Pretentii civile. Speta. Decizia 6654/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4925/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.6654/
Ședința publică de la 18 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-""SA - GRUPîmpotriva încheierii de ședință din data de 07 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr- (1384/2009), în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect:"drepturi bănești - recurs la încheierea de ședință din data de 07.07.2009."
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta-""SA - GRUP,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 13.11.2009 depusă la dosar-fila 17, lipsind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta -""SA - Grup,prin avocat, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurenta -""SA - Grup,prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a încheierii recurate în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 7 iulie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Ialomița - Secția civilă, în baza art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, republicată, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de pârâta - SA B privind sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că, pârâta pune, în fapt, în discuție, modul de aplicare în timp a unor norme legale și raportul dintre legea specială și dreptul comun, în materia dreptului muncii, iar nu contradicția acestor norme cu unele dispoziții ale Constituției.
Tribunalul a făcut referire la decizia Curții Constituționale nr. 254 din 24 februarie 2009.
Concluzia primei instanțe a fost în sensul că, într-o atare situație, nu sunt îndeplinite condițiile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 de vreme ce, în cauză, nu este vorba despre o excepție de neconstituționalitate.
Împotriva acestei încheieri, pe care a criticat-o pentru nelegalitate, a declarat recurs, arătând, în esență, următoarele:
În cauză erau îndeplinite condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost invocată în fața instanței, are ca obiect prevederi legale cuprinse în lege -stricto sensuîn vigoare la momentul invocării excepției, privește prevederi legale care nu au mai fost declarate neconstituționale anterior și care au legătură cu soluționarea cauzei.
Astfel, excepția de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este sau nu în vigoare.
Recurenta a mai arătat că potrivit art.72 din Legea nr.168/1999, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea și că în egală măsură, dispozițiile art.284 din Codul Muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, în sensul că, litigiile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul.
S-a mai arătat că astfel coexistă două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă sau absolută atrage nulitatea hotărârii, iar pentru a stabili această competență intră în concurs Codul Muncii, dreptul comun în materie cu Legea nr.168/1999, legea specială.
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun; principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării; principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o norma nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/ tehnica legislativă.
Potrivit prevederilor art.73 din Constituția României, revizuită, se arată că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială se reglementează prin lege organică și că din acest punct de vedere Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, este o lege organică specială, iar Legea nr.53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este o lege organică dacă forumul a fost cel prevăzut în art.74 din Constituție pentru astfel de reguli și reprezintă dreptul comun. Față de împrejurarea că prin Codul Muncii sunt reglementate în mod general toate aspectele care țin de raporturile de muncă, sindicate, patronate și protecție socială, în timp ce prin Legea nr. 168/1999 este reglementată procedura de soluționare a conflictele de muncă, cea din urmă este o normă specială în raport cu Codul Muncii.
Pornind de la premisa că ambele legi sunt legi organice și au forță juridică egală, trebuie verificat dacă Legea nr.168/1999 mai este în vigoare, deoarece prin prevederile art.298 alin. 2 din Codul Muncii, sunt identificate și marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial, iar ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contrare".
Astfel, ultima liniuță din art.298 a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădită neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești.
De asemenea, s-a mai arătat că motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale mai sus menționate, au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, deoarece acestea trebuie să fie coerente și să evite paralelismul legislativ, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, de a evita o jurisprudență neunitară.
După intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite întrucât prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă.
Au fost invocate și prevederile art.1 alin. 5 din Constituția României prin care se arată că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, dat fiind faptul că textul constituțional nu stabilește în mod expres destinatarii acestor norme, dar din modalitatea de exprimare a legiuitorului constituant, respectiv din poziția acestui articol, se poate deduce cu ușurință cine sunt aceștia, respectiv atât persoanele fizice și juridice cât și autoritățile publice implicate în procesul de legiferare. Legea nr. 24/2000 face parte din piramida constituțională, în sensul că reprezintă o lege esențială pentru procedura legislativă din România. Nicio autoritate publică, inclusiv Parlamentul nu pot deroga în mod implicit de la prevederile acestei legi, fără a contraveni în acest sens prevederilor constituționale. Parlamentul, autoritatea legislativă supremă a României, are posibilitatea să modifice în mod expres prevederile acestei legi, însă nu are dreptul să modifice în mod implicit aceste prevederi legale, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituționale ce vorbesc despre coerența legislativă respectiv despre obligația absolută de respectare a prevederilor legale.
În consecință s-a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a încheierii recurate, în sensul de a se dispune suspendarea cauzei și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
În recurs, nu au fost propuse probe.
Analizând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin prisma jurisprudenței recente a Curții Constituționale, se apreciază că în mod corect instanța de fond a respins excepția de neconstituționalitate, ca inadmisibilă.
Astfel, prin deciziile nr. 1005/2009, 1016/2009 și 1017/2009, instanța de contencios constituțional a reținut că întreaga motivare a excepției de neconstituționalitate a art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, se referă la modul de interpretare și aplicare în timp a două legi organice, și anume Codul Muncii și Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, autorul excepției susținând, în acest sens, pe de o parte, că există o practică neunitară la nivelul instanțelor de judecată, în privința constatării abrogării implicite a prevederilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cu consecința pronunțării unor hotărâri judecătorești diferite, asupra aceleiași probleme de drept, iar pe de altă parte, că nu au fost respectate normele de tehnică legislativă cu prilejul adoptării Codului muncii.
Or, a reținut Curtea Constituțională, toate aspectele invocate, ce țin de modul de aplicare a legii și de stabilirea unei interpretări unitare a actelor normative, nu intră în competența instanței de contencios constituțional, așa cum aceasta este reglementată de Legea fundamentală și de Legea nr. 47/1992, ci a instanțelor de judecată, respectiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție, așa cum prevăd dispozițiile art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție care statuează că: "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", [.], " Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale."
Eventualele necorelări de ordin legislativ dintre dispozițiile Legii nr. 168/1999 și cele ale Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii nu pot forma obiect al controlului de constituționalitate și nici nu pot fi invocate drept argument în sprijinul susținerii neconstituționalității unor reglementări. Examinarea acestora nu intră în sfera de competență a Curții Constituționale, ci în competența exclusivă a Parlamentului de a interveni pe calea unor modificări, completări sau abrogări pentru a asigura ordinea juridică necesară.
Curtea Constituțională nu poate fi transformată în legiuitor pozitiv, ci trebuie să-și limiteze rolul la cel de legiuitor negativ, având doar competența de a lipsi de efecte juridice legile neconstituționale.
De asemenea, Curtea Constituțională a mai reținut că atribuțiile sale privind analiza conformității unor texte de lege cu Constituția nu se pot extinde și asupra aspectelor ce țin de respectarea normelor de tehnică legislativă, atât timp cât aceste norme nu au relevanță în plan constituțional.
Cum, prin excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză, recurenta pârâtă a reiterat argumentele examinate de Curtea Constituțională prin deciziile anterior menționate, care nu se abat de la jurisprudența constantă a instanței de contencios constituțional, se reține legalitatea soluției primei instanțe, ce urmează a fi menținută.
Față de aceste împrejurări, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură, și asociații, B-dul. - - nr. 4-8, House, sector. 1, împotriva încheierii din data de 7 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, cu domiciliul în comuna, sat., județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER,
Red./Tehnored.
2 ex./10.12.2009
Jud.fond: /
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Uță Lucia, Cristescu
