Drepturi salariale (banesti). Decizia 5726/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4311/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5726R
Ședința publică de la 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta - SA - GRUP împotriva încheierii din 03.06.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul -, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin încheierea din data de 03 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de pârâta - SA, întrucât excepția este inadmisibilă.
În considerente a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, nu pot face obiectul excepției de neconstituționalitate prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
În cauza de față este neîndoielnic că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, conform căruia pe data intrării în vigoare a prezentului cod, se abrogă orice alte dispoziții contrare.
Această excepție de neconstituționalitate a art.298 alin. 2 ultima liniuță din legea nr. 53/2003 a fost deja examinată și respinsă ca inadmisibilă de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 254/24.09.2009 publicată în Monitorul Oficial, partea nr. 149/10.03.2009, cu motivarea că autorul excepției pune în discuție de fapt modul de aplicare în timp a unor norme legale, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, aspecte ce țin de aplicarea legii ce revine instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale.
, atât timp cât Curtea Constituțională, cu motivarea precizată, a decis că excepția de neconstituționalitate a art. 298 alin. 2 ultima liniuță din legea nr. 53/2003 Codul muncii, este inadmisibilă, instanța de judecată nu mai poate aprecia că respectiva excepție este admisibilă.
Pe de altă parte, nu se poate invoca faptul că neexaminarea pe fond a unei asemenea cereri de către Curtea Constituțională nu probează îndeplinirea cerințelor art. 29 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, întrucât ar însemna să se interpreteze doar semantic, literal, citatele prevederi legale.
În fine, în condițiile în care această excepție a fost consacrată de Curtea Constituțională ca fiind inadmisibilă, nici nu se putea pune problema judecării cererii de sesizare în fața Curții, fiind de notorietate că inadmisibilitatea excepției are prevalență.
În considerarea celor ce preced, în baza art. 29 alin. 6 din legea nr. 47/1992, republicată, instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, ridicată de pârâta - SA, întrucât este inadmisibilă.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs - SA, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a - VII -a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că instanța și-a depășit atribuțiile stabilite prin Legea nr. 47/1992 procedând la soluționarea pe fond a excepției, deși era ținută doar de rațiunile prevăzute de art. 29 alin. 1-3 din legea menționată, condiții cu prisosință îndeplinite în speță, respectiv excepția a fost invocată în fața unei instanțe, privește norme dintr-o lege în vigoare nedeclarate anterior neconstituționale și care au legătură cu cauza, întrucât antamează asupra soluționării excepției de necompetență teritorială invocate.
A reiterat că, pornind de la premisa că atât Legea nr.168/1999, cât și Legea nr.53/2003 sunt legi organice, se pune problema dacă cea dintâi mai este sau nu în vigoare, față de art.298 alin.2 ultima liniuță din cea de-a doua lege.
Or, acest text de lege a fot apreciat ca temei pentru o "abrogare implicită", pentru care nu mai există justificare legală după intrarea în vigoare a Legii nr.24/2000, care prin art.62 și art.63 impune cu caracter imperativ abrogarea expresă indirectă.
Abrogarea generică indirectă a constituit o modalitate cu caracter excepțional sub imperiul Decretului nr.24/2000, această modalitate de reglementare nu a mai fost precizată, noul mod de abordare fiind determinat atât de cerința coerenței sistemului legislativ, cât și pentru a asigura eficacitatea principiului separației puterilor în stat, nepermițând judecătorului să legifereze expres acolo unde legiuitorul a tăcut implicit.
A arătat că, în principal, motivele de neconstituționalitate au în vedere principiul efectivității juridice, care cere, astfel cum dispune art.15 din Legea nr.24/2000 și a dezvoltat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, să se evite paralelismul legislativ, să se adopte dispoziții legale coerente, cu vocația de a respecta drepturile și libertățile cetățenilor, care să aibă o aplicabilitate practică uniformă, cu evitarea jurisprudenței neuniforme.
A evocat prevederile art.1 alin.5 din Constituția României și a arătat că în temeiul acestuia, niciunei autorități publice, inclusiv Parlamentului nu-i este permis să deroge implicit de la prevederile legii organice nr.24/2000, prin urmare, Codul muncii nu poate modifica implicit prevederile cuprinse în legea nr.168/1999, întrucât ar contraveni Constituției României, ce vorbește despre coerența legislativă, respectiv despre obligația absolută de respectare a prevederilor legale.
Cercetând recursul formulat prin prisma criticilor formulate constată că acesta este nefondat.
Astfel, art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992, sunt admisibile excepțiile invocate în fața instanței de una dintre părțile procesului, care are ca obiect neconstituționalitatea unor texte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, ce au legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate anterior neconstituționale, cerințe pe care textul criticat le îndeplinește, prin prisma aplicabilității lui în soluționarea conflictului dintre art.284 alin.2 Codul muncii și art.72 din Legea nr.168/1999, cât privește competența teritorială a instanțelor în judecarea conflictelor de muncă.
Din chiar natura excepției, însă, rezultă și că temeiul ei trebuie să îl constituie neconformitatea textelor legale cu prevederile Constituției României, iar din interpretarea "per a contrario" a art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, coroborată cu prevederile art.2 alin.3 din aceeași lege, și ale art.126 alin. 1 și 3 din Constituție, rezultă că este interzis Curții Constituționale să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a legii la cazul concret, de resortul exclusiv al instanței judecătorești, sub control judiciar, limitând competența instanței constituționale la stabilirea înțelesului neconstituțional al normei supuse controlului.
Prin urmare, deși nereglementate expres de dispozițiile art.29 alin.1-3 din legea nr.47/1992, cazurile de inadmisibilitate care rezultă din faptul că sesizările de neconstituționalitate nu au în realitate un temei constituțional ori pun în discuție un anume mod de interpretare și aplicare a legii, subsecvent unui conflict al normelor în timp, sunt și la latitudinea instanței judecătorești, putând fi extrase, fără echivoc, din dispozițiile, interpretate "per a contrario", ale art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, conform art.29 alin.6 din același act normativ. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.
Sub aceste aspecte, se constată că prezenta excepție, deși invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege, ceea ce, în opinia autorului, constituie sursa unei aplicări a textului criticat (art.298 ultima liniuță), efectuate de judecători cu gravă neglijență, prin necunoașterea legii și exces de putere.
De asemenea invocatul principiu al "efectivității juridice" nu este reglementat de vreunul din textele constituționale de referință și nici de vreo altă dispoziție fundamentală, iar cât privește art.1 alin.5 din Constituția României, respectiv exemplele din jurisprudența europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susține obligația tuturor autorităților publice, inclusiv a Parlamentului de a respecta o lege anterior edictată și a adopta dispoziții eficiente din punct de vedere al aplicabilității, fie pentru a întări dezideratul unei jurisprudențe unitare.
Or, deși atât obligația Parlamentului de a respecta legile pe care el însuși le-a edictat (desigur, până nu le-a modificat sau abrogat conform procedurii prevăzute de Constituție), de a asigura coerența legislativă a actelor normative pe care le emite, cât și interpretarea și aplicarea corecte și pe cât posibil unitare, reprezintă obligații constituționale certe și deziderate legitime, dar nu interesează și nu pot întemeia controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională în condițiile art.146 lit.d) din Constituție și art.29 din Legea nr.47/1992.
Din această perspectivă, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate care vizau o pretinsă neconstituționalitate a interpretării legii de către instanțe, greșita aplicare a legii la cazul concret, un conflict al legilor în timp sau o necorelare a actelor normative între ele, argumentând că aceste critici nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate pe cale de excepție.
Astfel, prin Deciziile nr.93/2000, 584/2006, 494/2005, 192/2008, 474/2008, Curtea Constituțională a reiterat că orice excepție prin care nu se face o veritabilă critică de neconstituționalitate și care se referă la interpretarea și aplicarea legii, respectiv tinde la completarea sau modificarea prevederilor supuse controlului, este inadmisibilă, întrucât excede competenței Curții Constituționale, ținute să se pronunțe numai asupra constituționalității legilor supuse controlului.
De asemenea, prin deciziile nr.76/2000, 249/2005, 81/1999 și 6/2003, Curtea Constituțională a statuat că nu intră sub incidența controlului pe care-l exercită coroborarea sau corelarea diverselor acte normative cu forță juridică inferioară Constituției, ea având competența de a se pronunța asupra constituționalității legilor și ordonanțelor. Astfel, coordonarea legislativă ține de competența puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuțiile Consiliului Legislativ, după cum Curtea nu este competentă să se pronunțe în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative prin raportare la o situație dată, aceasta ținând de competența instanței de judecată, ce dispune de atribuția interpretării și aplicării legii.
În consecință, având în vedere că, potrivit celor expuse, este inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a unui text de lege susținută prin filtrul unei alte legi, punând în discuție corelarea actelor normative între ele, respectiv prin care se deduce instanței de control constituțional, modalitatea de soluționare a unui conflict al legilor în timp ori interpretarea și aplicarea legii la speță, corect a procedat prima instanță când, în temeiul art.29 alin.6 rap. la art.29 alin.1, art.2 alin.3 din Legea nr.47/1992 și art.126 alin.1 și 3 din Constituție, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, astfel că recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de recurenta-pârâtă - SA împotriva încheierii din 03.06.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul -.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.R/th.red.
2ex-21.10.2009
Jud. fond:
Președinte:Dragoș Alin CălinJudecători:Dragoș Alin Călin, Nadia Raluca Ilie
