Muncii.
Deși instanța a respins excepția, considerând că obiectul cauzei constă în plata unor drepturi salariale, în considerente se face o amplă analiză a clauzelor contractului colectiv de muncă, din interpretarea acestora, concluzionându-se că pretențiile reclamanților sunt întemeiate în conformitate cu art.168 (1), însă acestea se raportează la salariul de bază pe, iar nu la cel brut pe unitate.
Drepturile salariale cuprinse în sfera noțiuniii de "salarii, își au izvorul și sunt reglementate de norma art.128 alin.2 din, coroborată cu art.129 - 141 ale Capitolului V din M și sunt supuse în mod exclusiv termenului general de prescripție de 3 ani în conformitate cu norma art.145 alin.5 din MN.
Față de caracterul de normă generală a art.168, astfel dedusă din reglementările C: și în raport de faptul că "ajutoarele" în cauză nu se regăsesc în enumerarea expresă a indemnizațiilor, sporurilor și adausurilor intrate în sfera noțiunii de salarii reglementată de normele cap.V din, dreptul la acțiune se prescrie în 6 luni.
"Cu privire la plata suplimentărilor salariale apreciază că în mod greșit instanța a respins apărarea pârâtei, în sensul că nu datorează drepturile salariale suplimentare, acestea fiind acordate și primite de către salariați, deoarece au fost incluse în salariul de bază".
Prin Decizia nr.3793/18.06.2007 Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariile de bază atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori.
Comisia a menționat în mod expres faptul că intenția reală părților la negocierea a fost aceea de a include bonusurile de C și de Paști în salariul de bază, începând cu anul 2003.
2. Cât privește prematuritatea formulării cererii de chemare în judecată apreciază că această excepție nu a fost soluționată de instanța de fond, decât în considerente și nu prin dispozitiv.
3. În mod nejustificat a considerat instanța de fond că reclamanților li se cuvenea coeficientul de ierarhizare de 1,98, fie și până la 10.05.2005, întrucât acesta se cuvenea numai salariaților și nu salariaților în cadrul serviciilor.
Conform art.128 alin.5 din articol cu același conținut pentru anii 2004 - 2005 - 2006 - 2007 "salariul minim de bază este de minim 1,76 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat".
În aceste condiții, în mod nelegal și nejustificat, instanța de fond a admis acest capăt de cerere.
În subsidiar, cu privire la acest capăt de cerere consideră nefondate pretențiile din perspectiva nr.HG866/2001, prin care s-a aprobat lista cu agenții economici prev. în art.11 alin.3 din nr.OUG79/2001, prin care a fost monitorizată, având statut special în perioada 2003 - 2005.
Clauza prevăzută la art.168 alin.2 din poate fi considerată o clauză îndoielnică, motiv pentru care interpretarea acesteia se face având în vedere și disp. art.978 cod civil conform căruia clauza îndoielnică se interpretează în înțelesul în care aceasta produce efect.
Menținerea aliniatului 2 al art.168 din cu aceeași formulare pentru anii 2005, 2006 și 2007 nu se poate interpreta decât în sensul că începând cu anul 2003 suplimentările de la aliniatul 1 au fost incluse în salariul de bază, deoarece numai în acest sens clauza ar avea efect. O interpretare contrară în sensul că doar pentru anul 2003, suplimentările au fost incluse în salariul de bază ar lipsi de orice efect aliniatul 2, în condițiile în care acesta este preluat în toate contractele colective de muncă ce stabilesc drepturi și obligații pentru anii ulteriori anului 2003, an la care se referă acest aliniat.
Recursul a fost motivat în drept în baza art.304 pct.6-9 Cod procedură civilă.
Recursul formulat de recurenta pârâtă este nefondat și va fi respins.
1. În referire la excepția prematurității cererii de chemare în judecată, Tribunalul, prin considerentele sentinței atacate, a clarificat-o, reținând în mod justificat că în lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare, nu se poate nega dreptul salariaților asumat de părți prin contractele colective de muncă.
A judeca în sens contrar ar echivala cu îngrădirea accesului la justiție pentru garantarea și obținerea unor drepturi conferite prin contract.
2. O altă critică vizează modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Pentru soluționarea judicioasă a acestui motiv de recurs se impune, cu prioritate, clasificarea teoretică a noțiunii de "salariu".
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155 Codul Muncii ).
Prin contractul colectiv de muncă, la art. 168, s-a prevăzut că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și C de o suplimentare a drepturilor salariale a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SA.
Rezultă, fără putință de tăgadă, din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă, că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e Codul Muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă și anume aceea cuprinsă la lit. c al aceluiași art. 283 Codul Muncii.
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul Muncii legiuitorul a statuat că "dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective era datorate", normă cuprinsă în art. 166 alin. 1 Codul Muncii.
Regulile care guvernează prescripția în materia drepturilor salariale sunt dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În cauză, se pretind drepturi salariale reprezentând suplimentări salariale de Paști și de C începând cu decembrie 2004, astfel că, față de momentul depunerii acțiunii - noiembrie 2007 - acestea se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul Muncii.
3. Astfel, pârâta recurentă susține că, având în vedere dispozițiile contractuale coeficientul de salarizare de 1,98 fost exclus a se aplica cu respectarea Hotărârii nr.1552/2002.
Pentru a da clarificarea corectă a acestei chestiuni avem în vedere următoarele texte de lege:
Art.236 (4) Codul Muncii dispune "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților".
Art.244 Codul Muncii prevede că pe parcursul executării contractului colectiv de muncă, clauzele pot fi modificate, în condițiile legii, opri de câte ori părțile convin acest lucru.
Legea nr.130/1996, republicată, cu privire la contractul colectiv de muncă stabilește la art.31(2) că "modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică în scris organului care le păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților
Între Patronat și Sindicate s-au încheiat mai multe acte adiționale prin care s-a convenit modificarea la nivelul C și nu la nivelul SC SA, iar dintre acestea au fost înregistrate potrivit legii, numai actul adițional din anul 2003 care a adus modificări, dar nu în ceea ce privește art.128.
În privința actelor adiționale la. pe anii 2005, 2006 și 2007, recurenta pârâtă SC SA nu a făcut dovada înregistrării la Direcția de Muncă și Protecție Socială, astfel că toate aceste modificări nu pot avea nici un efect asupra clauzei cuprinse în art.128(5) din 2003 care prevede în mod explicit coeficientul de ierarhizare 1,98.
În privința actului adițional înregistrat la. B sub nr.447/21.01.2005 trebuie făcute următoarele precizări: actul adițional are în calitate de semnatari C și Federația Sindicală.
Chiar luând în considerare actul adițional acesta nu a afectat drepturile pentru salariații SC SA el vizând doar salariații SC SA, sens în care s-a dat art.128(5), următorul conținut: "În cadrul C, salariul de bază minim va fi de 1,98 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat".
Împrejurarea că SNP a fost monitorizată având un statut special în perioada 2003 - 2005, conform OUG nr.79/2001, nu are nici un fel de consecințe juridice, întrucât în cauză nu s-a solicitat obligarea la plata unor drepturi bănești salariale majorate, ci obligarea la plata drepturilor, astfel cum au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă adoptat în anul 2003.
Pe de altă parte prin această ordonanță nu se prevede nerespectarea clauzelor de salarizare din contractul colectiv de muncă, ci o serie de măsuri privind disciplina financiară.
Trebuie arătat faptul că această ordonanță este aplicabilă agenților economici la care statul este acționar majoritar, or în cauză intimata recurentă nu a depus dovezi în legătură cu structura acționariatului, rămânând numai stadiul de susținere și afirmare fără însă a-și proba aspectul invocat.
În legătură cu nr.HG866/2001 (abrogată) dată în aplicarea OUG nr.79/2001, este real că menționează SNP, dar înainte de privatizare.
În fine Hotărârea de Guvern nr.1552/2002 privind aprobarea obiectivelor salariale trimestriale pe anul 2003, pentru agenții economici monitorizați potrivit HG nr.866/2001, se referă exclusiv la anul 2003, ceea ce nu prezintă relevanță în cauză, întrucât pretențiile salariale sunt ulterioare.
O ultimă critică vizează modalitatea de soluționare pe fond a pretenției deduse judecății.
Izvorul pretenției îl reprezintă dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă care dispune:
(1) Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
(2) În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Această dispoziție a fost cuprinsă în contractul colectiv de muncă din anii 2004, 2005 și 2006, la dosarul Tribunalului fiind depuse extrasele din aceste contracte, care fac dovada dreptului pretins.
Dispoziția cuprinsă în alin. 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă nu poate avea decât o singură interpretare și anume că numai pentru anul 2003 aceste suplimente au fost incluse în salariu, nu și pentru ceilalți ani.
Rațiunea unei asemenea prevederi explicite este determinată de intenția comună a semnatarilor de a preîntâmpina pretinderea nejustificată a acestor sume aferente anului 2003, acestea nemaifiind datorate întrucât au fost incluse în salariu.
Argumentația folosită de instanța de fond este conformă cu intenția comună a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Împrejurarea că în anul 2007 Comisia paritară, Federația sindicală și au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 alin. 1 și 2 nu are nici o semnificație juridică întrucât orice modificare a contractului colectiv de muncă se poate face cu respectarea aceleiași proceduri ca la încheierea contractul colectiv de muncă. O asemenea obligație rezultă din dispozițiile art. 31 din Legea nr. 130/1996.
Pe de altă parte, nu a fost adus în fața instanței nici un litigiu având drept scop interpretarea și, pe cale de consecință, modificarea art. 168 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă în discuție, toate aceste demersuri fiind invocate pe cale de apărare prin întâmpinare în fața Tribunalului.
În privința raportului de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de SC SRL invocat de pârâta recurentă trebuie arătat că acesta nu constituie o probă administrată nemijlocit în fața instanței, astfel că reclamantul nu a avut posibilitatea de a propune obiective sau de a formula obiecțiuni, astfel că nu îi sunt opozabile concluziile reținute în raport.
Pe cale de consecință, Curtea găsind toate criticile neîntemeiate va respinge acest recurs având în vedere dispozițiile art. 312.pr.civ.
În baza art.274 cod procedură civilă va fi obligată recurenta la 300 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI DE:
Admite recursul declarat de recurentul - reclamant, cu domiciliul procesual ales în C, Al.Romaniței, nr.6, - Sc.A,.2,.9, împotriva sentinței civile nr. 222/29.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâta la 300 lei cheltuieli de judecată în loc de 200 lei.
Menține restul dispozițiilor.
Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurenta - pârâtă SC SA GRUP - cu sediul în B, sector 1, Calea, nr.239 și SA PRIN ZONA AR - C, Port, 34, județul C, împotriva sentinței civile nr. 222/29.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-.
Obligă recurentul - pârât la 300 lei cheltuieli de judecată în recurs către reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2008.
Ptr. președinte de complet Ptr. judecător - -
- - aflată în aflată în concediu de odihnă,
concediu de odihnă, semnează cf.art.261(2)pr.civ.
semnează cf. art. 261(2) pr.civ. Președintele instanței,
Președintele instanței,
Ptr. judecător - -
aflată în concediu de odihnă,
semnează cf. art. 261(2) pr.civ.
Președintele instanței,
Grefier,
- -
ud fond:;
Red.dec.-jud.-/9.07.2008
- gref. -
4 ex./28.07.2008
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol
