Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1004/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.1004/R-CM
Ședința publică din 25 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Paula Andrada
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.381 din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, HG, și, pârâții TRIBUNALUL VÂLCEA, CURTEA DE APEL PITEȘTI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că părțile au solicitat soluționarea cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Curtea constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr-, reclamanții, -, HG, -, -, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Vâlcea și Curtea de APEL PITEȘTI, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, să dispună obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art.21 din nr.OG137/2000, sumă actualizată la data plății, precum și la plata dobânzii legale la sumele solicitate, potrivit nr.OG9/2000, de la data nașterii dreptului la acțiune, precum și la plata eventualelor cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamanții îndeplinesc funcția de judecători în cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Așa cum rezultă din adresele nr.42140 și nr.42717/30.04.2008, emise de Ministerul Justiției, ca urmare a solicitării unor informații de interes public de către Asociația Judecătorilor din Oltenia, în perioada 2006-2008 au fost acordate în repetate rânduri stimulente personalului din cadrul Ministerului d e Justiție, din fondul constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.147/1997.
Reclamanții au precizat că potrivit normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, aprobate prin nr. 1008/C din 19 mai 2006, fondul destinat stimulării personalului din sistemul justiției se constituie din diferența de 75% din recuperarea sumelor din cheltuieli judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, precum și din amenzile judiciare.
S-a arătat că sumele constituite în acest fel se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului Național de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și a personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu.
Totodată, epartizarea sumelor pentru instanțele judecătorești și instituțiile subordonate Ministerului Justiției, destinate stimulării personalului, se face de către ordonatorul principal de credite.
Repartizarea sumelor destinate stimulării personalului în cadrul instanțelor judecătorești se face pe ordonatori secundari și terțiari de credite, prin ordin al ministrului justiției, ținându-se seama, în principal, de gradul de colectare a acestor sume la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
Față de împrejurarea că, deși se află în aceeași situație (categoria profesională a magistraților sau asimilaților magistraților), magistrații au fost salarizați inegal, astfel că reclamanții apreciază prezentul litigiu ca fiind un conflict de drepturi, având ca obiect plata de despăgubiri rezultate din existența acestei discriminări. În acest sens se menționează că, deși atât magistrații cât și personalul asimilat magistraților, potrivit Normelor interne au drepturi egale în ceea ce privește repartizarea de stimulente, tratamentul cu privire la acordarea acestora nu a fost egal. Astfel, s-a învederat faptul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate din instanțe nu au beneficiat și nu beneficiază de asemenea sume considerabile, în raport cu munca efectivă și responsabilitatea acesteia, sumele fiind ridicol de mici în comparație cu cele acordate personalului din Ministerul Justiției prin ordinele depuse la dosar.
De asemenea, s-a mai arătat că eventualele susțineri ale Ministerului Justiției, în sensul că nu există un drept al personalului din sistemul justiției și inclusiv al reclamanților la acordarea de stimulente, ci doar o posibilitate de a acorda premii sau stimulente, nu pot fi luate în considerare. S-a menționat că această posibilitate a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci, dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente, este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art.5 din Codul muncii, care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Referitor la tratamentul discriminatoriu s-a menționat că este evident, întrucât Ministerul Justiției nu dovedește criteriile avute în vedere la acordarea stimulentelor în discuție exclusiv asimilaților magistraților, salariați întocmai ca și magistrații, dar stimulați în mod discriminatoriu cu sume importante, fiind exclusă de la acordarea stimulentelor întreaga categorie a magistraților, indiferent de calificativele anuale obținute, rezultatele meritorii, complexitatea sarcinilor de serviciu, modul de îndeplinire a acestora ori calitatea activității desfășurate.
În susținerea acțiunii au fost invocate prevederile art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție, precum și prevederile art.21 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare.
În dovedirea acțiunii, reclamanții s-au folosit de proba cu înscrisuri și au depus la dosar un raport de expertiză extrajudiciară întocmit de către expertul contabil -.
Prin încheierea nr. 106 pronunțată la data de 3.07.2008, Tribunalul Vâlceaa scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul la Curtea de APEL PITEȘTI, competentă să soluționeze pricina în conformitate cu dispozițiile art.1 din nr.OUG75/2008 și nr.OG8/2007.
În același dosar s-a formulat cerere de intervenție de către personalul auxiliar din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, prin care s-a solicitat obligarea acelorași pârâți la plata pentru fiecare intervenient a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, personalului auxiliar asimilat personalului contractual din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri.
S-a solicitat actualizarea sumei la data plății conform nr.OG9/2000, obligarea Ministerului Finanțelor Publice să vireze sumele necesare efectuării plății către Ministerul Justiției și obligarea acestuia din urmă la virarea către ordonatorii de credite a sumelor necesare, precum și obligarea Curții de APEL PITEȘTI să efectueze pentru fiecare reclamant cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă.
La termenul de judecată din data de 9 decembrie 2008 s-a dispus disjungerea cererii de intervenție în interes propriu, înregistrarea și formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 20 ianuarie 2009.
Prin cererea aflată la fila 326 dosar reclamanții, în conformitate cu dispozițiile art.132 alin.2 Cod procedură civilă, și-au precizat cuantumul pretențiilor solicitate prin acțiune la suma de câte 77.906 lei netă, conform raportului de expertiză contabilă întocmit de expert -, pe care l-au anexat.
Prin sentința nr.67/F-CM pronunțată la data de 10.02.2009 de Curtea de APEL PITEȘTI, s-a declinat competența de soluționare a acțiunii Tribunalului Vâlcea, reținându-se în considerente că prin decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale dispozițiile Ordonanței nr.75/2008 au fost declarate neconstituționale.
În cauză a formulat întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției, prin care s-a arătat că acțiunea este neîntemeiată.
S-a învederat că prin acordarea stimulentelor conform ordinelor Ministerului d e Justiție menționate în acțiune nu poate fi reținută ca fiind o încălcare a dispozițiilor nr.OG137/2000 și a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât nu ne aflăm în prezența unui "drept de a fi premiat", ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai în prezența unei posibilități recunoscute de lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al Ministrului Justiției. S-a menționat că nu există niciun act normativ care să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui judecător ori unui alt salariat din sistemul justiției.
Cu privire la prevederile art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și Protocolul 12 la Convenție, s-a arătat că nu sunt aplicabile în speță.
De asemenea, s-a mai arătat că, spre deosebire de indemnizația de încadrare lunară brută, salariile de bază ori premiul anual, al căror cuantum este determinabil potrivit legii, stimulentele acordate depind de o multitudine de factori, din care s-a enumerat în primul rând existența unor sume în fondul cu destinație specială, apoi obiectivele urmărite de Ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar, numărul personalului, calitatea activității desfășurate, criterii de performanță apreciate ca prioritate etc.
Totodată, s-a învederat că prin normele aprobate prin art.3 din nr.1008/2006 au fost stabilite criteriile ce urmează a sta la baza acordării stimulentelor din fondul constituit potrivit art.25 din Legea nr.146/1997, respectiv: a) rezultatele meritorii în activitate, care se apreciază, în principal, în raport de: numărul de dosare rulate, numărul de hotărâri pronunțate și numărul de ședințe la care au participat; complexitatea cauzelor soluționate; operativitatea în soluționarea cauzelor, în raport de volumul de activitate și complexitatea cauzelor; b) lipsa unei sancțiuni disciplinare în cele 12 luni anterioare acordării stimulentului; c) aportul direct la realizarea unor măsuri prevăzute în Strategia de reformă a sistemului judiciar (de exemplu: implementarea de programe la nivelul instanțelor, participarea la procesul de formare a judecătorilor și procurorilor, participarea la elaborarea unor proiecte de acte normative în domeniu, perfecționarea sau pregătirea în domeniul tehnologiei informației etc.).
S-a arătat că principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor pentru celelalte categorii de personal sunt: a) complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora; b) operativitatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu; c) lipsa unei sancțiuni disciplinare în cele 12 luni anterioare acordării stimulentului; d) timpul efectiv lucrat în cursul anului calendaristic; e) să aibă, la ultima evaluare, calificativul "foarte bine".
În ceea ce privește cuantumul sumelor ce se acordă judecătorilor, s-a arătat că normele mai sus menționate prevăd că propunerile nominale și cuantumul sumelor se stabilesc de către colegiile de conducere ale instanțelor pe baza criteriilor prevăzute în aceleași norme.
Referitor la tratamentul discriminatoriu s-a menționat că este justificat și are la bază criterii obiective și un scop legitim. De asemenea, s-a mai arătat că acordarea stimulentelor tuturor angajaților și în același cuantum contravine chiar scopului acordării acestuia.
Sub aspectul capătului de cerere privind actualizarea sumei pretinse cu indicele de inflație la data plății s-a arătat că din interpretarea dispozițiilor art. 1088 od civil rezultă că reclamanții, care sunt creditori ai unei obligații având ca obiect o sumă de bani, pot pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare numai dobânda stabilită de lege, ci nu actualizarea sumelor, dobânda legală fiind datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.381 din 31 martie 2009, a dmis acțiunea și a obligat pe pârâți, în solidar, să plătească reclamanților echivalentul stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic din cadrul Ministerului Justiției asimilat magistraților, în cuantum de câte 77.906 lei, reprezentând suma netă actualizată până la data de 30.11.2008, cu aplicarea indicelui de inflație la data plății efective.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.87 din Legea nr. 303/2004 modificată și republicată, e p. durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii este asimilat judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește drepturile și îndatoririle.
Cu privire la drepturile salariale, nr.OUG27/2006, modificată și republicată, reglementează salarizarea și alte drepturi ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale și judecătorii, ale procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, ale magistraților-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, precum și salarizarea și unele drepturi ale asistenților judiciari.
S-a reținut că reclamanții, în calitate de judecători în cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, au depus mai multe ordine emise de ministrul justiției, care atestă că în intervalul 2006 - 2008 personalului asimilat magistraților le-au fost achitate lunar stimulente.
Potrivit dispozițiilor art.25 din Legea nr.146/1997, republicată, "in sumele realizate din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, care sunt suportate de părți sau de alți participanți la proces, în condițiile prevăzute de Codul d e procedură penală, precum și din amenzile judiciare, un procent de 25% constituie venituri la bugetul de stat și se cuprind distinct în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției. Executarea silită a debitelor se efectuează de organele de executare ale unităților teritoriale subordonate Ministerului Finanțelor Publice în a căror rază teritorială își are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor bugetare.
Din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin.(1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, în contul nr.119 01.07 - Fondul pentru stimularea personalului potrivit dispozițiilor legale.
Repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Disponibilitățile de la finele anului se vor reporta în anul următor, pentru a fi cheltuite cu aceeași destinație."
În acest sens s-a emis Ordinul nr.1008/C/19 aprilie 2006 pentru aprobarea Normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
Conform dispozițiilor art. 2 din acest ordin, "sumele constituite potrivit art. 1 se vor utiliza pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului Național de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și a personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu".
S-a reținut că, așa cum s-a arătat și în adresa nr-1/27.11.2008, repartizarea sumelor pentru instanțele judecătorești și instituțiile subordonate Ministerului Justiției, destinate stimulării personalului, se face de către ordonatorul principal de credite. Repartizarea sumelor destinate stimulării personalului în cadrul instanțelor judecătorești se face pe ordonatori secundari și terțiari de credite, prin ordin al ministrului justiției, ținându-se seama, în principal, de gradul de colectare a acestor sume la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
Gradul de colectare la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite se determină prin raportul dintre totalul sumelor global colectate la nivelul tuturor ordonatorilor de credite și sumele colectate la nivelul fiecărui ordonator de credite, rezultate din evidența cheltuielilor judiciare (amenzi judiciare, cheltuieli din sumele avansate de stat) ale fiecărei instanțe judecătorești.
Cu privire la criteriile de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători, art.3 din Ordinul nr.1008/C/9.04.2006 prevede că acestea sunt: a) rezultatele meritorii în activitate, care se apreciază, în principal, în raport de numărul de dosare rulate, numărul de hotărâri pronunțate și numărul de ședințe la care au participat; complexitatea cauzelor soluționate; operativitatea în soluționarea cauzelor, în raport de volumul de activitate și complexitatea cauzelor; b) lipsa unei sancțiuni disciplinare în cele 12 luni anterioare acordării stimulentului; c) aportul direct la realizarea unor măsuri prevăzute în Strategia de reformă a sistemului judiciar (de exemplu: implementarea de programe la nivelul instanțelor, participarea la procesul de formare a judecătorilor și procurorilor, participarea la elaborarea unor proiecte de acte normative în domeniu, perfecționarea sau pregătirea în domeniul tehnologiei informației, etc.), iar alin.(2) statuează că principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor pentru celelalte categorii de personal sunt: a) complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora; b) operativitatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu; c) lipsa unei sancțiuni disciplinare în cele 12 luni anterioare acordării stimulentului; d) timpul efectiv lucrat în cursul anului calendaristic; e) să aibă, la ultima evaluare, calificativul "foarte bine".
În perioada ianuarie 2006 - aprilie 2008 Ministerul Justiției a emis mai multe ordine prin care s-a dispus acordarea unor stimulente lunare consilierilor juridici din cadrul Ministerului Justiției asimilați magistraților, stimulente față de care ordonatorul principal de credite nu a oferit elemente probatorii care să conducă la concluzia că fondurile au fost repartizate cel puțin cu respectarea principiului proporționalității.
Potrivit dispozițiilor art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantat fără nicio discriminare pe niciun temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe niciun criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
În cauză, s-a reținut de tribunal că sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și nr.OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.25 alin.(1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În primul rând, s-a reținut existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile, în discuție fiind categoria profesională a judecătorilor și cea a personalului de specialitate juridică (consilier juridic) asimilat magistraților din cadrul Ministrului Justiției. Atât judecătorii cât și personalul asimilat magistraților sunt beneficiarii unei indemnizații lunare de încadrare calculate potrivit dispozițiilor nr.OG27/2006 (art.3 și 8), precum și a unor stimulente acordate din fondul constituit, potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
În al doilea rând, s-a reținut existența unui tratament diferențiat. Or, prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12, garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege. În acest sens sunt și dispozițiile art.1 alin.2 lit.i din nr.OG137/2000.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia în interesul legii nr. VI/2007, cu forța obligatorie dispusă de art.329 alin.3 Cod procedură civilă, că "îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției, care impune criterii noi de competență și performanță pentru toate categoriile de magistrați, nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și a responsabilității lor în înfăptuirea actului de justiție.
Mai mult, folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire".
Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În ceea ce privește dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit.e) pct.(i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.2 alin.3 ale aceluiași act normativ prevede că unt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Conform art.27 alin.1 din aceeași ordonanță, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1din nr.OG137/2000, redate mai sus, au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Tribunalul a reținut că aceste dispoziții legale fiind declarate neconstituționale, ele nu mai pot fi aplicate în speță. Prin acțiunea dedusă judecății însă nu se urmărește anularea ori refuzarea aplicării unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și înlocuirea cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci dimpotrivă aplicarea unui text normativ în vigoare, respectiv o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dispozițiilor art.27 alin.1 din nr.OG137/2000.
De asemenea, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nicio discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).
Aceste acte internaționale își găsesc aplicabilitatea în speță.
n interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă, ceea ce înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
Deși art.14 conține o clauză de nediscriminare care nu are o existență de sine stătătoare, aplicându-se doar drepturilor și libertăților garantate de convenție, Curtea a extins atât de mult domeniul de incidență al acestui articol (ca răspuns la refuzul multor state europene de a ratifica Protocolul nr.12 ce stabilește o interdicție generală a discriminării, în raport de exercițiul oricărui drept prevăzut prin legea internă), încât acest text a ajuns să conțină o clauză de nediscriminare generală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut pasul decisiv de a rupe complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, prin hotărârea Frette din 2002, prin care a acceptat să discute de violarea art.14 într-o cerere referitoare la adopție, deși a admis că dreptul la adopție nu intră în domeniul de aplicabilitate al art.8 din Convenție.
În altă ordine de idei, instanța de fond a reținut că, în aplicarea art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, în cauza Defrenne//1976 Curtea Europeană de Justiție a interpretat norma comunitară în sensul că interdicția discriminării în materia remunerării salariaților are caracter imperativ, se impune autorităților publice.
A concluzionat instanța internațională că principiul remunerării egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție le conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă.
Față de considerentele expuse, tribunalul a constatat că este discriminatorie diferențierea tratamentului salarial al judecătorilor de cel al consilierilor juridici din Ministerul Justiției asimilați magistraților, motivat de implicarea acestora din urmă în vederea integrării României în Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, conform Notei nr.90328/19.10.2006 emisă de Ministerul Justiției, pentru activitatea depusă în cadrul comisiilor de evaluare Phare, precum și pentru informatizarea sistemului judiciar, potrivit Notei nr.-/7.12.2006 a Ministerului Justiției.
S-a constatat că Ministerul Justiției nu a justificat excluderea de la acordarea stimulentelor a unei întregi categorii de personal, nefăcând dovada unor criterii obiective care să determine emiterea a numeroase ordine în perioada 2006-2008 pentru acordarea stimulentelor în mod exclusiv personalului asimilat magistraților din cadrul Ministerului d e Justiție.
În lipsa unor atare dovezi, instanța de fond, întemeindu-și raționamentul pe o comparație între situații în termeni de egalitate în materie de premiere sau de egalitate de tratament, face trimitere la cazul 127/92, în care Curtea Europeană de Justiție relevă faptul că reclamantul trebuie să evidențieze doar elementele de fapt, care, combinate, conduc la concluzia că există un aparent tratament inegal și că trebuie să se facă o comparație între situația reclamantului și cea a unei persoane similare, în fapt sau în teorie.
Tratamentul diferențiat este manifestat prin deosebirea făcută de ministrul justiției în repartizarea procentuală a fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, între categoriile de beneficiari, neputând a fi reținut un criteriu prestabilit. Nu se pune în discuție repartizarea individuală în cadrul fiecărei categorii de beneficiari a fondurilor alocate de ministru, pentru a se analiza în ce măsură criteriile ce stau la baza acordării stimulentelor au fost respectate.
Mai mult decât atât, s-a apreciat că în procesul de distribuire a fondurilor constituite în vederea stimulării personalului din justiție trebuie respectat principiul proporționalității, care este unul dintre principiile generale pe care se întemeiază ordinea juridică comunitară.
Acest principiu presupune că derogările de la un drept individual cum ar fi egalitatea de tratament să nu depășească limitele corespunzătoare și necesare pentru atingerea scopului urmărit.
Față de cele arătate, s-a constatat că repartizarea fondurilor necesare stimulării magistraților și personalului asimilat acestora s-a făcut în mod discriminatoriu.
Tribunalul a reținut că în speță nu sunt aplicabile prevederile art.1088 od civil, așa cum a susținut pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare, întrucât în cauza de față nu este vorba de un contract încheiat între părți, prin care să se fi stabilit scadența plății unei sume de bani.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art.304 pct.5 și 9 Cod procedură civilă, astfel:
Sentința pronunțată de prima instanță este criticabilă, fiind pronunțată pe baza unei probe cu expertiză contabilă care nu a fost pusă în discuția părților, în conformitate cu art.129 alin.4 Cod procedură civilă, prin urmare, recurentul-pârât nu a avut posibilitatea de a propune un expert, potrivit cu art. 201 și art.202 Cod procedură civilă, nu a fost înștiințat cu privire la identitatea expertului care a efectuat lucrarea și nu a fost citat în temeiul art.208 Cod procedură civilă la efectuarea expertizei, nefiind în măsură să formuleze obiecțiuni și apărări;
Soluția este nelegală și prin prisma încălcării dispozițiilor legale în vigoare, instanța motivând admiterea acțiunii doar pe nr.OG137/2000, cu ignorarea deciziilor Curții Constituționale, respectiv nr.818 și urm./2008, potrivit cu care instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative considerate discriminatorii.
Acordarea stimulentelor este nelegală, fiind vorba de un drept salarial neprevăzut în legislația specifică, nefiind îndeplinite nici condițiile privind discriminarea, ori aplicabile reglementările internaționale la care s-a raportat instanța de fond.
În mod greșit instanța a dispus obligarea pârâților la plata drepturilor salariale solicitate, actualizate în funcție cu rata inflației la data plății, prin prisma art.1088 Cod civil.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs este fondat.
În acest sens, Curtea reține că la data de 6.06.2008, reclamanții, judecători în cadrul Judecătoriei Rm.V, au solicitat instanței să dispună obligarea pârâților la plata echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, actualizate la data plății, în temeiul art.21 din nr.OG137/2000.
După mai multe termene de judecată acordate în vederea îndeplinirii procedurii de citare și în vederea administrării probei cu înscrisuri (depuse la filele 110-239), la termenul de judecată din data de 3 decembrie 2008, reclamanții au depus la dosarul cauzei oad oua cerere precizatoare a acțiunii, respectiv a cuantumului pretențiilor solicitate prin acțiune, de 77.906 lei net pentru fiecare reclamant, potrivit raportului de expertiză contabilă extrajudiciară, întocmit de expert - (filele 326-353 dosar fond).
După depunerea la dosar a lucrării susmenționate, instanța de fond a acordat un termen pentru ca reclamanții să precizeze numărul ordinelor din lunile ianuarie și mai 2008, avute în vedere de expert la efectuarea lucrării, și dacă înțeleg să-și restrângă acțiunea numai cu privire la ordinele menționate în expertiză.
Ulterior, s-a mai depus o completare la raportul de expertiză, i s-a pus în vedere pârâtului Ministerului Justiției să depună la dosar o serie de ordine emise pe parcursul anilor 2006-2008, iar la termenul de judecată din data de 31 martie 2009, Tribunalul Vâlcea -Secția civilă, instanță pe rolul căreia s-a aflat inițial acțiunea și în favoarea căreia s-a declinat ulterior competența de soluționare a cauzei de către Curtea de APEL PITEȘTI, a admis acțiunea.
Din cele enunțate mai sus, rezultă că expertiza contabilă în baza căreia instanța de fond i-a obligat pe pârâți, în solidar, la plata sumei de câte 77.906 lei net actualizat până la data de 30 noiembrie 2008, în favoarea fiecărui reclamant, a fost efectuată fără ca admisibilitatea acestei probe să fi fost pusă în discuția părților, potrivit principiului contradictorialității care guvernează procesul civil, fără ca pârâții să fi fost înștiințați în condițiile legii în vederea efectuării lucrării și fără ca aceștia din urmă să fi avut posibilitatea de a formula apărări sau obiecțiuni.
Procedând astfel, tribunalul a încălcat cele mai elementare reguli de procedură civilă menite a garanta dreptul fiecărei părți la un proces echitabil, rațiune pentru care proba administrată cu încălcarea dispozițiilor art.129, art.201, art. 202, art.208 Cod procedură civilă, va fi declarată nulă, fiind evidentă vătămarea produsă recurentului.
Cea de-a doua critică invocată de către recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, este tot fondată.
Astfel, prima instanță a pronunțat o soluție nelegală, prin modul în care a dat interpretare și a făcut aplicarea dispozițiilor nr.OG137/2000, reținând că intimații-reclamanți sunt discriminați față de consilierii juridici asimilați magistraților, din cadrul Ministerului Justiției.
Pentru ca o faptă să poată fi calificată ca fiind discriminare, ea trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții și anume,existența unui tratament diferențiat, manifestat prin: deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată,precum și orice alt criteriucare are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice,existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile, potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, republicată.
Sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Prin urmare, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege și trebuie să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, iar pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat și injust, este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage ori comparabile în materie beneficiază de un tratament preferențial, iar, dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În speță, instanța de fond a reținut faptul că prin acordarea stimulentelor conform Ordinelor Ministerului Justiției, aflate la dosar, s-ar fi produs o încălcare a dispozițiilor nr.OG137/2000, prin aceea că ele nu au fost acordate tuturor categoriilor care pot beneficia de drepturile suplimentare prevăzute de Legea nr.147/1996.
Potrivit art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar premiile și stimulentele sunt concepute cadrepturi suplimentarecare pot fi acordate salariaților numai după îndeplinirea anumitor criterii stabilite în mod exclusiv de către angajatori.
Trebuie observat faptul că nici Legea nr.147/1996 și nici normele aprobate prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1008/C/2006, nu prevăd în vreun fel obligativitatea acordării stimulentelor întregului personal din cadrul instanțelor judecătorești, iar vocație la aceste stimulente o au numai cei care îndeplinesc criteriile menționate în dispozițiile legale, în speță, pârâtul motivându-și acordarea acestora prin implicarea destinatarilor fondurilor bănești respective în vederea integrării României în Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007(conform Notei nr.90328/19.10.2006 emisă de Ministerul Justiției), pentru activitatea depusă în cadrul comisiilor de evaluare Phare, precum și pentru informatizarea sistemului judiciar( potrivit Notei nr.-/7.12.2006 a Ministerului Justiției).
Or, atâta vreme cât nu există un drept absolut de a fi premiat ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai facultatea recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea condițiilor stabilite prin respectivul ordin, nu există obligația de premiere egală, cu aceleași sume, a tuturor beneficiarilor săi.
Deosebit, Curtea mai reține că, prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, dispozițiile alin. (3) ale art. 2 din OG nr. 137/2000 susmenționată, au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Acțiunea dedusă judecății, deși nu urmărește expres anularea ori refuzarea aplicării unor acte normative cu putere de lege ori înlocuirea cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, prin admiterea sa, are totuși ca finalitate interpretarea unui text de lege în sensul eliminării posibilității de apreciere pe care legiuitorul i-a lăsat-o ordonatorului de credit, lipsind de substanță însuși conceptul de premiu/stimulent.
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă și art.291 din Codul muncii va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.381 din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr- și va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea formulată de intimații-reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.381 din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, HG, și, pârâții TRIBUNALUL VÂLCEA, CURTEA DE APEL PITEȘTI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Modifică sentința, în sensul că respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./10.06.2009
/GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Ion RebecaJudecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Paula Andrada
