Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 6349/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3458/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6349R
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR 2: Florentina Dragomir
JUDECĂTOR 3: Nadia
GREFIER -
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurenta împotriva sentinței civile nr.373 din data de 26.02.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații:, -, -, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.-/09.07.2009, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea acordă cuvântul avocatului reclamantului în susținerea excepției de neconstituționalitate, a prevederilor legale cuprinse în art.298 alin.(2) ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.(4) și (5), art.73 alin.(3) lit."p" și art.79 alin.(1) din Constituția României.
Recurenta, prin avocat pune concluzii de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, a prevederilor legale cuprinse în art.298 alin.(2) ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.(4) și (5), art.73 alin.(3) lit."p" și art.79 alin.(1) din Constituția României, revizuită, cu dispunerea suspendării cauzei și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată.
Curtea,deliberând, în baza art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992, respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii, raportat la art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României, recurenta având drept de recurs în 48 de ore de la pronunțare.
Recurenta - SA, prin avocat, arată că nu declară recurs, solicitând soluționarea recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman în soluționarea cauzei, cât și recursului.
Recurenta - SA, prin avocat, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman în soluționarea fondului. În ceea ce privește cererea recurs, solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, schimbarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.373/26.02.2009 pronunțată în dosarul - Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, împotriva pârâtei - SA
A obligat pârâta la plata către fiecare dintre reclamanții, și a sumei de 7180 lei, precum și la plata sumei de 3216 lei către fiecare dintre reclamanții, și, reprezentând valoarea actualizată la 30.11.2008 a drepturilor bănești constând în suplimentări salariale aferente sărbătorilor de Paști și C din perioada 2004-2007, conform perioadei efectiv lucrate de fiecare reclamant, cu actualizare la data plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că articolul art. 168 al.1 din Contractul colectiv de Muncă la nivelul societății pentru anii 2003- 2007 are aceeași formulare, în toate contractele, prevăzându-se că salariații SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale egale în cuantum cu salariul de bază mediu pe unitate.
Potrivit aceluiași articol "cu minimum 15 de zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
De asemenea, art. 168 al. 2 din contractele colective de muncă pentru anii 2003-2004 prevede că "pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu, iar pentru anii 2005-2006, același articol prevede că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui reclamant".
Din cele expuse, rezultă că drepturile salariale prevăzute de art. 168 al. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, au fost incluse în salariile angajaților societății pârâtei, doar pentru anul 2003, întrucât, în ipoteza în care nu ar fi intenționat să acorde aceste drepturi și pentru anii următori, nu le-ar fi prevăzut în art. 168 al.1, împrejurarea că prin adresa Comisiei Paritare nr. 4209/06.11.2007 s-a statuat că, începând cu anul 2003, prevederile art. 168 al. 1 au rămas fără obiect, deoarece primele nu au fost individualizate în mod distinct, ci au devenit parte a salariului de bază, ca întreg, nu susține concluzia că drepturile bănești solicitate de reclamanți le-ar fi fost acordate.
Astfel, pe de o parte, acest înscris vizează o reinterpretarea clauzei cuprinse în art. 168 al. 1 și 2, realizată după încetarea efectelor fiecărui contract anual, respectiv în anul 2007, ceea ce nu poate fi admis, atâta timp cât dispozițiile din contractele de muncă pe care se întemeiază acțiunea nu au fost desființate și au căpătat în acest fel, conform art. 969. civil, putere de lege în părțile contractante.
Ca atare, acestea trebuie să-și producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii contractelor. Pe de altă parte, susținerea pârâtei, în sensul că s-ar fi acordat suplimentările salariale solicitate, nu poate fi primită, deoarece, în condițiile în care salariul de bază mediu pe unitate, în perioada 2004-2007 cunoscut o creștere continuă, astfel cum rezultă din înscrisurile comunicate de pârâtă, cuantumul drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale, ar fi fost diferit de la an la an și nu similar anului 2003.
De altfel, din înscrisurile depuse la dosar de pârâtă în dovedirea susținerilor din întâmpinare, rezultă că dispozițiile art. 168 al. 1 nu au fost respectate nici chiar în anul 2003, când salariații au beneficiat de 500 lei pentru sărbătoarea de C și 320 lei pentru sărbătoarea de Paști.
Ori, în condițiile în care pârâta comunică valoarea salariului mediu de bază pe anul 2003 ca fiind 681 lei în martie 2003, și 685 în 2003, este evident că salariații cu ocazia celor două sărbători, nici pentru anul în discuție, nu au fost beneficiarii suplimentărilor salariale în cuantumul ce li s-ar fi cuvenit conform dispozițiile art. 168 al. 1.
În consecință, faptul că în anul 2003 suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază al reclamanților, nu este de natură a susține apărarea pârâtei, aspect confirmat și de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, potrivit cărora pentru anii 2004-2007, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, nu au fost acordate reclamantei suplimentări salariale, aceasta beneficiind doar de creșterile salariale din cadrul societății.
În ceea ce privește cuantumul drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale aferente sărbătorilor de Paști și C, se constată că acestea se raportează la salariul mediu pe unitate și nu la salariul brut care a fost avut în vedere de reclamanți la calculul sumelor solicitate, așa încât, sub aspectul cuantumului, instanța urmează a avea în vedere concluziile raportului de expertiză.
Prin urmare, din cele expuse rezultă că pârâta, prin probele administrate, n-a făcut dovada susținerilor în sensul că dreptul subiectiv la acordarea primelor de Paști și C în perioada 2005-2007 nu mai există, instanța a constatat acțiunea întemeiată în parte și a admis-o, în sensul obligării acesteia către fiecare dintre reclamanții:, și a sumei de 7180 lei, precum și la plata sumei de 3216 lei către fiecare dintre reclamanții, și, reprezentând valoarea actualizată la 30.11.2008 a drepturilor bănești constând în suplimentări salariale aferente sărbătorilor de Paști și C din perioada 2004-2007, conform perioadei efectiv lucrate de fiecare reclamant, cu actualizare la data plății.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, a declarat recurs pârâta A, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a reiterat considerațiile privitoare la includerea drepturilor salariale suplimentare de C și Paști în salariul de bază începând cu 2003, conform interpretării oferite de Comisia paritară prin decizia nr.3793/18.06.2007, cu consecința opozabilității față de salariați a prevederilor contractului colectiv de muncă, precum și a sus-menționatei interpretări.
Urmare a acestei circumstanțieri a litigiului, a susținut că aspectele reținute de instanța de fond sunt eronate.
Astfel, promovarea prezentei acțiuni este prematură, dreptul de aof ormula nefiind născut atât timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor să se fi stabilit, potrivit art. 168 alin. 1 teza finală, drepturile salariale suplimentare neacordându-se automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile înaintea fiecăruia cele două evenimente.
Pe de altă parte, a susținut că dreptul la acțiune era prescris în momentul promovării acțiunii, având în vedere că drepturile a căror valoare se urmărește prin promovarea prezentei acțiuni nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate în cadrul, ci exclusiv drepturi acordate salariaților prin contract colectiv de muncă în scopul de a le oferi protecție socială, or, art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii prevede expres termenul de prescripție aplicabil acțiunilor rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin Contractul colectiv de muncă, ca fiind de 6 luni.
Pe fondul cauzei a reiterat că pretențiile sunt total nejustificate, întrucât societatea a achitat toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de muncă, orice susținere contrară fiind lipsită de fundament în condițiile în care începând cu anul 2003 părțile au prevăzut în mod expres includerea sumelor suplimentare în salariul de bază, reglementând menținerea acestei măsuri și după anul 2003, astfel, atât reprezentanții salariaților cât și instanțele învestite cu soluționarea unor astfel de litigii au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare, precum și acordarea acestora salariaților și oricum, modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii este greșită atât timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate.
Astfel, analizând comparativ versiunile în timp ale art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă, rezultă că s-a intenționat tocmai menținerea măsurii privind includerea sumelor în salariul de bază, în măsura în care acest text ar fi avut o aplicabilitate temporară, nu s-ar mai justificat păstrarea sa pentru anii ulteriori lui 2003.
De asemenea, prin art. 9 și 10 din Contractul colectiv de muncă, părțile au stabilit o procedură ce trebuie parcursă prealabil declanșării unui litigiu în fața instanței, prin constituirea unei comisii paritare, compuse atât din reprezentanții salariaților, cât și ai societății, a cărei decizie adoptată în speță are caracter obligatoriu pentru părți, conform Anexei 2 la Contractul colectiv de muncă, precum și valoarea unei interpretări autentice provenind de la înșiși semnatarii actului juridic în cauză.
În fine, sumele pretinse au fost greșit calculate, având în vedere că s-a pornit de la salariul mediu brut pe, deși art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă stipulează că baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu la nivel de ale cărui valori, pentru perioada 2004-2007 au fost diferite de valorile prezentate de reclamant.
În consecință, a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Cercetând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat cât îi privește pe intimații-reclamanți, și -.
Astfel, motivul referitor la prematuritatea cererii de chemare în judecată nu poate fi primit, întrucât dreptul pretins este prevăzut în mod imperativ de art. 168 alin. 1 Contractul colectiv de muncă pentru 2004-2007, existența lui nefiind afectată de vreun termen suspensiv, termenul de 15 zile anterior fiecărui eveniment religios fiind prevăzut numai pentru stabilirea în concret a valorii și condițiilor de acordare (exercitare) a acestui drept, iar în măsura în care negocierile în acest sens nu s-au desfășurat, nefiind inițiate de patronat, situația îi este imputabilă acestuia, dar nu afectează existența și posibilitatea de valorificare în instanță a dreptului.
De altfel, o atare excepție o face contradictorie, de neînțeles, pe următoarea, a prescripției dreptului material la acțiune, neputându-se susține în același timp, pe de o parte, că dreptul nu poate fi încă pretins în instanță, pe de altă parte că, de fapt, dreptul la acțiune pentru aceleași pretenții este prescris.
Referitor la această a doua excepție de ordine publică, Curtea reține că este vădit nejustificată aprecierea potrivit căreia pretențiile ce fac obiectul prezentei judecăți nu reprezintă drepturi salariale, ci drepturi de protecție socială, contrazisă de chiar formularea expresă a textului art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă incident, în condițiile în care drepturile suplimentare sub forma unor adaosuri la salariu păstrează această natură, chiar dacă nu au caracter continuu, ci ocazional, legat de sărbătorile religioase specificate.
Din acest punct de vedere, este evident că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, raportat la care, prezenta acțiune, introdusă la 04.07.2008, prin care se solicită suplimentările salariale prevăzute pentru anul 2007, fost formulată în termen.
Referitor la criticile formulate pe fondul cauzei, Curtea reține că interpretarea literală a art. 168 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2003-2007, nu autorizează concluzia potrivit căreia în toată această perioadă suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, dispoziția referindu-se exclusiv la anul 2003, iar cât privește hotărârea comisiei paritare nr. 12/18.06.2007, prin care s-a convenit asupra voinței comune a părților, în sensul că aceasta a fost ca primele să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat începând cu anul 2003, numai aceasta nu face dovada acordării drepturilor salariale în discuție, potrivit celor pretinse.
Mai mult, față de conținutul clar și neechivoc al textului art. 168, acesta nu are nevoie de o explicitare a voinței părților, utilă doar în situația clauzelor neclare ori îndoielnice, astfel că interpretarea dată prin notele comisiei paritare apare ca o modificare a clauzelor contractului.
În același sens, teza potrivit căreia pentru anii ulteriori lui 2003 art. 168 alin. 1 ar fi devenit caduc, părțile convenind să nici nu mai fie acordate prime, întrucât au fost încorporate în salariul de bază, nu poate fi valabil susținută, de vreme ce dispoziția expresă a art. 168 alin. 1 a fost menținută în toate contractele colective de muncă la nivel de unitate ce au urmat, până în anul 2007 inclusiv, aplicabile cu prioritate, dacă conțin clauze mai favorabile față de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Sub aceste aspecte, în mod legal și temeinic a statuat prima instanță că măsura includerii sumelor reprezentând prime de Paști și C în salariul de bază al reclamanților a constituit modalitatea în care s-a realizat reașezarea salariilor în anul 2003, însă aceasta nu a afectat în niciun fel valabilitatea clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 pentru viitor, independentă de nivelul salariului de bază, astfel cum a rezultat în urma reașezărilor succesive; de altfel, o atare susținere a recurentei nu rezistă nici față de modalitatea de stabilire a valorii acestor sume, prevăzută imperativ de art. 168 alin. 1 din M, respectiv prin negociere, începând cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment, cu privire la modalitatea de acordare, condiții, criterii, beneficiari, valoarea concretă, etc. în absența cărora societatea nu se poate prevala de culpa de a nu fi inițiat negocieri, iar salariații având acțiunea directă întemeiată pe contract, pentru realizarea dreptului stipulat neechivoc de acesta și în contra căruia angajatorul nu se poate apăra invocând formularea "defectuoasă" (pentru că în acest caz s-ar ajunge la schimbarea înțelesului clar și lămurit al clauzei).
Prin urmare, numai faptul că salariul de bază nu a scăzut este irelevant sub aspectul existenței dreptului pretins, întemeiat pe o dispoziție autonomă care a fost menținută.
Curtea mai reține și că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a dovedit faptul pretins, al plății drepturilor suplimentare solicitate, situație în care, în mod legal a procedat instanța, dând eficiență clauzei imperative a art. 168 alin. 1 din, de care reclamanții s-au prevalat în mod legitim pentru a-și justifica acțiunea și dovedi existența dreptului reclamat.
În consecință, potrivit celor expuse, se constată legală și temeinică sentința primei instanțe, prin raportare la care recursul declarat în contradictoriu cu acești intimați este nefondat și va fi respins ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1. pr. civ.
Recursul este însă întemeiat cât îi privește pe ceilalți intimați, față de excepția necompetenței teritoriale invocată ca motiv de ordine publică în calea de atac.
Într-adevăr, art. 284 alin. 2 din Codul muncii dispune că cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, sediul.
Textul consacră un caz de competență teritorială exclusivă, de strictă interpretare, față de care, alegerea de domiciliul în raza altei instanțe decât aceleia căreia îi revine în mod exclusiv competența, nu atrage și schimbarea acesteia, ceea ce ar echivala cu relativizarea unei norme imperative și a unei competențe absolute prin simpla voință a reclamantului.
Sub aceste aspecte reclamanții, și au domiciliul în județul A, nefiind invocată și dovedită reședința în județul T, situație în care,în privința lor se constată necompetența teritorială de ordine publică a instanței care i-a judecat, devenind incidente dispozițiile art. 304 pct. 1-3 și 6 rap. la art.304 pct. 3. pr. civ. în temeiul cărora recursul va fi admis, sentința atacată casată, trimițând cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul, declarat de recureta - SA împotriva sentinței civile nr. 373 din data de 26.02.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu intimații-reclamanții, și. Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva sentinței civile nr.373/26.02.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția de Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr-, cât îi privește pe ceilalți intimați, .
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Argeș, cât îi privește pe reclamanții, și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.11.2009.
PREȘDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red.
Tehnored.
2/ ex.17.11.2009
Jud. fond.
Președinte:Adela Cosmina BodeaJudecători:Adela Cosmina Bodea, Florentina Dragomir, Nadia
