Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 874/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 874
Ședința publică din 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții, G și, toți cu domiciliul ales la sediul Primăriei comunei, județul S, împotriva sentinței nr. 407 din 9 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-a prezentat reclamanta recurentă, lipsă fiind ceilalți reclamanți recurenți, reprezentantul pârâtei intimate Primăria comunei și reprezentantul intimatului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Reclamanta recurentă a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția comercială și de contencios administrativ, înregistrată sub nr- la data de 21.11.2008, reclamanții, G și au chemat în judecată pârâta Primăria comunei, solicitând obligarea acesteia la acordarea și plata drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% lunar, calculată la salariul de bază începând cu data de 1.10.2005 și în continuare, proporțional cu timpul de muncă lucrat, sume ce urmează a fi actualizate în raport cu rata inflației, calculată de la data scadenței sporului și până la data efectuării plății.
În motivarea în fapt a acțiunii s-a arătat că atribuțiile salariaților din cadrul primăriei și al serviciilor publice locale subordonate, se regăsesc în art.3 alin. l lit. a pct. 4 din nr.OUG 30/2007 privind organizarea și funcționarea MIRA, iar, în plus, Ministerul Internelor și Reformei Administrative este cel care emite ordine și instrucțiuni ce îi stabilesc competențele, sarcinile și obligațiile.
De asemenea, prin Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 496 din 28 iulie 2003, ca urmare a modificărilor de structură apărute la nivelul administrației publice, generate de reorganizarea guvernului, s-a uniformizat sistemul de acordare a veniturilor salariale personalului care își desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister, prin comasarea celor două domenii ale internelor cu cel al administrației publice. Astfel, ar fi avut loc o "reașezare" a salarizării funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică, după normele care, anterior reorganizării ministerului, erau aplicabile doar salariaților din domeniul internelor.
Or, conform acestui ordin, personal civil din minister ar beneficia de toate drepturile stabilite prin lege, cu excepția celor din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din Legea nr. 138/1999, adică tocmai de indemnizația de dispozitiv de 25% din salariul de bază.
De altfel, art. 9.2 din Ordinul nr. 496/2003 ar prevedea că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Or, în prezent indemnizația de dispozitiv ar fi acordată, în mod discriminatoriu, doar angajaților prefecturilor, Oficiului Național de cadastru și Publicitate Imobiliară, precum și celor din domeniul evidenței informatizate a persoanelor, inclusiv din agenția Națională a Funcționarilor Publici, deși salarizarea acestora se efectuează tot în baza OG nr. 10/2007, asemenea reclamanților.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 9.2 din Ordinul nr. 496/2003 al MAI, art. 47 și 13 din Legea nr. 138/1999, nr.OUG 137/2000.
La termenul de judecată din data de 4.12.2008, Tribunalul Suceava - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență funcțională a acestei secții și a trimis cauza pe cale administrativă la Secția civilă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției civile - complet specializat litigii muncă a Tribunalului Suceava la data de 15.12.2008.
Pârâta, prin reprezentanta sa, la ultimul termen de judecată, a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii formulată de reclamanți.
Prin sentința nr. 407 din 9 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, s-a respins acțiunea având ca obiect "drepturi bănești" privind pe reclamanții, G și, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei și, pentru opozabilitate, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat următoarele:
Conform art. l din Legea nr. 138/1999 - "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Potrivit prevederilor art. 47 și 49 din menționata lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art. l, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.
Prin Ordinul Ministerului d e Interne nr. 275 din 05.06.2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare Legii nr. 138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat și completat prin Ordinul MAI nr. 496 din 28.07.2003.
Conform punctului 9.2, introdus prin Ordinul modificator: " Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Punctul 31.1 din Ordin prevede că: "Prin personal civil, în sensul prezentului Ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor".
Aceștia "beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sistemul bugetar".
Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate s-a constatat că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr. 138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prevăzute în art. 1 din Legea nr. 138/1999.
Or, reclamanții, ca angajați în cadrul primăriei pârâte, fac parte dintr-un organ al administrației publice locale, și nu din cadrul Ministerului d e Interne, astfel că ordinul invocat, nr. 496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor, nu își are aplicabilitate în privința lor.
Această concluzie rezultă și din punctul VI al ordinului, care arată că măsurile de aplicare ale ordinului vor fi luate de comandanții și șefii de unități.
Nu există nici o legătură de subordonare a instituției pârâte față de Ministerul Administrației și Internelor, consiliului local fiind, potrivit Legii nr. 215/2001, o autoritate publică locală autonomă.
În aceste condiții, ministrul administrației și internelor nu avea nici o atribuție în privința salarizării personalului din cadrul administrației publice locale și, prin urmare, ordinul sus menționat nu poate fi aplicat în cazul primăriei și cu atât mai puțin dispozițiile Legii nr. 138/1999, care nu fac nici o referire la salarizarea personalului civil din administrația publică locală.
De altfel, că este așa, o demonstrează și denumirea legii, care se referă în primul rând la personalul militar și personalul civil, dar din cadrul acelorași unități (adică a unităților militare) or, în mod evident, pârâta nu are personal militar privind salarizarea.
Chiar denumirea indemnizației, aceea " de dispozitiv",demonstrează că această indemnizație nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil.
Instanța a apreciat, de asemenea, că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 16 din Constituția României și nici cele din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, deoarece nu există nici o egalitate între persoanele care își desfășoară activitatea într-un dispozitiv militar în care există anumite reguli specifice de acces, de circulație în interiorul dispozitivului, de comunicare și o instituție publică, în care toate acele reguli nu se aplică.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând că sentința instanței de fond este nelegală, întrucât, potrivit Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/2003, care a completat Ordinul nr. 275/2002, se prevede la pct. 9.2 că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, iar prin unificarea Ministerului d e Interne cu cel al Administrației Publice și prin emiterea Ordinelor enunțate s-a urmărit înlăturarea discrepanțelor în ce privește drepturile de natură salarială.
Au mai arătat că prin sentința civilă nr. 67/2008 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, s-a acordat indemnizația de dispozitiv salariaților Primăriei comunei Sadova, așa încât, cum și ei sunt angajații unei astfel de instituții, consideră că sunt îndreptățiți a li se acorda și lor acest spor.
Recursul este nefondat.
Din analiza actelor dosarului, se constată că reclamanții, în calitate de angajați ai Primăriei comunei, în funcțiile de șoferi, guarzi, muncitori, au solicitat acordarea sporului de dispozitiv, invocând, ca temei legal, dispozițiile Legii nr. 138/1999, republicată, lege care însă reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții. Această lege prevede plata unei indemnizații de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizație de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Prevederile acestui act normativ se adresează strict unei categorii profesionale care, la data intrării în vigoare a legii - 1999 - privea personalul militar din cadrul Ministerului d e Interne, Ministerului Apărării Naționale, și Ministerului Justiției, așa cum prevede expres art. 3 din Legea nr. 138/1999.
În anul 2004, structura Ministerului d e Interne a suferit modificări, în sensul că a devenit Ministerul Internelor și Administrației Locale, prin trecerea în cadrul administrației locale a unor servicii cum sunt: pașapoartele, evidența personalizată, etc. În acest context, a fost emis. nr. 496/2003, prin care se specifică faptul că, pentru personalul civil trecut în rândul administrației publice locale, funcțiile specifice din armată sunt asimilate noilor funcții care sunt însă strict enumerate.
Deși au fost invocate și prevederile art. 9.2 din ordin, potrivit cărora, "indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice și s-a reținut că legiuitorul nu a făcut distincție între nivelele administrației publice și nici între categoriile de personal ce funcționează în cadrul administrației publice", Curtea observă că un act normativ de punere în aplicare a unei legi, cum este și Ordinul nr. 496/2003, nu poate extinde sfera de aplicare a legii pe care este chemat să o aplice, principiul ierarhiei forței juridice a actelor normative, consacrat de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 24/2000, excluzând fără echivoc această posibilitate.
Rezultă cu claritate, din cuprinsul art. 2, 3 din Legea nr. 138/1999, că sporul de dispozitiv este o remunerație specială, întemeiată pe specificul raporturilor de muncă ale angajaților din instituțiile enumerate la art. 1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiind de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.
Chiar denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv, demonstrează că această indemnizație nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil.
Față de cele reținute, constatându-se că situațiile deosebite în care se găsesc diferite categorii de salariați determină situații deosebite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității, se apreciază că nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu, în raport de dispozițiile art. 2 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Cât privește practica judiciară invocată în susținerea recursului, aceasta nu poate fi reținută, fiecare cauză având particularitățile sale, ce trebuie analizate ca atare, în raport de dispozițiile legale incidente.
Pentru argumentele expuse, Curtea, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, G și, împotriva sentinței nr. 407 din 9 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
7.07.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Gheorghiu Neculai, Rață Gabriela
