Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 739/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 739
Ședința publică din data de 6 mai 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 2254 pronunțată la data de 22.05.2008 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanții, și și intimații Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâților intimați Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentanta pârâților intimați Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș solicită admiterea recursului formulat de către pârâtul recurent Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție așa cum a fost formulat și motivat în scris.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin cererea înregistrată la ribunalul Timiș sub nr. 9090/30/13.12.2007, reclamanții, au chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Ministerul Economiei și Finanțelor B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la calcularea și plata de despăgubiri în favoarea fiecărui reclamant, echivalente cu drepturile salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază; obligarea în solidar a pârâților la calcularea și plata de despăgubiri echivalente cu drepturile salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază; obligarea în solidar a pârâților la calcularea și la plata actualizată a sumelor datorate, prin aplicarea coeficientului de inflație, începând cu momentul nașterii dreptului reclamanților la despăgubire; obligarea angajatorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA la înscrierea în carnetele de muncă a mențiunilor privitoare la sporurile salariale menționate și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor solicitate.
În motivare, se arată că reclamanții au un program de "permanență" ce presupune ca, periodic și consecutiv, timp de câteva zile/lună (conform planificărilor întocmite de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș ), după orele de program și în zilele nelucrătoare, să fie disponibili și, în caz că este necesar, să se prezinte la sediul parchetului pentru redactarea propunerilor de arestare preventivă în cauze penale ce presupun urgență, respectiv cauze penale ce au ca obiect luarea, prelungirea ori menținerea măsurilor preventive. Nu au fost recompensați pentru timpul în care, faptic, sunt obligați să nu părăsească localitatea, pentru ca, în situația în care sunt solicitați să se poată deplasa la instituție în cel mai scurt timp.
Prin această stare de fapt a fost restrâns dreptul reclamanților la libertatea de mișcare - drept fundamental garantat prin legislația internă și internațională, și totodată, se aduce atingere relațiilor sociale privind viața de familie și în societate - ocrotite de legiuitorul român, având în vedere că reclamanții nu au posibilitatea de a-și face un program normal pentru sfârșitul de săptămână sau de sărbători pentru că, indiferent dacă este zi lucrătoare sau de (1, C, Revelion sau Paști), indiferent de oră, trebuie să fie prezenți la locul de muncă.
În plus, sunt afectate grav relațiile de familie, precum și cele sociale. În cadrul relațiilor de familie reclamă faptul că sunt în imposibilitate de a acorda atenție, îngrijire și supraveghere copiilor minori, soților și bătrânilor pe care îi au în îngrijire, precum și de a-și achita obligațiile casnice și gospodărești.
În cadrul relațiilor sociale afectate, reclamanții subliniază nu numai impedimentele de participare la anumite evenimente sociale, dar și imposibilitatea susținerii unor relații interumane.
Deși potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești și parchetelor, de regulă, concediul de odihnă se efectuează în timpul vacanței judecătorești, pe perioada de vară, pentru asigurarea permanenței sunt nevoiți să fragmenteze concediul de odihnă.
Deoarece în Statutul grefierului și în Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și parchetelor "asigurarea permanenței este obligație", reclamanții cred că această obligație trebuie să aibă un corelativ și în obținerea unor drepturi corespunzătoare pentru asigurarea principiului egalității de șanse și a desfășurării normale a relațiilor de serviciu.
Întrucât activitatea de permanență în instrumentarea cauzelor penale este necesară, având in vedere prevederile Codului d e procedură penală și ale art. 53 alin. 1 din Constituția revizuită a României, reclamanții consideră cererea legitimă privind plata unor despăgubiri ca urmare a restrângerii unui drept fundamental.
Reclamanții invocă, de asemenea, faptul că sunt discriminați față de alte categorii de salariați, spre exemplu lucrătorii din poliție, care sunt remunerați pentru serviciul de permanență.
Astfel, potrivit dispozițiile art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, republicată, potrivit căruia "polițiștii beneficiază de un spor pentru misiune permanentă de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și gradații".
În drept, sunt invocate dispozițiile art. 25, 53 din Constituție, art. 13 alin. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Prin sentința civilă nr. 2254/22.05.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor, ca neîntemeiată și excepția inadmisibilității invocate de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a admis acțiunea reclamanților, împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Ministerul Economiei și Finanțelor A obligat pârâții la calcularea și plata de despăgubiri în favoarea fiecărui reclamant, echivalente cu drepturile salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază pentru timpul efectiv lucrat, începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubiri, (conform tabelelor de permanență existente la dosarul cauzei, filele 5-23), a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la înscrierea în carnetele de muncă a mențiunilor privitoare la sporurile salariale. A admis cererea de chemare în garanție introdusă de către Ministerul Public, împotriva chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate de către reclamanți, ca efect al admiterii cererii de chemare în garanție.
Tribunalul a reținut că, reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul unui program de permanență ce presupune, periodic și consecutiv, timp de câteva zile pe lună după orele de program și în zilele nelucrătoare să fie disponibili în caz de necesitate, precum și a se prezenta la sediul Parchetului pentru redactarea propunerilor de arestare preventivă, audieri, anchete penale, în cauzele penale ce presupun urgență.
Din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești cât și al Statutului grefierilor, precum și a Ordinului Procurorului General nr. 144/27.10.2005, la art. 4 se prevede că, obligația de a efectua serviciul, revine tuturor procurorilor și celuilalt personal. în consecință, asigurarea permanenței este obligație.
Polițiștii beneficiază de un spor pentru misiune permanentă de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și gradații.
Raportat la acest act normativ, instanța apreciază că există discriminare între diferite categorii socio-profesionale, respectiv între polițiști pe de o parte, precum și între procurori și personalul auxiliar pe de altă parte.
Acest aspect a fost relevat și de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin adresa intitulată "punct de vedere" din 21.04.2008, unde printre altele a menționat că în cazul de față, un criteriu ce a stat la baza tratamentului diferențiat aplicat reclamanților, poate fi considerată categoria profesională.
Opinia Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a raportat la dosarul în speță, respectiv nr-.
Tratamentul diferențiat în opinia Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării are drept scop, cât și efect, restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
Potrivit art. 2 alin. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, în speță, există discriminare, și ca atare, instanța apreciază că reclamanții sunt beneficiari a unui spor de 25% din valoarea salariului de bază, raportat la timpul efectiv lucrat în cadrul programului de permanență, așa cum el este întocmit la nivel de parchet, prin ordinul procurorului ierarhic.
Potrivit art. 283 (1) lit. c din Codul Muncii, coroborat cu art. 166 Codul Muncii și cu art. 67 din Legea nr. 168/1999, a art. 2 alin. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, acțiunea reclamanților fiind întemeiată, a obligat pârâții la calcularea si plata de despăgubiri în favoarea fiecărui reclamant, echivalente cu drepturile salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază pentru timpul efectiv lucrat, începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubiri, conform tabelelor de permanență existente la dosarul cauzei, filele 5-23. obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la înscrierea în carnetele de muncă a mențiunilor privitoare la sporurile salariale, potrivit art. 8 din Decretul nr. 92/1976.
A admis cererea de chemare în garanție introdusă de către Ministerul Public, împotriva chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, potrivit art. 61 si următoarele cod procedură civilă, a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate de către reclamanți, ca efect al admiterii cererii de chemare în garanție.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat sentința ca nelegală susținându-se că s-au încălcat dispozițiile legale privitoare la competentă, care revine, conform art. 27 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 Judecătoriei și că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.
S-a criticat sentința cu privire la fondul cauzei susținându-se că nu se poate reține existența vreunei discriminări decât în condițiile în care, în sfera acelorași dispozițiile imperative a unui act normativ, două persoane aflate în aceeași situație și în aceleași circumstanțe, primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută cu argumente obiective. Or, în cazul de față, lipsește orice dispoziție imperativă cuprinsă într-o normă privind compararea salarizării reclamanților cu cea a polițiștilor sau a procurorilor.
Reclamanții, personal auxiliar de specialitate, au solicitat obligarea pârâților la plata sporului de misiune permanentă în condițiile în care acest drept nu este menționat în mod expres în legislația privitoare la salarizarea acestora.
S-a mai susținut că, legiuitorul a avut în vedere stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul auxiliar de specialitate din care a exclus plata sporului de permanență, datorită faptului că salarizarea acestora are un caracter special, iar plata acestor drepturi este compensată prin multe alte sporuri de care nu beneficiază celelalte categorii profesionale.
Astfel, plata acestor drepturi salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare, așa cum aceasta este definită în legea privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, deoarece nu prezintă o deosebire, excludere, restricție sau preferință efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală necontagioasă, infectare sau categorie defavorizată.
Mai mult decât atât, prevederile criticate au un scop legitim, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop sunt adecvate și necesare.
În cauză, nu se pune problema discriminării pe vreunul din criteriile arătate ci, după cum în mod greșit a reținut instanța de fond, de principiul egalității între cetățeni materializat prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
S-a mai criticat sentința și pentru că s-au depășit atribuțiile puterii judecătorești, acordându-se un spor neprevăzut de lege și adăugându-se la aceasta.
Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința pentru nelegala respingere a excepția lipsei calității procesuale pasive, acesta neputând fi chemat în garanție pentru plata drepturilor salariale ale salariaților altui ordonator principal de credite.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Public au fost corect respinse pentru motivele reținute, dar sub aspectul fondului cauzei recursul este fondat.
Reclamanții, care îndeplinesc funcția de grefier pretind despăgubiri constând în spor de 25% din salariu pentru faptul că sunt discriminați în raport cu lucrătorii de poliție care beneficiază de sporul prevăzut de art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, pentru misiune permanentă în timp ce magistrații și grefierii deși asigură un serviciu de permanență care le restrânge dreptul la libertatea de mișcare prevăzut de art. 25 din Constituție, nu sunt remunerați pentru această activitate. Temeiul juridic al acțiunii îl reprezintă dispozițiile art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului legat de incidența dispozițiilor art. 14 din Convenție privind interzicerea discriminării, diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Faptul că lucrătorii de poliție beneficiază de sporul de permanență prevăzut de art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 și magistrații și personalul auxiliar nu beneficiază de un spor asemănător, un spor distinct pentru îndeplinirea unor atribuții care impun asigurarea unui serviciu de permanență, nu poate conduce la ideea că ar fi incidente dispozițiile art. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 pentru că aceste două categorii nu se află în situații comparabile sau în situații analoage.
Cele două categorii, polițiștii pe de o parte și magistrații împreună cu personalul auxiliar pe de altă parte, au statute diferite, atribuții diferite, legi de organizare și competențe diferite și legi de salarizare diferite.
Legiuitorul, prin Legea nr. 567/2004 și Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 a avut în vedere rolul acestei categorii cu privire la desfășurarea activității instanței.
Prin urmare, legiuitorul la stabilirea salariilor și sporurilor a avut în vedere și obligațiile magistraților și personalului auxiliar cu privire la asigurarea permanenței. În același timp îndeplinirea unei obligații de serviciu, asumată odată cu ocuparea funcției de magistrat sau grefier nu poate fi asimilată cu o restrângere a dreptului la liberă circulație așa cum susțin reclamanții.
În cazul grefierilor, Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 - art. 6 prevede compensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător sau, la cererea celor în cauză, se plătesc aceste ore cu spor de 75-100% din salariul de bază.
Curtea constatând că nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, pentru considerentele de mai sus, apreciază ca neîntemeiată acțiunea reclamanților.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, vor fi admise recursurile pârâților și va fi modificată sentința în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2254/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică în tot sentința în sensul că respinge acțiunea reclamanților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - Dr. - -
aflată în concediu de odihnă aflată în concediu de odihnă
pt. care semnează președinte secție pt. care semnează președinte secție
Judecător Judecător
Grefier,
- -
Red. /9.07.2009
Tehnored.: /2 ex./13.07.2009
Prim inst.: Trib. T - -,
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
