Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 5683/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR- ( număr în format vechi 4322/2009 )
DECIZIA CIVILĂ NR.5683/R/
Ședința publică de la 16 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol, judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenta - "" SA - membru GRUP, împotriva încheierii de ședință din data de 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect-drepturi bănești-.
La apelul nominal făcut în ședința publică pentru recurenta - "" SA - membru GRUP, a răspuns apărător ales,avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 15 octombrie 2009 emisă de Baroul București -Cabinet Individual, lipsă fiind intimatul
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentei, pune concluzii de admitere a recursului, modificarea în tot a încheierii recurate,în sensul de a dispune suspendarea cauzei și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată.
Curtea, în temeiul disp.art.150 Cod procedură civilă,declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003 - Codul muncii.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că atura juridică a prezentei cauze este de dreptul muncii, iar art.284 alin.2 din Legea nr.53/2003, prevede că, în conflictele de muncă, cererile sunt adresate instanței competente în a cărei circumscripție își au domiciliul, reședința sau, după caz, sediul, reclamantul.
S-a considerat că dispozițiile art.72 din Legea nr.168/1999, care stabileau competența instanței de la sediul unității, au fost abrogate în temeiul dispozițiilor art.298 alin.2 - ultima liniuță - coroborat cu art.284 alin.2 din Legea nr.53 din 1 martie 2003 - Codul muncii.
Verificând, conform art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992, republicată, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate stabilite în art.1,2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată neîndeplinirea condiției care impune ca, de dispoziția legală criticată să depindă soluționarea cauzei.
Astfel, critica de neconstituționalitate a art.298 alin.2 - ultima liniuță - din Codul muncii, privește exclusiv împrejurarea că, deși acestea nu pot modifica prevederile legale referitoare la competența teritorială cuprinse în Legea nr.168/1999, lege specială, totuși excepția de necompetență teritorială invocată în prezenta cauză a primit o soluționare în temeiul prevederilor sale.
S-a constatat că, dat fiind faptul că dreptul dedus judecății nu este guvernat de normele de competență, se apreciază că modalitatea de soluționare a excepției de necompetență teritorială nu aduce atingere soluționării litigiului legat de fondul cauzei, excepția de necompetență fiind o excepție de procedură, față de denumirea secțiunii în care Codul tratează această problemă.
Pe de altă parte, prin invocarea acestei excepții nu se critică prevederea legală, ci se pune în discuție modul de aplicare în timp a unor norme de lege precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, ceea ce este altceva decât constituționalitatea sa, decurgând din conformitatea cu dispozițiile constituționale.
De fapt, prin invocarea unei pretinse neconcordanțe a dispozițiile art.298 alin.2- ultima liniuță - din Legea nr.53/2003 cu dispozițiile constituționale; pârâta a urmărit confirmarea interpretării că, în măsura în care în cuprinsul acestora nu se precizează în mod expres abrogarea dispozițiilor art.72 din Legea nr.168/1999, acestea ar fi în vigoare.
Cele expuse, susțin concluzia că excepția nu vizează neconstituționalitatea art.298 alin.2 - ultima liniuță - din Legea nr.53/2003, ci modul de aplicare al acestuia, problemă ce intra în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.
S-a precizat că, susținerile potrivit cărora prevederile criticate ar fi contrare dispozițiilor art.6, privind dreptul la un proces echitabil, din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu pot fi primite, acestea fiind infirmate chiar de existența prezentei cauze în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.
S-a avut în vedere că, textul procedural nu încalcă nici o dispoziție constituțională, pârâta având posibilitatea să-și valorifice drepturile în fața instanței de la domiciliul reclamantului în același mod ca și în situația în care cauza ar fi judecată de instanța în circumscripția căreia se află sediul său.
S-a observat că, împrejurarea că instanțe de același grad asupra aceleiași chestiuni au pronunțat hotărâri diferite nu aduce atingerea vreunei norme constituționale, în sistemul nostru de drept recunoscându-se valența de izvor de drept doar deciziilor pronunțate în recursurile în interesul legii.
Tot astfel, faptul că prin art.249 Codul muncii se prevede că "procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială", nu susține concluzia că dispozițiile art.72 din Legea nr.168/1999 ar fi în vigoare și prin urmare, în cazul dedus judecății ar exista două dispoziții legale cu același obiect, respectiv art.72 din Legea nr.168/1999 și art.284 alin.2 din Codul muncii, întrucât din corelarea acestora cu prevederile art.71 și 82 din Legea nr.168/1999, art.2 pct.1 lit.1c Cod Penal, art.248 Codul muncii și art.298 din același cod referitoare la abrogarea unor legi și a oricăror altor dispoziții contrare, este evident că vizează competența materială a instanțelor judecătorești în soluționarea conflictelor de muncă.
S-a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art.2 al.3 Legea nr.47/1992, republicată, potrivit căruia "Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de aplicare și interpretare a legii, ci, numai asupra înțelesului său, contrar Constituției".
Împotriva încheierii, a declarat recurs pârâta - SA - membru, criticând această soluție pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a respins greșit cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită și a încălcat dispozițiile art.29 din Legea nr.47/1992.
Recurenta a enunțat prevederile art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și a susținut că excepția de neconstituționalitate este admisibilă, întrucât a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești, are ca obiect prevederi legale cuprinse în lege, ce au legătura cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate neconstituționale anterior.
În motivarea excepției, recurenta a arătat că potrivit art.72 din Legea nr.168/1999, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea și că în egală măsură, dispozițiile art.284 din Codul muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, în sensul că, litigiile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul.
S-a mai arătat că astfel coexistă două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă sau absolută atrage nulitatea hotărârii, iar pentru a stabili această competență intră în concurs Codul muncii, dreptul comun în materie cu Legea nr.168/1999, legea specială.
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun; principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării; principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o norma nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/ tehnica legislativă.
Potrivit prevederilor art.73 din Constituția României, revizuită, s-a arătat că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială se reglementează prin lege organică și că din acest punct de vedere Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, este o lege organică specială, iar Legea nr.53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este o lege organică dacă forumul a fost cel prevăzut în art.74 din Constituție pentru astfel de reguli și reprezintă dreptul comun. Față de împrejurarea că, prin Codul muncii sunt reglementate în mod general toate aspectele care țin de raporturile de muncă, sindicate, patronate și protecție socială, în timp ce prin Legea nr. 168/1999 este reglementată procedura de soluționare a conflictele de muncă, cea din urmă este o normă specială în raport cu Codul muncii.
Pornind de la premisa că ambele legi sunt legi organice și au forță juridică egală, recurenta a susținut că trebuie verificat dacă Legea nr.168/1999 mai este în vigoare, deoarece prin prevederile art.298 alin.2 din Codul muncii, sunt identificate și marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial, iar ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contrare".
Astfel, ultima liniuță din art.298 a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădită neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești.
De asemenea, s-a mai arătat că motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale mai sus menționate, au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, deoarece acestea trebuie să fie coerente și să evite paralelismul legislativ, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, de a evita o jurisprudență neunitară.
S-a precizat că după intrarea în vigoare a Legii nr.24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, întrucât prin dispozițiile art.62 și art.63 din Legea nr.24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă; iar prin art.15 din același act normativ, s-a statuat că, în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative, iar pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere.
S-a adăugat că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente, în aplicarea principiului efectivității juridice (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Unedic Franței, 20153/04,18 decembrie 2008), să evite paralalelismul legislativ (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Katz România, no. 29739/03), să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă în sensul de a evita o jurisprudența neuniformă (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Santos Pinto vs. Portugalia, 39005/04, 20 mai 2008). Soluțiile total diferite pronunțate de aceeași instanța (curte de apel) asupra aceleași chestiuni Ce încalcă articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-au invocat prevederile art.1 alin.4 și 5 din Constituția României prin care se arată că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, dat fiind faptul că textul constituțional nu stabilește în mod expres destinatarii acestor norme, dar din modalitatea de exprimare a legiuitorului constituant, respectiv din poziția acestui articol, se poate deduce cu ușurință cine sunt aceștia, respectiv atât persoanele fizice și juridice cât și autoritățile publice implicate în procesul de legiferare; s-au mai invocat și dispozițiile art.73 alin.3 și art.79 alin.1 din Constituția României.
În consecință, recurenta a susținut că prevederile Codului muncii (art.298 alin.2 ultima liniuță), nu pot modifica implicit dispozițiile cuprinse în Legea nr.168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
Examinând încheierea atacată, prin prisma criticilor invocate, Curtea constată următoarele:
Potrivit art.29 din Legea nr.47/1992 republicată:
(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare.
(5) Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă.
(6) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin.1, (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.
Din interpretarea textului de lege mai sus menționat, rezultă împrejurarea că pentru a face obiectul sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate prevederile legale pretinse neconstituționale trebuie să aibă legătură cu obiectul cauzei.
În speță, prima instanță contrar susținerilor recurentei ce apar ca nefondate, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 republicată, câtă vreme obiectul cauzei îl constituie modul de interpretare și aplicabilitatea în cauză, a dispozițiilor art.168 alin.2 ale Contractelor colective de muncă aferente anilor 2004-2007, încheiate la nivelul societății, cu referire la primelor de Paște și de crăciun, pretins cuvenite intimatei-reclamante; chiar dacă recurenta a invocat în fața primei instanțe excepția necompetenței teritoriale a acesteia raportat la dispozițiile art.72 din Legea nr.168/1999, modul de soluționare a acestei excepții nu antamează fondul litigiului dedus judecății prin care se pune în discuție interpretarea sus-menționatelor dispoziții ale Contractelor colective de muncă.
Mai mult, Curtea reține că, în cauză, prin motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2, ultima liniuță din Codul muncii actual, recurenta invocă de fapt modul de aplicare în timp a unor norme legale succesive raportându-se inclusiv la normele de tehnică legislativă reglementate de dispozițiile Legii nr.24/2000, iar această împrejurare nu are legătură cu fondul litigiului în discuție.
Totodată, prin Decizia nr.1005 din 07.07.2009, pronunțată de Curtea Constituțională, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii, reținându-se că toate aspectele invocate, ce țin de modul de aplicare a legii și de stabilirea unei interpretări unitare a actelor normative, nu intră în competența instanței de contencios constituțional, așa cum aceasta este reglementată de Legea fundamentală și de Legea nr.47/1992, ci a instanțelor de judecată, respectiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție, așa cum prevăd dispozițiile art.126 alin.1 și 3 din Constituție care statuează că: "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", [.], " Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale."
De asemenea, Curtea Constituțională a mai reținut că atribuțiile sale privind analiza conformității unor texte de lege cu Constituția nu se pot extinde și asupra aspectelor ce țin de respectarea normelor de tehnică legislativă, atât timp cât aceste norme nu au relevanță în plan constituțional.
Cum deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, în temeiul art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - "" SA - membru GRUP, împotriva încheierii de ședință din data de 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
20.10.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Scrob Bianca Antoaneta
