Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 738/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 738/

Ședința publică de la 25 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu

Grefier șef sectie -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, B, împotriva sentinței civile nr. 404/24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurenților reclamanți, B, precum și a intimaților pârâți Consiliul Local și Primarul Comunei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța invocă, din oficiu,în baza art 258 alin. 1 Cod procedură civilă nulitatea sentinței 404/24 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna, pentru faptul că aceasta nu este semnată de unul din membrii completului de judecată, această lipsă nefiind complinită

Se constată că prin motivele recursului s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art 242 pct. 2 Cod procedură civilă.

Față de excepția invocată din oficiu, instanța rămâne în pronunțare

CURT EA

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 404/2008, Tribunalul Brașov a respins acțiunea formulată de reclamanții, B, -, -, și, toți cu domiciliul ales la primăria comunei,-, jud. C, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local și Primarul comunei, ambele cu sediul în-, jud. C, având ca obiect plata contravalorii tichetelor de masă potrivit Legii nr.142/1998 începând cu luna aprilie 2005 și în continuare în cuantum actualizat în raport de indicii de inflație.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

Reclamanții, fac parte din categoria personalului contractual a Primăriei, din care o parte au fost salariați iar o altă parte și în prezent desfășoară activitate în cadrul acestei instituții, cum atestă adeverințele depuse la filele 97-106.

Prin nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă cu modificările ulterioare, la art. 1 se prevede că " salariații din cadrul societăților comerciale, regii autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator ".

Așadar prin textul de lege precizat nu s-a instituit în sarcina angajatorului o obligație imperativă de a acorda aceste drepturi, ci una cu caracter dispozitiv.

Deci, ține de voința entităților juridice sau a celor fizice vizate de această normă legală dacă realizează beneficii să acorde alocații de hrană sub forma tichetelor de masă în limitele prescripțiilor stabilite, aspect care este apreciat de fiecare angajator în parte.

În cazul sectorului bugetar, situația este diferită, întrucât toate sumele pentru acordarea acestor drepturi se prevăd prin legi bugetare iar în cazul administrației locale în bugetele locale. În lipsa alocării de fonduri pentru acest scop, nu este posibilă acordarea către angajați, a tichetelor, ordonatorii de credite fiind datori să angajeze și utilizeze creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective, conform dispozițiilor legale (art. 23 alin.(1) din 273/2006 privind finanțele publice locale).

De observat că, prin legile bugetare care s-au succedat în timp s-a prevăzut în mod expres că nu se aprobă sume pentru acordarea tichetelor de masă.

Deși reclamanții își motivează cererea pe discriminare, instanța nu a putut reține această apărare în raport de considerentele expuse anterior.

Pe de altă parte, beneficiul tichetelor de masă nu reprezintă un drept fundamental prevăzut de Constituție, ci un drept subiectiv a cărui acordare este condiționat de posibilitatea angajatorului de a suporta aceste costuri.

Pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 16 din Constituție este neavenită, principiul egalității cetățenilor în fața legii înseamnă aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice. În speță, reclamanții făcând parte din categoria personalului administrației publice locale și nu se pot raporta sub aspectul salarizării și a celorlalte drepturi care decurg din raporturile de serviciu la alte categorii de salariați din alte sectoare sau sectorul privat. Deci nu poate fi vorba de discriminare, atâta timp cât legea nu prevede în mod imperativ obligația angajatorului de acordare a acestui drept.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 14 din 20.03.2008.

Drept urmare, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanți conform dispozitivului de mai jos.

Împotriva acestei sentințe se- declarat recurs de recurenții reclamanți, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că anumite categorii de salariați cum ar fi medicii, profesorii, angajați din sectorul privat, beneficiază de tichete de masă, iar marea majoritate a angajaților din sectorul bugetar, între care și funcționarii publici din administrația publică nu beneficiază de acest drept.

Unele instanțe din țară, printre care și Tribunalul Covasna au acordat aceste drepturi, altele nu, și având în vedere că bugetul local al Comunei permite plata acestor drepturi, se impune ca instanța să adopte soluția admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Examinând sentința în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Din analiza dispozitivului întocmit de magistrații completului, aflat la fila 87 din dosarul de fond se constată că acesta nu este semnat de toți membrii completului, respectiv de unul dintre judecători.

Astfel în cauză sunt incidente dispozițiile art. 258 alin. 1 din potrivit cu care, dispozitivul hotărârii se semnează, sub sancțiunea nulității de toți judecătorii. Prin urmare, sentința atacată este lovită de nulitate, sens în care cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, instanța de fond va trebui să reanalizeze competența de soluționare a acestei cauze, având în vedere faptul că din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că o parte din reclamanți au sau au avut calitatea de funcționari publici, și potrivit disp. art. 911din legea 188/1999, așa cum a fost modificată și completată, raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.

Față de toate aceste considerente instanța apreciază că recursul este întemeiat și în consecință va fi admis și sentința primei instanțe anulată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția nulității sentinței civile nr. 404/2008 a Tribunalului Covasna și în consecință:

Admite recursul declarat de recurenții, B, -, -, Și, împotriva sentinței civile nr. 404/2008 a Tribunalului Covasna, pe care o anulează și o trimite spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 25 Iunie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier șef sectie,

-

Red NG 2.08.08

Dact AG 2.08.08/ 3 ex

Jud fond /

Președinte:Anca Pîrvulescu
Judecători:Anca Pîrvulescu, Dorina Rizea, Nicoleta Grigorescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 738/2008. Curtea de Apel Brasov