Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 102/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- SENTINȚA CIVILĂ NR. 102/F-CM

Ședința publică din 02 Iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin

Grefier - -

S-a luat în examinare pentru soluționare în primă instanță, acțiunea formulată de reclamanții -, -, -, -, -, -, - și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL CLUJ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, expert în domeniul discriminării fiind CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești, venit de la Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a admiterii cererii de abținere formulată de magistrații Curții de Apel Cluj.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Pitești privind soluționarea cauzei, față de Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale prin care s-au declarat neconstituționale art. I și II din nr.OUG75/2008 și rămâne în pronunțare pe aceasta.

CURTEA

Constată că, la data de 20 mai 2008, reclamanții -, -, -, -, -, -, -- și, au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL CLUJ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, expert în domeniul discriminării fiind CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, pentru ca pe baza hotărârii ce se va pronunța în cauză să fie obligați aceștia să recunoască discriminarea și să calculeze și să plătească drepturile reprezentând diferențele salariale dintre indemnizațiile reclamanților și cele ale procurorilor, respectiv personalului auxiliar din cadrul și începând cu data de 20.03.2005 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare, actualizate cu indicele de inflație la data scadenței și până la data plății efective a acestora, să se efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale mai sus arătate, cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție.

În motivarea acțiunii s-a precizat de către reclamanți că rin p. decizia nr.VI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere pe tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (criminalitate organizată și terorism) și ceilalți participanți la actul de justiție.

Astfel, dispozițiile legale arătate mai sus creează o discriminare evidentă între personalul auxiliar de specialitate din cadrul DNA și DIICOT și celălalt personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.

Prin încheierea nr.3821/24 martie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală a fost încuviințată cererea de abținere a tuturor judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj în soluționarea acțiunii de față având ca obiect litigiul de muncă și drepturi bănești și a fost trimisă cauza la Curtea de Apel Pitești, spre competentă soluționare.

În ședința din 2 iunie 2009, instanța, din oficiu, a pus în discuție competența materială de soluționare a cauzei de față și, în baza dispozițiilor art.158 Cod pr.civilă, va rămâne în pronunțare pe această excepție pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr.104 din 20.01.2009 a Curții Constituționale s-a declarat neconstituționalitate art.I și II din OUG nr.75/2008, iar această decizie este, potrivit dispozițiilor art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992, definitivă și obligatorie.

În consecință, față de decizia arătată mai sus, având în vedere obiectul acțiunii și anume drepturi salariale ale personalului auxiliar din justiție, competența materială de soluționare a cauzei revine, potrivit dispozițiilor art.2 pct.1 lit.c Cod pr.civilă, Tribunalului Argeș, în primă instanță.

Față de cele arătate, curtea, în baza dispozițiilor art.158 Cod pr.civilă, va declina competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența materială de soluționare a acțiunii formulată de reclamanții -, -, -, -, -, -, - și, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Gherla,-, județul C, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, B, sector 5,-, TRIBUNALUL CLUJ,--4, județul C, CURTEA DE APEL CLUJ, str.- - cel M, nr.1, județul C, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, B, sector 5,-, expert în domeniul discriminării fiind CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, B, sector 1,--3, în favoarea Tribunalului Argeș.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești - ecția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

10.06.2009

Red.JD

EM/2 ex.

Președinte:Jeana Dumitrache
Judecători:Jeana Dumitrache, Nicoleta Simona Păștin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 102/2009. Curtea de Apel Pitesti