Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 5725/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 4307/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr. 5725R

Ședința publică de la 19 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -

JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta - SA împotriva încheierii din data de 03.06.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: -. -, -. -, MOȘTENITOAREA LUI, -. -, -, având ca obiect - drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței nemotivarea cererii de recurs.

Curtea, din oficiu, invocă excepția nulității recursului, având în vedere că acesta nu a fost motivat în termenul legal și reține cauza în pronunțare pe acest aspect.

CURTEA

Prin încheierea de ședință pronunțată în data de 03.06.2009, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale contencios Administrativ Fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, invocată de - SA B; s-a fixat termen de judecată la data de 17.06.2009, când instanța a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea dosarului pentru soluționare la Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Asupra excepției de neconstituționalitate invocată, Tribunalul a reținut următoarele:

Cu ocazia soluționării cererii formulate de reclamanții lonete, loniță, prin moștenitoare, Logic, pârâta - SA Bar idicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 al ultima liniuță din Legea nr.53/2003 - Codul muncii.

În motivarea excepției. autoarea susține că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 și art.79 alin.1, în măsura în care aceste dispoziții de lege se referă la abrogarea art.72 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, la care se face referire expresă în cuprinsul Legii nr.53/2003, întrucât abrogarea ar fi implicită, iar nu expresă.

Or, după intrarea în vigoare a Legii nr.24/2000 privind măsurile de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, nu mai există temei legal pentru abrogări implicite, întrucât Decretul nr.16/1967 care reglementa o asemenea posibilitate a fost la rându-i abrogat.

Cu toate acestea, autoarea arată că totuși, în mod excepțional, în cazul care, datorită complexității reglementărilor, nu ar putea fi indicate toate dispozițiile legale contrare, se va putea folosi formula generică "și alte dispoziții contrare".

În fine, autoarea învederează că art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, care este lege generală, nu poate modifica implicit dispozițiile art.72 Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, lege specială, într-adevăr ar contraveni prevederilor din Constituție.

Examinând excepția de neconstituționalitate sub aspectul împlinirii cerințelor prevăzute de art.29 alin.1,2 și 3 din Legea nr.47/1992, republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța reține că aceasta inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.29 alin.3 din Legea nr.47/1992, republicată: "nu face obiectul excepției de neconstituționalitate prevederile constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

În cauza de față este neîndoielnic că obiectul excepției neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art.298 alin.2 ultima liniuță din L nr.53/2003 - Codul muncii, conform căruia: "pe data intrării în vigoare a prezentului cod, se abrogă orice alte dispoziții contrare".

Această excepție de neconstituționalitate a art.298 alin.2 ultima liniuță Legea nr.53/2003, a fost deja examinată și respinsă ca inadmisibilă de către Curtea Constituțională prin Decizia nr.254/24.09.2009, publicată în Monitorul Oficial, partea I nr.149/10.03.2009, cu motivarea că autorul excepției pune în discuție de fapt modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, aspecte ce țin de aplicare a legii ce revine instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale.

, atâta timp cât Curtea Constituțională, cu motivarea precitată, a decis că excepția de neconstituționalitate a art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, este inadmisibilă, instanța de judecată nu mai poate aprecia că respectiva excepție este admisibilă.

Pe de altă parte, nu se poate invoca faptul că neexaminarea pe fond a unei semenea cereri de către Curtea Constituțională nu probează îndeplinirea cerințelor art.29 alin.3 din Legea nr.47/1992, republicată, întrucât ar însemna să interpretăm doar semantic, literal, citatele prevederi legale.

În fine, în condițiile în care această excepție a fost consacrată de Curtea Constituțională ca fiind inadmisibilă, nici nu se mai putea pune problema judecății cererii de sesizare în fața Curții, fiind de notorietate că inadmisibilitatea excepției are prevalență.

In considerarea celor ce preced, în baza art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992, republicată, instanța va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, ridicată de pârâta - "" SA B, întrucât este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta - SA- GRUP, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Sectia a VII-a Civilă si pentru Cauze privind Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale la data de 03.07.2009, sub nr-.

La termenul de judecată din 19.10.2009, Curtea a pus în discuția părților excepția nulității recursului declarat, pe care o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:

Conflictul de muncă dedus judecății este supus normelor de procedură cuprinse în Legea nr. 47/1992 republicata, care se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului d e procedură civilă.

Conform dispozițiilor art. 3021Cod de procedură civilă "cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.", iar potrivit dispozițiilor art. 303 alin. 1 Cod de procedură civilă "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs".

Din actele de procedură întocmite în cauză rezultă că recurenta-parata nu a indicat și dezvoltat nici un motiv de nelegalitate pe care se întemeiază recursul declarat, nici în cererea de recurs depusă la dosar la data de 05.06.2008, și nici ulterior într-un memoriu separat, în cadrul termenului de recurs, de 48 de ore de la pronunțare, care a început sa curgă la data de 03.06.2009, in condițiile art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992 republicata.

Față de acestea și văzând dispozițiile art. 306 alin. 1 Cod de procedură civilă, potrivit cărora "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal", precum și faptul că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 306 alin.2 și 3 Cod de procedură civilă, Curtea urmează să constate nul recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă - SA - GRUP împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale Contencios Administrativ Fiscal la data de 3.06.2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, moștenitoarea defunctului, LOGIC,.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A

GREFIER

Red.:

Dact.:

2 ex.

29.10.2009

Jud.fond:

Președinte:Dragoș Alin Călin
Judecători:Dragoș Alin Călin, Nadia Raluca Ilie

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 5725/2009. Curtea de Apel Bucuresti