Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 5692/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR- ( număr în format vechi 5222/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.5692/R/
Ședința publică de la 16 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol,judecarea cauzei privind recursul formulat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.4540 din data de 27 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul și intimații MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI,PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA,CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, constată că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, motiv pentru care, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4540 din data de 27 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost respinsă cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe Lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Prahova și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această hotărâre, în raport dispozițiile deciziei nr.821/2008 a Curții Constituționale, art.5 din Codul muncii și art.2 din OG nr.137/2000, prima instanță a reținut că potrivit art.5 alin.2 și alin.4 din Codul muncii sunt nominalizate criteriile fata de care se poate invoca discriminarea. Reclamantul prin cererea de chemare în judecată precizată nu a invocat nici unul din aceste criterii. Reclamantul face parte din categoria procurorilor ce își desfășoară activitatea la parchetul de pe lângă o judecătorie și primește indemnizația cât și celelalte sporuri potrivit coeficientului de multiplicare corespunzător încadrării. Atât Direcția Națională Anticorupție cât și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt structuri specializate în cadrul Inaltei Curți de Casație și Justiție. Procurorii ce sunt încadrați la aceste instituții sunt salarizați conform coeficientului de multiplicare aplicabil conform art.3 din OUG nr.27/2006. Rezultă că este neîntemeiată susținerea reclamantului că a fost salarizat în mod discriminatoriu fată de categoria procurorilor încadrați la Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Diferența de tratament devine discriminatorie când se induc distincții între situații analoge sau comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Cele două categorii de procurori primesc indemnizații diferențiate ca urmare a aplicării coeficientului de multiplicare în raport de criteriile prevăzute imperativ de art.3 alin.1 din OUG nr. 27/2006.
S-a arătat că prin decizia nr.821/2008 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11 și art.27 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale, iar în motivarea deciziei se arată că instanțele judecătorești nu au competența de a reține încălcarea principiului egalității de tratament în fața legii prin examinarea și cenzurarea soluțiilor cuprinse în legi și ordonanțe.
Împotriva acest hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.4, 7 și 9 și art.3041pr.civ. recurentul a arătat că instanța de fond a respins în mod greșit acțiunea ca neîntemeiată, invocând motive străine de natura pricinii, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit al acestuia și aplicând în mod greșit legea.
Totodată, instanța a admis în mod greșit excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, excepție ridicată de reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice, cererea fiind formulată atât de reclamant cât și de pârâta Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Mai arata recurentul ca normele europene invocate de noi se aplică cu prioritate față de cele din dreptul intern și a dat o interpretare de aplicare retroactivă a deciziei nr. 821/2008 a Curții Constituționale.
Precizeaza recurentul ca prin Hotărârea nr. 185 din 22.07.2005 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că prevederile art. 28 alin. 4 din.OUG nr. 24/2004, modificată prin Legea nr. 601/2004, și ale art. 24 din nr. 508/2004 au instituit o discriminare directă între majoritatea magistraților procurori și judecători, pe de o parte, și magistrații procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție () și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (),pe de altă parte. Legalitatea acestei hotărâri a fost recunoscută și prin Decizia nr. VI din 15.01.2007 pronunțată de Inalta C de Casație și Justiție în Secțiile Unite, publicată în Of. nr. 327 din 15.05.2007, cu prilejul soluționării recursului în interesul legii, declarat tocmai de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, referitor la aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. 1 din.OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și ale dispozițiilor art. 28 alin. 4 din.OUG nr. 43/2002, modificată prin.OUG nr. 24/2004, modificată și aprobată la rândul ei prin nr. 601/2004, decizie care, potrivit art. 329 alin. ultim cod. proc. civilă, este obligatorie pentru instanțele de judecată.
Arata recurentul ca nu s-a ținut cont că în cazul procurorilor din și a fost în mod privilegiat eliminată corelația obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă. chiar dacă nu au vechimea minimă corespunzătoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani. Practic, ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al Parchetului de pe lângă. cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele, nemairespectându-se criteriile de tratament egal în salarizare, deoarece procurorilor din cadrul și li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă. cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesară acestui nivel.
Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin OUG nr. 27/2006, este pus în imposibilitate, în mod discriminatoriu, de a beneficia de această salarizare majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul Parchetului de pe lângă. dar în același timp, pentru alte persoane (procurorii din cadrul și ) se recunoaște această salarizare majorată, deși acestora nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
Pe de altă parte, și sunt persoane juridice distincte, iar Parchetul de pe lângă este o altă unitate cu altă personalitate juridică distinctă, deci este vorba de instituții diferite conform art. 1 din OUG nr. 43/2002 și art. 1 din nr. 508/2004.
procurorilor și la aceste structuri este doar temporară, conform art.87 alin. 9 și art. 75 alin. 11 din nr. 304/2004, deci acești procurori nici nu dispun în mod real și definitiv de gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă
Rezultă în mod evident faptul că, în realitate, salarizarea procurorilor din și are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate (urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată), iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, deoarece acest din urmă criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, și anume: vechimea minimă necesară posibilității de a accede la respectivul nivel al instanței sau parchetului și, implicit, la nivelul corespunzător de salarizare; numirea efectivă și reală în aparatul propriu al instanței sau parchetului respectiv; numirea reală și definitivă în instanța sau parchetul de nivelul respectiv, cu păstrarea definitivă a gradului profesional corespunzător nivelului.
Apreciaza recurentul că este discriminat în sensul art. 2 alin. 1 - 3, art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât i este refuzată asimilarea salarizării sub pretextul apartenenței la o anumită categorie socio-profesională și sub cel al locului de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), criterii declarate în mod expres de lege ca fiind discriminatorii (art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Existența discriminării directe rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. I lit.a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003, Codul muncii (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salariată, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin.l, art. 53 și art. 41 din Constituția României (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art. 2 al. 1 G nr. 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin. 3 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Or, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio -profesională și locul de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), criterii de diferențiere injustă a personalului salarizat în baza G nr. 27/2006 și cu vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, față de procurorii și CO.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță eacordarea salarizării solicitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece procurorii și CO. nu primesc salarizarea superioară (prin asimilare) pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că salarizarea acestora este asimilată, în mod arbitrar, cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, asimilare care are la bază criteriul naturii cauzelor instrumentate.
In drept, recursul se intemeiaza pe disp. art. 299 și urm. pr.civ. ale art. 291 din Codul muncii, art. 80 și urm. din Legea nr. 168/1999.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Recurentul invoca existenta unei discriminari in raport de procurorii care isi desfasoara activitatea in cadrul DNA si DIICOT in ceea ce priveste nivelul de salarizare.
Curtea retine ca potrivit art. 2 din OG. Nr. 137/2000 "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. -. Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare".
In mod corect tribunalul a considerat ca nu sunt indeplinite conditiile existentei discriminarii, intrucat stabilirea unui coeficient de multiplicare diferentiat este justificata in mod obiectiv in raport de functia pe care salariatul o detine.
Este de competenta legiuitorului sa stabileasca un nivel de salarizare diferit pentru functii diferite si sa asimilieze anumite functii cu altele din punctul de vedere al salarizarii plecand de la specificul sarcinilor de serviciu.
Cum recurentul nu isi desfasoara activitatea in una din structurile sau DIICOT, nu poate beneficia de nivelul de salarizare corespunzator acestor functii, existenta discriminarii presupunand ca persoanele sa se afle in situatii comparabile.
Cat priveste solutionarea cererii de chemare in garantie a Statului R prin Ministerul Finantelor Publice, respinsa de prima instanta ca inadmisibila, Curtea retine ca nu sunt intemeiate criticile recurentului. In acest sens, avem in vedere ca potrivit art. 60 Cpc. partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire. Or, intre recurent si chematul in garantie nu exista un raport juridic ce ar putea sa fundamenteze cererea recurentului impotriva Ministerului Finantelor Publice, reprezentant al Statului R, in vederea alocarii de fonduri pentru efectuarea de plati. Astfel de raporturi juridice nu exista nici intre Ministerul Public si Ministerul Finantelor Publice in conditiile in care potrivit dispozițiilor nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice in temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se incadreaza obligația de plata respectiva, ordonatorii principali de credite bugetare avand obligația de a lua masurile ce se impun pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Celelalte critici ale recurentului referitoare la erorile din sentinta recurata pot fi indreptate potrivit art. 281 Cpc. fiind simple erori materiale, iar nu greseli de judecata susceptibile sa fie indreptate pe calea recursului.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu opinie majoritară:
Respinge recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.4540 din data de 27 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
04.11.2009
Jud. fond:,
Cu opinie separată a d-nei judecător, în sensul sesizării Curții Constituționale, din oficiu, cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.75, alin.4 și 5 din Legea nr.303/2004 și art.11 alin.1 din OUG nr.22/2006.
Astfel, potrivit prevederilor art.75 alin.4 și 5 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară și art.11 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006, pentru a fi numiți la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop, interviu la care poate participa orice procuror care îndeplinește condițiile anterior menționate (art. art.75 alin.4 și 5 din Legea nr.304/2004).
De asemenea, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. 6 - 13 de la lit. A din anexa G nr.27/2006, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii, respectiv cu indemnizațiile judecătorilor, procurorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, beneficiind de aceiași coeficienți de multiplicare.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006, a fost reglementată în mod unitar salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Cercetând sistemul de salarizare instituit prin actul normativ sus menționat, se remarcă faptul că, potrivit art.3 alin.1 din Ordonanță, salarizarea personalului prevăzut de acest act normativ a fost stabilită în raport: cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură (noțiune definită de art.86 din Legea nr.303/2004), toate aceste criterii, care sunt interdependente și se intercondiționează reciproc, reflectându-se în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa Ordonanței.
Astfel, criteriul unei anumite vechimi în magistratură reprezintă condiția "sine qua non" pentru promovarea sau numirea într-o funcție judiciară la o instanță sau la un parchet de un anumit nivel.
Totuși, în cazul procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a fost în mod privilegiat eliminată corelația obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă cerută pentru promovarea la această instanță de 8 ani (prevăzută de art.44 alin.l lit.c din Legea nr. 303/2004), corespunzătoare acestui nivel, cerându-li-se o vechime de doar 6 ani (potrivit art.75 alin.4 din Legea nr.304/2004).
Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele, acesta fiind potrivit susținerilor recurentului discriminatoriu,deoarece nu sunt respectate criteriile de tratament egal în salarizare, deoarece procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesară acestui nivel.
Din acest motiv,susține recurentul, restul personalului salarizat prin Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.27/2006, este pus în imposibilitatea de a beneficia de această salarizare majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp, altor persoane (procurorii din cadrul și ) li se recunoaște această salarizare majorată, deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
În condițiile în care recurentul invocă faptul că salarizarea procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este discriminatorie în raport cu cea personalului salarizat în baza OUG nr.27/2006, care are aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurilor din cadrul Direcției,și se susține că, prin dispozițiile art.75 alin.4 și 5 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară și art.11 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006, sunt încălcate prevederile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, care statuează că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, iar prin decizia nr.819/3.07.2008 a Curții Constituționale s-a statuat că "prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciare sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", apreciez că singura îndrituită să se pronunțe asupra respectării principiului constituțional al nediscriminării, raportat la cele două texte de lege criticate este Curtea Constituțională.
În consecință,Curtea Constituțională apreciind că un asemenea înțeles al dispozițiilor G nr.137/2000, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat de Constituția României,atunci când - ca în speța de față - părțile invocă drept temei al pretențiilor lor discriminarea săvârșită de legiuitor în procesul de reglementare legislativă instanța are obligația de a sesiza Curtea Constituțională pentru ca aceasta să aprecieze asupra conformității dispozițiilor normative pretins discriminatorii cu cele ale art.16 alin.1 și 2 din Constituția României.
JUDECĂTOR
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Scrob Bianca Antoaneta
