Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 6309/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6309
Ședința publică de la 12 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Elena Stan
JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanții, A, împotriva sentinței nr. 396 din 01 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamații, pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR- DGFP O, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL O L T, CURTEA DE APEL CRAIOVA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cererea de judecare a cauzei în lipsă, formulat de recurenții reclamanți, în temeiul art.242 alin.2 Civ.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Tribunalul Olt prin sentința nr. 396 de la 01 aprilie 2008 respins excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului O l t, ca neîntemeiată.
A respins acțiunea formulată de reclamanții, A, -, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor - DGFP O, S, Ministerul Justiției, B, Tribunalul O l t, Curtea de APEL CRAIOVA, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Tribunalul Olt și Judecătoria Slatina fiind salarizați potrivit OUG nr.27/2006 aprobată prin Lg.45/2007 anexa 1 lit A pct. 20-29, iar prin prezenta cerere au solicitat acordarea despăgubirilor ca urmare a discriminării create prin neacordarea aceleiași salarizări prevăzute la anexa 1 lit. A pct.6-13, respectiv coeficienții de multiplicate 9-17 față de 19-23 acordat procurorilor din cadrul și DIICOT.
Având în vedere dispozițiile art 137 instanța analizând excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a constatat că este neîntemeiată deoarece drepturile solicitate de către reclamanți sunt drepturi salariale și ca urmare în cauză sunt incidente dispozițiile art 2 al1 lit c din.
Analizând dispozițiile art.74 alin.1 din Lg.303/2004 și art.3 alin.1 din OUG 27/2006 s-a reținut că indemnizația magistraților se face în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură. În speță DIICOT este o structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, iar procurorii din cadrul acestora sunt salarizați conform coeficienților de multiplicare 19-23, având un tratament salarial identic cu cel al procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar drepturile de care aceștia beneficiază formează obiectul unor reglementări speciale, distincte față de cele prevăzute pentru alte categorii de personal.
Astfel cum rezultă din Ordonanța nr. l37/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare, prin discriminare se înțelege - orice deosebire,excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, sex, religie, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Rezultă că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, iar pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească dacă persoane aflate în situații analoage sau comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Conținutul concret diferit al atribuțiunilor de serviciu, diferențele dintre modul de încadrare al acestor categorii în cadrul structurilor sus-menționate, respectiv prin numire, exercitarea funcției pe o durată temporară, revenirea pe postul deținut la expirarea numirii, precum și activitatea desfășurată, fac să nu poată fi reținută o situația comparabilă între petenți și procurorii DIICOT.
În mod evident OG l37/2000 vizează modul de aplicare al unor dispoziții legale și nu examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor, astfel că, în afara legii nu se poate vorbi de discriminare în sensul OG l37/2000, iar în cazul petenților legea a prevăzut modalități de salarizare diferite în funcție de nivelul instanței, inegalitățile fiind justificate. Se constată că prin Hotărârea nr355/01.08.2007 Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că faptele prezentate de reclamanți nu constituie fapte de discriminare potrivit G nr 137/2000.
Având in vedere aceste considerente acțiunea reclamanților a fost respinsă ca neîntemeiată și pe cale de consecință și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, - și -A criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât în mod greșit le-a fost respinsă acțiunea.
Recurenții arată că în cazul procurorilor DNA și DIICOT a fost în mod privilegiat eliminată corelația obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă ICCJ, chiar dacă nu au vechimea minimă corespunzătoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani, instituindu-se un dublu sistem de salarizare, nemairespectându-se criteriile de tratament egal în salarizare.
În aceste condiții, recurenții arată că este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul DNA și DIICOT cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă ICCJ, în detrimentul celorlalte persoane salarizare în baza OUG 27/2006, care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurorilor DNA și DIICOT, invocându-se în acest sens decizia VI/2007 a ICCJ.
Recurenții mai invocă dispozițiile art. 6 alin.2 Codul muncii potrivit cărora pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, se arată că în prezenta cauză nu au relevanță deciziile Curții Constituționale de respingere a unor excepții de neconstituționalitate, acestea nefiind opozabile reclamanților și nici instanței, care este obligată să facă aplicarea Protocolului 12 la Convenția Europeană pentru Apărarea Dreptului Omului.
În motivele de recurs se face vorbire despre cauza Beian împotriva României, arătându-se că situația reclamanților este asemănătoare și de asemenea, se solicită acordarea drepturilor reactualizate la data plății efective și plata dobânzii legale aferente acestor sume.
Recursul este nefondat.
Potrivit definiției discriminării, tratamentul diferit trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute de art. 2 al. 1 din OG 137/2000 și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute în acest text de lege.
Cu alte cuvinte, pentru a reține existența unei fapte de discriminare trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit datorită unui criteriu.
Potrivit OUG nr. 43/2002, precum și legii nr. 508/2004, atât Direcția Națională Anticorupție cât și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar salarizarea procurorilor din aceste direcții este făcută cu același coeficient de ierarhizare prevăzut pentru procurorii acestui parchet.
Conform disp. art.3 din OUG 27/2006 aprobată prin L nr.45/2007 judecătorii,procurorii,personalul asimilat acestora și magistrații asistenți au dreptul la o indemnizație lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor,funcția deținută și cu vechimea în magistratură,pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa la ordonanță.
În aceste condiții fiind vorba de instituții de nivel diferit nu se poate vorbi de o discriminare a reclamanților, potrivit art. 2 alin 1 și 2 din OG 137/2000.
Edificatoare sunt în acest sens dispozițiile art. 2 alin.(1) din OG nr. 137/2000,potrivit cărora "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
De asemenea, potrivit art. 2 alin. 3 din OG nr. 137/2000 republicată, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Pentru a ne afla în prezența unei discriminări, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (1) existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, (2) existența unui criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, (3) tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, (4) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
În raport de susținerile recurenților, instanța de recurs apreciază că situațiile invocate de aceștia nu sunt comparabile, cu atât mai puțin analoage.
Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare obiectivă, rezonabilă.
De altfel prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Sunt argumentele pentru care Curtea constată că, hotărârea primei instanțe nu este supusă casării sau modificării pentru vreunul din cazurile prev. de art. 304.pr.civilă și drept consecință, în temeiul art. 312.pr.civilă, va respinge recursul declarat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții, A, împotriva sentinței nr. 396 din 01 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamații, pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR- DGFP O, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL O L T, CURTEA DE APEL CRAIOVA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
10.12.2009
Red.jud--
2 ex/AS
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Elena Stan, Florica Diaconescu
