Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 673/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 673
Ședința publică din 14 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Mihail Decean
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Arad împotriva sentinței civile nr. 769 din 21.06.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, și, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza este lăsată în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 769/21.06.2007 a Tribunalului Arad s-a admis acțiunea reclamanților, și, în sensul obligării pârâților să plătească reclamanților, prima de concediu pe perioada 2005-2006, actualizate în funcție de rata inflației la data efectuării plății.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt judecători la Judecătoria Ineu și beneficiază de dispozițiile art. 41 indice 1 alin 1 din Legea nr. 50/1996, privind salariul și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, modificată și completată prin OUG 83/2000, potrivit cărora s-a prevăzut ca magistrații și celelalte categorii de personal au dreptul pe perioada concediului de odihnă la o primă egală cu indemnizația brută sau după caz indemnizația de încadrare lunară brută din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Actul normativ a fost publicat și a produs efecte în Monitorul Oficial nr. 425/01.09.2000. Dreptul s-a născut așadar, din lege ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani.
Dreptul prevăzut în textul legal menționat nu le-a fost conferit reclamanților pentru anii 2005, 2006 întrucât prin art. 3 alin 2 din OUG nr.33/2001 acesta a fost suspendat, iar conform prevederilor art. 41 indice 1 alin 1 din Legea nr. 50/1996, până la 01.01.2002 cât și prin art. 12 alin 4 din Legea nr. 743/2001, termenul de suspendare a aplicării art. 41 indice 1 alin 1 din Legea nr. 50/19996 a fost prelungit până la 31.12.2002.
Ulterior acestei reglementări, prin Legea nr. 631/2002 - termenele prevăzute la art. III din OUG nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a unor categorii de personal din sectorul bugetar precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată cu modificări prin Legea nr. 386/2001, cu modificările ulterioare se prelungesc până la data de 31.12.2003.
Potrivit art. 9 alin 7 din Legea nr. 507/2003, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor ale art. 32 alin 2 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la data de 31.12.2004.
De asemenea potrivit art. 8 alin 5 din Legea nr. 511/2004, plata premiului anual aferent anului 2005 pentru personalul din instituțiile publice, indiferent de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile de pe lângă unele instituții publice finanțate integral din venituri proprii, se efectuează din prevederile bugetare pe anul 2006, începând cu luna ianuarie 2006, iar la alin 7 al art. 8 din legea nr. 511/2004, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor ale art. 32 alin 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici republicată, cu modificările ulterioare, se suspendă până la data de 31.12.2005.
Revenind la fondul acțiunii, este necesar să observăm dispozițiile art. 64 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care prevăd că în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ, cu obligativitatea de a se prevedea, data de la care se produce suspendarea precum și durata ei determinată.
2 al art. 64 prevede, imperativ, că la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
În consecință, la data expirării ultimei suspendări, dispoziția art. 41/1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 a reintrat în vigoare.
Dar, acest drept patrimonial reglementat de Legea nr. 50/1996, lege organică, potrivit art. 73 lit. din Constituția revizuită, fost suspendat prin legile ordinare menționate, în mod succesiv, de la intrarea sa în vigoare până la 31.12.2006, iar efectul a fost golirea de conținut însuși dreptului categoriilor profesionale salarizate în baza acestei legi la plata anuală primei de concediu, situație ce echivalează cu recunoașterea unui drept patrimonial, vidarea acestuia de însăși substanța sa, lipsindu-l practic de orice valoare. În acest mod, personalul din organele autorității judecătorești, titulari ai dreptului reglementat în favoarea lor de statutul propriu, au fost împiedicați de a se bucura efectiv de acesta pe întreaga perioadă de suspendare succesivă.
Instanța a constatat însă, că dreptul nu a fost afectat în însăși ființa lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența, de la instituire, până azi, mai mult prin art. 24 alin. 1 din Legea nr. 45 /2007 pentru aprobarea OUG nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției și Legea nr. 486/2006, a bugetului de stat pe anul 2007 s-a prevăzut și s-a dispus plata dreptului pentru anul 2007
Astfel, deși dreptul există, exercițiul său a fost împiedicat, contravenindu-se astfel art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția din 1991), împrejurare în care, instanța va restabili principiul constituțional încălcat prin legile de suspendare cât și principiul că un drept legal prevăzut are un conținut real, efectiv, neputând fi redus la nudum jus.
În argumentarea acestei soluții, instanța are în vedere și dispozițiile art. 18 din vechiul Cod al muncii și pe cele ale art. 38 din actualul Cod al muncii, în sensul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
Dispozițiile constituționale și cele cuprinse în Legea nr. 50/1996 și Codul muncii, amintite, sunt într-un perfect acord cu reglementările date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aplicabil și în dreptul nostru intern.
Pe lângă sumele bănești ce se vor acorda reclamanților, pentru neplata primelor de concediu pentru perioada 2005-2006, acestora li se cuvin daune interese compensatorii, în scopul acoperirii prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale pentru perioada respectivă, calculate potrivit coeficienților de inflație în condițiile prevăzute de art. 161 al.4 și art. 295 al.2 din Legea nr. 53/2002, aplicabile și magistraților și procurorilor. Potrivit acestora, Codul muncii se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, dacă acestea nu sunt complete și este compatibilă completarea lor cu dreptul comun, respectiv Codul muncii. Acesta prevede în art. 161 al.4, că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului prin neexecutarea la termen a obligației.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Tribunalul Arad și Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând admiterea recursurilor, modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurenții au criticat, în comun, hotărârea pentru nelegalitate, arătând în esență că pretențiile reclamanților nu au suport legal, față de Decizia nr. XXIII/12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât prin dispozițiile art. 3 alin. 2 din OUG nr. 33/2001 au fost suspendate prevederile art. 411din Legea nr. 50/1996, reintroduse prin OG nr. 83/2000, iar prin art. 3 alin. 3 din Legea nr. 386/2001 s-a prevăzut că pe perioada suspendării aplicării prevederilor legale menționate redevin aplicabile dispozițiile în materie existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999 și OG nr. 83/2000.
Prin OUG nr. 177/2002 s-a prevăzut la art. 50 alin. 2 că se abrogă celelalte dispoziții referitoare la salarizare și alte drepturi ale magistraților, astfel că sunt incidente în speță aceste dispoziții legale.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că sunt nefondate pentru următoarele considente:
Prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a inclus și art. 411alin. 1 în care se prevede că magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau plecării în concediu, care se impozitează separat.
Acest drept, în ce-i privește pe reclamanții, personal auxiliar de specialitate, a fost suspendat prin acte normative succesive.
Așadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate, precum și dispozițiile art. 53 din Constituția României revizuită, privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept cât și reglementările art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Omului și Libertăților Fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existența este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic să devină lipsit de orice valoare (decizia nr. 114/15.01.2008 pronunțată în dosar nr- a Înaltei C de Casație și Justiție).
De altfel prin majoritatea hotărârilor instanțelor de judecată ordonatorii de credite au fost obligați să acorde primele de concediu de odihnă pentru perioada cât acestea au fost suspendate. În acest sens s-a pronunțat inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 și Decizia nr. LXXVII din 5 noiembrie 2007, drept pentru care, Guvernul României a aprobat prin Ordonanță De Urgență nr. 146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
În ce-i privește pe reclamanții, magistrați, este adevărat că începând cu data de 1 ianuarie 2003, dreptul la primele de vacanță cuvenite acestora a fost abrogat prin art. 50 din OUG nr. 177/2002, contrar susținerilor recurenților, prin abrogarea art. 41 indice 1 din OG nr. 83/2000, însă prin lipsirea reclamanților de dreptul salarial conferit de acest text legal, drept deja câștigat, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 12 Adițional la Convenție, și întrucât nu se constată existențe unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
abrogării acestui articol poate fi constată chiar de instanțele judecătorești după cum rezultă din interpretarea per a contrario a art. 147 alin. 1 cu referire la art. 126 alin. 1 din Constituție, dar și din considerentele deciziei civile nr. 21/10 martie a Înaltei Curți de Casație și de Justiție, pronunțată de Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Mai mult, faptul că această abrogare nu era necesară, rezidă și prin aceea că s-a abrogat numai acestei categorii de salariați din sistemul bugetar, menținându-se pentru alte categorii socio-profesionale, precum polițiștii, sau chiar personalul auxiliar al instanțelor judecătorești, ulterior fiind reintrodus.
În privința actualizării creanței, în mod corect instanța a procedat în acest fel, devenind incidente dispozițiile art. 161 alin. 4 Codul muncii, art. 998, art. 999 și 1000 alin. 3 Cod civil.
Față de cele ce preced și cu această motivare, recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate, conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Arad împotriva sentinței civile nr. 769 din 21.06.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 aprilie 2009.
p. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - -
pensionat
PREȘEDINTE SECȚIE,
GREFIER,
- -
Red. / 25.06.2009
Tehnored/26.06. 2009/2 ex
Prima instanță: și - Trib.
Notă: Cu opinie separată în sensul admiterii recursurilor declarate de pârâți, modificării în tot a hotărârii și, în consecință, respingerii acțiunii.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
La pronunțarea soluției asupra recursurilor supuse analizei am avut o opinie separată celei majoritare,în sensul admiterii recursurilor declanșate de pârâții Tribunalul Arad și Ministerul Justiției,modificării in tot a sentinței recurate și respingerii acțiunii reclamanților,pentru următoarele argumente.
Într-adevăr, în art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin art. I pct. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, s-a prevăzut că "magistrații și celelalte categorii de personal salarizate pe baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Cu toate că prin legile bugetului de stat pe anii 2001-2002 acordarea primei de concediu a fost suspendată, ulterior,prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, s-a prevăzut, la art. 50 alin. 2, că"pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 11și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești [.], cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare".
Rezultă deci că la data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare ordonanța de urgență menționată, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților la o primă pentru perioada concediului de odihnă. În raport cu această situație, dreptul magistraților a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins, cu începere de la data de 1 ianuarie 2003.
Mai mult,având de soluționat recursul in interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, Înalta Curte de Casație și Justiție a conchis că la data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare OUG177/2002, acestea erau abrogate, iar dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal asimilate,a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins.
Consider că,efect al succesiunii actelor normative prezentate supra,se impunea concluzia că judecătorii fondului au interpretat și aplicat greșit in raporturile de muncă ale părților litigante prevederile legale,considerând in mod eronat că in privința reclamanților,ce au calitatea de magistrați, drepturile salariale- obiect al acțiunii le-ar fi fost suspendate,iar nu abrogate.
Mai mult,consider că nu poate fi interpretată ca o recunoaștere a legitimării reclamanților de a solicita și de a obține plata primelor de vacanță împrejurarea că legiuitorul a ales să aprobe plata unor drepturi salariale de aceeași natură altor bugetari, ale căror drepturi au fost suspendate in intervalul 2001-2006, de vreme ce pe toată durata suspendării beneficiul primelor de concediu a continuat să fie recunoscut, insă s-a amânat doar acordarea lui, in vreme ce,in cazul concret al autorilor acțiunii, prin abrogare,dreptul supus analizei și-a încetat definitiv aplicabilitatea,intenția legiuitorului (care nu poate fi cenzurată pe cale judiciară ) fiind in mod evident aceea de a nu mai acorda primele de vacanță magistraților..
Nici împrejurarea că dreptul magistraților la acordarea primelor de concediu a fost reintrodus in anul 2007 prin Legea nr. 45/2007,de aprobare și modificare a OUG nr. 27/2006 nu ar putea permite instanței de recurs să conchidă că angajatorul reclamantelor a recunoscut implicit că ei ar fi beneficiat de acest drept in perioada 2003-2006.
Pentru considerentele expuse,văzând că potrivit art. 329 alin. 2 și 3/pr.civ. dezlegările date problemei de drept ce vizează aplicabilitatea art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 prin Decizia nr. XXIII a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt obligatorii de la momentul publicării in Monitorul Oficial, precum și că intrarea in vigoare a OUG nr. 146/2007 și a Legii nr. 45/2007 nu schimbă cu nimic situația reclamanților,in soluționarea celor două recursuri ar fi trebuit să fie aplicate normele art.304 ind.1 și art. 304 pct.9 /pr.civ. ,in sensul admiterii recursurilor,modificării in tot a sentinței atacată,in sensul respingerii acțiunii reclamanților,ca neîntemeiate.
PREȘEDINTE
- -
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Mihail Decean, Aurelia Schnepf
