Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 6730/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6730
Ședința publică din data de 25 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Direcția Generală a Finanțelor Publice G îăn nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.2458/06.05.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, și intimații pârâți Curtea de APEL CRAIOVA și Tribunalul Gorj, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 2458/06.05.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimatul Ministerul Justiției.
A fost admisă acțiunea formulată de petenții, G, împotriva intimaților Tribunalul Gorj, Curtea de APEL CRAIOVA, Ministerul Justitiei și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției să vireze către Curtea de APEL CRAIOVA, care urmează să vireze către Tribunalul Gorj contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația brută lunară, cuvenit și neacordat petenților pe perioadele 01.11.2000-01.05.2004, octombrie 2007-06.05.2009, precum și pe viitor, suma ce vor fi actualizate la data plății efective.
A fost obligat Tribunalul Gorj să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale petenților în sensul evidențierii acordării sporului de risc și solicitare neuropsihică.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Petenții îndeplinesc funcția de judecători în cadrul Judecătoriei Novaci fiind salarizați în baza Legii nr. 50/1996, astfel cum a fost completată și modificată ulterior prin nr.OG83/2000, nr.OUG177/2002 și nr.OUG27/29.03.2006.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimatul Ministerul Justiției, instanța urmează să o respingă prin următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale Dreptului Internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de petenți, fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, nefiind suspus prescripției extinctive.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996,Pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar."
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția - potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative.
Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României, și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Legea nr.50/1996 are caracter de lege organică conform dispozițiilor art.73 pct.1 lit e din Constituția României.
Art. 47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000, însă acest din urmă act normativ - ordonanța guvernului - este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art.54 pct.2).
Abrogarea art. 47 din Legea nr.50/1996 prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000 încalcă, alături de normele constituționale referitoare la delegarea legislativă și dispozițiile legale privind tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Potrivit art.108 alin.3 din Constituție,Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile stabilite de aceasta.", iar, prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la,Modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul autorității judecătorești, republicată."
Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996,deși, așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificare, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin Legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
În același context, se reține că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitarea pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare, ca de exemplu, art.1 pct.Q3 din Legea nr.125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru abrogarea art.2 alin.3 pct. B lit. d din Decretul nr.247/1997.
Întrucât abrogarea art.47 din Legea nr. 50/1996 prin art. I pct.42 din nr.OG 83/2000 este nelegală și, mai mult, subzistă rațiunile acordării sporului de risc și solicitare neuropsihică, tribunalul apreciază că pretențiile petenților sunt întemeiate.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică solicitat de petenți, fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 petenții au fost lipsiți de proprietatea acestui bun, or, lipsirea de proprietate se putea face doar pentru o cauză de utilitate publică, iar din cuprinsul nr.OG83/2000 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de specialitate de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, cu atât mai mult cu cât în perioada respectivă drepturile salariale ale acestora au fost majorate, astfel încât abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare ca fiind lipsită de utilitate publică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, tribunalul reține că art. I pct.42 din nr.OG83/2000, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, încalcă norme constituționale și prevederi legale interne și este în conflict cu art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, urmând să dea preponderență acestui din urmă text legal.
Despăgubirile cuvenite petenților trebuie să cuprindă atât sporurile neacordate, cât și indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume, corespunzător art.161 din Codul muncii, respectiv prejudiciul efectiv si beneficiul nerealizat.
În conformitate cu dispozițiile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării legii rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care ar fi obligat prin sentința ce se va pronunța.
Împotriva acestei sentința au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Direcția Generală a Finanțelor Publice G în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Astfel, MINISTERUL JUSTIȚIEI a criticat sentința ca fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii în sensul că, în raport de data introducerii acțiunii formulate de reclamanți 01.10.2008 dreptul reclamanților este prescris pentru perioada 01.11.2000 - 01.05.2004.
MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Gac riticat sentința instanței de fond, de asemenea, ca fiind pronunțată cu încălcarea legii în ceea ce privește calitatea sa procesuală pasivă în lipsa raporturilor de muncă cu această categorie de personal.
In motivele de recurs Ministerul Finanțelor Publice susține că hotărârea cuprinde motivare străină de natura pricinii, litigiul privind drepturile salariale se poartă între angajat și angajator și nu poate include un terț (Ministerul Economiei și Finanțelor).
Critică sentința și sub aspectul admiterii acțiunii și obligării sale la drepturile solicitate de reclamanții susținând că, în cauză nu s-a făcut dovada că, în sarcina Ministerului Finanțelor Publice există obligația despăgubirii, legale sau convenționale care să izvorască din lege sau contract.
S-a arătat astfel că, nu pot fi plătite drepturi salariale pentru altă categorie de personal decât prevede legea, cu alte atribuții, astfel că solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.9 și art.304 ind.1 Cod procedură civilă.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor formulate în recurs și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că recursurile sunt fondate și urmează a fi admise pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
În ceea ce privește recursul declarat de MINISTERUL JUSTIȚIEI:
Analiza exhaustivă a recursului de față impune de la început o serie de precizări care să lămurească raționamentele instanței investită cu cauza de față, cu privire la soluția ce o va pronunța.
Fără îndoială că argumentele intimaților reclamanți referitoare la preeminența dreptului internațional față de dispozițiile dreptului intern - atunci când acesta din urmă nu conține dispoziții mai favorabile - sunt corecte cum, la fel de corecte sunt și argumentele cu privire împrejurările de orice natură care au avut drept efect atât diminuarea venitului net lunar al salariaților din justiție dar și, în mod corelativ, avalanșa de procese declanșate după trecerea unui anumit interval de timp și care au avut drept unic scop recâștigarea drepturilor salariale astfel pierdute.
Caracterul legitim al acestor acțiuni intentate în justiție a fost recunoscut de instanțele interne prin hotărârile judecătorești pronunțate în materia drepturilor salariale ale personalului din justiție - inclusiv în ceea ce privește sporul de risc și suprasolicitare, hotărâri intrate în puterea lucrului judecat și care au dobândit deja putere de lege.
Problema care se pune, însă, în cauza de față, este aceea a intervalului de timp până la care instanțele investite cu soluționarea unor astfel acțiuni se pot întoarce în aprecierea încălcărilor învederate și, respectiv, în restabilirea ordinii de drept pe segmentul ce face obiectul analizei judecătorești.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 166 alin. 1 din Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în materia drepturilor salariale și a daunelor rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile erau datorate.
Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală prin confirmarea raționamentului reclamanților privind imprescriptibilitatea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică
Ca și în cazul sporului de risc și suprasolicitare - în lumina considerentelor deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cărora dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996 au fost în vigoare în tot acest interval de timp dezlegarea dată de instanța supremă presupunând că reclamanții aveau posibilitatea solicitării reparării acestei încălcări în tot acest interval de timp -, și în cauza de față,reclamanții,încă de la prima încălcare a dispozițiilor legale privind salarizarea egală în condițiile aplicării acesteia unei categorii de magistrați cu pregătire și responsabilități identice trebuiau să solicite încălcarea dreptului lor. legal
Faptul că aceștia au solicitat aceste drepturi după o perioadă de timp afectată de efectul prescripției dreptului la acțiune nu poate justifica legitimarea demersului reclamanților cu încălcarea dispozițiilor legale.
Dezlegarea dată de instanța de fond încalcă dispozițiile dreptului intern - art. 166 alin. 1 din Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în materia drepturilor salariale și a daunelor rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile erau datorate - dar și pe cele ale tratatelor internaționale la care Romania este parte cu referire concretă - în raport de argumentele motivului de recurs, respectiv de considerentele sentinței recurate - la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale - pentru următoarele considerente:
În general, dispozițiile legale privind formalitățile ce trebuie respectate de orice subiect cu calitate procesuală activă vizează asigurarea unei bune administrări a justiției respectarea principiului securității raporturilor juridice.
Prin deciziile sale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a examinat " in abstracto" legislațiile interne ale statelor ci, maniera în care a fost înfrânt dreptul acestora de a se adresa instanțelor.
La 18 martie 2008, prin hotărârea 3052/04, în cauza Dacia contra, Curtea a arătat rolul de o importanță majoră pe care îl au termenele de prescripție, interpretate din perspectiva Convenției care declară principiul preeminenței dreptului ca făcând parte din tradițiile comune ale statelor membre la Convenție.
S-a arătat că rolul prescripției este, între altele acela de a garanta securitatea juridică prin fixarea unui termen fix de introducere a acțiunilor.
Prin urmare, prin hotărârea la care s-a făcut trimitere, Curtea a deciscă modificarea unei situații ca a devenit "definitivă" datorită expirării termenului de prescripție este incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice.
Nici o dispoziție a Convenției nu obligă statele membre sa instituie termene de prescripție sau sa fixeze momentele de la care începe sa curgă prescripția, in materie civila statele bucurându-se de o mare libertate de apreciere atât in stabilirea duratei acestui termen, cat si a momentului de la care aceasta începe sa curgă ( hot. Nr. 42117 per. 04 din 5 Februarie 2009- - si alții contra Franței ).
Deci instituirea unor termene de prescripție pentru sesizarea unei instanțe este admisibilă fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului substanțial dedus judecății și fără ca prin acesta să se limiteze protecția socială instituită de art.1 din Protocolul I adițional la Convenție.
S-a stabilit în acest sens că limitarea dreptului de acces la o instanță prin instituirea unor termene de prescripție trebuie să respecte condițiile de proporționalitate și rezonabilitate astfel încât persoanele vătămate să aibă un interval de timp suficient în funcție de caracteristicile fiecărui tip de litigiu pentru a acționa.
Sub acest aspect termenul de prescripție de 3 ani - ca și cel prevăzut de art. 166 din Codul muncii - este, în general, apreciat ca rezonabil de întreaga practică, în ceea ce privește satisfacerea drepturilor de creanță, instituirea acestui termen având drept finalitate limitarea efectelor perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile.
De aceea durata unui termen de prescripție nu pune probleme din punctul de vedere al Convenției.
Totodată, Curtea are în vedere și faptul că, indemnizația cuvenită magistraților este asimilată din punct de vedere juridic, salariului ca noțiune de Dreptul muncii, salariu care, potrivit art. 155. cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Prin urmare, dacă dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale - în sens larg - se prescrie în termen de 3 ani de la data la care aceste drepturi erau datorate ( art. 166.M) rezultă - grație aplicării argumentului " a fortiori" - că, o componentă a acestui salariu - sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică - nu poate fi nicidecum imprescriptibil, raționamentul instanței de fond fiind pur speculativ.
Consecința legală imediată a admiterii acestui recurs și a acestei excepții a prescripției acțiunii pentru sporul aferent perioadei 01.11.2000 - 01.05.2004 este aceea respingerii acțiunii reclamanților pe această perioadă.
Cu privire la cel de-al doilea recurent MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR se impune a fi făcută precizarea că, deși în paragraful introductiv al cererii de recurs este menționat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice G, declararea recursului atât în nume propriu cât și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, recursul este declarat prin delegare de competență numai de către Ministerul Economiei și Finanțelor, singurul care este chemat de reclamanți în calitate de pârât, alături de Ministerul Justiției.
Acest aspect rezultă cu prisosință și din economia generală a motivelor de recurs care vizează în mod exclusiv excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
Odată lămurită această chestiune prealabilă, Curtea constată că și recursul celui de-al doilea pârât este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente
În ce privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor:
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de angajator, între reclamanți și acest pârât neexistând raporturi juridice de muncă și prin urmare, acesta nu are obligația de plată efectivă a sumelor pretinse.
Reclamanții au chemat în judecată Ministerul Finanțelor pentru a fi obligat la plata unor drepturi salariale, obligație care nu îi aparține în condițiile în care între acest minister și reclamanți nu există nici un raport juridic.
Ca urmare, instanța constată întemeiată excepția invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și, admițând recursul, va modifica sentința și va respinge acțiunea formulată împotriva acestuia ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin.1 teza l civ.Cod Penal rap la art. 304 pct. 9.civ. Curtea va admite recursurile pârâților reformând sentința instanței de fond în limitele arătate, adică va Admite acțiunea în parte, va respinge cererea privind obligarea pârâților la plata sporului de 50% pe perioada 01.11.2000-01.05.2004 ca prescrisă iar acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor va fi respinsă în totalitate ca fiind intrpodusă față de o persoană fărăcalitate procesuală pasivă.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Direcția Generală a Finanțelor Publice G pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.2458/06.05.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, și intimații pârâți Curtea de APEL CRAIOVA și Tribunalul Gorj, având ca obiect, drepturi bănești.
Modifică sentința în parte.
Admite acțiunea în parte.
Respinge cererea privind obligarea pârâților la plata sporului de 50% pe perioada 01.11.2000-01.05.2004 ca prescrisă.
Respinge acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud. CT -
Tehn.red. IB /2 ex/
Jud. fond - E și E
Președinte:Carmen TomescuJudecători:Carmen Tomescu, Mariana Pascu, Ligia Epure
