Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 5685/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR- ( număr în format vechi 4376/2009 )
DECIZIA CIVILĂ NR.5685/R/
Ședința publică de la 16 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol,judecarea cauzei privind recursurile formulate de recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.3594 din data de 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect - drepturi bănești, spor de 15%-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimații, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMABATEREA DISCRIMINĂRII.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, constată că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, motiv pentru care, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3594 din data de 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocata de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinare, a fost respinsă excepția necompetentei materiale a instanței în soluționarea cauzei, invocată de către același pârât prin întâmpinare, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice (Ministerul Finanțelor Publice) invocată din oficiu de către instanță și a fost respinsă acțiunea promovată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Prin aceeași sentință, a fost admisă acțiunea promovată de către reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, au fost obligați pârâții Ia calcularea și plata către reclamant a drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% aplicat Ia indemnizația brută lunară, începând cu data de 30.01.2006 și în continuare, până la încetarea calității de magistrat a reclamantului, la plata sumelor astfel determinate, actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului și până Ia executarea efectivă, precum și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului. A fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a fost obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantului.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul are calitatea de magistrat, funcționând în cadrul Parchetului de pe lângăa Judecătoria sectorului 4 B începând de Ia data de 05.04.2004, așa cum rezulta din carnetul de munca.
privind acordarea sporului de confidențialitate de 15% in raport de dispozițiile art. 3 din OG nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar si funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare naționala, ordine publica si siguranța naționala, aprobata cu modificări prin Legea nr. 444/2006, art. 15 din OG nr. 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici pana la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale funcționarilor publici, precum si creșterile salariale care se acorda acestora in anul 2007, aprobata cu modificări prin Legea nr. 232/2007, art. 20 alin 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea si sancționarea spălării banilor precum si pentru instituirea unor masuri pentru prevenire si combatere a finanțării actelor de terorism modificata si completata si ale art. 13 din OUG 57/2000 privind salarizarea personalului CNSAS, precum si indemnizațiile si celelalte drepturi ale membrilor Colegiului Consiliului, modificata prin OG nr. 9/2000, a fost tranșata de către Înalta Curte de Casație si justiție prin Decizia nr. 46/15.12.2008 data in interesul legii.
Prin aceasta decizie, s-a stabilit ca in interpretarea si aplicarea unitara a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, republicata cu modificările si completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1 si 2 din Codul d eontologic al magistraților si a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, modificata si completata, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația bruta lunara, respectiv la salariul de baza brut lunar.
Avându-se in vedere aceasta decizie precum si dispozițiile art.329 alin. 3 din pr.civ. conform cărora dezlegarea data problemelor de drept judecate in cadrul recursului in interesul legii este obligatorie pentru instanțe, s-a apreciat ca acțiunea promovata de către reclamant este întemeiată.
Sporul de confidențialitate solicitat de către reclamant și care se calculează la indemnizația bruta lunara reprezintă un venit apartenent remunerației lunare, iar acesta este un drept care se circumscrie, in caz de încălcare, normelor legale cuprinse in art. 284 din raportat Ia art. 2 alin 1 litera c Pr.Civ.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Finanțelor Publice, invocata din oficiu, instanța a reținut că reclamanții nu se afla in raporturi juridice de munca cu aceasta autoritate publica. Prezenta cauza reprezintă un conflict de munca asa cum este acesta definit de art. 281 din, iar parti in conflictul de munca nu pot fi decât salariatul si angajatorul. In consecința, instanța va respinge acțiunea promovata in contradictoriu cu acest parat.
De asemenea, acțiunea a fost admisă în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, deoarece aceștia reprezentând ordonatorii primar, secundar si terțiar de credite, cu atribuții concrete in gestionarea fondurilor bănești si plata drepturilor salariale către reclamant.
S-a constatat că pârâții au fost obligați la plata drepturilor salariale, sumele determinate urmând a fi reactualizate cu indicele de inflație, o atare dispoziție se impunea întrucât prin nerecunoașterea si neplata sporului in discuție reclamantul a încercat un prejudiciu material ce necesita reparație, indicele de inflație reprezentând un calcul matematic aplicabil in cazul unui fenomen specific economiei de piața si prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați in circulație si care trebuie sa fie astfel aduși Ia actuala lor putere de cumpărare.
Cum drepturile bănești cuvenite magistraților sunt suportate de Ia bugetul de stat iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în calitate de principal ordonator de credite al bugetului pus Ia dispoziție de câtre Ministerul Finanțelor Publice, minister care are funcția de reglementare si sinteza prin elaborarea cadrului normativ si instituțional necesar realizării obiectivelor strategice in domeniul finanțelor publice, elaborând si implementând politica bugetara si fiscala Guvernului, administrând veniturile statului, cu control financiar public intern, care analizează Ia nivelul instituțiilor publice modul de utilizare/administrare a fondurilor si patrimoniului public, prezentând Guvernului spre dezbatere si aprobare proiecte de acte normative care sa conducă Ia îmbunătățirea procesului de programare si execuție bugetara si care aproba prin delegare de competente anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite bugetare, atribuție pe care urmează sa o exercite si in ceea ce privește rectificările bugetare asupra drepturilor salariale rezulte din situația de discriminare. Astfel, se poate retine ca paratul are un rol decisiv, stabilit prin propria lege de organizare si funcționare, cu privire la plata despăgubirilor rezultate din discriminare, delegarea sa de competenta urmând sa acționeze asupra aprobării anexelor la bugetele ordonatorilor principali de credite bugetare, in speța, Ministerul Public.
De altfel, in exercitarea atribuțiilor sale colaborează cu celelalte ministere si organe de specialitate din subordinea Guvernului, cu autoritățile publice si celelalte organisme in vederea realizării obiectivelor strategice bugetare.
S-a considerat că, urmează ca pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești cuvenite reclamanților reținându-se atribuția acestui pârât de coordonare a acțiunilor care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire Ia sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, stabilite prin Legea 500/2002cu modificările si completările la zi, inclusiv cele aduse prin HG nr.406/2009.
Împotriva acest hotărâri a declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.4, 7 și 9 și art.3041pr.civ. recurentul Ministerul Finanțelor Publice a arătat că pârâtul Ministerul Publica chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice într-o acțiune ce are ca obiect achitarea drepturilor de natura salarială de către pârât, în favoarea reclamantului, între acesta și pârâți existând raporturi de serviciu. Insă, la ponunțarea unei hotărâri judecătorești într-o astfel de cauză, trebuie avută în vedere procedura bugetară reglementată de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, respectiv faptul că decizia finală privind conținutul bugetului nu aparține Ministerului Finanțelor Publice ci Parlamentului României.
În susținerea acestei dispoziții legale, art.5 lit.e) din nr.HG34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice prevede că "în îndeplinirea atribuțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să refuze cererile de finanțare de la bugetul de stat, de suplimentare și de virare a creditelor bugetare, în cazurile în care acestea nu îndeplinesc condițiile legale sau se abat de la reglementările în vigoare".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.6 din Legea nr.500/2002, "Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu până la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleași proceduri ca si legilor bugetare anuale inițiale, cu excepția termenelor din calendarul bugetar."
Din coroborarea dispozițiilor legale invocate mai sus, rezultă că responsabilitatea Ministerului Finanțelor Publice privește numai faza de proiect bugetar.
Totodată, Ministerul Finanțelor Publice nu are încheiate nici un fel de raporturi juridice, sau de altă natura obligațională, nici cu reclamantul și nici cu pârâtul, care ar fi fost de natură să justifice chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Arata recurentul ca Ministerul Public are calitatea de ordonator principal de credite pentru reclamant.
Faptul ca instituția gestionează bugetul de stat, nu îi conferă acesteia dreptul de a încălca legea finanțelor publice, prin alocări de fonduri din diverse capitole bugetare. Aceasta este și rațiunea pentru care la alin.(1) lit.e) din HG nr.34/2009 se prevede ca "în îndeplinirea atribuțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să refuze cererile de finanțare de la bugetul de stat, de suplimentare și de virare a creditelor bugetare, în cazurile în care acestea nu îndeplinesc condițiile legale sau se abat de la reglementările în vigoare".
Insa, Ministerul Finanțelor Publice nu este și nu a fost ordonator principal de credite pentru reclamant, ci Ministerul Public, instituție cu personalitate juridică și cu buget propriu, aprobat prin legea bugetului de stat, are calitatea de ordonator principal de credite bugetare. Ministerul Finanțelor Publice răspunde doar de elaborarea proiectului bugetului de stat, respectând procedura reglementată de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Pe de altă parte, neacordarea de către ordonatorii principali de credite, care, potrivit legii, elaborează propriile lor bugete, a drepturilor salariale cuvenite celor ce lucrează în instituțiile finanțate de la bugetul de stat, în speță, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca ordonator principal de credite, Parchetul de pe Lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI ca ordonator secundar de credite și Parchetul de pe lângă Tribunalul București ca ordonator terțiar de credite, nu poate atrage răspunderea Ministerului Finanțelor Publice.
Art. 60 - 63 din Cod Procedură Civilă, pe care și-a întemeiat pârâtul cererea de chemare în garante, nu pot fi aplicabile în cauză, deoarece aceste dispoziții legale prevăd obligația chematului în garanție să garanteze pretențiile deduse judecății sau să despăgubească pe cel chemat în judecată. Insă, așa cum am arătat, în prezenta cauza, Ministerul Finanțelor Publice nu are nici o obligație legală, contractuală sau convențională fată de Ministerul Public.
În drept, recursul se întemeiaza pe dispozițiile art. 304 pct.4, 7, 9 și art. 3041.Civilă, Legea 500/2002, Constituția României, nr.HG34/2009.
Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul său, a arătat că prin Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale, publicată în Of nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11, precum și dispozițiile art.27 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 sunt neconstitutionale.
Curtea Constituțională a reținut că - deși actul normativ criticat în ansamblul său nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor - totuși s-a constatat că unele dispoziții ale acestei ordonanțe și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia în cauzele în care au fost ridicate excepții sau în cauze similare, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
De asemenea, s-a reținut că prevederile art. 2 alin. 3 din aceeași ordonanță caracterizează ca fiind discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de altele, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor dispoziții, ceea ce poate fi înțeles în sensul că se referă și la acte normative cu putere de lege cum sunt cele adoptate de Parlament sau ordonanțele Guvernului, iar dispozițiile art. 27 din acest act normativ instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței judecătorești restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, ceea ce poate fi interpretat de către instanțe (așa cum de altfel s-a și întâmplat) în sensul că acestea au competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept și să instituie ea o normă nediscriminatorie.
Apreciaza recurentul ca instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative -respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive -reprezentate de Guvern. Acordarea acestor drepturi salariate reprezintă o ingerință gravă a instanței judecătorești în atribuțiile puterii legiuitoare și executive și, în consecință, o încălcare a dispozițiilor constituționale privind separația între puterile statului.
Apreciaza că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a magistraților, acțiunea reclamantului fiind nefondată. Instanța de fond a dispus în mod nelegal admiterea acestui capăt de cerere, adăugând astfel la legea specială de salarizare a magistraților. Astfel, prin acordarea sporului de confidențialitate reclamantului în considerarea faptului că a fost discriminat de prevederile Legii nr. 446/2006 și ale Legii nr. 230/2005 - privind modificarea și completarea Legii nr. 656/2002 - pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, s-a procedat la adăugarea la textul G nr. 27/2006, rep. Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și G nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, schimbându-se în acest fel sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor.
Discriminarea invocată de reclamant și reținută de instanța de fond în raport de alte categorii de personal este utilizată printr-un raționament juridic speculativ, neputând exista nici un fel de discriminare decât în condițiile în care, în sfera acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ, două persoane aflate în aceeași situație și în aceleași circumstanțe primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută de argumente obiective.
Or, în cazul de față lipsește orice dispoziție imperativă cuprinsă într-o normă privind acordarea sporului de confidențialitate de 15% magistraților, în schimb există o diferențiere radicală între veniturile nete lunare ale reclamantului și veniturile nete lunare ale altor funcționari care beneficiază de acest spor. Reclamantul a solicitat acordarea sporului de 15% pentru confidențialitate prevăzut de art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea Ordonanței de Guvern nr. 19/2006 - privind creșterile salariate ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, începând cu anul 2005. Or, actul normativ pe care reclamantul și-a întemeiat pretențiile a fost adoptat și a intrat în vigoare începând cu data de 1 februarie 2006, astfel că cererea acestuia contravine principiului neretroactivitătii legii, respectiv dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituția României, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 429/2003, potrivit cărora: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Inițial, art. 3 alin. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 19/2006 prevedea că: "Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul!avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din Ministerul Apărării Naționale beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază". In această versiune, este evident că textul de lege se referă doar la cadrele militare și alți salariați ai Ministerul Apărării, nu și la personalul angajat în alte instituții publice. Odată cu intrarea în vigoare a legii de modificare a acestei ordonanțe, textul de lege a fost modificat în sensul că: "Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate". Insă, reclamantul are calitatea de magistrat în cadrul Ministerului Public, instituție care face parte din autoritatea judecătorească. Ca atare, reclamantul nu are calitatea de cadru militar în activitate sau militar angajat pe bază de contract, pentru a beneficia de prevederile Legii nr.444/2006. Funcționarul public cu statut special reprezintă o categorie profesională creată în baza dispozițiilor Legii nr. 360/2002 - privind Statutul polițistului, care la art. 1 prevede că: funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului este polițistul, exercitarea profesiei de polițist implicând, prin natura sa, îndatoriri și riscuri deosebite, iar statutul special fiind conferit de îndatoririle și riscurile deosebite, de portul de armă și de celelalte diferențieri prevăzute în prezentul statut.
Prin urmare, reclamantul nu este nici funcționar public cu statut special și nici personal civil intr-o instituție militară.
Personal civil nu poate exista decât în instituțiile militare. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și unitățile de parchet subordonate împreună cu instanțele judecătorești compun autoritatea judecătorească, autoritate ce reprezintă interesele generale ale societății și apără drepturile și libertățile cetățenilor.
Așadar, instituțiile care fac parte din organele autorității judecătorești, în mod evident nu sunt aceleași cu instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, ci constituie o categorie distinctă de autorități publice.
Această stare de fapt este dovedită și de susținerile reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată, în sensul că dispozițiile art. 231 alin. 3 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 - pentru prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, statuează în mod expres că personalul din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază pentru păstrarea confidențialității. Dacă legiuitorul nu ar fi procedat în acest mod, personalul angajat în această instituție nu ar fi putut beneficia de acest spor, așa cum nu se justifică nici acordarea acestuia în favoarea reclamantului.
Arata recurentul că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație si Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 18 din 27 februarie 2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata despăgubirilor acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Imposibilitatea aplicării indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariate sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciem că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai mult, apreciem că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-1 determina să-și execute obligația asumată.
Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamant, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
Față de cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința anterior menționată în carnetul de muncă, solicită recurentul respingerea acesteia ca nefondată deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă " Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de munca, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de munca; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta si, după caz, locurile de munca cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de munca la pensie".
Astfel, din dispozițiile legale anterior menționate reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
În drept, recursul se întemeiaza pe prevederile art. 299 din Codul d e procedură civilă.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenți, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Cat priveste recursul formulat de recurentul Ministerul Finantelor Publice, constatam ca este nefondat avand in vedere ca acesta are atributii legate de elaborarea proiectului de buget potrivit Legii nr. 500/2002, cu toate ca adoptarea bugetului nu este realizata de aceasta institutie, ci de Parlamentul Romaniei.
In legatura cu recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie, Curtea constata ca acesta este intemeiat. Astfel, in mod gresit prima instanta a obligat paratii la plata sporului de 15% de confidentialitate si pentru viitor, pana la incetarea calitatii de magistrat a reclamantului intimat, fiind incidente prevederile art. 304 pct 9 Cpc. Admiterea cererii reclamantului si stabilirea obligatiei de plata in sarcina paratilor se fundamenteaza pe raspunderea civila a acestora din urma, care, prin conduita lor, au cauzat un prejudiciu reclamantului echivalent cu sporul de 15% calculat la indemnizatia lunata bruta. Or, daca in prezent poata fi constatata conduita culpabila a paratilor, nu acelasi lucru se poate afirma cu certitudine pentru o perioada ulterioara. Nu se poate prezuma ca in viitor paratii nu isi vor respecta obligatia de plata. Mai mult, pentru pretentii viitoare, prejudiciul invocat de reclamant este eventual si nu poate angaja raspunderea civila a paratilor. Stabilind obligatia de plata pana la incetarea calitatii de magistrat, tribunalul a ignorat faptul ca dupa pronuntarea hotararii pot interveni modificari legislative si ca acestea trebuie aplicate si reclamantului, or, sentinta recurata ar impiedica puterii legislative sa se manifeste.
Critica recurentului Ministerului Public referitoare la depasirea atributiilor puterii judecatoresti nu este intemeiata avand in vedere ca decizia nr. 46/2008 pronuntata in cadrul solutionarii recursului in interesul legii de catre Inalta C de Casatie si Justitie este obligatorie pentru instantele judecatoresti cf. art. 329 alin 3 Cpc.
In ceea ce priveste obligarea paratilor de plata a sporului de 15% actualizat cu indicele de inflatie, criticile recurntului Ministerului Public sunt, de asemenea, nefondate. Actualizarea cu indicele de inflatie are ca temei raspunderea civila si este destinata sa acopere prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a scaderii puterii de cumparare a monedei nationale. Faptul ca in bugetul Ministerului Public nu sunt incluse sume cu aceasta destinatie nu are relevanta, deoarece plata despagubirilor este conditionata de prejudiciul suferit si nu de situatia debitorului. Mai mult, retinem ca potrivit dispozițiilor nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice in temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se incadreaza obligația de plata respectiva, ordonatorii principali de credite bugetare avand obligația de a lua masurile ce se impun pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii. Asadar, Ministerul Public are la dispozitie cai pentru includerea acestor sume in bugetul de cheltuieli.
Curtea apreciaza ca nefondate criticile recurentului Ministerului Public in legatura cu inexistenta unei situatii disriminatorii si cu netemeinicia pretentiilor reclamantului, avand in vedere ca prin decizia nr. 46/2008, Inalta C de Casatie si Justitie a decis ca "in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) și (2) din Codul d eontologic al magistraților, și ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că va înlătura obligația pârâților de plată a sporului ulterior datei pronunțării deciziei, 16.10.2009, va menține restul dispozițiilor sentinței și va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu opinie majoritară:
Admite recursul declarat de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr.3594 din data de 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că înlătura obligația pârâților de plată a sporului ulterior datei pronunțării deciziei, 16.10.2009.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
04.11.2009
Jud. fond:;
Cu opinie separată a d-nei judecător, în sensul respingerii, ca nefondat și a recursului declarat de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Apreciez că sunt nefondate susținerile recurentului pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind depășirea de către prima instanță prin acordarea către intimata a drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate a atribuțiilor puterii judecătorești, câtă vreme prin decizia nr.46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art.329 al.3 Cod pr.civilă s-a statuat în sensul că " în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar ".
Totodată,în cuprinsul considerentelor susmenționatei decizii s-a prevăzut că " magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare".
Prin urmare,apreciez că intimatului reclamant i se cuvine sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară și pe viitor față de caracterul obligatoriu al dezlegării date problemei de drept în discuție prin considerentele deciziei nr.46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe.
JUDECĂTOR
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Scrob Bianca Antoaneta
