Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 795/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.795/
Ședința publică din 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Gabriela Valentina
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA B,cu sediul în,nr.239,sector 1 împotriva sentinței civile nr. 483/02.07.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul și intervenienții, G, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta pârâtă SC SA B avocat cu delegație de substituire la dosar,lipsă fiind intimatul-reclamant și intimații-intervenienți în nume propriu, G, toți reprezentați de avocat cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier;după care:
Reprezentantul recurentei pârâte depune la dosar delegație de substituire și cerere de întoarcere a executării silite în 2 exemplare, din care un exemplar se înmânează reprezentantului intimaților.
Reprezentantul intimaților precizează că nu dorește termen pentru a studia cererea de întoarcere a executării silite.
Întrebat fiind,reprezentantul recurentei pârâte nu poate preciza un calcul concret la acest moment al drepturilor salariale ce le revin intimaților.
Reprezentații părților nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentanților părților în dezbateri.
Reprezentantul recurentei pârâte cu privire la primul motiv de recurs,arată că instanța de fond a acordat primele de Paști și de C în cuantum mult mai mare decât cel prevăzut de,învederând că la calculul acestor pretinse drepturi suplimentare s-a avut în vedere în mod eronat salariul mediu brut (cu sporuri) pe și nu salariul de bază mediu (fără sporuri) pe,așa cum este stipulat în, instanța de fond pronunțând în acest sens o sentință nelegală.
În mod greșit a fost respinsă excepția de prescripție a dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare,arătând că instanța de fond nu a observat că drepturile suplimentare solicitate prin acțiune nu au caracter de drepturi salariale,neavând caracter permanent,fiind incluse în Capitolul VI din intitulat,Protecția socială a salariaților și alte drepturi,astfel că aceste prime solicitate prin prezenta acțiune nu se regăsesc în enumerarea expresă a indemnizațiilor,sporurilor și adaosurilor intrate în sfera noțiunii de,salariu reglementată de normele Capitolului V din,dreptul la acțiune pentru neexecutarea unei astfel de clauze se prescrie într-un termen de 6 luni de la data nașterii acestui drept,respectiv cel mai târziu de la data calendaristică a evenimentului pentru care aceste ajutoare erau datorate,în conformitate cu prevederile art.283 alin.1 lit. din Codul muncii.
Cu privire la punctul 3 din motivele de recurs,respectiv la excepția de prematuritate a introducerii acțiunii invocată precizează că în mod greșit prima instanță a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii,arătând că potrivit al.1 al.art.168 teza finală din, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare dintre angajații societății,ci dosar subsecvent negocierilor anuale ce vor avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente(Paștele și Cul).Or,atât timp cât aceste negocieri pentru stabilirea valorii concrete,a modalităților de acordare a criteriilor,condițiilor și beneficiarilor nu au avut loc,nu se poate vorbi despre existența unui drept actual al reclamantei.
Cu privire la incidența în cauză a prevederilor art. 257 din Codul muncii referitor la faptul că în conflictele de muncă sarcina probei aparține angajatorului,în mod greșit a reținut prima instanță că din actele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că suplimentările salariale solicitate prin acțiune nu au fost incluse în salariile angajaților. Ceea ce nu a observat instanța de fond este faptul că apărarea a fost în sensul că aceste prime de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază,astfel că aceste prime nu se regăsesc distinct pe statul de plată,pentru că ele se regăsesc în salariul de bază.
Un alt motiv de netemeinicie este acela că instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisie Paritare,apreciind că aceasta este ulterioară perioadei pentru care drepturile bănești sunt datorate. Prin argumentele expuse,apărarea este aceea că primele de Paști și de au fost incluse în salariul de bază la începutul fiecărui an,prin majorarea acestuia.
Au mai criticat hotărârea instanței de fond și cu privire la faptul că a dispus acordarea unei despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale,așa cum prevede nr.OG9/2000, învederând că practica și doctrina juridică sunt constante în sensul că în cazul prejudiciului constând în neplata unor drepturi bănești cuvenite salariatului,angajatorul datorează dobânda,care,în conformitate cu dispozițiile art.1088 din Codul civil, începe să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată. Mai arată reprezentantul recurentei pârâte că instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele respective acordate salariatului sunt sume brute,din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale. Și sub aceste aspecte hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică. În concluzie, conform disp.art.312 Cod procedură civilă solicită să se admită recursul în sensul casării sentinței atacate și în rejudecare respingerea acțiunii ca nefondată. Cu privire la cererea de întoarcere a executării silite solicită admiterea acesteia. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților solicită respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Precizează că acțiunea îndreptată împotriva pârâtei este legală și temeinică,întrucât drepturile salariale ce trebuiau plătite de Paște și de C, în temeiul art.168 alin.1 din 2004 - 2007 au fost în mod abuziv suprimate.Acest text de lege a fost în vigoare în anii 2005,2006 și 2007,deci nu a rămas fără obiect,așa cum afirmă pârâta,dimpotrivă a fost păstrat după anul 2003- prin voința comună a părților, recunoscându-se continuu și constant suplimentările salariale ce trebuiau plătite salariaților de Paști și de C,în cuantum,ul salariului mediu de bată pe.În ceea ce privește documentul emis de Comisia Paritară la data de 31.08.2007 și depus ca probă susține că nu are forță probantă și trebuie înlăturat,întrucât acesta în realitate nu interpretează art.168 al.1 din,ci îl modifică,solicitând ca instanța să nu ia în considerare acel document al Comisiei Paritare.Acele mențiuni inserate ca dialog cu privire la includerea sporurilor în salariu începând cu anul 2003 ar fi fost legal valabile numai dacă acestea erau inserate într-un act adițional al care are aceeași valoare cu respectivul contract și face parte componentă al acestuia,respectiv înregistrat în termen legal în anul 2004,ori acest dialog social din 2007 nu este un act adițional și nu poate produce efecte juridice. Acest dialog social,respectiv Notă-Precizări încalcă un principiu fundamental constituțional constând în neretroactivitatea unei legi civile așa cum părțile ar considera ca și cum ar fi lege pentru ei. Ori, potrivit Constituției României doar într-un singur caz o lege poate retroactiva și anume legea penală mai favorabilă ce nu este aplicabil în cazul de față. Cu privire la afirmația pârâtei,potrivit căreia intimații nu aveau dreptul să ceară reactualizarea sumei datorate cu rata inflației,reprezentantul intimaților precizează că aceștia aveau dreptul să ceară reactualizarea întrucât există text de lege în acest sens. Față de cererea de întoarcere a executării silite precizează că aceasta este prematur introdusă. În subsidiar,dacă instanța va aprecia că cuantumul drepturilor acordate este prea mare,solicită să se aibă în vedere disp.art.168 Depune concluzii scrise. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.634/113 din 7.03.2008 la Tribunalul Brăila reclamantul a chemat în judecată pe pârâta B solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor bănești în sumă de 12310 lei reprezentând suplimentările salariale pentru Paști și pentru anii 2004 - 2007 sumă ce va fi actualizată cu rata inflației.
A mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea acțiunii civile reclamantul a susținut că fost salariatul pârâtei și că a fost prejudiciat în sensul că nu i s-a acordat drepturile salariale prevăzute de art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă coroborate cu disp.art.243 (1) și art.236 (4) din Codul muncii.
A arătat reclamantul că pârâta nu i-a acordat conform contractului colectiv de muncă suplimentarea drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SC SA cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C respectiv în sumă de 980 lei pentru Paști și 980 lei pentru C pentru 2004,1400 lei pentru Paști și 1400 lei pentru C pentru 2005, de 1850 lei pentru Paști și 1850 lei pentru C pentru 2006 și de 1850 lei pentru Paști și 2000 lei m pentru C pentru 2007.
Prin cererea din 4.04.2008 intervenienții, G, și au formulat cerere de intervenție în nume propriu solicitând ca pârâta B să fie obligată să le plătească drepturile salariale în sumă de câte 12310 lei pentru fiecare reprezentând suplimentările salariale pentru Paști și pentru pentru anii 2004 - 2007,sumă ce vor fi actualizate cu rata inflației.
Au mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de câte 5000 lei pentru fiecare intervenient reprezentând daune morale.
În motivarea cererii de intervenție intervenienții au formulat aceleași susțineri ca și reclamantul.
Prin întâmpinarea depusă pârâta Bas olicitat respingerea ca nefondată a acțiunii civile.
Pârâta prin întâmpinare a invocat mai multe excepții de procedură astfel:
Excepția de prescripție a dreptului material la acțiune conform art.283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
A arătat pârâta că prin acțiunea civilă se solicită plata unor premii acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C pe perioada anilor 2004 - 2007, dreptul material la acțiune s-a prescris având în vedere termenul special de prescripție prevăzut de legislația muncii.
A arătat că potrivit art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă a unor clauze ale acestuia cererile în vederea soluționării conflictului de muncă pot fi soluționate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Or, în cauză s-a invocat nerespectarea disp. art. 168 din Contractul colectiv de muncă.
S-a mai invocat de pârâtă excepția de prematuritate a introducerii acțiunii civile întrucât dreptul pretins pentru a fi valorificat prin acțiune trebuie să fie actual adică să nu fie supus unui termen sau condiții suspensive.
A arătat că potrivit art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă text nemodificat în perioada 2003 - 2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente Paștele și Cul, ori atât timp cât aceste negocieri pentru stabilirea valorii convenite a modalităților de acordare, a criteriilor, a condițiilor și a beneficiarilor nu au avut loc, nu se poate vorbi de existența vreunui drept actual.
Ori, timp de 3 ani Sindicatul nu a solicitat patronatului negocieri pentru acordarea acestor drepturi.
Pe fondul cauzei pârâta a susținut că acțiunea civilă reclamantului este nefondată întrucât drepturile solicitate, începând cu anul 2003, au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
A arătat că în fiecare an s-a procedat la republicarea Contractului Colectiv de Muncă, după negocierile purtate anual în forma rezultată din negocierile din 2005.
Contractul colectiv de muncă, a mai arătat pârâta a fost supus interpretării Comisiei Paritare instituită conform prevederilor din care, prin decizia din 31.08.2007, a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori, comisie care în componența sa a avut și reprezentanți ai.
A mai susținut intimata că art. 168 din trebuie interpretat prin prisma modificărilor aduse acestuia în perioada 2003 - 2005.
În anul 2003 urmare unor negocieri între cele două părți s-a convenit ca art. 168 din să aibă conținutul de la alin.1 și la alin.2 că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, a arătat intimata.
Această clauză a fost reluată în această formă și în pentru anul 2004 arătat pârâta.
Începând cu versiunea republicată în anul 2005 art.168 alin.2 a precizat clar: "În anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat" a arătat pârâta.
Prin aceasta se dovedește că încă din anul 2003 aceste drepturi au fost incluse în salariul de bază a arătat pârâta.
Interpretarea clauzelor trebuie făcută după voința părților și nu după sensul literar al termenilor utilizați în acestea, conform disp. art. 977 cod civil a mai susținut pârâta.
La calculul drepturilor solicitate a mai arătat pârâta trebuie avut în vedere salariul de bază mediu pe care este de 790 lei pentru 2004 și de 799 lei din 2004, de 850 lei pentru 2005 și de 927 lei din 2005, de 1047 lei pentru 2006 și de 1160 lei din 2006 conform adresei nr. 2022/4.09.2007 a SC SA și nu salariul mediu brut.
Prin sentința civilă nr.483/2.07.2008 s-a admis în parte acțiunea civilă a reclamantului cât și cererile de intervenție în interes propriu ale intervenienților, G, și.
A obligat pârâta SC SA B să plătească reclamantului și intervenienților suma de câte 10350 lei pentru fiecare reprezentând drepturile bănești datorate pentru sărbătorile de Paști și C pentru anii 2005 - 2007, actualizată cu rata inflației până la data plății.
S-a respins ca nefondată cererea reclamantului și a intervenienților de obligare a pârâtei la plata daunelor morale.
Instanța de fond a reținut că acțiunea civilă a reclamantului cât și cererile de intervenție sunt fondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la prescripție instanța de fond a reținut că excepția este nefondată, având în vedere faptul că art.283 al.1 lit. e din Codul muncii, invocat de pârâtă, prevede un termen de 6 luni pentru formularea cererii de soluționare a unui conflict de muncă legat de neexecutarea contractului colectiv de muncă.
Or, în cazul de față, obiectul cauzei îl constituie un conflict individual de muncă privind plata unor drepturi salariale neacordate, situație în care sunt incidente prevederile art.283 al.1 lit. c din Codul muncii.
Caracterul de drept salarial al pretențiilor rezultă chiar din art. 168 din Contractul colectiv de muncă, care le definește ca fiind "o suplimentare a drepturilor salariale", egală cu un salariu de bază mediu pe SA.
Cu privire la prematuritatea cererii instanța de fond a reținut că față de motivul invocat, respectiv nerealizarea negocierilor anuale înainte de sărbători, apărarea nu constituie o excepție care face prematură sesizarea instanței, ci ține de fondul cauzei.
Cu privire la drepturile bănești s-a reținut că dispozițiile art. 168 din Contractul colectiv de muncă, încheiat la nivelul societății, prevăd că salariații SA, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Potrivit textului, cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalități de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
În aliniatul 2 al textului se prevede că în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Pârâta a susținut că cererea pentru plata drepturilor bănești este nefondată, având în vedere faptul că textul prevede acordarea drepturilor bănești suplimentare după negocieri prealabile, care nu au avut loc, întrucât nu s-au solicitat de către reprezentanții sindicatului.
Angajatorul a apreciat că, în lipsa negocierilor, salariații au acceptat implicit ca pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 nivelul salariilor să fie cel negociat în 2003, în care drepturile suplimentare au fost incluse.
În acest sens, pârâta a adus ca argument faptul că în timp ce textul inițial al art.168 folosea formularea "vor fi introduse", în contractele publicate în anii următori a fost folosită formularea "au fost introduse".
Totodată, au fost invocate dispozițiile art.977 din Codul civil cu privire la interpretarea contractelor conform intenției părților.
Instanța de fond a reținut că susținerea nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
Drepturile pretinse sunt reglementate expres în art. 168 din Contractul colectiv de muncă.
Conform art.977 din Codul civil, interpretarea contractului se face după intenția comună a părților, iar potrivit art.978 din Cod, atunci când o clauză nu este clară, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, nu în acela ce n-ar produce niciunul.
Or, în cazul de față, este evident că intenția părților a fost stabilirea dreptului salariaților la salariile suplimentare cu ocazia sărbătorilor, nu cea de a justifica neacordarea acestora.
Concluzia aceasta se impune și față de textul care obligă la negociere cu 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, în vederea stabilirii valorii lor concrete, a modalității de acordare, a condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Este evident că în cazul în care părțile ar fi ajuns la înțelegerea ca pe anii 2004, 2005 și 2006 nivelul salariilor să fie cel negociat în 2003, pe motiv că drepturile suplimentare au fost incluse în salariu, păstrarea textului privitor la negocieri nu ar fi avut nici o rațiune.
În ceea ce privește negocierile, textul prevede "începerea cu ", ceea ce înseamnă că obligația este dată în sarcina angajatorului.
Totodată, realizarea negocierilor era în interesul conducerii pentru a nu fi expusă la eventualele acuzații de neîndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, în condițiile în care obligația de plată și cuantumul dreptului erau stabilite prin Contractul colectiv de muncă, iar obiectul negocierilor era doar modalitatea de plată, care genera obligații pentru angajator.
Art.165 din Codul muncii reglementează principiul inadmisibilității renunțării la drepturile salariale, precizând că semnarea actelor de plată nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.
Potrivit art.236 al.4 din Legea nr.53/2003, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Prin urmare, dispozițiile contractului colectiv de muncă sunt obligatorii, nerespectarea lor se concretizează în prejudicii materiale pentru fiecare salariat în parte, iar neaplicarea lor de către angajator îi îndreptățește pe salariați să pretindă îndeplinirea obligației izvorâte din lege, în temeiul art.248 al.3 din Codul muncii.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești, reprezentând un salariu de bază mediu pe datorat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C pentru perioada solicitată de salariat este întemeiată.
Reclamantul și intervenienții au precizat cuantumul sumei datorate, iar pârâta nu a făcut dovada că acesta ar fi greșit calculată.
Întrucât reclamantul și intervenienții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului, cererea subsecventă de obligare a angajatorului la plata sumei actualizate în funcție de rata inflației până la achitare, instanța de fond a reținut-o ca fondată față de dispozițiile art.269 din Codul muncii, astfel că a dispus ca suma să fie actualizată până la data plății, ținând seama și de faptul că suma pretinsă în acțiune cu titlu de diferență rezultată prin aplicarea coeficientului de inflație, reprezintă un calcul parțial.
Referitor la cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale instanța de fond a apreciat că este nefondată, reclamantul și intervenienții nefăcând dovada cauzării vreunui prejudiciu moral cu consecințe în viața socială și personală motiv pentru care a considerat-o nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC SA B considerând-o nelegală și netemeinică.
Instanța de fond a acordat primele de Paște și de C în cuantum mai mare decât cel prevăzut în a mai arătat recurenta pârâtă.
A arătat că drepturile suplimentare stabilite prin art.168 din au ca punct de referință,salariul de bază mediu și nu,salariul mediu brut cum eronat se susține în acțiune.
Reclamanta a arătat recurenta a anexat cererii de chemare în judecată adresele din 14.01.2004, 25.01.2005 și 17.05.2006 din care rezultă cuantumul salariului mediu brut (cu sporuri) dar trebuia calculat pe baza salariului de bază mediu (fără sporuri) care era în martie 2004 - de 790 lei,în 2004 - de 799 lei,în aprilie 2005 - de 850 lei,în 2005 - de 927 lei,în martie 2006 - de 1047 lei și în 2006 - de 1160 lei.
Instanța de fond a mai arătat recurenta în mod greșit a reținut că din actele dosarului nu rezultă că suplimentările salariale solicitate au fost incluse în salariile angajaților.
În motivarea recursului declarat s-a susținut de către pârâtă că în mod greșit a fost respinsă excepția de prescripție a dreptului material la acțiune.
A arătat că reclamanta, prin acțiune, a solicitat acordarea unor prime invocând nerespectarea art.168 din Contractul colectiv de muncă încheiat între SA și salariați reprezentați de, deci se fundamentează dreptul invocat pe prevederile contractului colectiv de muncă.
A arătat recurenta-pârâtă că este de acord ca potrivit art.283 din Codul muncii contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă, ori primele își au izvorul în contractul colectiv de muncă și nu în contractul individual de muncă.
Instanța de fond, a arătat recurenta-pârâtă, nu a observat că drepturile suplimentare salariale solicitate prin acțiune nu au caracter permanent fiind incluse în capitolul,Protecția socială a salariaților.
De asemenea, mai arătat recurenta-pârâtă, în mod greșit s-a respins excepția prematurității acțiunii civile.
S-a arătat de recurentă că art.168 (1) teza finală,text nemodificat în anii 2003-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare dintre angajații societății ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente - Paștele și Cul.
Or, atât timp cât aceste negocieri pentru stabilirea valorii concrete modalităților de acordare, a criteriilor, condițiilor și beneficiilor nu au avut loc, nu se poate vorbi de existența unui drept actual al reclamantei.
ar fi trebuit să se poarte între Patronat și Sindicate și nu la inițiativa angajatorului, așa cum a reținut instanța de fond, ele neavând loc întrucât aceste prime au fost incluse în salariul de bază atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, a mai arătat recurenta - pârâtă.
Hotărârea instanței de fond este netemeinică și pentru faptul că nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisie Paritare, instanța de fond reținând din Decizia din 31.08.2007 este ulterioară perioadei pentru care drepturile bănești sunt datorate.
Decizia Comisie Paritare, a arătat recurenta-pârâtă are doar caracter interpretativ,iar modul de interpretare nu are caracter retroactiv, ea stabilind care fost voința părților cu privire la includerea primelor respective în salariu.
Această decizie, a arătat recurenta-pârâtă, este recunoscută de reprezentanții sindicatului.
Instanța de fond, a mai arătat recurenta-pârâtă, în mod greșit a acordat despăgubire constând în actualizarea cu rata inflației și în acordarea dobânzii legale conform nr.OG9/2000.
Practica și doctrina juridică, a arătat recurenta-pârâtă, este constantă în sensul că în cazul prejudiciului constând în neplata unor drepturi bănești cuvenite salariatului,angajatorul datorează dobânda conform art.1088 Cod civil care începe să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
De asemenea,instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv sumele acordate salariatului,dacă sunt brute,din care se scade impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale: asigurări sociale, șomaj și asigurări de sănătate, a mai arătat recurenta - pârâtă.
A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii civile a reclamantei.
Nu și-a motivat în drept recursul declarat.
La data de 17.11. 2008 recurenta pârâtă a formulat cerere de întoarcere a executării solicitând ca în cazul în care recursul său va fi admis să se dispună restabilirea situației anterioare și obligarea intimatului la plata sumei de bani rezultată din diferența dintre suma acordată de prima instanță și suma stabilită de instanța de recurs.
Și-a întemeiat cererea pe disp. art.402 indice 2 alin.1 Cod procedură civilă.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtă.
În întâmpinare a susținut că motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă nu pot fi primite ea nefiind constată în aprecierea caracterului acestor drepturi ca fiind drepturi salariale sau nu.
A mai arătat că susținerea recurentei-pârâte, că drepturile salariale solicitate au fost introduse în salariul de bază,nu este întemeiată întrucât nu s-a dovedit acest lucru.
Cu privire la actualizare instanța de fond a făcut aplicarea art.269 din Codul muncii, a arătat intimata-reclamantă.
Analizând hotărârea instanței de fond în raport de probele dosarului, de dispozițiile legale aplicabile în cauză, de criticile formulate de recurentă cât și de disp. art.304 și art. 3041Cod procedură civilă curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică astfel că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond în mod corect a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune este nefondată.
Obiectul cauzei, așa după cum a reținut și instanța de fond îl constituie neplata unor drepturi salariale suplimentare prevăzute în contractul colectiv de muncă, situație care intră sub incidența dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Or, chiar recurenta conformă caracterul de drept salarial suplimentar și aceasta rezultă și din formularea art.168 din contractele colective de muncă pentru anii 2003 - 2007.
Pe de altă parte, litigiul de muncă este generat de faptul că recurenta susține că prin introducerea anuală în salariul de bază a drepturilor salariale suplimentare acestea au fost plătite, iar intimata-reclamantă susține că nu i-au fost plătite aceste drepturi salariale.
Nu se poate susține că datorită faptului că drepturile bănești sunt menționate în Cap.VI din contractul colectiv de muncă intitulat,Protecția socială a salariaților și alte drepturi și nu în Cap.V,Salarizarea nu ar avea caracter de drepturi salariale pentru că,chiar recurenta le denumește drepturi salariale suplimentare.
Nu poate fi primită nici susținerea recurentei în sensul că instanța de fond în mod greșit ar fi respins excepția de prematuritate a formulării acțiunii civile.
Așa cum corect a reținut instanța de fond,justificarea acestei excepții pe faptul că nu s-au realizat negocierile anuale înainte de sărbători pentru acordarea suplimentelor salariale,aceasta constituie mai mult o apărare care privește fondul cauzei și nu o excepție propriu-zisă.
Faptul că părțile în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate,conducerea și Sindicat nu au negociat acordarea acestor drepturi considerând că le-a acordat prin introducerea în salariul de bază, nu este culpa reclamantei mai puțin având relevanță din inițiativa cui trebuiau derulate aceste negocieri.
Nu poate fi primită nici susținerea că hotărârea instanței de fond ar fi netemeinică pentru că nu ar fi recunoscut caracterul obligatoriu al hotărârii Comisiei Paritare din 31.08.2007.
Comisiile Paritare funcționează în baza contractelor colective de muncă încheiate.
Or,la nivelul recurentei-pârâte anual, 2003,2004,2005,2006 și 2007 s-au încheiat contracte colective de muncă și evident s-au constituit Comisii Paritare al cărui mandat este pe durata existenței contractului colectiv de muncă.
Deci,Comisia Paritară instituită prin contractul colectiv de muncă din anul 2007 nu se putea pronunța în 2007 asupra unor contracte colective de muncă care și-au încetat valabilitatea pentru anii 2003,2004,2005 și 2006 (odată cu înregistrarea contractului colectiv de muncă pentru anul următor își încetează aplicabilitatea cel din anul anterior - art.33 alin.1 lit. din Legea nr.130/1996) și nici nu se poate substitui unor Comisii Paritare cărora le-a încetat mandatul.
În al doilea rând, această Comisie Paritară, instituită potrivit contractului colectiv de muncă pe anul 2007, modifică clauzele contractelor colective de muncă pentru anii 2003-2006, când acestea nu mai sunt în vigoare, aducându-se prin aceasta atingere voinței părților la data încheierii acestor contracte colective.
Chiar dacă ar fi considerată o interpretare a clauzelor contractelor colective de muncă, deși nu poate fi considerată astfel, ea nu poate fi făcută asupra unor contracte care și-au încetat valabilitatea,ea putând fi făcută de Comisia Paritară instituită prin acel contract.
Conform art.31 din Legea nr.130/1996 și art.244 din Codul muncii clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui în condițiile legii,prin act adițional și ea nu poate opera pentru trecut ci numai pentru viitor.
Faptul că reprezentanții Sindicatului au semnat această Decizie a Comisiei Paritare în 2007 pentru anii anteriori,nu are nici o relevanță,întrucât ea,legal,așa cum am mai arătat,nu poate produce efecte asupra unor contracte colective de muncă care și-au încetat valabilitatea și nici nu se poate substitui unei Comisii Paritare care și-a încheiat mandatul.
Prin acordarea actualizată a sumelor datorate,instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art.269 alin.1 din Codul muncii potrivit cărora,în cazul în care salariatul a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului are obligația să-l despăgubească.
Deci,legislația muncii admite posibilitatea actualizării cu rata inflației a drepturilor bănești neacordate la timp și nejustificat salariatului,devalorizarea drepturilor bănești neacordate la timp constituind un prejudiciu pentru salariat justificând astfel acordarea despăgubirii.
Faptul că recurenta a aplicat necorespunzător o clauză contractuală care a produs un prejudiciu salariaților prin neacordarea unui drept bănesc cuvenit,poate constitui o culpă a acesteia.
Potrivit acelorași dispoziții legale,în atare cazuri pot fi cerute,pe lângă actualizarea cu rata inflației și dobânzii legale,lucru pe care intimata reclamantă nu a făcut-
Deci,nu poate fi primită această critică a recurentei-pârâte.
Suma solicitată de reclamant și intervenienți și acordată de instanța de fond evident că este brută,deci problema reținerii cotelor de impozit și a celorlalte obligații către stat ține de executarea hotărârii judecătorești.
În cazul în care salariatul reclamant și intervenienții au obiecții cu privire la aceste rețineri are deschisă calea contestației la executare.
În ceea ce privește susținerea recurentei pârâte că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, aceasta nu poate fi primită.
Intimatul-reclamant și intervenienții la fond și-au precizat cuantumul pretențiilor respectiv drepturile bănești ce li se cuvin, sumă necontestată de către recurentă cu un contra calcul, așa cum corect a reținut instanța de fond.
Este adevărat că atât la fond cât și în recurs recurenta pârâtă a invocat faptul că drepturile salariale pretinse de intimatul - reclamant și intervenienți s-au calculat în funcție de salariul mediu brut în loc de salariul de bază mediu la nivelul dar recurenta nu a venit cu un calcul al acestor drepturi corespunzător susținerilor sale.
Potrivit art.287 din Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă aparține angajatorului,în speță recurenta pârâtă,lucru pe care nu l-a făcut nici la instanța de fond și nici în instanța de recurs.
De asemenea, față de cele arătate mai sus cererea de întoarcere a executării este nefondată urmând a fi respinsă ca atare.
Având în vedere cele menționate mai sus, curtea consideră că criticile formulate de recurenta - pârâtă nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
În atare condiții, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B împotriva sentinței civile nr.483/2008 a Tribunalului Brăila.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâta, cu sediul în B, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.483/02.07.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.
Respinge ca nefondată cererea de întoarcere a executării.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 17.11.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
dec.jud./24.11.2008
Tehnored./2 ex./ 05 2008
Fond:-
Asistenți jud.-
Pronunțată în ședința publică de la 17 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
06 2008
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Virginia Filipescu, Gabriela Valentina
