Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 6739/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4657/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6739R
Ședința publică de la 20 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursurile formulate de recurentul-reclamant și de recurenta-intimată - - împotriva sentinței civile nr.4632 din 28.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.9689/3/LM/2009, având ca obiect-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant prin avocat ce depune împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.199/2009 și recurenta- intimată, prin consilier juridic ce depune delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează faptul că la dosar recurenta-intimată a depus prin serviciul registratură la data de 08.09.2009 întâmpinare în 2 exemplare.
Se comunică recurentului-reclamant un exemplar al întâmpinării.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat și motivat, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta-intimată, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului său pentru motivele arătate în cererea de recurs și respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă pentru motivele arătate în întâmpinare.
Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurenta-intimată.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentință civilă nr. 4632 din data de 28 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta - -, a fost obligată pârâta la restituirea către reclamant aa sumelor reținute cu titlu de impozit pe venit, contribuție de asigurări sociale de sănătate și contribuție de asigurari sociale deduse din salariul compensatoriu acordat. Au fost respinse, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere și a fost obligată pârâta la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, între părți au existat raporturi de munca, acestea încetând ca efect al deciziei nr. 98/21.01.2009 emisă de pârâtă în baza art.65 alin.1 din Codul muncii. Prin art.7 din decizia de concediere angajatorul a recunoscut dreptul fostului salariat de a incasa o compensație la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna anterioară concedierii.
S-a apreciat că cererea de plata a compensației cuvenite ca urmare a concedierii sale la nivelul a încă unsprezece salarii de bază este neîntemeiată.
Din modul în care a fost redactat textul articolului 64 al contractului colectiv la nivel de unitate rezulta că părțile contractante nu au convenit asupra instituirii unei obligații în sarcina angajatorului în situația concedierilor colective, decizia de acordare a sumelor cu titlu de compensație fiind lasata la latitudinea societății, după o analiza prealabila a situației financiare, salariatii fiind de acord cu aceasta prevedere la momentul negocierii contractului. Mai reine tribunalul ca la nivelul societatii parate a avut loc o reorganizare a societatii prin care s-a aprobat nmarul maxim de salariati la 330 cu consecinta desfiintarii unui numar de 129 locuri. Aceasta reorganizare a fost impusa din ratiuni economice si tot din aceste ratiuni s-a luat decizia de acordare a unui singur salariu compensatoriu salariatilor concediati.
S-a considerat în ceea ce privește restituirea contribuției de asigurari sociale reținute din compensația acordata reclamantului că este pe deplin justificată cererea. Din actele depuse a rezultat că din salariul compensatoriu achitat reclamantului pârâta a reținut sume cu titlu de impozit pe venit, de contribuții la bugetul asigurărilor sociale și de contribuții la bugetul asigurărilor de sănătate.
Pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suporta din bugetul asigurărilor pentru șomaj, la nivelul contribuției individuale de asigurări sociale, potrivit art.21 alin. 6 din Legea nr.19/2000. Rezulta de aici că suma cu titlu de plata compensatorie nu constituie bază de calcul pentru contribuția de asigurări sociale și nu se retine de la salariat, fiind suportata pentru salariat din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Restul contributiilor au fost in mod corect deduse, avand in vedere ca platile compensatorii sunt incluse in categoria veniturilor impozabile.
Cu privire la daunele morale solicitate de reclamant, instanța a reținut că, în cauză, nu s-a făcut dovada producerii unor prejudicii care să justifice repararea acestora.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termenul legal, reclamantul și pârâta - -.
În motivarea recursului său, recurentul arată că prima instanță a reținut în mod eronat că acordarea celor 12 salarii brute compensatorii nu este o obligație, ci o posibilitate a angajatorului, deoarece din interpretarea dispozițiilor art.64 alin.1 lit.a contractul colectiv de muncă al societății rezultă că nu este vorba de o condiție pur potestativă ci de o condiționare a plății acestor compensații de situația materială a angajatorului, mai ales că în dreptul muncii orice dispoziție contractuală ambiguă se interpretează în favoarea angajatului.
Așadar,dacă situația financiară a societății pârâte este favorabilă plata compensațiilor devine obligatorie pentru aceasta, în cauză, din actele contabile apreciate ca neutile cauzei de către prima instanță, respectiv din extrasul bilanțului contabil și al contului de profit și pierderi pe anul 2008 rezultând realizarea unui profit de aproximativ 6 milioane EURO.
Instanța nu a făcut nici aplicarea în privința clauzei asumate prin dispozițiile art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă aplicarea art.236 alin.4 din Codul muncii potrivit cărora Contractele colective de muncă legal încheiate constituie legea părților.
A mai arătat recurentul că motivarea instanței nu reflectă probele administrate în cauză ci reia susținerile pârâtei din întâmpinare, întrucât situația financiară a unei societăți nu este reflectată de fluxul de numerar care este doar o parte integrantă a balanței lunare ce mai conține și ordinele de plată privind plățile și încasările, iar aceste balanțe lunare însumate reprezintă bilanțul contabil.
Instanța în mod părtinitor a respins recurentului proba cu înscrisuri reprezentând bilanțul contabil pe anul 2008 din care reieșea realizarea unui profit substanțial la data întocmirii bilanțului.
În ceea ce privește instituirea contribuțiilor la asigurările sociale instanța a dispus restituirea parțială a acestora în mod eronat, întrucât acestea reprezintă o despăgubire bănească și nu un salariu cu atât mai mult cu cât calitatea recurentului de salariat a încetat, iar această despăgubire a fost acordată după încetarea contractului individual de muncă; potrivit legii aceste contribuții se rețin din salariu sau venituri asimilate salariilor, pârâta neputând să rețina contribuțiile legale ci numai impozitul pe profit de 16%.
A mai susținut recurentul că, în mod greșit a fost respinsă cererea de acordare a daunelor morale, câtă vreme simplul fapt că intimatul a determinat solicitarea acestor drepturi pe cale judecătorească reprezintă un prejudiciu, mai ales că din bilanțul contabil rezultă că administratorii și managerii societății fără a plăti salariile compensatorii și-au repartizat 1.235.360 lei profit, susținând în justiție că fluxul de numerar este negativ, neavând bani de achitat.
În drept, recursul se întemeiază pe dispoz. art. 304 pct 9 Cpc.
Prin recursul declarat,recurenta - - solicită modificarea în parte a sentinței recurate și respingerea cererii de restituire a contribuțiilor reținute din salariul compensatoriu acordat. Arată recurenta că prima instanță a făcut o aplicare greșită a legii, interpretând dispoz.art. 55 alin 4 lit j din Legea nr. 571/2003 în sensul că salariile comepnsatorii nu intră în categoria drepturilor salariale supuse calculului impozitului pe venit. Acest text nu este aplicabil în cauză deoarece compensațiile se raportează la salariul de bază al salariatului și au fost achitate din fondul de salarii, iar pe baza salariilor medii nete sau brute pe unitate, cum prevede textul respectiv. Mai arată recurenta că restituirea impozitului pe venit nici nu a fost cerută prin cererea de chemare în judecată.
Referitor la contribuția de asigurări sociale de sănătate, arată recurenta că baza lunară de calcul a acestei contribuții cuprinde și veniturile brute realizate de persoanele care nu se mai regăsesc în situațiile prev. de art. 5 alin 1 pct I și II din lege, dar încasează venituri ca urmare a faptului că au deținut una din calitățile de la art. 5 alin 1 pct I și II din lege. Art. 26 din Legea nr. 19/2000 prevede strict categoriile asupra cărora nu se datorează contribuția de asigurări sociale, printre care nu se includ compensațiile bănești acordate cu ocazia disponibilizării salariaților.
Art. 257 alin 2 din Legea nr. 95/2006 prevede că se aplică contribuția de asigurări sociale de sănătate asupra venturilor din salarii sau asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit. Or, compensațiile bănești se supun impozitului pe venit.
În drept, recursul se întemeiază pe dispoz. art.299, art. 304 pct 6 și 9, art. 304ind1 Cpc.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Curtea constată că recursul declarat de recurentul este fondat pentru cele ce urmează.
Potrivit dispozițiilor art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.6278/27.12.2007, la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B, în situația concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, individuale sau colective, angajatorul poate acorda în funcție de situația financiară o compensație către salariat echivalentă cu 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii.
Această clauză contractuală se interpretează în conformitate cu dispozițiile art.977 și urm. Cod civil, ce reglementează principiul priorității voinței interne a părților și a principiului potrivit cărora clauzele neclare se interpretează în sensul în care acestea produc efecte juridice și in mod sistematic.
Clauza prevăzută de dispozițiilor art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă al societății, a fost însă greșit interpretată de către instanța fondului care a reținut că aceasta instituie doar o posibilitate pentru angajator, ce-și poate manifesta discreționar voința în sensul acordării sau nu a compensațiilor bănești ocazionate de concediere, ori această obligație este afectată de o condiție pur potestativă ce are ca efect nulitatea clauzei asumate sub această condiție, prin urmare, această interpretare propusă de către angajator neputând fi primită.
Curtea apreciază că angajatorul s-a obligat față de salariat ca în condițiile în care situația sa financiară este favorabilă să achite acestuia cu ocazia concedierii 12 salarii de bază brute, în acest sens putând fi înțelese dispozițiile art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă.
Mai mult, astfel cum rezultă din extrasul din bilanțul pe anul 2008 al societății, depus de intimata la dosarul primei instanțe, situația financiară a societății înregistrase în anul anterior concedierii un profit substanțial ce permitea plata salariilor compensatorii prevăzute în Contractul colectiv de muncă.
Curtea are in vedere si motivele avute în vedere prin decizia de concediere a recurentului si Notificarea formulată de către angajator cu ocazia concedierii colective, din cuprinsul căreia rezultă că motivul ce a determinat concedierile de la nivelul societății nu a fost reprezentat de dificultăți de natură economică, ci de considerente organizatorice de natură să determine eficientizarea societății.
În privința criticii referitoare la respingerea cererii de acordare către recurentul a daunelor morale, aceasta apare ca nefondată, câtă vreme prejudiciul moral este constituit de consecințele negative produse prin fapta ilicită a angajatorului, iar acest prejudiciu trebuie dovedit de partea interesata, neputand fi prezumat. Or, recurentul nu a facut aceasta proba, după cum corect a reținut prima instanță. Simplul fapt că angajatorul nu a respectat o clauză contractuală nu prezumă producerea unui prejudiciu moral, salariatul având posibilitatea de a pretinde realizarea acestui drept.
Deși critică sentința recurată sub aspectul respingerii cererii de restituire a contribuțiilor reținute, se constată că tribunalul a dispus restituirea tuturor acestor contribuții.
Cât privește recursul declarat de recurenta pârâtă - -, apreciem criticile aduse de aceasta sentinței recurate intemeiate numai în parte.
Sunt fondate criticile recurentei referitoare la admiterea cererilor de restituire a contributiei de asigurări sociale de sanatate si impozit pe venit. Astfel, având in vedere ca potrivit dispozițiilor art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.571/2003 nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, conform legii, rezultă că se includ în categoria veniturilor impozabile și compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, care sunt calculate in alt mod decat pe baza salariilor medii nete pe unitate, fiind aplicabile și dispozițiile art.55 alin. 1 si alin 2 lit k din Codul Fiscal, deoarece aceste sume sunt in directa legatura cu calitatea de salariat, așa încât impozitul pe venit a fost în mod corect calculat de angajator.
De altfel, prin cererea de chemare în judecată nici nu s-a pretins restituirea impozitului pe venit reținut.
Totodata, art. 257 alin.2 lit.a din Legea nr.95/2006 prevede obligativitatea achitării contribuției de asigurare de sănătate asupra veniturilor din salariu sau asimilat salariilor, care se supun impozitului pe venit.
Prin dispunerea restituirii contribuției de asigurări sociale de sănătate și a impozitului pe venit, nepronunțându-se cu privire la contribuția de asigurari de șomaj, prima instanță a făcut o aplicare greșită a legii și totodată a dat ceea ce nu s-a cerut.
De asemenea, potrivit art..27 alin 1 din Legea nr. 76/2002 "ngajatorii au obligația de a reține și de a vira lunar contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj, a cărei cotă se aplică asupra bazei lunare de calcul, reprezentată de venitul brut realizat lunar, în situația persoanelor asigurate obligatoriu, prin efectul legii, prevăzute la art. 19". Astfel si aceasta contributie a fost corect calculata si retinuta de angajator, nefiind justificata restituirea ei. cest aspect nu a fost cercetat de tribunal, cu toate că reclamantul a solicitat restituirea contribuțiilor reținute, fără a distinge.
Contribuția de asigurări sociale a fost insa nelegal calculată de recurentă, față de prevederile art. art.21 alin. 6 din Legea nr.19/2000, potrivit cărora pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suporta din bugetul asigurărilor pentru șomaj, la nivelul contribuției individuale de asigurări sociale.
Nu sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 19/2000, deoarece in cazul persoanelor care beneficiază de plăți compensatorii nu este vorba de o scutire de la plata contribuției, ci de o achitare a acesteia din alte surse.
Pentru aceste considerente văzând și dispozițiile art. 304 pct 7 și pct 9 Cpc, art. 312.pr.civ. Curtea va admite recursurile, va modifica, în parte, sentința în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantului diferența de 11 salarii compensatorii; respinge ca neintemeiata cererea de restituire a sumelor reprezentand contribuții retinute, cu exceptia contribuției de asigurări sociale, va menține dispozițiile privind restituirea contribuției de asigurări sociale pentru compensațiile acordate, respingerea daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.
În temeiul dispozițiilor art.274 și art.276 pr.civ. va fi obligată recurenta - - la plata către recurentul-reclamant a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată. La reducerea onorariului de avocat, avem in vedere ca cererea nu prezinta o complexitate deosebita si nu a presupus o pregatire speciala a sustinerii acesteia, fiind soluționată la primul termen de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurentul și recurenta - - împotriva sentinței civile nr. 4632 din data de 28 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-.
Modifică, în parte, sentința în sensul că:
Obligă pârâta să achite reclamantului 11 salarii compensatorii.
Respinge ca neintemeiata cererea de restituire a sumelor reprezentand contribuții, cu exceptia contribuției de asigurări sociale.
Menține dispozițiile privind restituirea contribuției de asigurări sociale, respingerea daunelor morale și cheltuielile de judecată.
Obligă recurenta - - la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2009.
PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
GREFIER
Red.4ex/14.12.2009
Jud.
Jud.fond:,.
Președinte:Enache Daniela GeorgetaJudecători:Enache Daniela Georgeta, Comșa Carmen Georgiana
