Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 6744/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 6744
Ședința publică din data de 25 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR 1: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA - Membru Grup, împotriva sentinței civile nr.15/12.01.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă, avocat, lipsind intimatul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură intimatul reclamant a depus notă de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței Tribunalului Gorj, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr.15/12.01.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material.
A fost admisă actiunea precizată ulterior formulata de petentul, in contradictoriu cu intimata SC SA.
A fost obligată intimata sa plătească petentului suma de 18934,27 lei drepturi banesti reprezentand cotă gaze, aprovizionare toamnă-iarnă, indemnizație de concediere, contravaloare tichete masă, pe perioada 2005-2009, sumă care a fost actualizată până în luna octombrie 2008.
A fost obligată intimata la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată către petent.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune, instanta a apreciat că sub aspectul acordarii drepturilor salariale de orice natura (rezultate din contractele colective sau individuale de munca) sunt incidente prevederile art. 283 al.1 lit. c din Codul muncii, actiunea fiind supusa prescriptiei extinctive de trei ani si nu aceleia invocata de catre intimata si prevazuta la art. 283 al. 1 lit. e din Codul muncii.
Cu privire la fondul cauzei se reține că potrivit art. 168 al. 1 din CCM la nivelul SA pe anul 2004: "Cu ocazia sarbatorilor de Paste si C salariatii SNP SA vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se acorda suplimentarile vor incepe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalitatii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor".
La aliniatul 2 al art. 168 din CCM/2004 s-a mentionat ca: "Pentru anul 2003 suplimentarile de la alin. 1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitatii si in conditiile negociate cu."
Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2005 mentine textul al. 1 al. Art. 168 aducând o modificare de continut aliniatului 2 in sensul consemnarii ca: "in anul 2003 suplimentarile salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat". Acelasi text se regaseste in ultima forma mentionata in CCM pe anul 2006. In fine, pentru anul 2007 textul pastreaza acelasi continut ca in contractele precedente.
Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arata ca " partile semnatare confirma faptul ca in redactarea art. 168 al. 1 si 2 la momentul negocierilor colective vointa comuna a partilor a fost aceea ca incepand cu anul 2003 primele de Paste si de C sa fie introduse in salariile de baza ale fiecarui angajat ". Prin " Nota asupra precizarii situatiei primelor de Paste si de C prevazute in art. 168 din CCM al SA "din data de 31.08.2007 si semnata de reprezentanti ai patronatului si federatiei sindicale, se da o interpretare textului in discutie " potrivit vointei partilor la semnarea contractului".
Conform art. 1 al. 1 din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de munca este conventia incheiata intre patron sau organizatia patronala pe de o parte si salariati, reprezentati prin sindicate ori prin alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca".
Art. 31 din Legea nr. 130/1999 dispune ca poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de munca pe parcursul executarii lui in conditiile legii, ori de cate ori partile convin acest lucru. Modificarile aduse contractului colectiv de munca se comunica in scris organului la care se pastreaza si devin aplicabile de la data inregistrarii sau la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor.
Conform art. 236 al. 4 din Codul muncii, contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor.
Normele enuntate subscriu asadar contractelor colective de munca (in egala masura ca si contractele individuale de munca) vointei partilor semnatare, raportand aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral. Legea statueaza in sensul ca dispozitiile contractului colectiv de munca reflecta vointa partenerilor sociali, care însă trebuie sa se manifeste intotdeauna in conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o norma permisiva, care da posibilitatea modificarii clauzelor contractului colectiv de munca ori de cate ori partile convin acest lucru, dar cu precizarea formalitatilor care trebuie indeplinite pentru a da eficienta unor astfel de modificari. Textul reia un principiu de baza aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale in sensul ca ele pot fi modificate potrivit acordului de vointa al partilor dar numai pana la momentul incetarii efectelor acestuia.
In acelasi sens si contractul colectiv de munca poate fi modificat de parti doar pe parcursul executarii lui, interpretarea si reformarea continutului unei clauze urmand sa isi produca efecte pana la momentul incetarii efectelor contractului.
In speta, astfel cum rezulta din situatia de fapt, apararea facuta de societatea intimata a vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse in art. 168 al. 1 si 2 din CCM la nivel de unitate, realizata dupa momentul incetarii efectelor fiecarui contract colectiv de munca anual si in totala contradictie cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 al. 2 prevazut in fiecare din aceste contracte ca suplimentarile de la art. 1 au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul ca aceleasi drepturi nu au fost incluse in salariul de baza al angajatilor si pe anul în curs, câtă vreme s-a mentinut in acelasi timp si textul al. 1.
Pe de alta parte, partile nu au consemnat in contractul colectiv de munca pe anii 2005 si 2006 faptul ca aceleasi suplimentari salariale au fost incluse in salariile de baza pe anii precedenti. Se va retine astfel ca interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost incheiat contractul si cu incalcarea dispozitiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 (prin acte neinregistrate la directia teritoriala de munca) nu poate produce efecte care sa inlature continutul explicit al prevederii invocate.
De asemenea, instanța constată că prevederile art. 168 din CCM/2008 la nivel de unitate sunt inferioare prevederilor art. 176 la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 238 alin. 1 din, potrivit căruia, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Pentru aceste motive, clauza prevăzută de art. 168 alin1 din CCM la nivel de unitate/2008 este lovită de nulitate.
Din raportul de expertiză reiese că petentul trebuia să primească plăți compensatorii la concediere în sumă de 3917,40 lei, contravaloarea a 5 salarii medii nete conform CCM/2007, contravaloare tichete masă în sumă de 531,68 lei, suma de 13025,52 lei reprezentând cotă gaze și suma de 1458,67 lei.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta SC SA - Membru Grup, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs învederează că sub aspectul dispoziției legale incidente în materia prescripției extinctive, cererea reclamantei nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din, ci o acțiune pentru plata altor venituri cerute în temeiul CCM.
Ca urmare, acțiunea reclamanților se încadrează sub aspectul prescripției extinctive în ipoteza art.283 lit. e Codul muncii.
Pe fondul cauzei, referitor la obligarea sa de a plăti reclamantului indemnizația prev. de art.50 al.1, precizează că obligația de plată a acestei indemnizații are un singur izvior, CCM modificat prin adoptarea planului social și amendamentelor sale, din interpretarea cărora rezultă că părțile contractului colectiv de muncă nu au intenționat să acorde remunerații compensatorii cu același titlu.
Planul social a fost încheiat la 21 aprilie 2005, la art.1 fiind făcută mențiunea că acesta constituie o anexă a CCM și în vederea înlăturării oricărei nelămuriri ce s-ar ivi cu privire la punerea în aplicare a acestuia prin amendamentul din 13 sept. 2006, s-a stabilit explicit faptul că voința părților semnatare a fost aceea de a crea în favoarea salariaților disponibilizați condiții mai avantajoase decât cele prevăzute de art.50 din CCM, și nu aceea de a cumula măsurile de protecție prevăzute în planul social cu cele stabilite prin art.50 din CCM.
Cu privire la capătul de cerere privind plata diferenței de indemnizație de concediere, recurenta precizează că planul social și amendamentele sale prevedeau că salariul mediu brut pe care va fi luat în considerare pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere, se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă indemnizația de concediere.
A treia critică se referă la tichetele de masă, recurenta învederând că acestea se acordă doar pentru zilele de muncă efectiv lucrate de salariat conform Legii 142/1998 și nu pentru perioada în care a beneficiat de zile libere plătite, așa cum este perioada de preaviz.
O altă critică vizează nulitatea art.168 din CCM /2008 constatată de prima instanță, recurenta precizând că această clauză nu este nulă, deoarece art. 168 la nivel de unitate nu contravine art.176 din CCM la nivel de ramură.
Este criticată sentința și cu privire la acordarea valorii celor 21 de zile de preaviz, deoarece reclamantul a beneficiat de 60 de zile de preaviz, neîncadrându-se astfel în dispoz. art.49 din CCM.
De asemenea este criticată sentința cu privire la modul de soluționare al cererii privind acordarea drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă, recurenta precizând că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, deoarece drepturile salariale reprezentând aprovizionarea toamnă - iarnă au fost introduse în salariul de bază în conformitate cu art.168 din CCM/1998 dovadă în acest sens fiind adresa 2412/1998.
Ca urmare, Sindicatul a și renunțat din 1999 la negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual în luna octombrie pentru aprovizionare toamnă-iarnă.
Faptul că acest drept a fost inclus, se poate observa și prin corelarea modificărilor din cărțile de muncă.
Ultima critică vizează modul de soluționare al cererii privind acordarea drepturilor salariale reprezentând c/val. cotă gaze, recurenta precizând că și ajutorul material reprezentând /val. cotei de gaze a fost introdusă încă din anul 1997 în salariul de bază al fiecărui salariat. Astfel, potrivit art. 176 al.1 din CCM/1997, începând cu 01.06.1997, ajutorul material reprezentând /val. a 4000. de gaze ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază, iar în CCM/1998, la acest articol s-a menționat, că acest ajutor material a fost compensat prin CCM/1997.
Prin urmare, nu au mai existat negocieri cu privire la acordarea acestui ajutor datorită introducerii în salariul de bază a acestui drept, din adresa nr.1818/1997 rezultând că la calculul fondului de salarii repartizat s-au avut în vedere și prev. art.176 din CCM.
Potrivit dispoz. art. 187 al. 2 din CCM/2006 la nivelul ramurii Energie Electrică, Petrol și Gaze s-a prevăzut că salariații vor beneficia de acest ajutor doar în măsura în care nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Contrar celor reținute de instanța de fond, acest ajutor putea fi introdus în salariul de bază și legea nu a fost încălcată, ci doar instanța a făcut o aplicare greșită a acesteia.
Intimatul formulează întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Curtea constată a fi fondate doar criticile recurentei vizând modul de soluționare a acțiunii pe fond de către prima instanță.
Este nefondată susținerea recurentei privind prescripția dreptului la acțiune în temeiul dispoz. art.283 al.1 lit.e muncii, având în vedere natura juridică a acestor drepturi bănești -drepturi salariale așa cum rezultă din interpretarea art.154 CM care definește noțiunea de salariu și a disp.art.155 din CM care menționează componentele salariului respectiv salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri categorie din care fac parte și aceste drepturi bănești.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art. 283 din.
Ca urmare obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, iar dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani potrivit art.283 alin.1 litera din CM.
Criticile recurentei legate de modul greșit de soluționare a fondului cauzei sunt însă întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La data concedierii reclamantului și primirii indemnizației de concediere, era în vigoare amendamentul la Planul social din 9.01.2006 potrivit căruia salariul mediu brut pe care urma să fie luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate pe salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație.
În condițiile în care,reclamantul a fost concediat în 2007,rezultă că această indemnizație a fost calculată corect conform Planului social.
Critica recurentei privind modul de soluționare al cererii prin care reclamantul a solicitat acordarea drepturilor bănești aferente aprovizionării de toamnă este întemeiată pentru următoarele argumente:
Potrivit art.168 alin.1 din CCM/1997 încheiat între -RA și salariați,reprezentați de, recurenta s-a obligat să acorde salariaților cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă, o suplimentare a drepturilor salariale. Angajatorul a stabilit că fiecare din suplimentări va avea un cuantum minim în valoare de un salariu minim pe -RA.
La alin.2 a aceluiași articol s-a menționat că prin negociere cu se vor stabili, condițiile și criteriile de acordare a acestora.
La alin 3 al art.168 din contract s-a stipulat că începând cu 1.06.1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază,după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.
În contractul colectiv de muncă la nivel /1998 s-a menționat la art.168 alin 3 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.
Curtea constată astfel că aceste suplimentări salariale reprezentând aprovizionare toamnă au fost incluse în salariul de bază, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar respectiv- adresa 2328/8.10.1997 prin care recurenta comunică tuturor sucursalelor că în conformitate cu art. 168 alin.1 din CCM pentru aprovizionarea de toamnă salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de - lei de persoană și în raport cu alin.3 al acestui articol includerea în salariul de bază a acestui drept se va face începând din 1.01.1998; adresa nr.2412/29.05.1998 prin care s-a stabilit că pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din CCM/1997, începând cu data de 1.03.1998 salariile de bază brute ale salariaților se vor majora cu anumite procente în raport de cuantumul acestora.
În CCM la nivel de ramură Energie Electrică,Petrol,Gaze/2004,2005,2006,2007 această suplimentare salarială a fost menționată la art.176,iar la alin.6 s-a precizat că fiecare din adaosuri se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă nu s-a convenit introducerea în salariul de bază.
Aceasta nu înseamnă că angajatorul a revenit asupra celor convenite prin CCM/1997și 1998, în condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă așa cum s-a arătat mai sus a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, începând cu luna martie 1998.
Pentru a concluziona că această suplimentare nu a mai fost inclusă în salariul de bază ar fi trebuit să aibă loc o micșorare a acestuia, care să fie evidențiată în cartea de muncă. Verificarea cărții de muncă depusă în dosarul de fond nu confirmă o astfel de ipoteză, ceea ce înseamnă că această suplimentare a rămas inclusă în salariul de bază și pe perioada solicitată în acțiune.
Este fondată și critica privind modul de soluționare al cererii prin care reclamantul a solicitat drepturile bănești aferente cotei de gaze pentru următoarele argumente:
În anul 1997 la nivel s-a stabilit, potrivit art.176 din CCM/1997că ajutorul material reprezentând /valoarea a 4000. gaze naturale ce se acorda fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.
Această obligație a fost îndeplinită, dovadă fiind în acest sens înscrisurile depuse la dosar de recurentă, din care rezultă că aceasta, în luna august 1997 făcut cunoscut tuturor sucursalelor, că fondul de salarii aprobat pentru anul 1997 cuprinde toate drepturile salariale prevăzute în CCM, iar la calcularea acestui fond de salarii s-au avut în vedere prevederile art.176 din CCM.
Este motivul pentru care, în CCM la nivel /1998, la art.176 al.1 s-a făcut mențiunea că ajutorul material reprezentând /valoarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997.
Este adevărat că,la art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Energie Electrică, Petrol și gaze /2006 s-a prevăzut că salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Acordarea acestor drepturi se regăsește și la art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.
Curtea constată astfel, că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale nu a fost încălcat ci a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997.
Este îndeplinită, astfel și condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură referitoare la împrejurarea că acest ajutor material va fi acordat salariaților din industria în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
De asemenea Curtea reține ca fondată și critica privind acordarea reclamantului a contravalorii tichetelor de masă,întrucât acestea se acordă pentru zilele de muncă efectiv lucrate și nu pentru perioada de preaviz,chiar dacă salariatul a beneficiat de zile libere plătite.
Din eroare recurenta critică sentința cu privire la acordarea reclamantului a indemnizației prev de art.50 din CCM și a contravalorii celor 21 zile de preaviz întrucât din dispozitivul hotărârii recurate nu rezultă că prima instanță ar fi acordat acestuia asemenea drepturi bănești.
Pe cale de consecință în conformitate cu dispoz. art.312 Pr. Civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâtă și va modifica în parte sentința primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii pe fond.Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA - Membru Grup, împotriva sentinței civile nr.15/12.01.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Modifică sentința în parte.
Respinge acțiunea pe fond.
Menține restul dispozițiilor sentinței referitoare la excepția prescripției dreptului la acțiune.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud. MP /
Tehn.red.IC./Ex.3/17.12.2009
/ L - și R
Președinte:Carmen TomescuJudecători:Carmen Tomescu, Mariana Pascu, Ligia Epure
