Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1002/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.1002/R-CM

Ședința publică din 25 Mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ion Rebeca

JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu

JUDECĂTOR 3: Paula Andrada

Grefier:

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de reclamanții, de intervenienții, toți cu domiciliul ales, pentru comunicarea actelor de procedură, la sediul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea din Râmnicu V,-, județul V, de pârâții CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.241 din 27 februarie 2009, pronunțată de Tribnunalul V, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Râmnicu V,-, jud.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar au fost depuse, prin serviciul de registratură, concluzii scrise din partea recurenților-reclamanți și recurenților-intervenienți și că părțile au solicitat soluționarea cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 pct.2 Cod procedură civilă.

Curtea constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 15.10.2007, au chemat în judecată Ministerul Justiției, TRIBUNALUL VÂLCEA, Curtea de APEL PITEȘTI solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligați pârâții la plata sporului e risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, începând cu luna septembrie 2004 și pe viitor, despre acest drept urmând a se face mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.

În motivarea acțiunii s-a arătat că, reclamanții beneficiază potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, pe care pârâții au refuzat să-l mai plătească după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, considerându-l abrogat.

În cursul cercetărilor judecătorești au formulat cerere de intervenție în interes propriu și, solicitând același drept.

Prin încheierea din 3.07.2008, în baza art.II din OUG nr.75/2008, tribunalul a trimis cauza spre competentă soluționare acestei instanțe.

La data de 8.12.2008, a fost declinată competența materială în favoarea Tribunalului Vâlcea, prin sentința civilă nr.246.

Pentru a pronunța o astfel de hotărâre s-a reținut că dispozițiile din OUG nr.75/2008 sunt aplicabile numai personalului salarizat din sistemul justiției, nu și reclamanților, aceștia de pe urmă făcând parte din serviciile de probațiune pentru care drepturile salariale sunt reglementate de Legea nr.327/2006.

TRIBUNALUL VÂLCEA, prin sentința civilă nr.241/27.02.2009, a admis acțiunea în sensul că au fost obligați pârâții să plătească reclamanților și intervenienților sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică reclamanților și intervenienților, începând cu septembrie 2004.

Instanța de fond a reținut că reclamanții și intervenienții în interes propriu au calitatea de consilieri de probațiune în cadrul serviciului de probațiune de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA, astfel că beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, întocmai ca magistrații și personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești.

Împotriva hotărârii au formulat recurs părțile, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă.

Reclamanții au criticat hotărârea pentru motivul că instanța de fond a omis să se pronunțe pe cererea de plată a drepturilor salariale și pe viitor, respectiv pe cererea de a se face mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.

De asemenea, nu s-a recunoscut dreptul la plata sporului de la data angajării pentru fiecare dintre reclamanți.

Curtea de APEL PITEȘTI și Ministerul Justiției și Libertăților a criticat hotărârea pentru aplicarea greșită a legii în sensul că reclamanții nu pot beneficia de sporul invocat dar și de depășirea limitelor puterii judecătorești.

Analizând recursurile în limita motivelor invocate se apreciază că este tardiv cel formulat de reclamanți respectiv intervenienți și întemeiat cel formulat de pârâți, pentru argumentele ce urmează:

Sentința a fost comunicată reclamanților în intervalul 24-26 iunie 2008, iar aceștia au formulat recursul la data de 7.04.2009, depășindu-se termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.

Depășirea termenului special de recurs atrage după sine sancțiunea decăderii potrivit art.103 Cod procedură civilă, text de lege în baza căruia recursul reclamanților și intervenienților se va respinge ca tardiv formulat.

Pârâții, în apărarea formulată, s-au referit la aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr.50/1996, reclamanților care nu pot să fie asimilați personalului la care se referă actul normativ, aceștia făcând parte dintr-o altă categorie profesională pentru care este aplicabilă Legea nr.327/2006.

Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, entru p. risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

Intimații reclamanți îndeplinesc funcția de consilieri de probațiune în cadrul Tribunalului Vâlcea, drepturile salariale ale acestora fiind reglementate de Legea nr.327/2006.

Personalul din serviciile de probațiune pentru activitatea depusă are dreptul la un salariu de bază, sporuri și premii al căror cuantum se stabilesc prin lege, potrivit principiului reglementat de art.3 din Legea nr.327/2006.

În conținutul actului normativ evocat sunt reglementate în favoarea intimaților reclamanți alte sporuri decât acelea pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de care beneficiază magistrații și personalul auxiliar de specialitate din cadrul organelor autorității judecătorești.

Categoriile profesionale distincte din care fac parte intimații față de personalul organelor autorității judecătorești exclud crearea unei situații comparabile de natură a justifica în aplicarea principiului egalității plata dreptului la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

În lipsa unei situații comparabile care să impună aplicarea aceluiași regim juridic în ceea ce privește salarizarea nu se poate reține în favoarea intimaților dreptul la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, fiindcă în caz contrar instanța ar crea acest drept în lipsa unui cadru legal, ceea ce ar duce la depășirea limitelor puterii judecătorești.

Pentru aceste considerente în baza art.312 Cod procedură civilă, se va admite recursul formulat de pârâți și se va modifica sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamanții, și de intervenienții, toți cu domiciliul ales, pentru comunicarea actelor de procedură, la sediul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea din Râmnicu V,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.241 din 27 februarie 2009, pronunțată de Tribnunalul V, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Râmnicu V,-, jud.

Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, precum și cel al pârâtului CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva aceleiași sentințe.

Modifică sentința de mai sus, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

/4 ex/19.06.2009

Jud.fond;;

Președinte:Ion Rebeca
Judecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Paula Andrada

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1002/2009. Curtea de Apel Pitesti