Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 65/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TG-
SECȚIA CIVILĂ DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.65/R
Ședința publică din 15 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Educației, cercetării și T, cu sediul în B,--30, sector 1 și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția -ă a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1597 din 23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
In lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 8 ianuarie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie pronunțarea fiind amânată pentru data de astăzi 15 ianuarie 2009.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea înaintată la 31 iulie 2008 la Tribunalul Mureș, reclamantul Sindicatul " " cu sediul în Tg-M,-/24,în numele salariaților, a chemat în judecată pe pârâții Școala -ă Voiniceni, Consiliul local al comunei Voiniceni, Primăria comunei Voiniceni prin Primar, Inspectoratul Școlar Județean M, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâților la plata salariului minim brut datorat conform art.40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, recalcularea salariului plecând de la salariul de bază minim brut prin adăugarea sporurilor cuvenite potrivit legii, cu plata retroactivă a diferențelor salariale rezultate din suma datorată și suma efectiv plătită începând cu data de 01.01.2007 și până la pronunțarea hotărârii, actualizat în funcție de indicele de inflație.
În susținerea acțiunii, reclamanții au relevat că nu au beneficiat de dispozițiile art.40 din Contractul colectiv de muncă, cu toate că îndeplinește condițiile de studii pentru ocuparea postului pe care funcționează, respectiv acela de profesor, astfel că salariile plătite de angajator sunt inferioare limitei instituite prin contract. Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a înțeles să cheme în judecată în calitate de pârâți și Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației,Cercetării și
Prin sentința civilă nr.1597 din 25 septembrie 2008, Tribunalul Mureșa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean M; a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, prin reprezentant legal Sindicatul " " Tg-M, în contradictoriu cu pârâții Școala -ă Voiniceni, Consiliul local al comunei Voiniceni, Primăria comunei Voiniceni prin Primar, Inspectoratul Școlar Județean M; a obligat pârâții să reactualizeze toate drepturile salariale ale reclamanților cu respectarea prevederilor art.40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 și a obligat pârâții la plata în favoarea reclamanților a diferențelor de drepturi salariale rezultante dintre drepturile salariale cuvenite reclamanților (calculate în funcție de salariul de bază minim brut de 880 lei) și drepturile salariale plătite efectiv acesteia, începând cu data de 01.01.2007 și în continuare, până la data la care salariul de bază al reclamantei atinge salariul de bază prevăzut de art.40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, dar nu mai mult de data de 23 septembrie 2008, sume ce vor fi reactualizate în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului; a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor; a admis cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul Școlar Județean M în contradictoriu cu chemații în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației, Cercetării și T; a obligat chemații în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației,Cercetării și T să aloce în favoarea pârâtului Inspectoratul Școlar Județean fondurile necesare plății în favoarea reclamanților a despăgubirilor obținute prin hotărâre.
Împotriva sentinței civile menționate, Ministerul Educației,Cercetării și Taî naintat în termen legal recurs, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a ministerului, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu invocarea motivului prev. de art.304 pct.9 pr.civ.
Prin memoriul de recurs s-a relevat de către recurent faptul că instanța de fond a motivat în mod greșit admiterea cererii de chemare în garanție a ministerului.
O primă critică adusă de recurent hotărârii instanței de fond se referă la faptul că aceasta nu s-a pronunțat și nu a motivat excepția lipsei calității procesual pasive a, care are atribuții în procedura de finanțarea învățământului, astfel în cât era necesară judecata în contradictoriu cu toți pârâții în vederea asigurării opozabilității hotărârii. Recurentul relevă că nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, prevederile legale fiind fără echivoc în această privință. Că, începând din anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritorială pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
O altă critică adusă hotărârii primei instanțe de către recurent vizează motivarea nelegală din cuprinsul hotărârii, întrucât prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Ca atare, instanța de fond a reținut în mod eronat că prevederile contractului colectiv de muncă se aplică tuturor salariaților indiferent dacă aceștia sunt din instituții publice sau din unități din sectorul particular. Personalul contractual didactic și didactic auxiliar din unitățile bugetare din învățământ este salarizat conform Legii 128/1997, privind statutul personalului didactic, lege completată și modificată prin OG nr.11/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007.
În termen legal, s-a declarat recurs și de către M, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitându-se modificarea în tot a sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în garanție față de minister, în principal ca inadmisibilă față de minister datorită lipsei calității procesuale pasive a acestuia și în subsidiar respingerea acțiunii principale ca nefondată, cu citarea și comunicarea tuturor actelor de procedură față de minister numai la sediul DGFP
În drept, s-a invocat motivul prev. de art.304 pct.9 pr.civ. relevându-se că cererea de chemare în judecată față de MEF, în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă, întrucât între reclamantă și minister nu există raporturi juridice de muncă. Că potrivit art.167 din Legea nr.84/1995 calitatea de angajator o are Inspectorialul Județean M iar fondurile bănești necesare finanțării învățământului se avansează de către unitățile administrativ teritoriale, din bugetul de venituri și cheltuieli proprii. Ca atare, legiuitorul a înțeles să atribuie, cu prioritate, responsabilitatea finanțării învățământului preuniversitar în sarcina autorităților administrației publice locale, astfel că MEF nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Recursurile deduse judecății sunt fondate, pentru considerentele ce succed:
În hotărârea atacată, deși în minută instanța s-a pronunțat în sensul admiterii cererii de chemare în garanție, formulată de Inspectoratul Școlar Județean M, în contradictoriu cu chemații în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației, Cercetării și T, cu obligarea acestora să aloce, în favoarea pârâtului Inspectoratul Școlar Județean M, fondurile necesare plății în favoarea reclamanților a despăgubirilor obținute prin prezenta hotărâre, în considerentele acestei hotărâri nu se face vorbire despre cererea de chemare în garanție precum și de obligația ce le revine chemaților în garanție, cu alte cuvinte, nu s-a motivat admiterea cererii de chemare în garanție, fapt ce atrage casarea hotărârii întrucât instanța nu a inserat motivele de fapt și de drept în considerentele hotărârii atacate, referitoare la cererea de chemare în garanție în sensul admiterii ei, și a obligării acestora la alocarea în favoarea pârâtului Inspectoratului Școlar Județean Maf ondurilor necesare plății în favoarea reclamanților a despăgubirilor obținute prin hotărârea atacată.
De asemenea, în considerentele hotărârii atacate nu se regăsesc motivele de fapt și de drept care au condus la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și nici asupra respingerii excepției inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Față de aceste aspecte, curtea consideră necesară admiterea recursurilor declarate, și ca urmare, casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, Tribunalul Mureș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Educației, Cercetării și T, cu sediul în B str.G-ral - nr.28-30, sector 1 și Ministerul Economiei și Finanțelor prin M cu sediul în Tg-M, str.-.- nr.1-3, împotriva sentinței civile nr.1597 din 23 septembrie 2008 Tribunalului Mureș.
Casează în tot hotărârea atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, Tribunalul Mureș.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
13.03.2009.
2 exp.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat