Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 749/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.749
Ședința publică din data de 14 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
: -
Grefier: -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții C, toți cu domiciliul ales în P,-, județul P - la Cabinet de Avocatură -, împotriva sentinței civile nr.2722 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC "" SA cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-pârâtă SC "" SA avocat din Baroul Prahova, lipsind recurenții-reclamanți C,.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
Avocat pentru intimata-pârâtă SC "" SA declară că alte cereri nu mai are de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația intimatei că alte cereri nu mai are de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond pentru intimata-pârâtă SC "" SA avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a soluției instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții C, și au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să oblige pârâta la plata unei sume cu titlu de indemnizație minimă de concediere, la care să se adauge despăgubiri reprezentând beneficiul nerealizat în raport de rata inflației, ca urmare a faptului că suma datorată nu a fost achitată la timp, indicându-se pentru fiecare reclamant sumele solicitate.
S-a mai solicitat și obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 1000 euro, în lei, la cursul de schimb din ziua plății.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariați ai SC SA cu contract individual de muncă pe perioada nedeterminată, drepturile lor fiind înscrise în contractul individual de muncă - funcția de încadrare și salariul corespunzător, iar celelalte drepturi fiind consfințite de contractul colectiv de muncă pe care patronatul l-a negociat cu.
S-a mai arătat că potrivit. art.50 (1) din CCM/2005 si CCM/2006, salariații care sunt disponibilizați din motive care nu țin de persoana salariatului trebuie să primească la disponibilizare drept compensație, plată, o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechimea în muncă în SA, iar prevederile respective se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Au mai susținut reclamanții că Prevederile Planului Social, la al căror conținut s-a făcut trimitere, se referă la perioada 2005-2006, iar dacă din motive obiective disponibilizările planificate nu se pot realiza în această perioadă, termenele se decalează în mod corespunzător pentru anii 2007-2008.
De asemenea, s-a susținut că din interpretarea logică și juridică a textului art.50 din CCM pe anii 2005 și 2006, în paralel cu dispozițiile aceluiași articol din CCM pe anii 2007 și 2008, rezultă că la data concedierii fiecare salariat trebuia să primească, iar patronatul să plătească, o serie de drepturi, reclamanții neprimind indemnizația minimă de concediere, care nu se confundă cu plățile compensatorii reglementate de Planul Social.
În drept, au fost invocate pevederile art.5 alin.1, art.155, art.164 alin.1, art.269 din Legea nr.53/2003, ale 2005-2008, art.1084 Cod civil.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținând că nu există temei juridic în baza căruia să fie obligată la plata cumulativă a sumelor prevăzute de art.50 alin.1 din CCM și a celor prevăzute de pct.4 din Planul Social, care a fost adoptat în vederea creării unor măsuri mai avantajoase pentru salariați și nu în vederea aplicării în mod cumulativ a celor două categorii de măsuri.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 2722 pronunțată la data de 27 octombrie 2008, Tribunalul Prahova a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanții au fost angajați ai cu contract individual de muncă pe perioada nedeterminată, drepturile lor fiind înscrise în contractul individual de muncă - funcția de încadrare și salariul corespunzător, iar celelalte drepturi fiind consfințite de contractul colectiv de muncă pe care patronatul le-a negociat cu.
S-a mai reținut că în urma negocierilor dintre și SC, în scopul realizării unui plan de restructurare, s-a încheiat un Plan Social prin care s-au stabilit indemnizațiile de concediere, prevăzându-se la pct.1 că acesta constituie o anexă la CCM începând cu data semnării și până la 31.12.2010, reclamanții primind pachetul financiar conform pct.4 din Planul Social, aceștia solicitând prin acțiune să le fie plătită cumulativ și indemnizația de concediere prevăzută de art.50 al CCM.
Tribunalul a concluzionat că acest lucru nu mai este posibil întrucât disp.art.50 din CCM au fost înlocuite cu cele prevăzute la pct.4 din Planul Social, ca urmare a negocierilor purtate între și SC SA, astfel că disp.art.4 din Planul Social au devenit obligatorii pentru ambele părți semnatare.
Împotriva sentinței primei instanțe reclamanții au declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 alin. 1 pct. 8 și 9 Cod pr.civilă.
Susțin recurenții că netemeinicia și nelegalitatea sentinței rezultă din însăși practica judiciară a Tribunalului Prahova, care în cauze cu obiect identic, în același complet sau în complete diferite, au pronunțat atât hotărâri de admitere, cât și de respingere a cererii încălcându-se principiul aplicării unitare a legii.
Se mai învederează că intimata nu a contestat calitatea recurenților de foști salariați, vechimea în muncă și nici cuantumul pretențiilor acestora, ci doar a susținut că cererea este nefondată dând o proprie interpretare disp.art. 50 din CCM în sensul dorit de intimată afirmând, printre altele, că Planul Social întocmit de angajator în scop de protecție socială face parte din CCM, ca anexă a acestuia, înlocuind prevederile art. 50 din CCM.
Se arată, în continuare, că prima instanță a achiesat în totalitate la susținerile intimatei, apărare concretizată în întâmpinare și acte depuse după strigarea la rând a cauzei și care nu au fost comunicate recurenților pentru a se apăra, judecarea fondului făcându-se cu încălcarea principiului contradictorialității.
Totodată, se susține că până la momentul judecării fondului, intimata, prin neprezentare, renunțase la orice apărare recunoscând temeinicia cererii recurenților, pentru ca apoi, până la strigarea ultimei cauze de pe listă, să depună și să i se primească, după judecarea cauzei, întâmpinare și acte, ce nu au fost comunicate recurenților.
Arată recurenții că prima instanță a înlăturat susținerile acestora, dar nu și motivat, iar a susține că Planul Social întocmit de angajator cu prilejul concedierii colective modifică și chiar înlocuiește părți din CCM constituie o absurditate în raport de prevederile art. 1 și 25 din legea nr. 130/1996, la care s-a făcut trimitere.
De asemenea, se învederează că dispozițiile art. 68-79 din Codul muncii instituie o anumită procedură de urmat pentru angajator în cazul concedierilor colective, nerespectarea acesteia fiind sancționată de lege, intimata achitându-se de obligațiile legale, printre care și aceea de a întocmi un plan social, care nu poate fi privit decât ca un act administrativ unilateral emanând de la angajator, neputându-se primi teoria potrivit căreia Planul Social ar fi o anexă la CCM înlocuind disp.art. 50 din acesta.
În legătură cu contractul colectiv de muncă, definit de legea nr. 130/1996 ca lege a părților, acesta nu poate conține prevederi contrare legii, dar poate conține prevederi ce acordă drepturi mai mari ca număr și prin întindere decât minimul prevăzut de lege, în cazul de față, contractul colectiv de muncă acordând, în plus față de planul social, prin art. 50, și indemnizații minime de concediere, cu precizarea expresă că aceste indemnizații se completează cu prevederile planului social.
Concluzionează recurenții că Legea nr. 53/2003 reprezentând Codul muncii și CCM 2005 și 2006 sunt acte juridice distincte, cu aplicabilitate distinctă, contractul colectiv de muncă acordând salariatului drepturi mai mari, iar îndeplinirea de către angajator a obligațiilor asumate este obligatorie și fiind vorba de două acte juridice distincte, aceasta presupune un cumul de drepturi pentru salariat, dar și de obligații pentru angajator, art. 9 din CCM stipulând că în caz de litigiu, dispozițiile CCM se aplică în favoarea salariatului.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Împrejurarea că în spețe similare cu cea de față Tribunalul Prahovaa pronunțat, în primă instanță, soluții diferite, nu poate constitui un argument pentru admiterea recursului în sensul celor solicitate de recurenți, câtă vreme legalitatea și temeinicia sentinței sunt analizate de către instanța de control judiciar în calea de atac a recursului exercitat de către părțile nemulțumite de sentința instanței de fond.
În ceea ce privește întâmpinarea depusă în cauză de societatea pârâtă, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la termenul din 26.09.2008, întâmpinarea a fost comunicată la termenul respectiv de judecată apărătorului ales al reclamanților, aceștia având așadar cunoștință de apărările formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, prin care s-a conchis că acțiunea reclamanților este neîntemeiată solicitându-se, pentru argumentele expuse în conținutul acesteia, respingerea acțiunii.
Apare astfel ca neîntemeiată susținerea recurenților potrivit căreia intimata ar fi renunțat la prima instanță la orice apărare și că ar fi recunoscut temeinicia cererii lor.
Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, la termenul de fond din 24.10.2008, ambele părți au fost prezente punând concluzii pe fondul cauzei și nu s-au depus la dosar, după închiderea dezbaterilor, alte înscrisuri în apărare, de către pârâtă.
De asemenea, motivarea sentinței atacate răspunde cerințelor prevăzute de art.261 pct.5 Cod pr.civilă arătându-se argumentele pentru care acțiunea reclamanților a fost apreciată ca neîntemeiată.
De necontestat, recurenții-reclamanți au fost disponibilizați în urma unei concedieri colective și nu individuale.
Potrivit art. 50 alin. 1 din CCM pe anii 2005- 2006, la concediere din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, ce diferă în funcție de vechime, după distincțiile prevăzute în mod expres în cuprinsul alin. 1 al art. 50.
În alin. 2 al aceluiași articol se stipulează că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă, iar potrivit alin. 3 al art.50, valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu și conform alin. 4 al art. 50, prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Interpretarea sistematică și logică a dispozițiilor cuprinse în art. 50 din CCM, mai sus-enunțate, conduce în mod clar la concluzia că de prevederile alin. 1 al art. 50 beneficiază cei concediați individual, din motive care nu țin de persoana acestora, pe când în cazul concedierilor colective, indemnizația de concediere este cea stabilită prin negociere cu, iar intimata-pârâtă a aplicat în mod corect dispozițiile contractului colectiv de muncă completate cu cele ale Planului Social încheiat acordând recurenților-reclamanți numai indemnizația de concediere stabilită de comun acord, prin negociere, cu.
Prevederile art. 50 din contractul colectiv de muncă trimit în mod obligatoriu, în cazul concedierilor colective, la o negociere pentru stabilirea indemnizației de concediere, care a avut loc în cazul de față și care rezultă din Planul Social.
Din nicio dispoziție a contractului colectiv de muncă nu rezultă că recurenții- reclamanți, ce au fost concediați colectiv, ar fi îndreptățiți atât la acordarea indemnizației de concediere prevăzută la art. 50 alin. 1 din CCM, cât și la acordarea indemnizației de concediere stabilite în urma negocierii cu, în mod exclusiv și în acord cu dispozițiile art. 50 alin.2-4 din CCM, numai pentru concedierile colective.
Interpretarea dată de recurenți dispozițiilor art. 50 alin. 4 din CCM are caracter pur speculativ și nu poate fi primită, rezultând în mod evident din interpretarea dispozițiilor cuprinse în alineatele 1-4 ale art. 50 din CCM că cele două tipuri de indemnizații de concediere nu puteau fi cumulate, așa cum pretind nejustificat recurenții.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus-arătate, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurenți în motivarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C, toți cu domiciliul ales în P,-, județul P-la Cabinet de Avocatură -, împotriva sentinței civile nr.2722 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC "" SA cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - -
fiind pensionat, prezenta
se semnează de
președintele instanței
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.2 ex./13.05.2009
/
.fond nr- Trib.
Jud.fond
Președinte:Dan Andrei EnescuJudecători:Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
