Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 5672/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr- (număr în format vechi 2439/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR. 5672/R/

Ședința publică de la 16 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina

JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol,judecarea cauzei privind recursurile formulate de recurenții Inspectoratul Școlar Județean și Școala cu Clasele I-VIII, împotriva sentinței civile nr.220 din data de 06 februarie 2009, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Primăria - Instituția Primarului, Consiliul Local al Comunei S, având ca obiect -drepturi bănești-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN T și ȘCOALA CU CLASELE I-VIII și intimații, PRIMĂRIA-INSTITUȚIA PRIMARULUI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI S.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, constată că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, motiv pentru care, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentință civilă nr.220 din data de 06 februarie 2009, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admisă cțiunea restrânsă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtele Școală cu Clasele I - VIII S, Inspectoratul Școlar T, Primăria - Instituția Primarului comunei S, și Consiliul Local al comunei S.

Au fost obligați pârâții Școală cu Clasele I - VIII S, Inspectoratul Școlar T, Primăria - Instituția Primarului comunei S și Consiliul Local al comunei S, la plata drepturilor salariale neacordate reclamantei reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte 2 ore săptămânal față de norma didactică aferente perioadei 2005 - 2006, corespunzător timpului efectiv lucrat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, dispozițiile art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997 statuează că, "personalul didactic de predare și instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului", fără să facă distincție între personalul didactic de predare și instruire, personal ce se compune din; educatori, învățători, institutori, profesori, maiștri instructori.

De prevederile acestui text de lege beneficiază doar profesorii.

S-a constatat că potrivit art.3 alin.1 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, așa cum a fost completat și modificat, "personalul didactic cuprinde persoanele din sistemul de învățământ responsabile cu instrucția și educația", iar la art.42 alin.1 se prevede: "Activitățile personalului didactic de predare cuprinde: a) activități didactice de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare, conform planurilor de învățământ".

S-a avut în vedere art.43 care prevede că norma didactică de predare-învățare se stabilește pentru un post de educatoare, un post de învățător (institutor) sau 18 ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul preuniversitar, etc.

S-a considerat că la art.45 alin.1 din legea susmenționată se prevede: "Personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului".

S-a precizat că, din interpretarea sistematică și logică a prevederilor legale menționate mai sus, rezultă fără echivoc, faptul că toate categoriile de personal didactic de predare, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, textele de lege susmenționate, nefăcând nici o distincție între diferitele categorii de personal didactic de predare, îndreptățit la acordarea beneficiului reglementat de art.45 alin.1 din Legea 128/1997 și nu există nici o justificare pentru care prevederile art.45 alin.1 să fie aplicate numai la profesori, câtă vreme art.45 alin.1 se referă la tot personalul didactic.

S-a observat că pârâtele - Școala cu clasele I-VIII S și Inspectoratul Școlar T nu au pus în practică prevederile art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, cu privire la reclamantă, aceasta desfășurându-și activitatea fără a avea norma didactică diminuată cu 2 ore săptămânal în perioada anilor 2005-2006,

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termenul legal, pârâtele Școală cu Clasele I - VIII S, Inspectoratul Școlar.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 și art.3041pr.civ. recurentul Inspectoratul Școlar a arătat că entința este nelegala pentru că prima instanță a făcut aplicarea greșita a legii,respectiv a art. 45 al.1 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic fără a ține seama că Inspectoratul a fost obligat la o dublă plată pentru aceeași activitate prestata, in aceeași norma si unitate de timp.

Recurentul a arătat că, unitatea școlara a procedat legal la reducerea normei didactice a reclamantei in calitate de profesor de matematica cu 2 ore, respectiv norma generală de 18 ore ca profesor a fost redusa la 16 ore pentru care reclamanta a primit salariul integral, astfel cum rezultă din actele înaintate de unitatea școlara, existente la dosarul cauzei.

Instanța motivează ca norma juridică instituita la art. 45 din Statutul personalului didactic se aplica nedisciminator la toate categoriile de personal didactic, educatori, invatatori, institutori, profesori, maiștri instructori.

Motivația este corecta dar este in contradicție cu starea de fapt, reținandu-se eronat faptul că reclamantei ca profesoara in anul școlar 2005 / 2006, an premergător pensionarii nu i s-a aplicat reducerea normei de la 18 ore la 16 ore.

La rândul său,prin recursul formulat, recurenta Școala cu Clasele I- VIII S,a arătat că prima instanță nu a avut în vedere faptul că în realitate intimata nu a efectuat ore în plus, ci a lucrat 16 ore în loc de 18, fapt dovedit de Statul de Funcții și Statele de plată existente pentru perioada anilor 2004-2005 și 2005-2006,din care reiese clar aceasta,astfel că pe cale de consecință, recurenta a respectat prevederile art. 45 ale Legii nr. 128/1997.

Intimata Mara a fost încadrată la Școala cu Clasele I - VIII S ,ca profesor titular, pe catedra de matematica, din anul 2001, și a beneficiat de prevederile articolului 45(1) din Legea 128/1997,prin reducerea normei didactice de la 18 ore la 16 ore ca urmare a obținerii gradului didactic I,și a vechimii de peste 25 de ani.

Din statele de funcții si statele de plata anexate în copie existente in unitatea școlara, in perioada 2004-2005 și 2005-2006, reiese ca intimata a fost încadrata cu un număr de 16 ore din norma de baza și un număr de 3 ore pe săptămâna peste norma de baza, ore ce au fost plătite in regim de plată cu ora, conform Ordinului 1350/2007.

Pentru cele 16 ore reprezentând norma întreagă(un post), intimatei nu i s-a diminuat salariul, salariul de încadrare fiind cel din grilele de salarizare anexate în copie, aferente perioadei respective si legislației in vigoare, cele 3 ore fiind plătite în regimul plății cu ora, in perioadele in care au fost efectuate,excluzând vacanțele.

Recurenta a mai invocat dispozițiile rt.42.al.1 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic, rt.43. și art.45.al.1 al aceluiași text de lege.

La dosarul cauzei au fost depuse ca acte noi în recurs, statele de funcții si statele de plata în copie din perioada 2004-2005 și 2005-2006,și grilele de salarizare în copie, aferente perioadei respective.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:

Astfel,după cum rezultă din înscrierile carnetului de muncă coroborate cu contractul individual de muncă aflate la filele 30-43 din dosarul primei instanțe, intimata a fost încadrata la Școala cu Clasele I - VIII S,ca profesor titular în perioada anilor 2005 - 2006,perioadă pentru care prin acțiunea introductivă de instanță a solicitat obligarea recurentelor la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte 2 ore săptămânal față de norma didactică.

Este adevărat că potrivit dispozițiilor art.42. al.1, rt.43. și art.45.al.1 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic,ce au fost corect interpretate sistematic și logic de către prima instanță că toate categoriile de personal didactic de predare, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, însă în perioada de referință,astfel cum au făcut dovada recurentele în calitate de angajatori cu statele de funcții și statele de plata aferente perioadei 2004-2005 și 2005-2006,ca acte noi în recurs, intimata a beneficiat de prevederile art. 45 al.1 din Legea 128/1997,prin reducerea normei didactice de la 18 ore la 16 ore ca urmare gradului didactic deținut,și a vechimii sale de peste 25 de ani precum și a faptului că orele săptămânale lucrate peste norma redusă, i-au fost plătite in regim de plată cu ora, conform Ordinului 1350/2007.

Pentru aceste considerente văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursurile, va modifica, în tot, sentința în sensul că, va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de recurenții Inspectoratul Școlar Județean și Școala cu Clasele I-VIII, împotriva sentinței civile nr.220 din data de 06 februarie 2009, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Primăria - Instituția Primarului, Consiliul Local al Comunei S.

Modifică, în tot, sentința în sensul că:

Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtele Școală cu Clasele I - VIII S, Inspectoratul Școlar T, Primăria - Instituția Primarului comunei S, și Consiliul Local al comunei S.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

21.10.2009

Jud. fond:;

Președinte:Bodea Adela Cosmina
Judecători:Bodea Adela Cosmina, Scrob Bianca Antoaneta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 5672/2009. Curtea de Apel Bucuresti