Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 6653/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4969/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.6653/
Ședința publică de la 18 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - "" SA - membru Grup, împotriva încheierii de ședință din data de 15 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și, având ca obiect:"drepturi bănești - recurs la încheierea de ședință din data de 15.07.2009."
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta -""SA - GRUP, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 13.11.2009 depusă la dosar-fila 41, lipsind intimații, și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta -""SA - Grup,prin avocat, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurenta -""SA - Grup,prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a încheierii recurate în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin încheierea de ședință din data de 15.06.2009, pronunțată de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.298 alin.2, ultima liniuță din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, invocată de pârâta - SA.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că atura juridic a cauzei este de dreptul muncii, iar art.284 alin.2 din Legea nr.53/2003, prevede, n conflictele de munc, cererile sunt adresate instan ei competente n a rei circumscrip ie îș i au domiciliul, re edin a sau, dup caz, sediul, reclamantul.
S-a men ionat dispozi iile art.72 din Legea nr.168/1999, care stabilea competen a instan ei de la sediul unit ății, au fost abrogate n temeiul dispozi iilor art.298 alin.2 - ultima liniu ță - coroborat cu art.284 alin.2 din Legea nr.53 din 1 martie 2003 - Codul Muncii.
Astfel, verific nd, conform art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992, republicat, ndeplinirea cerin elor de admisibilitate stabilite n art.1, 2 i 3 ale aceluia i articol, instan a constat ne ndeplinirea condi iei care impune, de dispozi ia legal criticat depind solu ionarea cauzei.
S-a constatat, aceast critic de neconstitu ionalitate a art.298 alin.2 - ultima liniu ță - din Codul Muncii, prive te exclusiv mprejurarea, de i acestea nu pot modifica prevederile legale referitoare la competen a teritorial cuprinse n Legea nr.168/1999, lege special, totu i excep ia de necompeten ță teritorial invocat n prezenta cauz a primit o solu ionare n temeiul prevederilor sale.
S-a considerat, dat fiind faptul dreptul dedus judec ăț ii nu este guvernat de normele de competen ță, se apreciaz modalitatea de solu ionare a excep iei de necompeten ță teritorial nu aduce atingere solu ion rii litigiului legat de fondul cauzei, excep ia de necompeten ță fiind o excep ie de procedur, fa ță de denumirea sec iunii n care Codul trateaz aceast problem.
Pe de alt parte, prin invocarea acestei excep ii nu se critic prevederea legal, ci se pune n discu ie modul de aplicare n timp a unor norme de lege precum i raportul dintre legea special i dreptul comun n materia dreptului muncii, ceea ce este altceva dec t constitu ionalitatea sa, decurg nd din conformitatea cu dispozi iile constitu ionale.
S-a observat, prin invocarea unei pretinse neconcordan e a dispozi iilor art.298 al.2- ultima liniu ță - din Legea nr.53/2003 cu dispozi iile constitu ionale; ta a urm rit confirmarea interpret rii, n sura n care n cuprinsul acestora nu se precizeaz n mod expres abrogarea dispozi iilor art.72 din Legea nr.168/1999, acestea ar fi n vigoare.
De asemenea, cele expuse, sus in concluzia excep ia nu vizeaz neconstitu ionalitatea art.298 al. 2 - ultima liniu ță - din nr. 53/2003, ci modul de aplicare al acestuia, problem ce intra n competen a exclusiv a instan elor judec tore ti.
S-au avut n vedere i sus inerile potrivit rora prevederile criticate ar fi contrare dispozi iile art.6, privind dreptul la un proces echitabil, din Conven ia European a Drepturilor Omului, nu pot fi primite, acestea fiind infirmate chiar de existen a prezentei cauze n care s-a invocat excep ia de neconstitu ionalitate.
S-a precizat, textul procedural nu ncalc nici o dispozi ie constitu ional, ta av nd posibilitatea - i valorifice drepturile n fa a instan ei de la domiciliul reclamantului n acela i mod ca i n situa ia n care cauza ar fi judecat de instan a n circumscrip ia reia se afl sediul
S-a apreciat, mprejurarea instan e de acela i grad asupra aceleia i chestiuni au pronun at hot ri diferite nu aduce atingerea vreunei norme constitu ionale, n sistemul nostru de drept recunosc ndu-se valen a de izvor de drept doar deciziilor pronun ate n recursurile n interesul legii.
Tot astfel, faptul prin art.249 Codul Muncii se prevede " procedura de solu ionare a conflictelor de munc se stabile te prin lege special ", nu sus ine concluzia dispozi iile art.72 din Legea nr.168/1999 ar fi n vigoare i prin urmare, n cazul dedus judec ăț ii ar exista dou dispozi ii legale cu acela i obiect, respectiv art.72 din Legea nr.168/1999 i art.284 al. 2 din Codul Muncii, ntruc t din corelarea acestora cu prevederile art.71 i 82 din Legea nr.168/1999, art.2 pct.1 lit.1c Cod Penal, art.248 Codul Muncii i art.298 din acela i cod referitoare la abrogarea unor legi i a oric ror altor dispozi ii contrare, este evident vizeaz competen a material a instan elor judec tore ti n solu ionarea conflictelor de munc.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta - SA - membru Grup, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a respins greșit cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită.
Recurenta a enunțat prevederile art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și a susținut că excepția de neconstituționalitate este admisibilă, întrucât a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești, are ca obiect prevederi legale cuprinse în lege, ce au legătura cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate neconstituționale anterior.
În motivarea excepției, recurenta a arătat că potrivit art.72 din Legea nr.168/1999, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea și că în egală măsură, dispozițiile art.284 din Codul Muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, în sensul că, litigiile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul.
S-a mai arătat că astfel coexistă două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă sau absolută atrage nulitatea hotărârii, iar pentru a stabili această competență intră în concurs Codul Muncii, dreptul comun în materie cu Legea nr.168/1999, legea specială.
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun; principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării; principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o norma nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/ tehnica legislativă.
S-a arătat că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială se reglementează prin lege organică și că din acest punct de vedere Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, este o lege organică specială, iar Legea nr.53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este o lege organică dacă forumul a fost cel prevăzut în art.74 din Constituție pentru astfel de reguli și reprezintă dreptul comun. Față de împrejurarea că prin Codul Muncii sunt reglementate în mod general toate aspectele care țin de raporturile de muncă, sindicate, patronate și protecție socială, în timp ce prin Legea nr. 168/1999 este reglementată procedura de soluționare a conflictele de muncă, cea din urmă este o normă specială în raport cu Codul Muncii.
Pornind de la premisa că ambele legi sunt legi organice și au forță juridică egală, recurenta a susținut că trebuie verificat dacă Legea nr.168/1999 mai este în vigoare, deoarece prin prevederile art.298 alin. 2 din Codul Muncii, sunt identificate și marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial, iar ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contrare".
Astfel, ultima liniuță din art.298 a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădită neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești.
De asemenea, s-a mai arătat că motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale mai sus menționate, au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, deoarece acestea trebuie să fie coerente și să evite paralelismul legislativ, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, de a evita o jurisprudență neunitară.
S-a precizat că după intrarea în vigoare a Legii nr.24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, întrucât prin dispozițiile art.62 și art.63 din Legea nr.24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă.
S-a adăugat că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Unedic Franței, 20153/04,18 decembrie 2008), să evite paralelismul legislativ (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Katz România, no. 29739/03), să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă în sensul de a evita o jurisprudența neuniformă (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Santos Pinto vs. Portugalia, 39005/04, 20 mai 2008).
S-au invocat prevederile art.1 alin.5 din Constituția României prin care se arată că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, dat fiind faptul că textul constituțional nu stabilește în mod expres destinatarii acestor norme, dar din modalitatea de exprimare a legiuitorului constituant, respectiv din poziția acestui articol, se poate deduce cu ușurință cine sunt aceștia, respectiv atât persoanele fizice și juridice cât și autoritățile publice implicate în procesul de legiferare.
În consecință, recurenta a susținut că prevederile Codului Muncii (art.298 alin.2 ultima liniuță) nu pot modifica implicit dispozițiile cuprinse în Legea nr.168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
În fața instanței de recurs, recurenta pârâtă a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispoz.art.286, art. 287 și art. 288 din Codul Muncii, a art. 74, art. 75 și art. 77 din Lege4a nr. 168/1999 și a art. 164 Cod pr.civilă, în raport de prevederile art.21,24, 11 alin.2 și 53 alin.1 din Constituția României.
În motivarea acestei excepții, intimata a arătat că celeritatea soluționării cauzelor nu trebuie să sacrifice reguli de procedură instituite de lege pentru asigurarea unui proces echitabil și pentru garantarea dreptului la apărare, în condițiile în care, administrarea de probe este componenta esențială a dreptului la apărare.
În aceste condiții, textele criticate pentru neconstituționalitate apar ca fiind de un formalism excesiv, inacceptabil de rigid, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării drepturilor recunoscute de lege atât pentru angajat, cât și pentru angajator și să restrângă nejustificat dreptul la apărare al angajatorului care este pus într-o situație de dezechilibru față de angajat.
Mai mult decât atât, se mai arată că aplicarea dispozițiilor legale evocate și acordarea unor termen de judecată la intervale atât de mici face ca de la data primirii citației și până la data termenului de judecată să nu existe un interval suficient de timp pentru ca angajatorul să-și poată exercita în mod efectiv dreptul la apărare și să se achite de sarcina probei ce revine acestuia, potrivit dispozițiilor speciale în materia dreptului muncii, iar prin aplicarea acestor texte instanța are prerogativa acordată de art.288 din Codul Muncii și art.77 din Legea nr.168/1999 de a decădea angajatorul din dreptul de a depune probe și a formula apărări.
Așa fiind, intimata apreciază că dreptul la apărare al angajatorului nu este decât un drept iluzoriu, iar nu efectiv.
În ceea ce privește dispozițiile art.164 din Codul d e procedură civilă, intimata apreciază că acestea sunt neconstituționale, deoarece lasă la aprecierea instanței posibilitatea conexării cauzelor în situațiile în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de normă și nu obligă la luarea unei astfel de măsuri, de natură să conducă la o mai bună realizare a actului de înfăptuire a justiției, la economisirea timpului și a cheltuielilor, precum și la o judecată unitară, cu respectarea drepturilor esențiale ale părților.
În concluzie, intimata mai arată că dispozițiile legale criticate nu au fost adoptate în considerarea unor realități faptice concrete, fiind nesocotit principiul efectivității juridice, cu încălcarea garanțiilor dreptului la apărare și implicit a dreptului la un proces echitabil.
Analizând hotărârea recurată prin prisma excepții de neconstituționalitate a art.286, art. 287 și art. 288 din Codul Muncii, a art. 74, art. 75 și art. 77 din Legea nr. 168/1999 și a art. 164 Cod pr.civilă, Curtea reține că invocarea acesteia în recurs este inadmisibilă, întrucât nu are legătură cu fondul cauzei.
Astfel, Curtea a fost investită cu verificarea condițiilor de admisibilitate ale unei excepții de neconstituționalitate a art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită invocată la judecata în primă instanță.
Excepția de neconstituționalitate a art.286, art. 287 și art. 288 din Codul Muncii, a art. 74, art. 75 și art. 77 din Legea nr. 168/1999 și a art. 164 Cod pr.civilă cuprinde aspecte ce vizează fondul cauzei, or instanța de recurs nu a fost investită cu controlul jurisdicțional al cauzei pe fond.
În aceste condiții, având în vedere că această excepție vizează soluționarea fondului dreptului și nu are legătură cu obiectul recursului, Curtea va respinge cererea de sesizare Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.286, art.287 și art.288 Codul Muncii, art.74, 75, 77 din Legea nr.168/1999 și art.164 Codul Muncii, adresată direct instanței de recurs.
Analizând actele dosarului prin prisma criticilor de recurs formulate de către recurentă împotriva încheierii din 15.07.2009 pronunțată de către instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Excepția de neconstituționalitate a art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită invocată de către pârâta recurentă în fața primei instanțe vizează de fapt modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii.
Însă, necorelările de ordin legislativ dintre dispozițiile Legii nr.168/1999 și cele ale Legii nr.53/2003 - Codul Muncii invocate de către autorul excepției nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate, întrucât în sfera de competență a Curții Constituționale nu intră aspectele ce țin de respectarea normelor de tehnică legislativă.
Normele la care se face referire în motivarea excepției de neconstituționalitate nu au relevanță în plan constituțional, ci țin de aplicarea legii, or aprecierea asupra incidenței în cauză a unor texte de lege revine instanței de judecată, iar nu instanței de contencios constituțional, în raport de prevederile art.126 alin.1 din Constituție, care dispun că "justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".
Prin urmare, reținând neîndeplinirea condiției care impune ca de dispoziția legală criticată să depindă soluționarea cauzei și având în vedere practica constantă a Curții Constituționale (deciziile nr.1005/7.07.2009, nr.1019/7.07.2009, 1017/7.07.2009), Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită.
Pentru considerentele arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul, în temeiul prevederilor art.312 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de sesizare Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.286, art.287 și art.288 Codul Muncii, art.74, 75, 77 din Legea nr.168/1999 și art.164 Codul Muncii.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - "" SA - Membru Grup, împotriva încheierii de ședință din data de 15 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și.
Irevocabilă.
Cu recurs în 48 ore de la pronunțare pentru cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
17.12.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Uță Lucia, Cristescu
